#alexandrustermin #biologie #neuroștiință #filosofie #seizetheday #humanitas #readingchallenge
Vă recomand să îi ascultați vocea lui Alexandru Stermin înainte să citiți această carte, lectura va fi mult mai plăcută dacă vi-l imaginți chiar pe el citindu-și cartea!
Alexandru N. Stermin, în „Călătorie în jurul omului ”, a reușit să îmi transmită o idee. Citind, mă cuprindea o stare de liniște imaginându-mă în jungla atât de iubită și frumos descrisă de el. De fapt, el nu descrie foarte mult jungla în sine, cât nevoia omului de a se reconecta cu viul din natură și beatitudinea pe care o simțim atunci cânde reușim să ne regăsim.
O lectură ușoară, dar profundă, cu detalii științifice din categoria culturii generale, explicate simplu și scurt, mi-a dat o senzație nouă, ceea ce poate chiar a dorit Alexandru N. Stermin.
Mi-a plăcut dezbaterea lansată despre bazele antropocentriste formulate de creștinism, pe care s-a construit și structurat filosofia europeană a secolelor ce au urmat Evului Mediu. (p. 92 – p. 99)
„E greu, poate, să înțelegem că toți, și eu, și tu, și trestia, suntem praf de stele, că atomii care ne construiesc și s-au format când unele stele s-au stins, că circulă în natură, că atunci când gândești, iubești, dormi sau megi, atomi din tine se rup și, prin respirație, ies din corpul tău, că plutesc în aer și sunt fixați în trestie, prin fotosinteză, că poate o omidă, va mânca acea parte a trestiei în care sunt atomii tăi, bucăți din tine: așa cum tu mănânci un măr în care s-au fixat atomi din alți oameni sau alte vietăți. E greu de înțeles, însă e frumos! ”
Au existat multe pasaje care m-au pus pe gânduri, cum ar fi perpectiva biologică și științifică asupra fericirii și morții, urmată de abordarea filosofică a fericirii și a morții.
„[…] cu fiecare zi, ne apropiem mai mult de moarte, dar, în același timp, am trăit mai mult cu încă o zi. ” (p. 166)
„[…] Așa-i și cu viața – trebuie să aibă un scop, sau poate că nu trebuie, ci e mai confortabil să o trăim dacă are un scop, un sens. Mulți dintre noi îi căutăm sensul, iar dacă nu-l găsim, încercăm să-i dăm unul. (p. 168) […] Când îi dăm semnificație unui moment, învelim acel grăunte de nisip în sidef, îl transformăm într-o perlă și, astfel, șirul lung al fărâmelor de nisip al vieții noastre capătă din loc în loc câte o perlă. Cu cât învelim mai multe grăunțe în semnificație, cu atât apar mai multe perle, iar viața noastră ajunge astfel un șirag de perle fără sens, căci frumusețea ei nu e dată de sensul pe care îl are șiragul, ci de mulțimea și diversitatea perlelor, a momentelor care s-au rupt de timp și spațiu și care acum există. (p. 170)
M-a convins să citesc lucrări viitoare ale autorului!