Trei destine legate de acest joc numit viață, trei perspective care la final se întâlnesc și se completează. Te iubesc se spune în șoaptă este povestea iubirii care unește membrii unei familii în ciuda întunericului care îi desparte.
O carte despre puterea adevărului și a speranței, care ne învață că dragostea nu poate schimba lumea, însă poate schimba un om, iar acest lucru este suficient.
„Așa sunt unele iubiri, intense și vii, ca niște păsări sălbatice ce nu pot fi închise în colivii. Ți se așază pe degete, pe umăr, pe suflet, dar, oricât ai vrea, oricât ți-ai dori, nu le poți păstra în piept, căci ar duce dorul libertății și s-ar stinge ca flăcările lipsite de aer. Așa că, nu îți rămâne decât să le porți în gânduri și în amintiri toată viața, alimentând speranța că într-o bună zi zborul le va purta înapoi. Și că atunci vor rămâne.”
Cartea asta este ca un prieten care te ascultă și te înțelege, pentru că a trecut prin aceleași momente ca oricare alt om, ca mine și ca tine. Am așteptat-o de multă vreme și nu m-a dezamăgit. Poveștile din carte se leagă atât de frumos unele de altele, se potrivesc exact cum fac piesele unui puzzle. I-am acordat 5/5 pentru fiecare emoție pe care m-a făcut să o trăiesc. Mi-am găsit o altă care în care să mă refugiez când am impresia că nimic nu mai funcționează în realitate, mi-am găsit un alt prieten...
Emma mi-a adus lacrimi în ochi. Noah m-am făcut să zâmbesc. David m-a făcut mândră de el la final. Bob m-a făcut să râd.
„Așa-s poveștile adesea (...) nu au nimic special, diferența o fac buzele care le rostesc și urechile care le ascultă, acolo se naște, de fapt, magia, nu în cuvinte.”
🤫 Cu autoarea m-am mai întâlnit anul trecut (cred că tot pe vremea asta), atunci când am citit trilogia "Mai presus de el". Seria nu pot spune că a fost tocmai pe gustul meu, dar faptul că reuşit să-mi transmită câteva emoții, m-a convins să-i descopăr şi celelalte cărți. Şi uite aşa, cu puțin ajutor, am reuşit să ajung la cartea de mai sus. Şi am avut parte de o surpriză, cartea plăcându-mi destul de mult.
🤫 Am descoperit în ea 3 personaje diferite, pline de sensibilitate, care se rănesc reciproc din cauza sentimentelor, ajungând în final să realizeze că dragostea, speranța şi adevărul sunt suficiente pentru a deveni un om mai bun.
🤫 Cel mai mult am apreciat la ea emoția pe care a reuşit să mi-o transmită (mai ales când a venit vorba de ce simte Noah - copilul protagoniştilor), dar şi faptul că îți oferă câteva sfaturi pe care le poți lua în considerare pe viitor, atât în viața de zi cu zi, cât şi intr-o relație.
🤫 Ceea ce m-a deranjat un pic la carte a fost legat de unele pasaje descriptive şi narative. La unele pagini lipsea dialogul şi, cumva, trebuia să fii atent la acțiune ca să nu te pierzi în detalii.
🤫 Am avut şi bătaie de cap cu personajele, că nu le înțelegeam deciziile. Simțeau ceva şi făceau altceva. 🤦♀️
🤫 Finalul a fost cam neaşteptat pentru mine. Îmi făcusem alte filme pe parcurs. 🙈
🤫 Cam astea am vrut să vă zic despre cartea de mai sus. V-o recomand, mai ales că se citeşte şi repejor. Acțiune drăguță, emoții, iubire... elemente nelipsite pentru o lectură bună.
O poveste cu încărcătură emoțională, cu trei destine interconectate, în care se explorează teme precum iertarea, iubirea, speranța și legăturile de familie.
Am avut câteva dificultăți în a mă conecta cu povestea, iar acest lucru ar putea fi cauzat de o serie de factori: starea mea nu foarte bună în ziua în care am început cartea, începutul destul de trist și un stil narativ cu pasaje lungi și multă descriere, dar puțin dialog.
Deși povestea nu m-a cucerit pe deplin și nu am rezonat complet cu personajele și alegerile lor, mi-a plăcut relația dintre Noah și Bob. Aceasta a fost foarte simpatică și mi-a adus zâmbetul pe buze.
Este o lectură ușoară și simpatică, potrivită pentru momente în care vrei o poveste relaxantă, cu un strop de emoție.
》Nu este o carte pe care aș recomanda-o oricui... 🫣 Doar un grup restrâns de persoane se pot bucura de lectura acestei cărți și îi pot înțelege mesajul. 💌 Mă bucur mult că eu sunt unul dintre acei oameni care au fost înzestrați cu sensibilitatea necesară pentru a parcurse aceste pagini absolut superbe și profunde. ❣️ . 》Cartea asta nu este o poveste obișnuită, ci mai degrabă o lecție de viață, o meditație asupra rostului omului pe pământ, iar, din punctul meu de vedere, cei care ajung să rezoneze cu această formulă magică de cuvinte nu vor mai putea vreodată să își perceapă propria persoană la fel ca înainte, dar nici să-i privească pe cei dragi lor cu aceeași ochi. ❤️🩹
”E normal să fii imperfect, să greșești, să rămâi fără cuvinte și să ai nevoie de cineva care să te împingă de la spate, până te prinzi din nou care e treaba cu mersul mai departe.” Cartea asta poate fi despre multe lucruri. Poate fi despre mine, despre tine, despre oamenii care nu au știut să ceară ajutor sau cum să o facă, despre cei care s-au încăpățânat în a se descurca singuri, despre cei care au greșit sau au iertat, despre dragoste și familie, despre drumuri grele și vindecări sufletești. Poate fi despre toate deodată, despre fiecare în parte. Depinde de solul pe care vor cădea cuvintele.
Poate fi despre strigătele mute de pe interior, despre traume și suflete zdrobite, despre doruri și lupte nedrepte, despre nodurile strânse ghem din capul pieptului sau din mijlocul sufletului. Poate fi povestea unui el sau povestea unei ei, povestea unei fiice sau a unui fiu, povestea unui tată care dorește să își răscumpere greșelile. Poate fi o lecție de viață sau un semnal de alarmă. Sau poate fi un mesaj plin de speranță, acel „e n regulă, o să fie mai bine. Sunt aici, te înțeleg, nu te las, rămân aici până când vei fi pregătit să te ridici.
Te iubesc se spune în șoaptă de Dama de Treflă ⭐⭐⭐⭐⭐
Când am văzut titlul m-am gândit că va fi o simplă poveste de dragoste, dar când am început să citesc am realizat că m-am înșelat. În ea se ascundeau dureri și dorințe înăbușite.
“Te iubesc se spune în șoaptă” e o poveste despre puterea iubirii, despre vindecarea rănilor și suflete ce-și îngroapă strigătele de ajutor; e o poveste ce dovedește că iubirea poate exista, că din durere se poate naște ceva bun.
Modul cum autoarea a abordat această temă e de invidiat. Nu doar că a scos în evidență ceva important, dar a și reușit să intre în sufletele cititorilor prin cuvintele ce purtau o semnificație profundă.
Te iubesc se spune in soapta aduce in prim plan 3 destine: al mamei, al copilului si al tatalui cu o copilarie greu incercata. O carte cu multe citate din care sunt multe de invatat. Ceva totusi I.a lipsit cartii, nu stiu exact ce, insa nu a avut acel ceva care sa ma faca sa.i acord 5 stelute.
Am adorat-o. O carte foarte profundă, în care destinele a 4 personaje(spun eu) se împletesc. Începutul este unul greuț, dar pe măsură ce înaintam și descopeream mai multe detalii despre fiecare personaj, nu mă mai puteam opri din citit.
Inca o carte minunata pentru sufletul meu trist .. A Damei fe Trefla ( este a patra pe care o citesc) Mai am in plan cele doua seturi.... Si, recunosc, abia astpet sa le descopar. E evident cred ca ma declar fan al acestui autor!!
O carte ce vorbește de depresie ,iubire complicată ,și o viață adevărată ,psihologică pot spune ,povestea lor e chiar captivantă O să reușească să treacă de traume ?