În ce măsură poate contracara omenirea amenințările majore care pot veni dinspre mediul natural? Dereglări climatice, radiații solare, epidemii, explozii vulcanice, tornade, secetă, cutremure, tsunami – lista e nesfârșită. Trăim de fapt într-o lume extrem de ostilă și avem atât de infime capacități de a o struni. În raport cu datele din anul de grație 1985, Lucian Boia face în această carte o trecere în revistă a diverselor dezastre care și-au pus amprenta asupra evoluției societăților și a civilizației, precum și o comparație cu momentul actual, când este evident că funcţionarea mecanismului om–natură suferă un dezechilibru, foarte probabil ireversibil. Într-adevăr, lumea nu se va sfârși, spune autorul, din pricina cutremurelor, sau a petelor solare, sau a variației axei Pământului. Nici chiar din pricina pandemiilor. Primejdia cea mare o reprezintă acum încălzirea climei și efectul de seră, fenomen global și potențial distrugător, a cărui răspundere o poartă cu precădere omul. Dar nu e deloc sigur că omenirea mai poate opri procesul, sau măcar că își dorește să-și schimbe modul de viață. Abia în acest punct specia umană riscă să dispară cu adevărat.
În 1985, a apărut un volum semnat de Lucian Boia, intitulat Poeme de geografie istorică. Varianta 2020 a acestui volum s-a reeditat acum, cu câteva mici modificări și cu câteva (mici) capitole noi, despre pandemie sau despre încălzirea climatică. Despre dezastrale naturale, în linia în care ne-a obișnuit Lucian Boia în ultimii ani: capitole scurte, incitante, care oferă mostre de istorie a lumii, care atrag atenția asupra problemelor și asupra controverselor. Dacă privim în sens larg, observăm destul de clar diferențele între ceea ce se credea (și se putea spune) în comunism și libertatea de conștiință și de expresie pe care noi și autorul le avem azi. Un punct de plecare și nimic mai mult, în trendul cărților sale din ultimii ani.
E pentru prima dată când mă intersectez cu lucrările lui Lucian Boia. Și îmi place. Este un volum de non ficțiune, o reeditare a volumului din 1985, căruia i s-a adăugat mici și actuale capitole, capitole pandemie + încălzire globală related. E o carte care se citește destul de ușor, nu e greoaie și e potrivită pentru situația globală actuală. O recomand? Of course.
Probabil ultimele 30 de pagini sunt cele mai interesante și pe post de concluzii in aceasta carte. După spusele autorului viitorul nu va suna bine dacă omenirea va continua în același stil ca și pana acum. O carte usoara "citibila" intr-o zi.
Cartea relateaza o serie de dezastre naturale din trecut (influentate sau nu de om) care sa ajute la intelegerea celor din prezent, printr-o analiza comparativa a actiunilor omului de-a lungul timpului si care sunt efectele asupra planetei.
Este prima carte semnata Lucian Boia pe care am citit-o si am fost placut surprins; este scurta si la obiect.
Un volum pe care l-am așteptat cu bucurie și care nu m-a dezamăgit. Cele mai sumbre scenarii apocaliptice provocate de dezastre naturale de-a lungul istoriei, precum cutremure, epidemii și dereglări climatice combinate cu provocări ale instabilității politice și ale globalizării tot mai accentuate nu fac decât să întărească cuvintele istoricului Lucian Boia:
"Deocamdată, odată ce am ajunge în situația ca Pământul să nu ne mai suporte, nu mai avem nici un fel de soluție de rezervă. Va fi sfârșitul speciei umane." (p. 141)
Un volum re-editat practic la care se fac adăugiri. Este destul de interesant însă este mai degrabă o sumarizare a altor oameni de știință și istorici decât descoperiri și raționamente proprii. Totodată simt nevoia să sesizez un fapt interesant: Boia vorbește despre sensibilitatea iluminiștilor la cutremurul care distruge Lisabona, sensibilitate pe care și el o emană un ultimele pagini ale volumui în care afișează o clară anxietate, față de partea din '85 care este mult mai calmă, analitică în adevăratul sens, nu o creionare a unor situații. Un alt minus este lipsa includerii informațiilor despre crizele cauzate de bolile cu transmitere sexuală, cu excepția unei menționări scurte a sifilisului. Acest volum adaugă ceva culturii mele generale, însă nu suficient de mult încât să îl recomand.
P. S. Pentru persoana care a realizat ilustrația de pe copertă si care s-a ocupat de ediția asta: Brava, absolut superbă!
Din ce în ce mai slab onor` dl. prof. Boia, cu reeditări ale unor mici volume obscure publicate în apăsătoarea Românie multilateral dezvoltată a lui Ceaușescu. Cred că-n viața mea n-am întâlnit atâta densitate ale cuvintelor „factori” și „social” într-o carte, de unde se vede treaba că Boia achiesa la același clasic limbaj de lemn pseudo-științific precum toți ceilalți istorici ai vremii. Talentul literar avea să-i apară abia după `89, odată cu liberalizarea (și a) pieței ideilor, deși domnia sa lectura studii istorice franțuzești, scrise într-un stil atractiv, încă din anii `70.
Marea parte a cărții (120/140 pagini) este o reeditare a unui volum mai vechi, din 1985. Deși conținutul este interesant, scade în valoare prin inactualitate. Sunt și 20 de pagini adăugate în 2020, dar conținutul este slab și sărăcăcios (noroc cu Harari!), iar două dintre capitole (cel despre suprapopulare/migrare/etc. și cel despre discrepanța bogați-săraci) nu au legătură directă cu subiectul cărții, fiind cel mult dezastre sociale.
Cartea a fost interesantă, per total mi-a plăcut. De reținut este faptul că fiind carte de istorie cuprinde multe date istorice, lucru pe care nu-l etichetez negativ ci, ca recomandare, acestea puteau fi diminuate având în vedere că grosimea cărții nu este considerabilă. Informațiile sunt de interes, pe unele le știam, pe altele nu, dar, all in all, it was good. Amprenta tipografică a domnului Lucian Boia este inteligibilă mai ales pentru cei care de abia i-au contact cu istoria.
O frumușică și destul de actuală lucrare despre dezastrele naturale, fie că e vorba de cutremure, schimbări climatice sau epidemii. Departe de a fi o lucrare exhaustivă, cărticica punctează destul de bine eventualul impact pe care natura (încă) necontrolată de om o are asupra istoriei, percepției generale și evoluției societății. O lectură simpatică la vreme de pandemie.
Mi-a plăcut per general: sfârșitul, concluziile la fiecare capitol. Dar nu văd sens de menționat atâtea secole și ani.🙃Da, a fost demult, dar punem accent pe informație, dar nu pe menționarea anilor, secolelor de la început până la sfârșit.