Cristina Andone reușește să pună în povești simpatice noțiuni complicate și să le facă ușor de înțeles, chiar și pentru cei mici. O carte scrisă în vreme de pandemie, care vorbește și despre a ajuta și a rămâne împreună, ii ajută pe cei mici să înțeleagă contextul pandemiei prin analogia cu polenita din ținutul Depărtișor, dar introduce și concepte precum rată, dobândă, credit prin exemple și povești tare simpatice.
Toate cele 3 cărți scrise de ea pe care le-am citit până acum mi-au lăsat o impresie tare plăcută și abia aștept să văd ce povești mai ascund și alte cărți de-ale ei.
"Când trecem printr-un moment greu e ca atunci când ne aflăm la poalele unui munte în ceață: nu știm cât de mult avem de urcat, nu vedem clar calea. Dar întrezărim unde putem pune primul pas și pasul de după acesta. E bine! Mai însemnat decât drumul este drumețul: să se adune, să nu fie copleșit de teamă, să vadă potecile laterale, să se oprească la timp in fața unei prăpăstii, să știe să se întoarcă. Să reziste. Să-și dea din când în când un răgaz ca să respire, să se odihnească. Să meargă apoi mai departe.
În vremuri grele, premiul zilei este pasul pe care l-am făcut spre lumină. Sau genunchiul pe care nu l-am pus jos, înfrânți."