Jump to ratings and reviews
Rate this book

Utopie pentru realiști

Rate this book
ENIT DE BAZĂ UNIVERSAL. O SĂPTĂMÂNĂ DE LUCRU DE 15 ORE. GRANIŢE DESCHISE.

Pare prea frumos ca să fie adevărat? Unul dintre cei mai importanţi tineri gânditori europeni ne arată cum putem construi lumea ideală astăzi.

După ce lucrăm o zi întreagă la un serviciu care cel mai adesea ne displace, cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie. Rutger Bregman, un istoric olandez, ne aduce aminte că viaţa nu trebuie să fie aşa – şi că în unele locuri nici nu este astfel.

Ideile lui Rutger Bregman despre venitul de bază universal au părut radicale până la extrem în 2014, când şi le-a făcut publice. După câţiva ani, subiectul este serios luat în considerare de economiştii de frunte şi de liderii de guvern din toată lumea. Este doar una dintre numeroasele idei utopice pe care Bregman le-a dovedit a fi posibile în prezent.

Utopie pentru realişti este una dintre acele cărţi rare care te iau prin surprindere şi te provoacă să te gândeşti ce s-ar putea întâmpla. De la un oraş canadian care a eradicat la un moment dat complet sărăcia, la Richard Nixon şi la ideile lui de a implementa venitul de bază pentru milioane de americani, Bregman ne poartă într-o călătorie prin istorie, ştergând graniţele ideologice dintre stânga şi dreapta şi prezentându-ne idei a căror vreme poate a venit.



„Provocatoare şi ambiţioasă... Cartea este vie, bine documentată şi plină de episoade inedite din istorie.“ Financial Times



„Convingătoare... Captivantă şi argumentată...“ Los Angeles Review of Books



„Bregman vorbeşte cu o autoritate impresionantă... Soluţiile sale sunt cât se poate de simple şi împotriva curentului...“ The Guardian

272 pages, Paperback

First published September 14, 2014

Loading interface...
Loading interface...

About the author

Rutger Bregman

11 books3,903 followers
Rutger Bregman is a Dutch historian, author and journalist. He studied at Utrecht University and the University of California, Los Angeles and is known for popularizing topics related to social and economic innovation measures and their history through, among others, universal basic income and shorter work weeks.

Rutger Bregman is a journalist at The Correspondent, and one of Europe's most prominent young thinkers. He has published four books on history, philosophy, and economics.

---------------------------------------------------------

Rutger Bregman studeerde aan de universiteit van Utrecht en Los Angeles, en doceerde aan de Universiteit van Utrecht. Hij schrijft voor nrc.next, Het Parool, de Volkskrant, Trouw en De Groene Amsterdammer.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
13,915 (42%)
4 stars
13,199 (40%)
3 stars
4,414 (13%)
2 stars
704 (2%)
1 star
186 (<1%)

Loading...

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.