Scurta istorie a românilor

by Ioan-Aurel Pop

Genres: History

526 pages, Paperback

Published January 1, 2019

Reviews

[Vlad-Marius Griguta · Rating 5 out of 5]

„Scurta istorie a românilor” este o carte prea bună și prea accessibilă novicilor în ale istoriei (printre care, cu jenă, mă număr și eu) pentru a o „întinde” pe mai multe săptămâni. Pornind cu gândul că oi citi doar introducerea, pentru a-mi stârni curiozitatea, m-am trezit pe la mijlocul domniei lui Decebal că nu știu nimic despre tranziția daco-geților în poporul medieval latin din estul Europei. Apoi am realizat că sunt mai multe provincii cu populații în majoritate vorbitoare de limba română care, trăind în izolare unele de altele, s-au aflat dornice să se unească în secolele XIX-XX, și despre care nu știam nimic. În final, eram prea curios să aflu viziunea autorului despre perioada interbelică să mă opresc din citit. Curiozitate care s-a manifestat și la perioada comunistă, și, în sfârșit, la mersul României din ultimele trei decenii.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la academicianul Ioan-Aurel Pop este că istoria lui se desprinde de logica aceea reducționistă în care toate întâmplările sunt explicate ba de curajul, determinarea, sângele latin al poporului ori de corupția, hoția și lenea lui. Românii, așa cum înțeleg eu cartea în ansamblu, au fost fix în media de calități și defecte ale popoarelor vecine și ale popoarelor de care au fost influențate, ajustate la timpul istoric. Decebal, după ce ar fi ordonat uciderea muncitorilor care au deviat apele Sargeţiei pentru a ascunde o parte din tezaurul Daciei, ar fi fost trădat de un nobil, cedând romanilor avuția. În aceași măsură, la 18 secole distanță, Iuliu Maniu argumenta în discursul unirii Ardealului cu Țara Românească că „orbul” care vede pentru prima oară „lumina libertății neamurilor” nu are cum să devină asupritor pe baze confesionale, etnice sau de orice altă natură. Premiză care s-a adeverit (ajustat la timpul istoric!) în perioada interbelică. Dacă ne întoarcem câteva secole în timp aflăm că însuși Ștefan cel Mare (și Sfânt, pentru unii) a dobândit tronul Moldovei decapitându-l pe Petru Aron (și răzbunându-și, ce-i drept, tatăl). Putem să ne mândrim mai mult cu Ștefan cel Mare decât cu Decebal, și mai puțin decât cu Iuliu Maniu? Nu, toți au fost media timpului lor, concluzie pe care autorul o re-afirmă regulat de-a lungul cărții.
Satisfacția cunoașterii unui unui domeniu de care m-am desprins, aproape în totalitate de prin școala generală, a fost mult sporită de stilul accessibil și prietenos al autorului. Referențierea între capitole a făcut informația mult mai ușor de digerat pentru mine (deși un cititor mai inițiat ar fi fost iritat de a treia menționare a anilor de domnie a lui Mihai Viteazul).
Dacă ar fi să revin la starea de ignoranță față de istoria românilor de acum o săptămână, tot cu această carte aș incepe!

[Dan AF · Rating 4 out of 5]

O carte extraordinar de infromativa și bine structurata. Singurul punct în minus este lipsa unui editor care sa fi cizelat puțin pe alocuri textul și sa elimine informația repetitiva.

[Marius Bosoiu · Rating 2 out of 5]

Mi s-a parut o carte slaba, care nu depaseste nivelul unui manual de liceu, ba chiar din contra, este sub el din anumite puncte de vedere.
Din punct de vedere istoric, cea mai mare problema mi s-a parut omiterea unor evenimente istorice (ca bataliile de la Tapae din 87-88) sau tratarea altora cu superficialitate (ca implicarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, prezentat in 3 pagini).
In ceea ce priveste continutul, cel mai deranjant aspect a fost suprautilizarea citatelor, parand a fi puse acolo pentru a umple paginile. Iar asta cu atat mai mult cu cat este o "Scurta istorie a romanilor", adica poate ar fi fost indicat un rezumat al citatelor, care se intindeau pe pagini intregi.
Scopul maxim al cartii al vad a fi o reimprospatare a informatiilor dobandite in clasa a XII-A despre istoria romanilor, orice cunostinte suplimentare ar insemna un nivel superior acestei carti.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Mulţi spun că istoria este o poveste des­pre prezentul oamenilor care au trăit în trecut și, dintr-un anumit punct de vedere, au dreptate. „Povestea“ aceasta a trecutului nu este însă una cu zmei, zâne și păduri fermecate, adică nu se bazează pe imaginație, ci este o relatare a aventurii umanității, făcută după criteriul adevărului omenește posibil.
Nu se poate să nu ne fi întrebat vreodată, fiecare dintre noi, ce rost are cunoașterea trecutului și să nu fi găsit felurite răspunsuri. Unii cred sincer că, în special astăzi, la începutul mileniului al III-lea, aplecarea asupra trecutului nu mai are vreo justificare și că ar fi mai bine să ne concentrăm asupra prezentului și viitorului.
Alții, dimpotrivă, arată, cu mărturii solide, că istoria – adică întâmplările trecutului – continuă să fie un fel de „învățătoare a vieții“, că fără temelia trecutului nu se poate construi prezentul și nici pregăti viitorul. Există chiar ideea că acela care stăpânește bine datele despre ceea ce a fost știe să nu mai repete greșelile trecutului și poate să prevadă viitorul. Între aceste păreri opuse, sunt o mulțime de opinii intermediare, interesante, importante și, unele, frumos exprimate.
Nu vom putea lămuri noi în această carte secretul cunoașterii trecutului, dar vom spune câteva păreri de bun-simț, câștigate din experiență. Așa cum viața omului – împărțită de mințile noastre în anii care au fost (trecut), care sunt sub ochii noștri (prezent) și care probabil vor veni (viitor) – este totuși una singură, tot așa și viața grupurilor de oameni (și a tuturor oamenilor) este unitară, continuă și curgătoare, ca un râu. Oamenii, cum știm, nu pot trăi separat, în singurătate, ci în grupuri mai mari sau mai mici, pe care le putem numi comunități omenești. Noi împărțim viața
comunităților (familii, triburi, sate, provincii, popoare etc.) în trecută, prezentă și viitoare, dar ea este una singură. Altfel spus, ceea ce noi numim trecut a fost cândva prezent și chiar viitor, pentru noi înșine sau pentru cei care au trăit cândva. Trecutul este, prin urmare, o parte a vieții noastre, iar a elimina trecutul din viața noastră este ca și cum am tăia și îndepărta o parte dintr-un corp, dintr-un întreg.
Trecutul unui om se mai poate numi amintire sau memorie. Să ne gândim cum poate exista printre noi un semen al nostru fără amintiri, fără gânduri despre trecut. De fapt, un asemenea om nu poate exista în condiții normale, fiindcă el este un infirm și trebuie tratat drept bolnav. Însăși inteligența umană nu poate fi imaginată fără amintiri, pentru că memoria este o parte alcătuitoare a inteligenței și, în fond, a înțelepciunii. La fel se întâmplă și cu amintirile colective – cum mai poate fi numită istoria –, în sensul că o comunitate care nu știe sau refuză să știe ce au făcut înaintașii ei ajunge bolnavă și se stinge treptat.

[Andreea]

Viața trecută a poporului român este plină de întâmplări de toate felurile, de la munca de fiecare zi la petreceri pline de fast, de la războaie nimicitoare la înălțarea de impresionante biserici, de la scrierea cărților la horele cântate și jucate de fete și flăcăi, de la iubiri și doruri la uri și plângeri, de la dărnicie la egoism etc. Românii și-au trăit viața așa cum au putut, nici mai bine și nici mai rău decât alții. Nu există popoare cu istorii bune și altele cu istorii rele, nici popoare cu trecut curat ca lacrima și plin numai de fapte bune, față în față cu altele, condamnate să facă numai rele și să fie urâte, ci există pur și simplu popoare egale, care trebuie respectate. Ca să putem înțelege și face acest lucru, trebuie să cunoaștem trecutul nostru și al celor din jur. Faptul nu ne va ajuta prea mult să prevedem viitorul – cum mai cred unii –, dar ne va face mai înțelepți și ne va pregăti să înțelegem mai bine și să prețuim viața pe care o trăim.

Am avut șansa să cunosc modul de gândire și de argumentare al autorului, acesta fiind unul dintre profesorii mei în timpul facultății și singurul meu regret este că au trecut doi ani de la publicarea volumului și până am ajuns să îl citesc.

[Oana Gabriela · Rating 5 out of 5]

nu sunt eu o mare fana a istoriei, dar cartea asta mi-a starnit atentia si prin intermediul ei am aflat detalii interesante despre trecutul neamului nostru. singurul regret e faptul ca nu am descoperit-o inainte de a sustine examenul de bacalaureat pentru ca ar fi fost o sursa consistenta de informatie. totul e clar si concis, uneori limbajul fiind chiar cotidian.

[Daniel D. · Rating 5 out of 5]

O carte foarte buna!

[Alexandru Stoica · Rating 3 out of 5]

Scurta -introducere- in istoria romanilor.

[Ale Reads · Rating 3 out of 5]

3.25/5⭐️