Цианкалий за една усмивка

Melania Lupu #1

by Rodica Ojog-Braşoveanu, Родика Ожог-Брашовяну, Иво Тодоров (Translator)

Cine este Melania Lupu? O doamna vaduva, micuta si delicata ca un portelan de Sevres. A împlinit saizeci si doi de ani si opt luni, traieste într-un univers aparte si practica o politete de pe vremea malâcofului. Ea însasi pare o panseluta presata cîndva, într-un album.

Cine este în realitate Melania? Cosmarul ...

Genres: Romanian Literature, Mystery, Fiction, Crime, Thriller, Mystery Thriller, 20th Century

199 pages, Paperback

First published January 1, 1975

About the author

Rodica Ojog-Brasoveanu was a Romanian writer of mystery novels. She published 35 novels, most of them mystery, some of them also romantic and historic novels. She is believed to be the "Lady of the Romanian policier".

Her cozy mystery series are aundant with humor and have a quick, light pace.

Some recurring characters:
- Melania Lupu, an elderly lady getting involved in crime solving, with a unique and charming style; the authority figure whose cases she gets involved in is Major Cristescu
- Minerva Tutovan, an authoritarian figure, a severe and extremely smart, unattractive woman; the authority figure whose cases she meddles with is Lieutanant Dobrescu

Romanian version:
Rodica Ojog-Brasoveanu(28 august 1939, Bucuresti – 2 septembrie 2002) a fost o scriitoare de romane politiste din Romania. A urmat primele clase la scoala „Maison de Francais” si si-a continuat studiile la liceul „Domnita Ileana” (astazi Liceul „Eminescu”).
A inceput apoi cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti, dar, dupa doi ani, in 1956, a fost exmatriculata pe motive politice. Dupa un an de munca necalificata la fabrica de medicamente Galenica, a reluat studiile de drept, de data aceasta la Iasi. Dupa finalizarea studiilor a inceput sa profeseze avocatura.
In 1969 a debutat cu un scenariu de televiziune, iar primul roman politist, Moartea semneaza indescifrabil, l-a scris la insistenta sotului ei, actorul Cosma Brasoveanu, si l-a publicat in 1971. Dupa sapte ani de practica a renuntat la avocatura si s-a dedicat in intregime scrisului.
Pana in 1999, a publicat 35 de romane, in majoritate politiste, dar si cateva istorice si unul stiintifico-fantastic. Este considerata, in mod unanim, marea doamna a literaturii politiste romanesti.

Reviews

[Algernon (Darth Anyan) · Rating 4 out of 5]

It’s a shame this novel hasn’t been translated in English or French. It’s one of the finest examples of the sort of crime fiction that was extremely popular in Romania in the mid seventies. The author mixed elements of “Arsenic and Old Lace” [Cary Grant, 1944] with “And Then There Were None” by Agatha Christie and produced something entirely different, a black comedy of manners and a study of the deadly effect of greed on already tortured minds.

Six people are living in precarious conditions in a former luxury mansion, nationalized by the Communists after WWII then divided into six apartments with shared hallway, bathroom and kitchen. The forced sharing of common space between incompatible renters has turned them into petty monsters, always fighting over electricity, cleaning, cooking or sleeping hours. They hate each other with a passion, yet when two valuable paintings by Goya and Rembrandt are discovered hidden in an old chest from the hallway, these same people form an unholy alliance in order to call in a Western expert to buy the stuff so they can share in the spoils. Very soon, they begin do die, one by one, all showing the clear symptoms of cyanide poisoning. A race against time begins between the arrival of the Dutch expert and the growing suspicion of the police. Maybe the last survivor is the killer, maybe not!

Much of the charm of the story comes from the personality of Melania Lupu, one of the renters: a sweet, childlike old lady who likes to munch sweets, talks incessantly with her tomcat and dreams of making a splash in the bon-ton salons on the Cote d’Azur.

For me this was a re-read, after thoroughly enjoying the ride back in my highschool days. This time around, most of the murder mystery fell flat on its face, with too many coincidences stretching credulity to its breaking point. Yet, the portrait of the down on their luck lodgers, the familiar location and especially the colorful language, the natural dialogues and the sweet old lady as criminal mastermind made the time spent in the mansion well spent.

I will try to read more in the series, also featuring the frail yet diabolically clever Melania.

>>><<<>>><<<

Goya, satirul ala batrin, era singurul care stia cite ceva despre femei ...



As putea spune acelasi lucru despre Rodica Ojog Brasoveanu: dictonul “cherchez la femme” capata noi si surprinzatoare valente in aceasta poveste construita dupa tiparele clasice ale romanului politist, asa cum au fost ele definite de Agatha Christie. Succesul cartii vine de la faptul ca doamna Ojog Brasoveanu nu s-a multumit doar sa traduca in romana una din povestile clasice ale talentatei autoare britanice. Prin portretele schitate ale locatarilor din bulevardul Kisellef, in special cel al Melaniei Lupu, si prin felul cum reuseste sa dea viata dialogurilor utilizind toate acele colorate si un pic socante expresii de mahala, atit de familiare celor ca mine care au simtit pe pielea lor viata de cartier din anii 70, autoarea a creat ceva autentic si memorabil.

Ca roman politist, cartea are slabiciunile ei, dar mie cel putin mi-a fost usor sa le ignor si sa ma distrez destul de copios urmarind aventurile un pic macabre, dar atit de savuroase ale Melaniei Lupu si ale colegilor ei de apartament

Oamenii acestia se dispretuiau sincer, evitau sistematic orice contact: in baie, la bucatarie sau in hol. Popa nici macar n-o saluta pe Valerica, iar femeia il detesta pe sculptor. Panaitescu ii tolera indiferent, Melania Lupu ignora politicoasa tot ce o inconjura ...

O mica recapitulare a complotului poate este utila pentru cititorii care nu stiu nimic despre carte : Intr-o fosta vila de lux care a fost transformata in 6 apartamente cu dependinte comune dupa nationalizare, sint descoperite accidental 2 tablouri foarte valoroase, un Rembrandt si un Goya. Locatarii se hotarasc sa vinda tablourile la negru in strainatate si, in timp ce asteapta sa soseasca expertul in Bucuresti, stau impreuna pe holul inghetat al cladirii, suspectindu-se si injurindu-se reciproc. Din cei sase vecini, unul pleaca in concediu inainte sa afle detalii despre tablouri, iar restul mor unul cite unul, otraviti cu cianura. Ma opresc aici, ca sa nu stric placerea descoperirii adevarului de catre cei care nu au citit inca cartea.

Mizeriile inerente existentei in comun, micile meschinarii, inevitabilele incidente – zece minute in plus la baie, un anume drept la o fereastra sau la o bucatica de camara violat, curatenia WC-ului, eternele suspiciuni privind consumul de electricitate – si inca altele, o mie, declansind adevarate razboaie in care protagonistii se apara, ataca, se detesta, cu energie inepuizabila.

Am stat si eu citiva ani la comun, in camin studentesc in Regie prin anii 80, asa ca pot sa simpatizez un pic cu problemele cu care se confrunta Melania, Matei, Panaitescu si ceilalti. As preciza totusi ca e mai usor sa traiesti in stilul asta si sa treci peste meschinarii la 20 de ani decit la 60, cum sint mai toti cei din carte. Meritul autoarei este naturaletea si spiritul acid de observatie cu care creioneaza portretele personajelor, dar cel mai mult mi-a placut la aceasta lectura recenta limbajul folosit – plin de cuvinte un pic desuete, un pic chiar prea pe sleau pentru perioada in care au fost puse pe hirtie, dar atit de autentice si convingatoare. Cred ca mi-ar place sa vad o adaptare cinematografica a romanului

In casa asta, domnule maior, exista, v-ati convins sper, cea mai superba galerie de cretini. Cu si fara temperament, blonzi, bruneti sau cu bube ... Asta-i balamuc, nu casa! Ala ciopleste pietroaiele – se exerseaza pentru ocna, banuiesc – Panaitestii bat, ma rog, bateau de nebuni la masina cind iti era lumea mai draga, Melania descinta motanul, Valerica dondane la portretul Sfintului Anton – patronul fecioarelor nemaritate. Vilcu numai de femei si discuri stie! Asta cel putin ne ucide, domnule! O ia din zori cu Carusso si termina la miezul noptii cu Saliapin.

Motivul pentru care probabil voi mai citi si alte carti din serie, sau pur si simplu pentru ca sint scrise de Rodica Ojog Brasoveanu, este nu doar modul cum foloseste limba romana dar si finetea observatiilor psihologice, mai ales in personalitatea Melaniei Lupu, acest giuvaier de portelan cu o minte ascutita ca un brici.

[Andreea Chiuaru · Rating 5 out of 5]

Se întâmplă câteodată să ocolești conștient o carte pe care o ai în bibliotecă de foarte mult timp și să o descoperi târziu, întrebându-te de ce ți-a luat atât de mult să îndrăznești să te bucuri de ea. Asta e povestea mea și a acestei cărți. Aproape că-mi pare rău că am așteptat atât de mult să fac cunoștință cu Melania Lupu, probabil una dintre cele mai fermecătoare personaje din literatura română. Cu siguranță nu o să mă opresc aici. Iar dacă cumva nu v-a picat încă în mână, am doar o întrebare: ce mai așteptați?

[Simona · Rating 5 out of 5]

Rating: 5+/5



Am auzit de foarte multe ori de autoarea Rodica Ojog-Brașoveanu însă până acum nu apucasem să citesc niciuna dintre cărțile ei. Am decis să testez seria Melania Lupu care se deschide prin cartea Cianură pentru un surâs, o carte care o are în rol principal pe bătrânica Menalia Lupu care m-a însoțit până la final.

Stilul autoarei este unul plăcult, nu extrem de complex, fiind astfel accesibil oricărui cititor. După ce am citit câteva capitole am devenit extrem de familiară cu modul de a scrie al autoarei dar și cu personajele care m-au făcut să le suspectez de crimă pe parcursul lecturării cărții.

Acțiunea cărții se petrece în mare parte într-un singur loc unde locuiesc mai multe persoane, printre ele numărându-se și Melania, o bătrânică văduvă care îl are alături pe adorabilul motan Mirciulică pe care îl iubește la nebunie și căruia îi citește seara povești. Am adorat la nebunie acest motan dar și relația dintre Melania și acesta, făcându-mă de multe ori să mă întreb dacă bătrâna chiar este senilă pe alocuri sau nu.



Valerica Scurtu, Melania Lupu, Mihai Panaitescu, Grigore Popa și Doru Matei deschid acțiunea cărții într-un mod destul de ilar: o banală inundație îi face să descopere două pânze aparținând lui Rembrandt și Goya. Acestea le dau o singură idee celor 5 norocoși: vor deveni bogați!

Dar cum pot ei să se mai gândească la bani când rând pe rând aceștia încep să moară? Cred că este o întrebare foarte bună și demonstrează cât de lacomi pot fi unii oameni.

Mi s-a părut foarte interesantă explicația pentru moartea victimelor prin otrăvirea cu cianură și chiar nu m-aș fi gândit la aceasta! Explicația maiorului Cristescu care realizează investigația crimelor mi-a plăcut și am apreciat cât de mult a analizat acesta fiecare detaliu în parte.

Schimbul de replici dintre personaje dar mai ales dintre Cristescu și Melania Lupu, mi s-a părut amuzant și se vedea cum două minți strălucite mă atrăgeau tot mai mult în lectură. Inteligent, Cristescu o bănuiește pe Melania pentru crime însă fără dovezi acesta nu poate să o incrimineze. La fel de inteligentă, Melania nu se lasă cu una cu două, ea continuând să împăienjănească tot ce se învârte în jurul crimelor, îngreunând mai mult munca cititorului decât a maiorului care descoperă adevărul până la urmă.



A fost o carte captivantă pe care am citit-o destul de repede. Finalul m-a luat prin surprindere și chiar am fost mirată de identitatea criminalului, multe indicii făcându-mă să cred cu adevărat că este altcineva.



Am fost extrem de surprinsă de faptul că această carte mi-a plăcut extrem de mult și abia aștept să continui seria aceasta! Dacă sunteți fani ai romanelor polițiste marca Agatha Christie (și nu numai), atunci cred că trebuie să vă apucați și de cărțile autoarei Rodica Ojog-Brașoveanu deoarece vă vor cuceri cu siguranță și nu vă vor lăsa să le părăsiți până nu le terminați! :-)

Voi trece în curând la volumul doi al seriei, așa că voi reveni cu detalii și despre Bună seara, Melania!.



Citate:

"[...]Cianura omoară instantaneu. Cum putea cineva să-l ucidă pe unul dintre noi?
- Nu știu, aici e trucul. Dar cineva a făcut-o.
- Cretinul are dreptate.
Valerica Scurtu își înfipse mâinile în păr.
- De ce?! Dumnezeule! De ce?!
Lui Popa îi tremura colțul gurii:
- E simplu. Banii se împart acum la... patru.
Doru Matei îl privi gol:
- Deocamdată..." (p.31)

"«Ce știe prostul ăsta...»
Închise ochii. Imagini rupte, sparte, izbucneau din întunericul amintirii. Legau un caleidoscop fără noimă. Apoi ceva transparent, diafan, ca un surâs abia schițat se streccură sub pleoapele bătrânului. O apariție feerică. Adieri de vânt îi drapează trupul ca în sculpturile lui Michel... Inima i se oprește. Femeia ține în mână un stilet lung cu lama încovoiată. Îl ascunde, ca și zâmbetul, în spatele evantaiului." (p.59)

"Melania Lupu izbucni în plâns:
- Domnilor! Vă rog, domnilor... Gândiți-vă...
- La ce, cucoană? La ce să ne gândim? Sculptorul se mișca dezordonat. Murim ca muștele! Nici n-a apucat bine nenorocita să spună de Miliție că a și mierlit-o! E cumplit!" (p.73)

"Urmări privirea maiorului și făcu un efort să se stăpânească. Sub fotoliu, foarte aproape de locul unde se prăbușise, se vedeau ochelarii bătrânului.
Cristescu îi ridică și-i puse pe masă. Pe buze îi plutea un zâmbet vag. Salută și ieși.
Melania Lupu îi luă mâna.
«O gafă îngrozitoare...»
Știa și maiorul, o știa și ea. Meticulosul Grigore Popa nu și-ar fi rătăcit niciodată ochelarii și în orice caz n-ar fi plecat în oraș fără ei." (p.172)

"[...] Se credea foarte viclean și când te gândești... A tras singur moartea de mânecă.
Băgă mâna în tainiță și scoase cele două pânze. Mângâie cu vârful degetelor grumazul alb al femeii cu evantai.
- Nu-i curios? Sunt poate două secole de când a murit și surâsul ei are încă puterea să ucidă. Hm, prea multă cianură pentru un surâs...
Oftă și le făcu sul." (p.187)

[Alina · Rating 4 out of 5]

Un vocabular impresionant, personaje excelent scrise si, chiar daca am banuit inca dinainte de jumatatea cartii persoana din spatele crimelor, mi-a placut 'impachetarea'.

Mi-a amintit putin de Agatha Christie (ca atmosfera generala si ca similitudine cu Zece negri mititei), de clasicii detectivi (Sherlock, Poirot, Columbo) care dezvaluiesc la final motivul, modalitatea si criminalul si de Enigma Otiliei din prisma personajelor.

[Razvan Banciu · Rating 4 out of 5]

Fără îndoială, una dintre cele mai bune cărți ale doamnei. Intriga promite, stilul este alert, personajele (nu foarte multe, precum în alte scrieri ulterioare) bine definite și cu tușe ceva mai puțin groase, fiind genul de carte ce-ți menține trează atenția, generând totodată mai multe întrebări de parcurs.
Din păcate, finalul, scris oarecum pe colțul mesei, știrbește ceva din merite. Vâcu este un stomatolog convertit în contabil, ceva similar cu un halterofil solist la piculină sau cu-n fotbalist în corul bisericii. De asemeni, pare ciudat că omul n-a fost în stare să-și ia tablourile și să se piardă în zare, preferând metoda, infinit mai grea, de a-și ucide colocatarii, neluând în seamă eventualitatea în care unul dintre ei ar fi anunțat Miliția.
Asta este, puține lucruri sunt perfecte în viață. Nici măcar în cărți...

[Stil de scriitor · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut în primul rând de Melania, bătrânica pe care toți o consideră senilă și puțin dilie; o femeie care alături de motanul ei, Mirciulică, alcătuiește un cuplu, între ghilimele spus, de invidiat. Eu cred că Mirciulică are farmecul lui aparte.Melania ar fi mult mai simplă și ar prezenta mai puțin interes.Așteptările mele în ceea ce privește acest roman superb nu au fost înselate, dimpotrivă..Cartea face parte dintr-un ciclu de romane ce o are în prim plan pe aceeași aparent senilă bătrânică, Melania Lupu. Am citit și următoarele două cărți ale seriei și pot să vă spun că sunt și acestea extrem de interesante.

http://www.stildescriitor.ro/2014/06/...

[Ghanda · Rating 5 out of 5]

Intotdeauna mi s-a parut ca a citi o carte politista inseamna un fel de pariu intre autor si cititor. Autorul stie de la inceput cine e criminalul, de ce si cum e comisa crima, insa scopul lui e sa te tina lipit de carte, asa ca, la fel ca un criminal, ascunde detaliile. Desigur, lasa si indicii. Unii lasa mai multe, altii incearca sa le ascunda pe toate (insa chiar si absenta suspiciunilor devine suspicioasa la un moment dat). Cititorul incearca sa descopere criminalul inainte de final, exact ca politistul din carte. Tocmai de asta, nu mi-a placut niciodata sa recitesc un roman politist. Stiind cine e vinovatul, mi se parea ca citesc degeaba.

Cartile Rodicai Ojog Brasoveanu, insa, le-am recitit mereu cu placere, in special pe cele din seria Melania Lupu. Batranica e pur si simplu fermecatoare! Cand am recitit Cianura pentru un suras, stiam deja ce si cum se intampla - apropo, procedeul e extrem de invetntiv! - insa am fost captivata din nou, si chiar stiind cine e vinovat, n-am gasit vreun indiciu ca sa trag concluzia mai devreme. In plus, in romanele politiste din seria Melania Lupu nu e vorba doar despre gasirea criminalului, despre indicii si fapte. Mult mai interesante sunt conversatiile dintre Cristescu si Melania, doua personaje extrem de inteligente, care stiu sa se joace unul cu celalat intr-un duel verbal superb.

Daca va plac cartile politiste, nu ratati aceasta serie. Va va pune mintea la contributie, va garantez. Iar daca nu ati citit carti politiste, incercati-le pe acestea. O sa va vrajeasca!

Recenzia -> [link]

[Andrei Stoian · Rating 4 out of 5]

Romanian review: Cred că ,,Cianură pentru un surâs" este cea mai neconvențională carte despre crime posibilă. Avem un grup de vecini care locuiesc într-o vilă transformată într-un complex de apartamente și nu prea se suferă unul pe altul. În urma unei inundații, ei descoperă o ascunzătoare secretă în care se află un tablou de Rembrandt și unul de Goya. Cei cinci vecini se hotărăsc să vândă ilegal tablourile în străinătate și să împartă banii, doar că, a doua zi, unul dintre ei moare otrăvit cu cianură.
Personajele sunt bine construite și, cu vreo două excepții, sunt niște oameni atât de banali și de obișnuiți, încât crimele parcă vin din cu totul alt film în viața lor.
Melania Lupu este o protagonistă la fel de neconvențională ca spațiul în care se desfășoară acțiunea. Ea este o bătrână trecută de 60 de ani care îi citește povești cu voce tare motanului ei, Mirciulică, și este mare amatoare de dulciuri. La prima vedere, este o femeie extrem de blândă, copilăroasă și banală, însă ce se ascunde în spate este unul dintre cele mai interesante personaje feminine despre care am citit vreodată, Melania dând dovadă de o inteligență și agerime a minții fenomenale.
Cartea este un roman polițist, dar umorul predomină misterului și suspansului. De altfel, singura problemă mare a cărții este că are un final previzibil: criminalul se dovedește a fi Marin Vîlcu. A fost previzibil pentru că autoarea prezintă gândurile tuturor personajelor în afară de el, iar toate par speriate de fiecare dată când moare cineva. Am sperat că scopul era să ne deruteze, dar nu a fost cazul. În plus, după ce maiorul Cristescu a început să suspecteze că "sinuciderea" lui Panaitescu era de fapt o crimă, decesul oricărui personaj urma să atragă și mai mult atenția poliției și să pericliteze șansele ca tabloul să fie vândut. Și, cu cât rămâneau mai puțini vecini în viață, cu atât lațul s-ar fi strâns și mai tare în jurul criminalului, cu excepția situației în care era plecat, în mod convenabil, în concediu și avea un alibi pregătit. Deci, pentru mine, a fost evident că Vîlcu era criminalul, însă nu am știut cum a comis crimele până la sfârșit, așa că am avut și puțin mister.
Prin urmare, ,,Cianură pentru un surâs" este o carte polițistă inventivă, scrisă bine, cu o protagonistă extrem de simpatică. Deși este trasă în jos de finalul previzibil, merită cu desăvârșire să fie citită.

Citat:

În casa asta, domnule maior, există, v-ați convins sper, cea mai superbă galerie de cretini. Cu și fără temperament, blonzi, bruneți sau cu bube ... Ăsta-i balamuc, nu casă! Ăla cioplește pietroaiele – se exersează pentru ocnă, bănuiesc – Panaiteștii bat, mă rog, băteau de nebuni la mașină când îți era lumea mai dragă, Melania descântă motanul, Valerica dondăne la portretul Sfântului Anton – patronul fecioarelor nemăritate. Vîlcu numai de femei și discuri știe! Ăsta cel puțin ne ucide, domnule! O ia din zori cu Carusso și termină la miezul nopții cu Saliapin.




English review: I think "Cyanide for a Smile" is the most unconventional crime book possible. We have a group of neighbors living in a villa converted into an apartment complex who don’t particularly like each other. During a flood, they discover a hidden stash containing a Rembrandt painting and a Goya. The five neighbors decide to sell the paintings illegally abroad and split the money, but the next day, one of them is found dead, poisoned with cyanide.
The characters are well-developed, and with a couple of exceptions, they’re so ordinary and typical that the murders feel like they come from a completely different storyline in their lives.
Melania Lupu is an unconventional protagonist, just like the setting of the novel. She’s a woman in her sixties who reads stories out loud to her cat, Mirciulică, and has a massive sweet tooth. At first glance, she seems extremely gentle, childlike, and quite ordinary, but beneath the surface lies one of the most fascinating female characters I’ve ever read about; Melania is phenomenally sharp and quick-witted.
While the book is a crime novel, the humor outweighs the mystery and suspense. In fact, the book’s only major flaw is its predictable ending: the killer turns out to be Marin Vîlcu. It was predictable because the author reveals the thoughts of all characters except him, and everyone else seems frightened each time a death occurs. I hoped this would be a red herring, but it wasn’t. Plus, after Major Cristescu started suspecting that Panaitescu’s “suicide” was actually murder, any subsequent death would naturally draw more police attention and compromise the group’s plan to sell the painting. And as fewer neighbors remained alive, the noose would have tightened even more around the killer, except in the case where they were conveniently away on vacation with a prepared alibi. So, for me, it was clear that Vîlcu was the killer, although I didn’t know how the murders were carried out until the end, which left a bit of mystery.
In conclusion, "Cyanide for a Smile" is an inventive, well-written crime novel with an incredibly likable protagonist. Though the predictable ending holds it back slightly, it’s definitely worth reading.

[Oana-Maria · Rating 5 out of 5]

Avem aici un roman polițist, la care ce credeți că s-a întâmplat? Eu chiar am râs.🤭 Atmosfera romanului m-a cucerit complet, chiar dacă la primele pagini am fost puțin reticientă la stilul autoarei.

Avem parte de acțiune din plin, acțiune ce te face să citești fiecare pagină cu interes. Pe lângă acțiune, avem personajele care au o dinamică foarte interesantă. 6 vecini ce nu se suportă între ei sunt “forțați” de împrejurări să colaboreze. Îl adăugăm în această schemă și pe comisarul Cristescu și obținem un roman polițist care a primit nota maximă din partea mea.

Vă spun că mi-am dat seama cine este criminalul, dar cu toate acestea, povestea a fost scrisă în așa fel încât am fost captivată până la sfârșit.

Călătoria mea cu această autoare de abia a început și aștept cu nerăbdare să descopăr și alte titluri ale ei.

[Anasylvi · Rating 5 out of 5]

Eu am mai spus-o, citesc foarte rar cărți polițiste. Am dat însă, nu cu mult timp în urmă, peste o prezentare a unei cărți de Rodica Ojog-Brașoveanu , o prezentare care m-a tentat și m-a făcut să îmi doresc o lectură de gen. Cu acest prilej, fac o paranteză ca să menționez faptul că uneori este bine să dăm și de recomandări privind apariții mai vechi, chiar considerate deja clasice în contextul lor și nu numai ultimele lansări editoriale, foarte în vogă zilele acestea. De ce spun asta? Deoarece, oricâtă notorietate ar avea unele cărți, faptul că citim o recomandare adeseori ne ajută să schițăm o idee despre lectura respectivă și ne face dornici de a afla mai mult. Până la urmă, nimeni nu le știe pe toate, nu?

Revenind la “Cianură pentru un surâs“, pentru mine cel puțin a constituit o lectură delicioasă. Articolul complet in care recomand aceasta carte il gasiti aici: https://adropofinspiration.wordpress....

[Snowgirl19 · Rating 5 out of 5]

nu imi amintesc sa mai fi citit vreo carte cu atata placere sau sa fi ras cu atata pofta. personajul Melania Lupu intriga si replicile sunt atat de bine construite incat ai impresia ca te uiti la televizor la un film politist foarte bun. un fel de Pantera Roz, varianta romaneasca, dar muuuuult mai bun.

[Ligia Moisa · Rating 3 out of 5]

Deși pot aprecia valoarea ei în literatura românească nu pot declara că am iubit în vreun fel cartea sau pe eroina noastră, Melania Lupu.

Încă de la început m-a izbit direct în față un număr de personaje prea multe pentru cât pot eu duce în mod normal, chestie care la început m-a făcut confuză și mai târziu m-a plictisit.

Nu am putut să empatizez cu nici un personaj din carte și cu atât mai puțin cu doamna Melania Lupu care pare puțin schizo aproape în fiecare scenă. Nu mi-a părut nici inteligentă, nici amuzantă, nici cum. A părut doar suspectul numărul 1 de la început până la sfârșit chiar dacă îmi spuneam constant că asta ar fi prea ușor. Partea mea preferată la întregul ei personaj a fost Mirciulică - motanul dânsei.

Singurul personaj cu adevărat deștept din cartea asta a fost Maiorul Cristescu și despre el ar trebui să fie seria nu despre Melania (părerea mea umilă).

Mi-a plăcut tare mult finalul, faptul că lucrurile au devenit alerte și modul ingenios prin care au fost executate unele dintre crimele comise. În rest, am adormit de prea multe ori în 200 de pagini ca să mai pot zice de bine.

Pot să recomand autori de mistery/ crime români mai buni precum: Haralamb Zincă și Leonida Neamțu. Totuși faptul că Rodica Ojog- Brașoveanu era femeie între acești bărbați la vremea aia e de apreciat.

[Carmen · Rating 5 out of 5]

For me Rodica Ojog Brasoveany is Romania's Agatha Christie!

[Sorina · Rating 4 out of 5]

Nu prea citesc cărți polițiste dar am vrut neapărat să citesc ceva de Rodica Ojog Brașoveanu, așa că am inceput cu această carte. Personajul Melania Lupu mi a părut foarte interesantă și cartea bine scrisă, nelăsând nici un indiciu despre criminal. Trebuie să recunosc că am suspectat o pe ea și am continuat să citesc că să aflu cum a procedat cu cianura. Mai mult nu dezvălui dar merită citită. Îmi doresc sa citesc celelalte cărți din serie.

[Tudor Vlad · Rating 3 out of 5]

N-a fost rea, dar dintr-un motiv anume nu a reusit sa ma prinda.

[Mari · Rating 5 out of 5]

De ceva vreme tot îmi propun să citesc romane scrise de Rodica Ojog-Brașoveanu, mai exact de când mi-a povestit mama despre cum scrie autoarea, dar până acum nu am avut chef de ele. Iar cum mă plictiseam eu la un moment dat am văzut pe masă cartea și mi-am zis: de ce nu?
Recunosc că a trebuit să îi pun vreo două întrebări mamei pentru că, fiind scrisă în perioada comunismului, anumite chestii mă băgau puțin în ceață. Dar după ce am primit lămuririle totul a fost ok.
Totul începe în momentul în care locatarii unui imobil descoperă din greșeală două tablouri ascunse, un Rembrandt și un Goya originale. Melania Lupu își contactează o cunoștință interesată de astfel de tablouri care ar fi dispusă să cumpere cele două opere. Așteptând ca respectivul să ajungă cei cinci își fac tot felul de planuri în legătură cu ce vor face cu banii. Doar că între timp unul din ei moare otrăvit cu cianură. Ceilalți, îngrijorați de faptul că nu vor reuși să vândă tablourile dacă miliția le va descoperi fac în așa fel încât respectivul să pară că s-ar fi sinucis. Dar decesele nu se opresc aici, iar cei rămași în viață încep să devină foarte paranoici și foarte atenți la cei din jurul lor, bănuindu-se unul pe altul de crimă. Iar maiorul Cristescu încearcă din răsputeri să elucideze misterul și să-l descopere pe adevăratul criminal.
Sincer, atunci când am citit undeva că Rodica Ojog-Brașoveanu a fost supranumită Agatha Christie a României m-am întrebat de ce anume. La finalul acestui roman am înțeles de ce. Cartea asta mi s-a părut de altfel și amuzantă în anumite părți. Au fost câteva chestii care chiar m-au făcut să râd și chiar nu m-aș fi așteptat. Recunosc de asemenea că atunci când am ajuns la ultimul capitol eram foarte confuză pentru că părea atât de evident cine era cel care pusese la cale toate crimele și totuși parcă ceva nu se potrivea. Iar când am aflat cine era de fapt făptașul, de ce făcuse tot ce făcuse și cu anume procedase... ei bine, am rămas mască de uimire. Nu mi-a venit să cred. Deși trebuie să spun că nu a fost menționat un anumit detaliu destul de important legat de cel care plănuise totul. Nu că mi-aș fi dat eu seama cum stăteau de fapt lucrurile chiar dacă ar fi fost menționat, dar na.
Acum sunt chiar curioasă în legătură cu următoarele volume ale acestei scriitoare și cred că le voi citi. Îmi place stilul în care a fost scrisă cartea și chiar mă duce puțin cu gândul la Agatha Christie, chiar dacă stilul e totuși diferit de al acelei scriitoare.

[Stela · Rating 3 out of 5]

Am recitit-o mai ales pentru că voiam să verific dacă îmi va plăcea la fel de mult Melania ca pe vremuri.

Mi-a plăcut și m-a mai și ținut cu sufletul la gură, că nu-mi mai aminteam cine-i criminalul, doar cum au fost făcute crimele.

Acum mi s-a deschis apetitul și pentru celelalte romane din serie, desigur :D . Păzea Melania, că vin!

[Alexandra Osipenco · Rating 5 out of 5]

“Cianură pentru un surâs” de Rodica Ojog-Brașoveanu

5/5 ⭐️

Prima carte din seria “Melania Lupu” și una foarte interesantă, captivantă. O carte polițistă în care se îmbină umorul cu tragicul. A fost o adevărată delicatese literară pe care am savurat-o cu multă plăcere.
Imaginați-vă doar: într-o locuință stau cu chirie mai multe persoane de diferite vârste, culturi, cu valori și convingeri contradictorii. Oameni care fie se urăsc, fie se neglijează reciproc. Și toți șase împart o bucătărie separată prin paravane. Și se întâmplă ca cineva dintre ei să moară. Tocmai în noaptea cu furtună în care se sparge o țeavă. Ce descoperă cei cinci locatari rămași în casă peste noapte (printre care și Melania Lupu)? De ce cei patru vecini rămași în viață se apără atât de înverșunat reciproc în fața locotenentului Azimioară și maiorului Cristescu? Dar crimele nu se încheie aici. Cine și din ce motiv continuă să moară?
O carte fascinantă, cu un deznodământ imprevizibil. Și aici Melania și-a dat seama cine e făptașul înaintea poliției. Ce mai! O minte sclipitoare!

Recomand!

[°. Stefana ☆ taylor's version ☆ · Rating 4 out of 5]

I don't know why I am writing these reviews so late, probably because I have the impression that if I collect my thoughts I will have more to say, when in fact, give me 3 days and I completely forget how the book made me feel.

I started the book after my grandmother (who has read more books in her life than I can count, and who doesn't like Stephen King's books) told me to try something by Rodica Ojog because maybe (to her hope more ) I will not guess the criminal.

Which is impossible, because I keep guessing the criminal (I don't know how I do that).

The story is simple and cute. It's about 6 people who live in the same apartment, and one day, they accidentally find some very valuable paintings that they decide to sell illegally. But little by little, one tenant dies, and the others have to get rid of the corpses, and this operation is led by Melania Lupu, who manipulates both the other tenants and the police in a delicate, sweet and strategic way.

I can't deny that the book was not good, it was good because of the main character, a 62-year-old woman). It took me a while to get used to the author's writing style, but in the end I found it very light and funny. And each character felt as if they had their own will. The author did not write about the characters, they created their own story, probably because of Melania.

[Cosmina · Rating 5 out of 5]

Desi cumparasem cateva carti scrise de Rodica Ojog-Brasoveanu nu prea ma tragea inima sa le citesc , este comparata cu autoarea mea preferata , Regina Crimelor , Agatha Christie. Intr-adevar inca de la inceput am observat anumite asemanari in stil , descrierea personajelor si toata actiunea cartii m-am gandit la o carte de a Agathei si anume 10 negri mititei care este de altfel si mentionata , Ii acord 5 stele , mi-a placut , nu a fost wow dar a fost o lectura placuta ce m-a tinut in suspans desi la un moment dat am avut o banuiala cine este criminalul si asa a si fost. La prima vedere Melania Lupu este pentru mine un fel de Miss Marple , o batranica ingenioasa care dovedeste ca aparentele inseala de multe ori. O sa citesc si urmatoarele carti din serie si sper sa imi fac o parere , daca va fi una din autorii mei preferati sau nu.

[Taisia Crudu · Rating 5 out of 5]

Am auzit doar cuvinte de laudă la adresa operei Rodicăi Ojog-Brașoveanu. Însă, am făcut cunoștință cu ea abia anul curent prin “Necunoscuta din congelator” - care de-altfel mi-a plăcut. Drept urmare, am cerut recomandări și astfel am ajuns la seria Melania Lupu. Mi se zicea că ar fi un must-read pentru fanii romanelor polițiste și trebuie să dau dreptate acestor afirmații. Deși, sunt abia la începutul acestei serii, aceasta fiind prima carte, mă declar fană Rodica Ojog-Brașoveanu.

S-o luăm pe rând. Pentru a cui surâs se aduc jertfe pe altar?

Suntem într-un bloc comunal împărțit de către șapte locatari. La prima vedere nimic deosebit, oameni diferiți, cu un mod de viață modest, care se urăsc dat fiind traiul în comun. Însă, într-o zi, din cauza unei inundații, cu excepția a doi locatari plecați în vacanță, ceilalți cinci descoperă două tablouri foarte prețioase. Încep planuri mărețe de îmbogățire, însă rând pe rând ei mor fiind otrăviți cu cianură. Pentru a nu pierde comoara, cei rămași în viață trebuie să ascundă cadavrele și să conducă miliția pe o pistă greșită, până la vinderea tablourilor.

Facem cunoștință cu Melania Lupu. La prima vedere o bătrânică de 62 de ani. Poate un pic mai ciudată, care se delectează cu bomboane fondante și discută cu pisoiul ei Mirciulică. Pare pe-alocuri în mintea copiilor, însă i se dă crezare. Însăși prin aspectul ei fizic dă impresia unei bătrânici vulnerabile, delicate și fragile precum un porțelan. Felul cum vorbește cu ea însăși numindu-se “Draga mea” sau “Fetițo” ne face să chicotim și să ne întrebăm și noi, precum celelalte personaje, dacă nu cumva este senilă.

De altfel se evidențiază din mulțimea personajelor și printr-o personalitate care la prima vedere ne amintește de Miss Marple. Însă, cu cât evoluăm în istorie, aflăm că pe lângă gândirea ascuțită de care dă dovadă, bătrânica noastră are și niște planuri nu prea “creștine”. Ea devine în scurt timp creierul acțiunii și un fel de complice fără vină. Să fie oare așa?!

Este de remarcat felul sublim în care autoarea a sculptat psihicul uman cu referire la modul de comportare al oamenilor în fața unei comori sau a unei șanse de îmbogățire rapidă. Vecini, care se urau până în acea zi, devin complici susținându-se unul pe altul, în pofida suspiciunilor reciproce.

Mi-a plăcut enorm stilul autoarei. Cartea este scrisă într-un mod cursiv și ușor de urmărit. Se citește rapid, te amuză, te relaxează și devii și tu unul dintre vecini, îi privești suspect pe ceilalți încercând să descoperi care este următoarea victimă sau cine este făptașul.

O carte cu de toate: acțiune, intrigă, umor. Recomand!

“Cianură pentru un surâs” de Rodica Ojog-Brașoveanu

[Cristi Ivan · Rating 4 out of 5]

Impressed by the ingenuity of the main character and the novelty of the author’s style.

For many years I have heard about Miss Ojog-Brasoveanu and her Melania Lupu series of detective novels, but for some unknown reason, although I like this type of novels, I’ve always avoided reading anything from her. Until now.

Even from the first pages, I was drawn to the story and the typically Romanian writing style. The novel starts with a group of old people, whose life goes from ordinary, monotonous days, right into a game of life and death. When a pipe bursts, the six residents of a house on Craitei 35, Bucharest, find two paintings by Rembrandt and Goya, in a hidden drawer. Dreaming of the money they would receive for such famous paintings, the residents decide not to report the discovery to the police, but to find a way to sell the paintings abroad, using one of their acquaintances.

Not trusting each other, they sleep together in the common room, while deciding what to do next. But everything turns upside-down when one of them suddenly dies, poisoned with cyanide. It is now that Melania Lupu, a sixty years old lady, lives up to expectation. Although everyone thinks she’s an ordinary old lady who lives alone with her cat, Mirciulica, Melania is a cold and calculated mastermind. Not wanting to lose the money, she comes up with the idea to stage her dead neighbor’s suicide and deceive the police. Things go pretty well, but then another one of them dies, also poisoned with cyanide. Of course, Melania finds another clever solution to deal with this.

Although I’m not a fan of Melania Lupu’s character, I have to say that I enjoyed the story itself, the way it was written and the buildup of the events. The writing is good enough to transport you to Bucharest, during the 70s, with interesting descriptions of life and society. Right from the start, I had my suspicions and guessed who the murderer was, but I couldn’t guess how the cyanide was administered to the residents.

[Laura · Rating 5 out of 5]

Dacă ar fi să compar cartea aceasta cu ceva, aș compara-o cu o prăjitură. Este un deliciu de carte! Dialogul este pur și simplu delicios de cinic, te amuză mereu. Personajele sunt bine conturate, fiecare pe tipologia lui. Melania, însă, este un personaj mai greu de citit. Este ea tot ce pare a fi?
Acțiunea începe simplu, dar ițele încep să se încurce cu cât avansăm în lectură. Povestea te ține în priză, iar când crezi că ai dezlegat misterul, totul ia o întorsătură neașteptată.
Recomand! „Cianură pentru un surâs” de Rodica Ojog-Brașoveanu este o savarină ce trebuie savurată cu atenție desăvârșită, căci nimic nu este ceea ce pare a fi...

[Cornel Diaconu · Rating 5 out of 5]

Nu e prima parcurgere a romanului; recunosc insa ca am uitat cine era vinovatul de crime :-)) (eram inclinat sa ma astept ca tablourile in sine sa fi fost impregnate cu cianura, si prin atingerea lor sa moara toti; pe de alta parte, da, cianura nu e genul asta de otrava, ci trebuie ingerata pentru a-si face efectul ... ehh).
Foarte placuta reintalnirea cu scriitura Rodicai Ojog-Brasoveanu, si da, inca te tine "in priza" pe tot parcursul lecturii.
Nici nu stii cu cine "sa tii", cu Melania, in ciuda apucaturilor ei de infractoare, sau cu investigatorii (maiorul Cristescu si plinutul Azimioara).

[Mihaela Abrudan · Rating 5 out of 5]

Genial!
Un roman spacific autoarei cu un personaj unic.Melania Lupu este o bătrînică atipica care demonstreaza ca aparentele pot fi înșelătoare.
Poate fi o doamna linistită in varsta de 60 de ani ( care vorbeste cu o pisica pasionata de filme la tv) o infractoare?
Cartea este si o usoara ironie la adresa regimului, fostul sau actualul ?
E un "război "al inteligentei plin de situatii hilare si încălcite pe care eroina le învinge cu gratie și seninatate.

[Andreea Badea · Rating 3 out of 5]

3,5 ⭐️

[Raluca · Rating 4 out of 5]

"Le părea pur și simplu rau când vedeau că Panaiteștii se amuză colosal ca se simt bine împreună,ca n-au nevoie de nimeni.Nu erau frumoși,nu erau bogați,nici măcar prea tineri,dar se înțelegeau și se bucurau pentru ca azi e luni sau marți sau duminică.Asta le ajungea să se bucure!Căutau în orice un prilej de fericire și plecau la cârciumă sa sărbătorească cel mai absurd eveniment:ca a nins, sau că ea inaugura o pălărie nouă.Găseau un pretext de a fi în al șaptelea cer.Nu vi se pare formidabil?"

[Lui · Rating 5 out of 5]

O carte foarte buna, care arata ca omul este in stare de orice pentru bani, inclusiv sa-si omoare semenii..O carte in care crima, umorul si originalitatea se impletesc extraordinar. Recomand! :)

[Constantin · Rating 5 out of 5]

Genială povestea din spatele copertei 😍

[Andra Ştefania · Rating 2 out of 5]

Dacă te lași prins de poveste și părăsești (destul de mult) logica și spiritul critic, poate fi o carte destul de drăguță.