What do you think?
Rate this book
199 pages, Paperback
First published January 1, 1975
"[...]Cianura omoară instantaneu. Cum putea cineva să-l ucidă pe unul dintre noi?
- Nu știu, aici e trucul. Dar cineva a făcut-o.
- Cretinul are dreptate.
Valerica Scurtu își înfipse mâinile în păr.
- De ce?! Dumnezeule! De ce?!
Lui Popa îi tremura colțul gurii:
- E simplu. Banii se împart acum la... patru.
Doru Matei îl privi gol:
- Deocamdată..." (p.31)
"«Ce știe prostul ăsta...»
Închise ochii. Imagini rupte, sparte, izbucneau din întunericul amintirii. Legau un caleidoscop fără noimă. Apoi ceva transparent, diafan, ca un surâs abia schițat se streccură sub pleoapele bătrânului. O apariție feerică. Adieri de vânt îi drapează trupul ca în sculpturile lui Michel... Inima i se oprește. Femeia ține în mână un stilet lung cu lama încovoiată. Îl ascunde, ca și zâmbetul, în spatele evantaiului." (p.59)
"Melania Lupu izbucni în plâns:
- Domnilor! Vă rog, domnilor... Gândiți-vă...
- La ce, cucoană? La ce să ne gândim? Sculptorul se mișca dezordonat. Murim ca muștele! Nici n-a apucat bine nenorocita să spună de Miliție că a și mierlit-o! E cumplit!" (p.73)
"Urmări privirea maiorului și făcu un efort să se stăpânească. Sub fotoliu, foarte aproape de locul unde se prăbușise, se vedeau ochelarii bătrânului.
Cristescu îi ridică și-i puse pe masă. Pe buze îi plutea un zâmbet vag. Salută și ieși.
Melania Lupu îi luă mâna.
«O gafă îngrozitoare...»
Știa și maiorul, o știa și ea. Meticulosul Grigore Popa nu și-ar fi rătăcit niciodată ochelarii și în orice caz n-ar fi plecat în oraș fără ei." (p.172)
"[...] Se credea foarte viclean și când te gândești... A tras singur moartea de mânecă.
Băgă mâna în tainiță și scoase cele două pânze. Mângâie cu vârful degetelor grumazul alb al femeii cu evantai.
- Nu-i curios? Sunt poate două secole de când a murit și surâsul ei are încă puterea să ucidă. Hm, prea multă cianură pentru un surâs...
Oftă și le făcu sul." (p.187)