Teoria apropierii

by Bogdan Răileanu

„Robert Negru și Alexei Toma, un jurnalist și un preot, își redescoperă prietenia din copilărie și merg împreună într-un city break la Veneția. Prin meserie, unul e deprins să privească în afară, celălalt să se îngrijească de cele dinăuntru. Pare simplu, dar e declicul unei aventuri în care experiența turistică lasă locul unei povești despre înstrăinare, ștergerea granițelor și a diferențelor, dezumanizare, derută, simulacru, dar și despre prietenie, asumarea trecutului, aparență și esență, căutare a sinelui și, în cele din urmă, despre non­șalanță și vinovăție, despre viață și moarte. Cititorul descoperă o Veneție infestată de graba vizitatorilor de a-și confirma clișeele, care devine, treptat, o metaforă a lumii contemporane: haotică, superficială, lipsită, cum observă preotul, de perspectivă. Teoria apropierii este un roman alert, scris într-un ritm de thriller, dar care-i ridică cititorului o serie de întrebări tranșante despre lumea de azi.“ – BOGDAN CREȚU

„Ceea ce aproape frapează în proza lui Bogdan Răileanu e recursul neobosit la realitate, un fel de situare continuă în cotidian care face din proză o specie de frescă a prezentului așa cum se întâmplă el. Și, da, titlul spune același lucru, deși pare ocolit: orice teorie a apropierii nu e, în fond, decât o practică a povestirii prezentului. Ce altceva să îți dorești de la un roman, în vremile tulburi în care trăim toți?“ – CRISTIAN FULAȘ

Genres: Romanian Literature, Fiction

248 pages, Paperback

First published November 1, 2019

About the author

Bogdan Răileanu a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București. În 2015 a debutat cu o povestire în revista Iocan. A publicat volumul de povestiri Tot spațiul dintre gîndurile mele (Polirom, 2017), romanele Dinții ascuțiți ai binelui (2018) și Teoria apropierii (2019) la Humanitas, Să nu lași moartea să te găsească (Polirom, 2020). Preda, viața ca o pradă (Polirom, 2022) și Picioare de lotus (proză scurtă, Polirom, 2024).

Reviews

[Cosmin Leucuța · Rating 4 out of 5]

Foarte faină premisa şi mai ales scriitura, dar astea n-ar trebui să fie revelații într-o carte de Răileanu. Ultimul sfert mi s-a părut mai diluat, mai deşirat, dar chiar şi aşa rămâne probabil cea mai bună carte a lui.

[Pavel Nedelcu · Rating 3 out of 5]

VENEȚIA DANTESCĂ

Robert Negru, un jurnalist, și prietenul său din copilărie, Alexei Toma, preot, își redescoperă prietenia pierdută într-o călătorie la Veneția, orașul devenind o metaforă a unei lumi haotice, a unui turism de masă dezinformat și periculos. Dar oricât mi-ar fi plăcut ideea inițială, trebuie să recunosc că explorarea ei mi-a lăsat un gust amar. Romanul înaintează greoi, se pierde în gesturi cotidiene fără importanță majoră, în discuții filosofice a căror substanță nu reiese niciodată clar.

Povești și personaje marginale ca importanță (deși ocupă un spațiu considerabil în roman, precum povestea lui Cornel și a Ligiei, dar s-ar putea spune același lucru și despre personajul numit Canibalu') și care ar fi meritat o șansă în plus - de exemplu povestea Ligiei din studiourile cinematografice din Buftea (cel mai bine scris capitol al cărții este tocmai cel intitulat LIGIA) -sunt lichidate rapid din două tușe la un moment dat, fără să le fie exploatat potențialul narativ. De ce?

Pare că de fiecare dată când se apropie de o întorsătură majoră, autorul decide să abandoneze firul, să-l întrerupă subit întorcându-se la exasperantul, atipicul prezent al călătoriei în Veneția. Atipic pentru că nu e o călătorie obișnuită, Robert și Alexei continuă să se piardă unul de celălalt, să bea vin, să frecventeze expoziții. Veneția, într-adevăr, nu e descrisă clișeic, dar e, pe de altă parte, exagerată: pare că în 3 zile toate umorile orașului s-au concentrat într-un nor de ghinion care îi urmărește permanent pe cei doi, cu localnici care aruncă fecale pe turiști, îi bat și îi scuipă, cheamă poliția, ecc.

Această repetiție obsedantă se vrea dezamorsată de apariția unui personaj (Ema) ce părea secundar și abandonat în primele pagini ale romanului, și care aduce cu sine o porție de dinamism de care autorul se agață (poate prea) disperat pentru a încheia rapid totul.

Rămâne, deci, senzația pregnantă de inconcludent, dar rămâne și atmosfera bizară, pe jumătate kafkiană, pe jumătate virgilian-dantescă, și ideea până la urmă extrem de originală pe care pot să nu o apreciez, împreună cu nararea la persoana a treia: iată, în sfârșit, un autor român care și-o asumă fără probleme și iese din eul dominant în literatura contemporană.

[Sebastian · Rating 5 out of 5]

Volumul ăsta ar merita o peliculă regizată de Sorrentino, cu o Veneție filmată în cadre lungi, exasperante, care să întindă atenția spectatorului la maxim, ca o gumă pe care un copil o întinde cu degetele.

Se simte că lui Bogdan Răileanu îi place să stea să așeze cu meticulozitate cuvintele în acea ordine perfectă ca a unui șir matematic, se simte și faptul că a stat și a întors pe mai multe părți tot felul de gînduri, idei, ipoteze, astfel încît, atunci cînd le așază bine șlefuite în pagină să-i provoace cititorului acea plăcere extatică a lecturii, acea mirare de "cum naiba s-a gîndit la asta" și acea nostalgie care ne cuprinde pe toți la finalul unei cărți cu adevărat bune.

Și două fragmente:

1.

"- Băi, nu cred, sincer cred că Dumnezeu nu prea se sinchisește de chestiile astea. În ce să crezi? Uite, eu n-am crezut niciodată cu adevărat în Dumnezeu, am crezut într-o energie care duce lucrurile de colo-colo, știi? Apa asta pe care o bem noi cică a fost mereu aceeași în Univers. Aceeași cantitate. Nici mai multă, nici mai puțină. Poate doar mai murdară sau mai curată. A trecut înainte să ajungă în sticlele astea prin corpurile oamenilor care au trăit de-a lungul veacurilor pe pămînt, prin trupurile animalelor care or fi dispărut deja, prin roci, prin copaci, plante și pe urmă a ajuns aici în sticla asta. Asta mi se pare un miracol. Cred mai mult în apă decît în Dumnezeul ăsta pe care îl afișează biserica pe pereți, a spus arătînd spre bazilica din spatele lor.
- Crezi că apa îți va salva sufletul? a întrebat Alexei."

2.

"Un gondolier oprește barca lui lungă și ușor înclinată cu mișcări line. Nu se grăbește. Ancorează gondola de unul din stîlpi și acoperă bancheta pe care stau turiștii cu o prelată albă. Își dă jos basca de gondolier și o îndeasă în haină apoi dispare în întuneric pe străduța de lîngă traghetto. Alexei se gîndește că omul și-a terminat serviciul și că urmează să ajungă acasă la familie, să mănînce și să povestească poate despre ce turiști a mai dus azi cu barca și ce lucruri a mai văzut la oamenii din jurul său. Meseria acestui gondolier seamănă cu cea de preot într-un fel, tot cu oameni are de-a face și el zilnic, cu singura diferență că nimeni nu se îndoiește dacă barca plutește. Toată lumea crede acest lucru, nu e nevoie de vreo dovadă, de vreo minune care să arate lumii că meseria lui de gondolier are un sens pe lumea asta."

[AlinaG · Rating 5 out of 5]

Am știut de la prima frază că va fi pe placul meu.
O recuperare a unei prietenii, a unei copilării îmbibată de evenimente marcante.

"... depărtarea e o chestiune de distanță, dar poți să te îndepărtezi de cineva stând și la câțiva metri de el. Îndepărtarea e mai mult decât depărtarea, înseamnă să uiți de cineva de care ai fost apropiat."

[Anca Zaharia · Rating 5 out of 5]

Comparația permanentă între rural și urban, între „ei” și „noi” capătă dimensiuni tot mai mari, ca un inventar al cercurilor infernului lui Dante: avem zonele limitrofe versus Buftea (locul unde cresc cei doi), Buftea versus București (locul la care visează toți cei din apropierea capitalei, atât de aproape și totuși inestimabil de departe de locul unde se întâmplă tot ce contează pentru ei, București versus SUA și senzația permanentă că viața e în altă parte. Certitudinile adolescenței, cum este cea a lui Alexei, care crede că va deveni actor, nu mai au nimic de-a face, descoperă ei câteva decenii mai târziu, cu realitatea. Poate că viața nu era în altă parte. Sau poate că, de la un capăt la altul, visul și speranța nu au nimic de-a face cu concretizarea zilei de mâine.

Recenzia e aici: https://ancazaharia.ro/2019/12/viata-...

[Andrei Mocuţa · Rating 4 out of 5]

Cel mai bun roman al lui Bogdan Răileanu.

[Alexandru Crîngașu · Rating 5 out of 5]

Mereu m-am întrebat ce este, de fapt, prietenia. Și încă o fac. “Teoria apropierii” ne vorbește despre o prietenie regăsită, după aproape 25 de ani de inactivitate, avându-l în centru pe jurnalistul Robert Negru, care, după un veac de singurătate, și-a adus aminte de vechiul său prieten, Alexei Toma. S-au regăsit, au descoperit lucruri noi unul despre celălalt, au călătorit, iar la un moment dat s-a constatat o răceală datorită diferențelor ideologice care existau între aceștia.

Robert aseamănă prietenia cu ficatul. Deși ficatul nu doare, dacă îl “umpli” cu ceea ce îți place, la un moment dat va “exploda”, în sensul metaforic, desigur. Așa este și în cazul prieteniei. Dacă o alimentezi doar cu preocupările tale, neținând cont de gândirea și ideile persoanei lângă care te afli, prietenia se va destrăma. În romanul nostru, asta s-a și întâmplat, când Alexie a devenit doar un “preot” spre final.

Prietenia presupune implicare, dacă nu faci tot posibilul ca persoana respectivă să fie alături de tine în continuare, aceasta se va îndepărta de tine, așa cum spune si Robert la începutul cărții.

“Depărtarea” și “îndepărtarea” au sensuri diferite, primul termen referindu-se la distanță, iar cel de-al doilea, la suflet, în mod evident. În cazul nostru, Robert privea lumea exterioară, iar Toma ținea cont de suflet, de interiorul fiecărei persoane, lucru dovedit și prin privirile aruncate trecătorilor din Veneția și analiza acestora.


Veneția, deși nu este un loc în care am călătorit, m-a fascinat doar din descrierile care te fac să nu îți dezlipești ochii de pe carte, simți că intri într-un fel de tranșă și te minunezi la fiecare frază despre orașul plin de turiști, curioși de împrejurimi.


Mi-a plăcut foarte mult faptul că acest roman a adus controversa problemei lui Dumnezeu, atotputernic, bazându-se pe opiniile subiective ale personajelor. Alexei și Robert au vorbit despre acest subiect. Cineva crede în apa pe care o bea, iar altcineva crede în Dumnezeu, cel care este mereu aproape de noi în fiecare moment al vieții noastre.


“Erau niște oameni pe care îi cunoscuse odată. Tot ce rămăsese viu și real în jurul lui erau doar copiii, Nona și Ligia. Cealaltă lume părea că aleargă undeva. Simțea că se înstrăinase de restul oamenilor sau poate oamenii îl priveau cu alți ochi acum și nu le mai venea asa ușor să lege o conversație cu el când îl vedeau în sutană”


“Indiferența îi face pe oameni să plece”

“Singurul lucru care-l va salva pe om e iubirea”


Am citit câteva fragmente înainte de a mă apuca propriu-zis de citit această carte și m-a fascinat încă de la prima interacțiune cu aceasta. O apreciez pentru profunzimea ei, pentru ideea de a aduce în discuție “teoria apropierii”, pentru a înțelege faptul că prietenia este esențială atunci când o înțelegi.

[Michaela Coman · Rating 5 out of 5]

Romanul Teoria apropierii de Bogdan Răileanu face o disecție etapizată a prieteniei, în cel mai lucid stil narativ, diluând timpul și destinele oamenilor. Definiția prieteniei este dată într-un stil brut și organic, încă din primele rânduri ale romanului: „Despre prietenie a crezut mult timp că era ca ficatul, un organ important fără de care omul nu poate trăi” (p. 5).

Astfel, personajele principale sunt doi prieteni, Robert Negru (jurnalist) și Alexei Toma (preot) care pornesc într-un city break la Veneția. De fapt, ei pornesc într-o călătorie de rememorare a trecutului, uitându-se cu ochi străini unul la celălalt, după 20 de ani în care nu s-au mai văzut.

Discuțiile personajelor frapează prin sensibilitatea convingerilor diferite, prin modul în care destinul dar și alegerile lor i-au îndepărtat. Chiar se prezintă și teoria apropierii, dar prin opusul cuvântului. Oamenii se îndepărtează sau se depărtează? Este o diferență subtilă și atât de emotivă între cuvinte încât o putem observa chiar și în viața noastră, în relațiile noastre de prietenii vechi și noi.

Mi-a plăcut foarte mult scriitura care, prin simplitatea ei, ne îndeamnă la reflecție: „oamenii erau mereu prinși între două stări, una mai aproape de pământ și alta mai aproape de cer” (p. 81). Mai mult, ne ancorează într-un timp al nostru, un timp în care suntem prinși ca într-o claustrofobie involuntară: „prezentul – un timp care face ca totul să pară etern” (p. 63). Cu toate astea, simpla noastră ființă are ecouri puternice în ceilalți, prin atitudinea și acțiunile noastre: „oamenii influențau prin propria lor existență” (p. 85).

La un moment dat, Alexei ajunge la concluzia că opusul apropierii e de fapt singurătatea, își aduce aminte cum a ajuns în locul lipsit de iubire, abandonat de părinți și prieteni. Sunt momente în care ne regăsim cu toții, până se realizează acel declic în noi iar lucrurile se stabilizează și energia noastră se echilibrează.

Însă sentimentul de înstrăinare rămâne cu noi, își pune o mică amprentă pe sufletul nostru și îl purtăm ca pe o haină veche: „Se îndepărtează oamenii ca planetele. Sufletele se răcesc.” (p. 188). Bogdan Răileanu ne spune că romanul a pornit de la întrebarea simplă: „unde se duc prieteniile când se duc?”. Deși întrebarea pare simplă, răspunsul ei este complex și personal, nu cred că se poate concretiza exact, consider că efemeritatea unor prietenii au singurul rost de a pluti în ciclul existenței noastre.

Un roman deosebit și foarte bine scris!

⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

https://michaelacoman.com/literalma/r...

#raftulcuautoriromâni #autoriromâni #decitit #bogdanrăileanu #teoriaapropierii #citescdeciexist #literalma #editurahumanitas

[Manuela Moroșanu · Rating 5 out of 5]

O încercare de recuperare și de disecție a unei prietenii, având în fundal un trecut care încearcă parcă să împungă constant prezentul. Cartea te menține în ritmul unei Veneții plutitoare, trecând de la introspecții la reflecții despre natura umană, totul într-un amestec de contraste, conflicte interioare și întrebări despre ce anume mai înseamnă prietenia.

[Ioana Idiceanu · Rating 5 out of 5]

L-am descoperit pe Bogdan Raileanu prin această carte. Nu am fost niciodată la Veneția, dar am văzut cu ochii minții Canal Grande, Punta della Dogana, basilica Santa Maria della Salute. B. R. descrie minunat acest oraș vechi, te face să simți că ești trup și suflet acolo, pe străzile Veneției, lângă Alexei și Robert, străzi - furnicar, cu oameni de toate națiile și culorile pământului, care mișună încolo și încoace în căutarea distracției și....... de ce nu a apropierii. Titlul m-a dus cu gândul la o teorie științifică, dar surpriza a fost pe măsură :e o apropiere în cartea asta nemaipomenită, o încercare de iubire a aproapelui, o descoperire a iubirii de sine și a iubirii față de viață, o redescoperire uimitoare a celui pe care l-ai cunoscut, l-ai apropiat, l-ai îndepărtat și l-ai adus în viața ta dintr-un impuls inexplicabil. 2 prieteni care își pun probleme existențiale și au frământări despre lume și viață, despre prietenie și iubire.
5🌟🌟🌟🌟🌟
Mi-ar plăcea să văd un film după această carte!

[Lupu Alexandru · Rating 3 out of 5]

Foarte frumoase capitolele despre tineretea Ligiei, cel mai reusit personaj.
Extraordinara metafora uitarii ca animal de companie zburator.

Doar trei stelele pentru ca personajele principale mi-au ramas indiferente, asteptam doar sa se termine cumva cu ele si sa vad ce a mai facut Ligia.

[Ally · Rating 5 out of 5]

Excellent!

[a · Rating 3 out of 5]

Spoiler: 2 puncte s-au dus pentru ca mi s-a părut ca personajele principale rămân destul de plate (narativa asta cu un prieten cool+un prieten mai puțin cool săracu-nu se schimbă, sau nu destul, mi-ar fi plăcut să fie explodat raportul ăsta care și așa e superficial destul în lumea reală, măcar în ficțiune să ne salvăm). Și imaginea despre lumea artei și personajele care o populează- a contribuit așa la schițarea aceleiași viziuni binare asupra lumii de genul puritate vs.desfrânare, artă vs. credință, celibat vs.familie etc.(o perspectivă obosită, de care m-am săturat:) și care nu cred că ne oferă perspective de salvare sau măcar de îmbunătățire a vieții emoționale în secolul 21.
În rest, mi-a plăcut actualitatea și spațialitatea romanului (mi-a fost dor să citesc o carte bine închegată) și
faptul că în sfârșit nu mai e vorba despre viața la bloc în București
a și mi-a mai plăcut cum se îmbină registrul de documentare a unui oraș cu un fel de hartă emoțională a prieteniei. nice! Maparea unui declin inter-uman și asociarea prieteniei cu un oraș care se scufundă- o imagine tristă dar care corespunde și percepțiilor mele despre maturizare și despărțirea de prieteni. :)

[Dragos Dutulescu · Rating 4 out of 5]

Bogdan Răileanu este descoperirea mea din 2023. Mi-a placut enorm Dinții ascuțiți ai binelui si cred ca Teoria apropierii confirma talentul deosebit al lui BR.
"Teoria apropierii" este mai repede o expunere despre "Teoria prieteniei", iar citatele de mai jos cred ca sunt extrem de relevante pentru a sustine acest lucru:

... dar cel mai des a crezut despre prietenie ca era ca ficatul, asa le si spunea amicilor, prietenia e ca ficatu', ba, daca bagi prostii in ea te doare.

- Stii ce e prietenia, Roberte? ii spune. E o piatra. Daca poti sa dormi pe ea fara sa te doar capul, aia e prietenia ...

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Despre prietenie a crezut mult timp ca era ca ficatul, un organ important fara de care omul nu putea trai. A avut si alte imagini in minte cand s-a gandit la prietenie. Spre exemplu, o planta, crinul pacii, foarte buna la oxigenat spatii inchise, nu avea nevoie de prea mult soare. Pe urma, pe masura ce a inaintat in varsta, i s-a parut ca prietenia semana cu un animal salbatic, timid si pe cale de disparitie, care putea fi vazut doar noaptea si mai ales pe Facebook. A fost iar planta, iedera, pentru ca extragea igrasia din peretii capului, zicea, dar cel mai des a crezut despre prietenie Ca era ca ficatul, asa le si spunea amicilor, prietenia e ca ficatul, ba, daca bagi prostii in ea te doare. Avea imaginea asta a prieteniei, un ficat lucios si frumos pe o tejghea de bar. Un ficat care semana cu cel pe care il vazuse in ultimul an de facultate la o femeie care se aruncase de pe un bloc de zece etaje din Balta Alba. Fusese primul lui material ca reporter.

[Oana · Rating 3 out of 5]

O disecție care nu a mai fost sa fie, o Veneția care nu s-a mai lăsat descoperită, o cască de protecție așezată peste o prietenie de adolescenți: poate uneori nu e musai sa îți analizezi trecutul, al tău sau al celor din jur, ci doar să îți trăiești prezentul. Și să îți construiești viitorul alături de oamenii pe care îi iubești sau redescoperi cum să îi iubești din nou.

[Maddelline · Rating 3 out of 5]

Oare prietenii din copilărie trebuie să se reîntâlnească pentru a face lucrurile pe care visau să le facă când erau copii?

[Mihai Buzea]

Good.

[Ion · Rating 5 out of 5]

Un roman curajos* pentru modul de abordare a subiectului, construcției, a felului de a povesti.
* M-am gândit, aparent fără legătură, la "The Banshees of Inisherin", la prietenia care se pierde brusc.