Nevoită să fie un martor mut la disputele gălăgioase ale părinților ei, Jane Howard e hotărâtă să nu se căsătorească niciodată și mai ales să nu aibă nici un copil pentru a nu risca ca acesta să fie implicat în eventuale conflicte ale adulților. Astfel că, atunci când împlinește 13 ani și participă la o cină în cinstea aniversării, Jane, prinsă din nou la mijlocul discuțiile dintre părinți , răbufnește și își declară dorința. Poate că ar fi putut fi un semnal de alarmă pentru cei doi părinți, dar declarația fetei schimbă dinamica familiei . Tatăl realizează că fiica lui a avut curajul să spună lucrurile pe nume și își părăsește familia, astfel că Jane a fost nevoită să suporte reproșurile mamei care o consideră principala vinovată a rupturii căsniciei. Dezamăgită de reactiile adulților din viata ei și fiind tot mai convinsă că iubirea și mai ales căsătoria pot strivi spiritul unei persoane, Jane pășește în viață hotărâtă să nu repete aceste greșeli. De fapt, toate relațiile ei amoroase au fost construite după reguli bine stabilite. Se apropie de profesorul ei de la facultate, un bărbat incredibil de cerebral si de atrăgător care suferea- un adevărat afrofidisiac după cum ea îl descrie, dar mai ales, însurat. Își stabilește reguli clare, alungă sentimentele nocive de gelozie și se bucură de relație, considerându-se că astfel este la adăpost. Numai că, viața are propriile reguli, și dintr-o dată, Jane de trezește în mijlocul unui coșmar, singură și pierdută. Marcată de tatăl absent și chinuită de mama hipercritică, Jane își schimbă dramatic viața îndreptându-se spre domeniul financiar. Doar că, în goana ei după iubirea părinților, pierde din nou totul. Pornește din nou la drum, un nou început, o nouă slujbă, un nou partener ce pare perfect pentru o relație ce nu include căsnicia. " Nu căutăm oare adesea pe cineva care a călătorit prin același peisaj emoțional răvășit și care ne cucerește astfel fără probleme?La o primă strigare, puteam să jur că mizeria familială comună- și felul în care amândoi ne-am smuls din mizeria ei- însemna că Theo e potrivit pentru mine, așa cum eu eram potrivită pentru el. " Numai că, din nou, viața are un alt punct de vedere.
Nu pleca, încorporează toate temerile unui suflet chinuit de vinovăție și implicit toată greutatea pe care o simte un copil, chiar și adult fiind, a frustrărilor părinților. Iar mama ei, e un personaj care te poate irita atât de tare încât îți vine să urli de frustrare. O detești și în același îți e milă de ea. Îi asculți punctul de vedere și rămâi fără grai. E un personaj în fața căruia nu ai nici o putere. " Odată ce a îmbrățișat minciuna, nimic din ceea ce spui, faci sau dovedești nu-l va mai putea schimba. Minciuna devine pentru el adevăr- iar această realitate nu poate fi distrusă."
Poate că " Nu pleca" nu e o poveste inedită, dar felul în care e scrisă pe mine m-a cucerit. Mi-a plăcut enorm pasiunea cu care autorul și-a prezentat persoanele și mediul în care își joacă rolul. Ascunși printre cearșafurile în care cei doi amanți și-au trăit iubirea, eu ca cititor m-am bucurat și de dispute literare, toate într-un limbaj și stil care te poate intimida. În același timp, odată pășiți în domeniul financiar, am uitat de tot de profunzimea discursurile literare și am pășit într-o lume diametral opusă, în care banul este Dumnezeu și nimeni nu are timp de politețuri inutile. " Bambi nu poate fi manager de fonduri de hedging. Și nici Lupul cel Mare și Rău, pentru că dobitocul a fost păcălit de trei porci. Noi avem nevoie de oameni realiști și duri." Și acestea nu sunt singurele exemple, căci Douglas Kennedy împreună cu personajele lui ne duce în lumea filmului sau a muzicii clasice, iar aceste incursiuni sunt făcute asumat și cu o pasiune demnă de admirație.
Sincer, nu prea am înțeles de ce spre final autorul a plusat, inutil mi s-a părut mie, făcând din Jane o eroină într-o aventură ieșită parcă din scenariul cărții. Pentru mine era suficient și așa, simplă, sinceră și umană.
" Oare la asta se reduce fericirea? Un moment suspendat în timp, când puteai să fugi de tine însăți? Când lăsai în urmă lucrurile care te bântuiau, furându-ți somnul și-ți aminteai că existența temporală era de o frumusețe răpitoare? Oare vântul și frigul ucigător- alături de valurile zgomotoase- erau menite să-mi aducă aminte că simplul fapt de a mă găsi acolo reprezenta o sursă a fericirii în sine? "