Martori ai Fericirii: șapte vieți de sfinți români

by Francisca Băltăceanu, Monica Brosteanu, Mihai Frățilă (pref.)

„Martiri ai credinței, martori ai fericirii, sfinți... Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care au trăit în curățenie morală, care au vorbit despre fericire, care au trăit asemenea sfinților. Mulți români de-a lungul deceniilor comuniste au murit în penitenciare, au avut parte de experiențe atroce și de privațiuni teribile. De ce doar unii dintre ei sunt canonizați?
Pentru că martiriul celor șapte episcopi greco-catolici povestit în aceste pagini s-a petrecut în raport cu o comunitate de credință și cu un jurământ de slujire prin care ei nu-și mai aparțineau ca inși. Se puneau cu viața lor de zi cu zi la dispoziția celorlalți, devenind garanții celor mai înalte valori ale noastre ca oameni. Între gând, faptă și cuvânt nu a existat la ei niciodată o fisură. Și au făcut toate astea neîngâmfați, cu umilință și cu iubire adevărată de semeni.
Proba cea mai înaltă a slujirii este să nu abjuri de la un legământ pe care l-ai făcut cu oamenii în fața lui Dumnezeu. Când, în 1948, comuniștii au desființat Biserica Greco-Catolică, al cărei rol a fost uriaș în nașterea sentimentului de nație a românilor, în educarea lor și în apariția conștiinței latinității noastre, le-au cerut episcopilor să se lepede de legământul făcut de Biserica lor în urmă cu 248 de ani. Cu toții au luat această cerință ca pe o insultă. Și au ales, cum spune unul dintre ei, «marea cinste a temniței pentru credință».“ – Gabriel Liiceanu

Genres: Romania

260 pages, Paperback

First published May 1, 2019

Reviews

[Jovi Ene · Rating 4 out of 5]

Întreg episcopatul Bisericii Greco-Catolice din România a fost arestat în 1948 de către autoritățile comuniste și a fost purtat prin închisori precum Gherla, Jilava, Sighet, Pitești și, ulterior, prin domicilii obligatorii la mănăstirile ortodoxe. Cei șapte episcopi au murit în închisori sau ulterior, din cauza bolilor, respingând total solicitările Securității sau ale BOR (Patriarhul Justinian sau viitorul patriarh Teoctist) de a-și renega credința, de a-și părăsi credincioșii și de a trece la ortodoxism.
Prezenta carte rezumă istoria greco-catolicismului român, viața celor șapte episcopi de până la momentul 1947 și calvarul prin care au trecut în timpul comunismului. Vina principală este, desigur, a comuniștilor (și iar ajungem la dovada că nu au existat comuniști buni), dar a fost sprijinită (nu coordonată, nici inițiată) și de o parte a ierarhilor Bisericii Ortodoxe.

[Ana-Maria Voloc · Rating 5 out of 5]

Fericirea pare un concept abstract, dar pentru cei șapte episcopi greco-catolici beatificați, în acest an, la Blaj, de către Papa Francisc, fericirea însemna cinstea de a-l sluji pe Dumnezeu, indiferent de consecințe. Martiriul lui Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu nu trebuie să fie uitat, iar numele lor pierdute în teancurile cu dosare ale fostei Securități. Cu acest gând, autoarele (Monica Broșteanu și Francisca Băltăceanu) au sintetizat dosarul de aproape 2.000 de pagini, pe baza căruia Papa Francisc a recunoscut sacrificiul episcopilor greco-catolici români, morți în temnițele comuniste sau în domiciliu obligatoriu la mănăstirile Ciorogârla și Căldărușani, după îndelungate persecuții fizice și psihice. Au fost consultate zeci de mii de pagini de documente din arhive, rapoarte ale specialiștilor în teologie și istorie, mărturii oferite de apropiați ai episcopilor… Toate aceste informații dezvăluie, puțin câte puțin, portretele luminoase și pline de căldură ale celor șapte sfinți români, care și-au dedicat întreaga viață credinței.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Legăturile noastre cu Papa, Episcopul Romei, nu sunt orânduiri omeneşti, pe care să le putem schimba, ci orânduiri dumnezeieşti, pentru care datori suntem să suferim, la nevoie, ocări, bătăi, ameninţări, poate temniţă şi sărăcie, căci asta înseamnă a-l preamări pe Isus Dumnezeu, înseamnă a-i dovedi iubirea nemincinoasă, înseamnă a ne chezăşui de acum şi a ne agonisi, cu o trecătoare suferinţă, o veşnică mărire, mai presus de orice măsură (2 Cor 4, 17), căci durerile ceasului de faţă nu pot să stea în cumpănă cu mărirea ce va să se arate pentru noi (Rom 8, 18).