Trovantul

Colecția Science-Fiction #111

by Diana Alzner, Laurențiu Butuc (Coperta)

Volum de povestiri science-fiction, în binecunoscutul şi pasionantul stil al scriitoarei Diana Alzner, una dintre cele mai apreciate autoare din fandomul românesc.

Toate cele nouă povestiri sunt create într-un stil aparte, de care vă veți îndrăgosti din primele pagini, oferindu-vă emoții dintre cele mai diverse - de la o serenitate vecină cu pacea spațiului infinit, la groaza care se infiltrează, insidioasă, până în străfundul sufletului. Și peste toate acestea, veți simți cum se așterne plăcerea lecturii, izvorâtă dintr-o scriitură care curge, nealterată de nicio discrepanță, de la un capăt la celălalt al cărții.

Povestirea care dă și titlul volumului vă va dezvălui secretul din spatele misterioșilor trovanți - ”pietrele vii” din zona Horezu, jud. Vâlcea -, celebri pe toate meridianele globului pământesc!

Conține povestirile:
Ferma
Microbuzul
Flash
Pâcla
Tester
Pelerina
Praf minune
Ziua în care a dispărut Mircea
Trovantul

252 pages, Paperback

Published January 1, 2018

Reviews

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Mă trezisem dimineața târziu, destul de buimacă, după ce noaptea precedentă închisesem calculatorul la două și jumătate. Da, dar terminasem teza de doctorat! Ceea ce urma, erau mai mult chestiuni de protocol. O vreme mi-am propus să nu mai aud de lingvistică și, mai ales de influența structuralismului saussurian în filosofia lui Derrida. Aveam să iau o pauză în care... nu prea știam ce voi face.

Pentru început, mi-am turnat o cafea mare, am deschis ferestrele și-am lăsat să se scurgă din CD acordurile Dimineții lui Grieg. Minunată zi! mi-am șoptit, vrăjită de desenele soarelui pe parchetul lustruit. Încă nu mă obișnuisem cu casa, deși fusese construită de bunicii mei. Legea 10 le-o restituise, dar plină de chiriași, oameni bătrâni și ei, care îi rugaseră cu lacrimi în ochi să nu-i dăm afară. Bunicii au cedat, rămânând la rândul lor chiriași la stat, în blocul turn din centru, pe la etajul șase...

Apoi i-a strâns Dumnezeu... Chiriași, proprietari s-au trezit în Câmpiile Elizee, unde certurile nu-și mai au rostul. În răstimpul unui singur an m-am aflat unică moștenitoare a casei de pe strada Lucian Blaga, fostă Banul Mihalache. Părinții îmi muriseră de mult, crescusem ca fata bunicilor. Moștenisem o casă și multe amintiri... Chiar! Ce-o fi în lădița aceea grea pe care o găsisem în debaraua de la bloc? Caiete, văzusem, dar ce conțineau? Le-am înșirat pe toate în jurul meu, pe covor. Din fericire, erau numerotate!

Unu. Era scrisul mărunt și ordonat al bunicului, contabil conștiincios, corect, punctual. Doar că printre paragrafe a desenat obiecte ciudate, plante, iată și-un portret. Părea un jurnal. Prima însemnare înscrisă pe foile îngălbenite, aproape sfărâmicioase, datează din...


4 aprilie 1924

Nu mai pot trăi pe spinarea părinților! Trebuie să-mi găsesc neapărat de lucru, chiar de-ar fi să car valize în gară! Mi-e rușine de Eliza.


5 aprilie 1924

Orașul este atât de mic! M-am întâlnit pe stradă cu doamna Câmpeanu, era cu fiică-sa și cu nesuferitul ei de fiu. M-a întrebat ce mai fac, ce face scumpa mea mamă? Era toată numai miere, însă de fapt își bătea joc. Toți se bucură atunci când o familie veche decade dintr-un motiv sau altul... Uită că bunicul a înființat școala numărul 1, că unchiul meu a înființat firma de taxiuri, că mama a fost prima fată cu bacalaureatul din tot târgul. Aș vrea să le pot da peste nas! Știe toată lumea că n-am de lucru.


6 aprilie1924

Șandor mi-a vândut un pont: spițerul caută un ajutor. Mi-a tresărit inima, dar cred că va cere referințe, ceea ce n-am de unde-i aduce. Am făcut școala militară, trăiesc din război, nu mă pricep la pus lipitori și ventuze...


9 aprilie 1924

Mama zice că ar merita o încercare. Tata păstrează o figură sumbră. Trebuie s-o mărite pe Matilda, însă cu dota pe care o are...