Verdictul și alte povestiri

by Franz Kafka

Genres: Fiction

220 pages, Unknown Binding

Published January 1, 1969

About the author

Franz Kafka was a German-speaking writer from Prague whose work became one of the foundations of modern literature, even though he published only a small part of his writing during his lifetime. Born into a middle-class Jewish family in Prague, then part of the Austro-Hungarian Empire, Kafka grew up amid German, Czech, and Jewish cultural influences that shaped his sense of displacement and linguistic precision. His difficult relationship with his authoritarian father left a lasting mark, fostering feelings of guilt, anxiety, and inadequacy that became central themes in his fiction and personal writings.
Kafka studied law at the German University in Prague, earning a doctorate in 1906. He chose law for practical reasons rather than personal inclination, a compromise that troubled him throughout his life. After university, he worked for several insurance institutions, most notably the Workers Accident Insurance Institute for the Kingdom of Bohemia. His duties included assessing industrial accidents and drafting legal reports, work he carried out competently and responsibly. Nevertheless, Kafka regarded his professional life as an obstacle to his true vocation, and most of his writing was done at night or during periods of illness and leave. Kafka began publishing short prose pieces in his early adulthood, later collected in volumes such as Contemplation and A Country Doctor. These works attracted little attention at the time but already displayed the hallmarks of his mature style, including precise language, emotional restraint, and the application of calm logic to deeply unsettling situations. His major novels The Trial, The Castle, and Amerika were left unfinished and unpublished during his lifetime. They depict protagonists trapped within opaque systems of authority, facing accusations, rules, or hierarchies that remain unexplained and unreachable. Themes of alienation, guilt, bureaucracy, law, and punishment run throughout Kafka’s work. His characters often respond to absurd or terrifying circumstances with obedience or resignation, reflecting his own conflicted relationship with authority and obligation. Kafka’s prose avoids overt symbolism, yet his narratives function as powerful metaphors through structure, repetition, and tone. Ordinary environments gradually become nightmarish without losing their internal coherence. Kafka’s personal life was marked by emotional conflict, chronic self-doubt, and recurring illness. He formed intense but troubled romantic relationships, including engagements that he repeatedly broke off, fearing that marriage would interfere with his writing. His extensive correspondence and diaries reveal a relentless self-critic, deeply concerned with morality, spirituality, and the demands of artistic integrity. In his later years, Kafka’s health deteriorated due to tuberculosis, forcing him to withdraw from work and spend long periods in sanatoriums. Despite his illness, he continued writing when possible. He died young, leaving behind a large body of unpublished manuscripts. Before his death, he instructed his close friend Max Brod to destroy all of his remaining work. Brod ignored this request and instead edited and published Kafka’s novels, stories, and diaries, ensuring his posthumous reputation.
The publication of Kafka’s work after his death established him as one of the most influential writers of the twentieth century. The term Kafkaesque entered common usage to describe situations marked by oppressive bureaucracy, absurd logic, and existential anxiety. His writing has been interpreted through existential, religious, psychological, and political perspectives, though Kafka himself resisted definitive meanings. His enduring power lies in his ability to articulate modern anxiety with clarity and restraint.

Reviews

[Valeriu Gherghel · Rating 4 out of 5]

Volumul cuprinde nouă povestiri care nu seamănă cu nimic din ce s-a scris înainte. Franz Kafka pare a nu fi avut predecesori. Cu ce ai putea compara, de exemplu, minunata povestire „Un medic de țară”? Nici măcar cu povestirile fantastice ale romanticilor germani. Ceea ce caracterizează această proză e precizia halucinantă a descrierilor și alunecarea subită în straniu.

Medicul trebuie să ajungă la un bolnav. Nimic mai banal. Dar calul i-a murit, nimeni din sat nu-i poate împrumuta unul, medicul e cuprins de disperare. Deschide cocina porcilor și acolo e întîmpinat de un individ care-l întreabă cu bruschețe: „Să înham caii?”. Din acest moment, nimic nu mai este normal, asistăm la o succesiune de fapte care încalcă orice logică. Bolnavul e un copil, pare perfect sănătos, dar are o rană în coapsă. Doctorul exclamă: „Sărman copil! Nu te mai poate ajuta nimeni...”. Pleacă, dar caii nu mai urmează nici un drum, rătăcesc prin văzduhuri: „umblu haihui într-o trăsură pămîntească, cu cai nepămîntești”. Îmi închipui fețele uluite (sau scîrbite) ale primilor cititori. Nimeni nu mai scrisese în acest chip.

Dacă există o influență, ea nu poate veni decît din povestirile hassidice. O întîlnim, de exemplu, în acel text misterios, care a chinuit ani și ani mintea exegeților: „În fața Legii”. Sau în „Unsprezece feciori”. Cu excepția bizarului text Metamorfoza, povestirile nu depășesc cîteva zeci de pagini. Sînt construite cu aceeași minuție, detaliile sînt la fel de precise, ni-l putem închipui pe păzitorul Legii cu barba lui lungă și înfoiată de tătar; ignorăm, în schimb, de ce omul de la țară nu poate intra în clădirea Legii. Nu putem descifra ce a intenționat autorul parabolei. Dacă prozatorul nu are înaintași, nu are nici succesori. Kafka rămîne inimitabil.

***
Verdictul a apărut în 1969 în colecția „Meridiane” a Editurii pentru Literatura Universală. Peste un an, editura primea numele de Univers, dar colecția se păstra. Nu cu mult înainte, cîteva parabole + un fragment din „Scrisoarea către Tată” apăruseră în antologia Proza austriacă modernă. Dacă nu mă înșel, Verdictul e primul volum tradus din Kafka. (12.05.23, vineri)

[Andrei Tamaş · Rating 4 out of 5]

Nu îți poți da seama de ceea ce înspăimântă mai mult în scrierile lui Kafka: realismul sau absurdul. Sau, poate, amândouă, într-o combinație perfectibilă a celor două viziuni.
Iată, de pildă, opera desăvârșită a Coloniei penitenciare, care este un precursor ideatic al romanului Procesul.
Atemporală și departe de meleagurile telurice, Colonia penitenciară exprimă una dintre cele mai sensibile probleme ale sistemului punitiv pe care îl dezvoltă societatea umană, sistem punitiv fără de care aceasta nu poate dăinui.
La Kafka însă, acest sistem capătă anumite nuanțe, realist conturate, ce relevă metaforic viciul ce îl cuprinde pe individul care, având putere asupra celuilalt, abuzează de ea, întrucât rolul pe care îl are în societate îi conferă această legitimitate.
Este, dacă vreți, un tablou similar Învierii lui Tolstoi, însă numai în ceea ce privește componenta jurisdicției publice, căci lui Kafka îi lipsesc cu desăvârșire patosul și dragostea rusească.
Eu unul cred că se poate rezuma totul astfel: da-i individului o funcție publică și-și va ucide mii de semeni în numele "binelui comun", fără a se face părtaș la vestigiul remușcării. Pune-l, însă, pe acel individ să-și lovească vecinul când nu se află în exercițiul funcției și se va simți ca un criminal.
Și mai există un aspect care vorbește de la sine în Colonia penitenciară: ofițerul, exponent al odiosului Ancien Regime, este ucis pe mașina pe care o desăvârșise prin propriile forțe...

A. T.
20 ianuarie 2019

[Alex]

Trebuie sa recunosc ca lui Kafka i se potriveste perfect caracterizarea de "emo". Povestile sunt geniale si au multe substraturi. De fapt de multe ori nu cred ca am intuit exact ce a vrut Kafka sa imi transmita, iar de alte ori cred ca am inteles ce am vrut eu. De ce emo? pentru ca mai toate se termina extrem de pasiv. Gen totul e absurd si de kkt, deci lua-ti-ma la palme frate caci o merit. Doar eu sunt de vina si merit tot ce vreti voi sa imi faceti. Oarecum ca Werther, dar spre deosebire de Werther este mult mai scurt. Werther isi plange nefericirea pe 100 de pagini.
Topul meu personal:
1. Metamorfoza
2. Verdictul
3. Colonia penitenciara
4. Un medic de tara
5. O dare de seama pentru academie

[Christina · Rating 5 out of 5]

O lectură tulburătoare care îți arată că absurdul e o constantă a lumii kafkiene – iar omul rațional îl poate ocoli, uneori evita, dar niciodată învinge.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Era într-o duminică dimineaţă a celei mai frumoase primăveri. Georg Bendemann, un tânăr negustor, şedea în camera sa de la etajul întâi al uneia din casele scunde şi şubrede ce se înşirau la nesfârşit de-a lungul râului, deosebindu-se aproape numai prin înălţime şi culoare. Tocmai terminase o scrisoare către un prieten din tinereţe care se afla în străinătate, o închisese cu o încetineală ce semăna mai curând a joacă şi, sprijinindu-se cu coatele de birou, se uita pe fereastră la râul, podul şi colinele de pe malul celălalt, cu verdele lor abia mijit.
Cugeta la faptul că prietenul acesta, nemulţumit de felul cum îi mergea acasă, fugise pur şi simplu în Rusia, cu ani în urmă. Acum se ocupa, la Petersburg, de o afacere, care la început se arătase promiţătoare, dar care părea să stagneze de multă vreme, judecind după felul cum se văicărea prietenul cu prilejul vizitelor sale, ce se răreau tot mai mult. Trudea astfel fără folos printre străini, barba exotică neizbutind să-i acopere chipul binecunoscut din anii copilăriei, chip a cărui piele gălbejită părea sa trădeze o boală în plină evoluţie. Din câte povestea, n-avea nici un fel de legături propriu-zise cu colonia compatrioţilor săi de acolo dar totodată aproape ca nu, era în relaţii de societate nici cu familiile autohtone întocmindu-şi astfel viaţa pentru o burlăcie definitivă.

[Alessia · Rating 5 out of 5]

Aceste povestiri se leaga între ele prin filozofiile existențiale ale lui Kafka și sunt absolut minunate prin natura lor absurdă. Recunosc că nu sunt lecturi ușoare. Trebuie citite încet, reflectate, analizate fără grabă si fara a cauta răspunsuri logice sau clare. Până la urma aceasta este semnatura lui Kafka: o filozofie ambiguă care nu cere răspuns sau rezolvare, ci observație conștientă.
În multe dintre lecturi găsim "vina fără vină" și condamnarea de sine nu pentru că facem ceva greșit, ci pentru ce NU am făcut sau pentru ca nu am reușit să punem imposibilul în aplicare. Kafka se raporteaza la mecanisme psihice ale oamenilor și la adevărurile crude din spatele naturii umane.
M-a impresionat "La galerie" prin profunzimea ei, în ciuda faptului ca e incredibil de scurtă. Ne arată cum reinterpretăm suferința estetic pentru a nu fi nevoiți să intervenim, din comoditate și lașitate morală. De aici iar observăm vina existențiala ca nu am făcut nimic în privința suferinței altora, ci am ales să o privim dintr-o perspectivă mai frumoasă, pentru propria convingere că nu e nevoie să intervenim și să oprim suferința.
Recomand Kafka celor care știu să observe conștient, fără a se pierde în absurdul povestirilor lui. Kafka nu este pentru oricine și într-adevăr, dacă ne atașăm de texte sau personaje, ne pot induce tocmai stările pe care le descrie acesta.

[octacore · Rating 2 out of 5]

Metamorfoza si Un doctor de tara au fost OK , dar celelalte povestiri...pas. Bonus, editia pe care am citit-o a fost tiparita de editura Alfa, pe vremea cand nu stiau folosi procesatoarele de text gen Word.