Vrei o carte care să îți zguduie universul, care să te arunce în brațele trecutului, un trecut mult prea dureros pentru unii din noi, poate pentru o țară întreagă? Atunci e musai să citești această carte.
Am crezut că doar Cerberus îmi va da atâtea stări, dar pe parcursul lecturii acestei cărți, m-au încercat mii de sentimente : de revoltă, de frustrare, de neputință dar și de speranță.
Poate pentru unii limbajul întâlnit în carte va fi revoltător și injurios, pe mine m-a purtat iar printre oamenii din cartierul în care am crescut, oameni cu povești asemănătoare personajelor din carte.
Omul are tendința mereu de a judeca pe celălalt fără a ști ce l-a împins pe respectivul să aibă un anumit comportament, o anumită viață.
Cartea ne poartă prin perioada anilor 1983-1992, dezvăluind-ne viața Amaliei, a lui Mihai Carp, a lui Peti și a altor personaje care își au locul lor în poveste.
Amalia duce o viață extrem de grea alături de părinți, cu o mamă care nu o credea când îi spunea că tatăl o abuzează și care ulterior, după ce află adevărul, o părăsește, lăsând-o cu monstrul care îi este tată .Singura ei alinare este bunica, alături de care va crește până la un moment al vieții, moartea ei aruncând-o pe Amalia în brațele drogurilor.
Mihai Carp este profesorul și dirigintele Amaliei, un diriginte care reușește să se impună în fața elevilor prin prietenie și înțelegere. Acesta, după o viață nu foarte bună, simte că îl prinde pe Dumnezeu de picioare în momentul în care o întâlnește pe Andra și relația lor evoluează într-un mod frumos și neașteptat. Cum în viață necazul te lovește în cel mai parșiv mod posibil, Mihai rămâne văduv și se aruncă în brațele alcoolului.
Peti, un țigănuș fugit din șatră și ajuns în familia Briliantului, face tot ce poate să intre în grațiile acestuia din urmă. Cu o inteligență necaracteristică mediului din care face parte, se apropie de Amalia, aceștia doi devenind buni prieteni. Însă viața îi desparte într-un mod brutal, Amalia pierzând în același timp și prietenia cu el și sprijinul moral dat de Mihai.
Perioada petrecută în închisoare îl face pe Peti să devină mai puternic, să nu își schimbe sufletul,încă să spere că își va îndeplini visele. Pe Mihai închisoarea nu mi se pare că l-a învățat prea multe, tot naiv mi s-a părut și după aia.
Societatea comunistă și nedreptățile din acea perioadă te izbesc în moalele capului, chiar dacă nu ai trăit în acele vremuri. Ororile petrecute în acea perioadă , felul în care erau tratați cei ce ajungeau în arest, te umplu de revoltă și îți vine să urli, chiar dacă știi că nu ajută la nimic. Din păcate, ceea ce se întâmpla în închisori atunci, sunt sigură că se mai întâmplă și acum, aceeași soartă o au și acum nefericiții care au ajuns nevinovați acolo.
Dacă în Cerberus am văzut dragostea unui tată și tot ce este în stare un tată să facă pentru fata lui, aici vedem cea mai urâtă față a unui om, violatorul propriului copil. Am citit acele pasaje cu lacrimi în ochi, conștientă că lucrurile astea încă se întâmplă și nimeni nu face nimic să le oprească.
Am avut parte de o lecție de istorie pe parcursul acestei cărți, am văzut toate fețele urâte ale acelor ani, dar nu am înțeles cum de oamenii puteau să fie atât de nepăsători totuși.
Îmi place cum creionează autorul fiecare personaj, cum te face să îl înțelegi și să îl iubești. Mi-a plăcut foarte mult de Peti și de aceea am fost revoltată când am văzut sfârșitul lui din închisoare(asta i-a umplut sigur autorului frigiderul, cât să mă țină minte).
Nu mi-a plăcut că a lăsat finalul deschis, că eram curioasă să văd ce s-a ales de Mihai și Amalia, dacă au reușit împreună să își schimbe viețile în bine.
" Era conștient că dictatorii își meritaseră soarta, chiar îi urâse, dar, câteodată se întreba dacă democrația se potrivea firii românului. Prea se alesese praful de tot în anii ce urmează revoluției. Dacă se gândea mai bine, întreaga țară avusese soarta acestui parc - dezmembrată bucată cu bucată și vândută la fier vechi. " - pagina 40
" În România comunistă, Crăciunul, ca mai tot ce amintea de trecut, fusese aruncat în temniță. Tovarăș de celulă, fratele său, Paștele. " - pagina 53
" Orice noutate se învechește și intră în cotidian odată cu trecerea inexorabilă a timpului. " - pagina 70
" Nu frângeți aripile sufletului-visele! Fără vise nu veți mai putea zbura! Din păsări vă veți transforma în cârtițe speriate de lumină, așa cum suntem noi! " - pagina 106
" Vă mai asigur de ceva : nu accept sub nici o formă violența - nici fizică, nici de limbaj! E argumentul omului prost, care se bazează pe pumn pentru că nu-l ajută capul! "-pagina 120
" Și viermii își depășesc uneori condiția de târâtoare, preschimbându-se în fluturi superbi. "- pagina 120
" Răul ținut sub tăcere nu doar că nu moare, dar se dezvoltă malefic, până când el este cel care te suprimă pe tine. "- pagina 186
" De gânduri nu poți fugi. Oriunde te-ai ascunde, ele te găsesc. " - pagina 190
" Orice speranță la mai bine naște dezamăgire. " - pagina 249
" În viață, totul se leagă. Răul trage la rău, binele la bine, iar viața e influențată de atitudinea ta, mai mult decât de cei care te înconjoară." - pagina 271
" Nu avea milă de nimeni! În pușcărie, milă e ca sângele ce ți se scurge dintr-o rană deschisă în mijlocul unei haite de lupi. " - pagina 273
" Să nu ignori niciodată șoaptele sufletului, chiar dacă ele contrazic spusele oamenilor! " - pagina 350
" La sărac să-i găurești lingura cu care mănâncă! Să nu-l lași niciodată să se sature că, odată sătul, se ridică de la masă și-ți dă-n cap!" - pagina 359