What do you think?
Rate this book
The Divine Code of Life: Awaken Your Genes and Discover Hidden Talents
For many years, genes have been thought of as immutable: "You can't change, it's hereditary" was the mantra. But studies now show that genes are functioning and changing, every minute, every second. According to
The Divine Code of Life
, dormant genes have the potential to "wake up" and transform personality and outlook. The book shows how mental and emotional factors--negatives like stress and positives like excitement, joy, gratitude, and spirituality--are also involved in switching genes on or off. Drawing on recent scientific research and the author's own observations, this book shows that humans can bring forth their talents at any age. How? Dr. Murakami argues that a positive outlook can turn on the genes that are necessary to bring happiness and success into anyone's life and turn off the bad genes. He calls this process "genetic thinking"--a science-based approach to controlling the genes by cultivating enthusiasm and inspiration.
- GenresScience
200 pages, Paperback
First published April 3, 2009
5 people are currently reading
141 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
May 14, 2017
I liked this little book. It is a genetics scientists musings and insights into human potential and the mystery of life. I'm glad I read it.
January 29, 2023
This is basically an autobiography, it has nothing to do with the actually book description. I thought it was supposed to discuss the emotional factors that influence your health and personality but it’s just a story about the author’s genetic research.
I don’t recommend it.
I don’t recommend it.
January 8, 2026
Consolidated with the prime. Looked good does not meant in games as always. There is no God but Allah SWT. Peace be upon him. Ahlussunnah wal jama'ah.
This entire review has been hidden because of spoilers.
November 25, 2018
O lectură care mi-a făcut suportabil un obișnuit traseu cu CFR-ul.
Lucrarea ne pune frumos în temă, sau ne reamintește, de structura de la baza vieții observată în microcosmos - i. e. acidul dezoxiribonucleic (ADN). Conține în prima parte o descriere tehnică, implementând limbajul științific într-o manieră comprehensibilă. Referirea recurentă la acest limbaj cu fiecare ocazie face cititorul să abordeze subiectul în acești termeni, astfel încât dacă vedem ulterior o diagramă cu spirala ADN-ului vom ști ce părți să notăm cu F și Z, sau A, T, C, și G. Iar cu puțin efort, atribuim și funcțiile corecte care stau la baza modelului științific respectiv.
Ilustrațiile însă nu au fost constituite cu mare efort în ceea ce privește poziționarea elementelor din imagine, fiind un suport care nu avantajează prea mult cititorul neavizat. Ediția despre care vorbesc este: Murakami, K. (2012). „Codul divin al vieții”. București: Daksha.
Foarte utilă prima parte pentru a consolida cunoștințe de bază în materie de genetică.
A doua parte este mai captivantă (de la capitoul IV până la final, dintr-un total de șase capitole), deoarece mai mult se axează pe istorisirea „din spatele scenei” a unei descoperiri științifice importante coordonată de autorul cărții și omul de știință însuși, Dr. Kazuo Murakami. E un exemplu extraordinar de inițiativă în ceea ce privește cum funcționează cercetările științifice care depășesc convențiile și aduc descoperiri, față de cum ne-am putea imagina noi că funcționează. Și aici mă refer la generala formulă de diferențiere între „știința de zi” și „știința de noapte”, care este introdusă la începutul capitolului IV al lucrării.
Nu sunt convins că prezentarea unor idei a fost foarte adecvată și în mod erudit.
Cartea vine la pachet cu niște „sugestii foarte utile în viață”, asupra cărora consider că s-a insistat în mod eronat, mai ales în introducerea lucrării. Ele sunt concluzionate la finalul cărții sub forma următoarei trinități: „să avem intenții nobile”, „să adoptăm în viață o atitudine de recunoștință”, „să gândim pozitiv”. După cum a demonstrat, autorul a beneficiat în viață de aceste principii, însă probabil nu s-a axat pe una singură așa cum face introducerea, iar aceea fiind gândirea pozitivă. Autorul omite consecințele extremei opuse ale acestui principiu guvernat de impulsivitate. Dacă oferim aceste pagini unor oameni impulsivi nu o să le fie de mare utilitate. Mai ales că impulsivitatea îi poate opri din a consulta și restul cărții unde se află și celelalte sugestii.
Schimbarea mediului pentru activarea genelor este o idee demonstrată de știința actuală, însă echilibrul este cel care ar trebui să însoțească individul, nu gândirea pozitivă. Gândirea pozitivă nu este o soluție care previne tragedia. Gândirea pozitivă poate fi de multe ori cauza tragediei - i.e. gândirea pozitivă impulsivă, adică lipsită de echilibru. Găndirea pozitivă impulsivă este naivitatea cu care te expui vieții. Mai mult, viața este cauza tuturor tragediilor, iar pozitivismul nu este capabil de a transcede viața (sau suferința inevitabilă pe care o aduce).
În acord cu celelalte sugestii, intențiile nobile sunt cele care transced tragedia. Acțiunea de a ținti sus și de a avea un scop (sau un ideal) care justifică tragedia și suferința adusă de tragedie reprezintă echilibrul din ecuație. Ai nevoie de acel „ceva măreț”, la care se referă autorul, pentru a aduce sens tragediilor și miracolelor „divine” ale vieții și care să te judece pentru impulsivitate și naivitate.
Făcând o paranteză:
Probabil fondul cultural budist joacă un rol important în viața autorului și deci în punerea la punct a sugestiilor sale. Deși justificarea lor este făcută în urma studiilor geneticii și definită prin sintagma originală de „gândire genetică”, consider că lipsește exemplificarea ei arhetipale, în cazul în care istorisirea sa biografică nu constituie o pliere cu caracter actualizat pe arhetipurile „gândirii budiste”. Acest paragraf are caracter speculativ deoarece nu dispun personal de un fond cultural budist, iar lipsa unei cercetări mă face să mă opresc aici.
Eu am dedus din aceaste sugestii următoarele:
Nu gândi pozitiv tot timpul dacă esti impulsiv, naiv, și nihilist. Găsește un echilibrul asupra căruia trebuie să ai o gândire pozitivă. Țintește sus și nobil, astfel justificarea activării genelor de care ai nevoie va avea rezultate pozitive asupra cărora poți și trebuie să dezvolți o atitudine de recunoștință. Greul și efortul nu este justificat de atitudinea pozitivă ci de idealul prestabilit.
Cartea m-a surprins și cu descoperirea prezentată că genele unui mascul prezente în fetus se pot transmite prin placentă și la femela gazdă la care ulterior se pot identifica aceste gene (cel puțin la șoareci, asupra cărora a fost efectuat experimentul cu rezultatul de rigoare).
Lucrarea ne pune frumos în temă, sau ne reamintește, de structura de la baza vieții observată în microcosmos - i. e. acidul dezoxiribonucleic (ADN). Conține în prima parte o descriere tehnică, implementând limbajul științific într-o manieră comprehensibilă. Referirea recurentă la acest limbaj cu fiecare ocazie face cititorul să abordeze subiectul în acești termeni, astfel încât dacă vedem ulterior o diagramă cu spirala ADN-ului vom ști ce părți să notăm cu F și Z, sau A, T, C, și G. Iar cu puțin efort, atribuim și funcțiile corecte care stau la baza modelului științific respectiv.
Ilustrațiile însă nu au fost constituite cu mare efort în ceea ce privește poziționarea elementelor din imagine, fiind un suport care nu avantajează prea mult cititorul neavizat. Ediția despre care vorbesc este: Murakami, K. (2012). „Codul divin al vieții”. București: Daksha.
Foarte utilă prima parte pentru a consolida cunoștințe de bază în materie de genetică.
A doua parte este mai captivantă (de la capitoul IV până la final, dintr-un total de șase capitole), deoarece mai mult se axează pe istorisirea „din spatele scenei” a unei descoperiri științifice importante coordonată de autorul cărții și omul de știință însuși, Dr. Kazuo Murakami. E un exemplu extraordinar de inițiativă în ceea ce privește cum funcționează cercetările științifice care depășesc convențiile și aduc descoperiri, față de cum ne-am putea imagina noi că funcționează. Și aici mă refer la generala formulă de diferențiere între „știința de zi” și „știința de noapte”, care este introdusă la începutul capitolului IV al lucrării.
Nu sunt convins că prezentarea unor idei a fost foarte adecvată și în mod erudit.
Cartea vine la pachet cu niște „sugestii foarte utile în viață”, asupra cărora consider că s-a insistat în mod eronat, mai ales în introducerea lucrării. Ele sunt concluzionate la finalul cărții sub forma următoarei trinități: „să avem intenții nobile”, „să adoptăm în viață o atitudine de recunoștință”, „să gândim pozitiv”. După cum a demonstrat, autorul a beneficiat în viață de aceste principii, însă probabil nu s-a axat pe una singură așa cum face introducerea, iar aceea fiind gândirea pozitivă. Autorul omite consecințele extremei opuse ale acestui principiu guvernat de impulsivitate. Dacă oferim aceste pagini unor oameni impulsivi nu o să le fie de mare utilitate. Mai ales că impulsivitatea îi poate opri din a consulta și restul cărții unde se află și celelalte sugestii.
Schimbarea mediului pentru activarea genelor este o idee demonstrată de știința actuală, însă echilibrul este cel care ar trebui să însoțească individul, nu gândirea pozitivă. Gândirea pozitivă nu este o soluție care previne tragedia. Gândirea pozitivă poate fi de multe ori cauza tragediei - i.e. gândirea pozitivă impulsivă, adică lipsită de echilibru. Găndirea pozitivă impulsivă este naivitatea cu care te expui vieții. Mai mult, viața este cauza tuturor tragediilor, iar pozitivismul nu este capabil de a transcede viața (sau suferința inevitabilă pe care o aduce).
În acord cu celelalte sugestii, intențiile nobile sunt cele care transced tragedia. Acțiunea de a ținti sus și de a avea un scop (sau un ideal) care justifică tragedia și suferința adusă de tragedie reprezintă echilibrul din ecuație. Ai nevoie de acel „ceva măreț”, la care se referă autorul, pentru a aduce sens tragediilor și miracolelor „divine” ale vieții și care să te judece pentru impulsivitate și naivitate.
Făcând o paranteză:
Probabil fondul cultural budist joacă un rol important în viața autorului și deci în punerea la punct a sugestiilor sale. Deși justificarea lor este făcută în urma studiilor geneticii și definită prin sintagma originală de „gândire genetică”, consider că lipsește exemplificarea ei arhetipale, în cazul în care istorisirea sa biografică nu constituie o pliere cu caracter actualizat pe arhetipurile „gândirii budiste”. Acest paragraf are caracter speculativ deoarece nu dispun personal de un fond cultural budist, iar lipsa unei cercetări mă face să mă opresc aici.
Eu am dedus din aceaste sugestii următoarele:
Nu gândi pozitiv tot timpul dacă esti impulsiv, naiv, și nihilist. Găsește un echilibrul asupra căruia trebuie să ai o gândire pozitivă. Țintește sus și nobil, astfel justificarea activării genelor de care ai nevoie va avea rezultate pozitive asupra cărora poți și trebuie să dezvolți o atitudine de recunoștință. Greul și efortul nu este justificat de atitudinea pozitivă ci de idealul prestabilit.
Cartea m-a surprins și cu descoperirea prezentată că genele unui mascul prezente în fetus se pot transmite prin placentă și la femela gazdă la care ulterior se pot identifica aceste gene (cel puțin la șoareci, asupra cărora a fost efectuat experimentul cu rezultatul de rigoare).
August 23, 2019
Nu ma asteptam sa fie doar o autobiografie slab scrisa si doar 2-3 cuvinte despre gene si exploatarea lor, invartindu-se incontinuu in jurul aceleiasi idei. Slab.
Displaying 1 - 5 of 5 reviews