What do you think?
Rate this book
În spatele blocului
Pentru toți copiii din anii ’80, în spatele blocului începea o lume în sine, cu jocuri, prietenii, cutume și reguli proprii. În spatele blocului îți dădeai întâlnire prin bilețele trimise „cu poșta“ prin prieteni și „ți se cerea prietenia“, tot acolo săreai coarda, jucai elasticul, leapșa, hoții și vardiștii. Pentru mulți dintre adulții de azi, mare parte din copilăria și adolescența în comunism s-a petrecut în spatele blocului, nu doar la cozi pentru alimente pe cartelă și învățat pentru examenul de treaptă. În spatele blocului nu erau parcările pline de mașini de azi, erau comunități de copii mai mari și mai mici, de adulți și bătrâni, o lume a socializării greu de înțeles pentru indivizii solitari ce am ajuns douăzeci și ceva de ani mai târziu.
În romanul Marei Wagner imaginile gri ale ultimei perioade comuniste, cea ținută minte mai ales pentru lipsa de alimente, căldură și curent, sunt străbătute de culori vii și o doză sănătoasă de optimism. Un roman pentru tinerii de atunci și pentru tinerii de azi, pentru reamintire și pentru ținere de minte, despre viața obișnuită a unei adolescente ce se descoperă pe sine într-un univers care pare să-i scape de sub control.
„Proză a adolescenței sub comunism, din seria confesională, scrisă cu implicare și cu talent, cartea Marei Wagner se integrează unui trend literar născut din nevoia unanimă de a mărturisi despre o lume întunecată. Cu grijă pentru poveste, romanul degajă emoție autentică, participare și nu în ultimul rând o vocație a dialogului.“ - Doina Ruști
În romanul Marei Wagner imaginile gri ale ultimei perioade comuniste, cea ținută minte mai ales pentru lipsa de alimente, căldură și curent, sunt străbătute de culori vii și o doză sănătoasă de optimism. Un roman pentru tinerii de atunci și pentru tinerii de azi, pentru reamintire și pentru ținere de minte, despre viața obișnuită a unei adolescente ce se descoperă pe sine într-un univers care pare să-i scape de sub control.
„Proză a adolescenței sub comunism, din seria confesională, scrisă cu implicare și cu talent, cartea Marei Wagner se integrează unui trend literar născut din nevoia unanimă de a mărturisi despre o lume întunecată. Cu grijă pentru poveste, romanul degajă emoție autentică, participare și nu în ultimul rând o vocație a dialogului.“ - Doina Ruști
264 pages, Paperback
First published April 12, 2017
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 39 reviews
June 5, 2020
Am început-o cu gândul că o să citesc vreo 10 pagini, pentru început, dar n-am putut lăsa din mână cartea până n-am ajuns la ultima pagină. Deși n-am copilărit în anii 80' și nu am locuit la bloc decât pentru scurt timp, lumea descrisă de Mara Wagner mi-a părut atât de familiară încât ar fi putut la fel de bine să fie și experiența mea.
June 7, 2020
După cum era fără nici o îndoială și intenția autoarei, cartea de debut a Marei Wagner, În spatele blocului, mi-a trezit o mulțime de amintiri, unele luminoase (că de, e și tinerețea mea pe-acolo pe undeva – în iarna lui 1988 eram în ultimul de facultate), altele furioase (pentru că, spre deosebire de micuța eroină Maria, eu la 22 de ani simțeam mult mai acut lipsurile alimentare, frigul, lipsa cărților, îndoctrinarea, în fine, toată atmosfera aia idilică pe care o evocă întruna nostalgicii regimului ceaușist).
Scene familiare de altădată, dar pitite pînă acum undeva într-un colț al memoriei, revin să ne bîntuie fără să-și fi pierdut nimic din urîțenia de odinioară: statul interminabil la cozi (scena în care Maria și fratele ei se trezesc dis-de-dimineață și pleacă cu bunicul la coadă la lapte mi-a amintit cu câtă pasiune îi uram pe pensionarii care veneau mereu înaintea tuturor și nu plecau niciodată cu sacoșa goală), defilările și spectacolele cu ocazia sărbătorilor naționale (unde, la fel ca eroina cărții ba ne plictiseam, ba ne amuzam), obsesia părinților noștri pentru note și premii (ideea aceea, care a rămas înrădăcinată în mintea românilor încă multă vreme după Revoluție că dacă n-ai facultate ești un nimeni), educația cu bățul chiar și în familiile cu pretenții intelectuale (că de, unde dă mama crește), pachetele din străinătate ajunse la destinatar cu jumătate din conținut (după dubla verificare de la vamă și de la poștă), desenele animate la sfîrșit de săptămînă și în general programul TV aproape inexistent:
...și nu în ultimul rînd, locul acela magic din spatele blocului, unde copilăria își reintra în drepturi în hărmălaia veselă a jocurilor, în seriozitatea prieteniilor „pe viață”, sau în suferința tăcută a trădărilor din dragoste.
Scris în stil indirect liber, din punctul de vedere al unei pre-adolescente (Maria merge pe 13 ani) , cu un neîndoielnic talent în special pentru dialog (are dreptate Doina Ruști), ponderînd cu iscusință tonul evocator și stop-cadrul obiectiv, romanul se adresează totuși, după părerea mea, în primul rînd publicului adult, mai precis aceluia care și-a trăit copilăria și tinerețea în ultimii zece ani de comunism. Și aceasta nu numai pentru că evenimentele narate se petrec într-o perioadă care noii generații nu-i mai spune (din punct de vedere afectiv, desigur) mare lucru, dar și pentru că acea componentă emoțională, constituită din veșnicele probleme sentimentale ale adolescenței de oricînd și oriunde, care pare să ocupe prim-planul narativ și care ar putea atrage publicul tînăr, își pierde pe nesimțite din importanță: încetul cu încetul, în spatele poveștilor de amor mai mult sau mai puțin fericite ale Mariei se profilează, cenușie, uneori ridicolă și totuși încă vag amenințătoare societatea în care am fost crescuți, cu talentul acela teribil al ei de a trăi firesc în nefiresc, cu valorile ei sociale, familiale și politice discutabile, cu mentalitățile ei conservatoare, adesea retrograde, dar și cu kitschurile ei delicioase, rămase pe bună dreptate celebre:
Pe de altă parte, într-un interviu apărut în Suplimentul de cultură în 2017, la întrebarea lui Eli Bădică despre mesajul transmis de roman, Mara Wagner dă un răspuns interesant, și anume că și-ar dori ca acesta să devină o punte între generații:
„Îmi place să văd romanul ca pe un pod, unde părinții de azi, care au fost adolescenții de atunci, și copiii lor, care sunt adolescenții de azi, se întâlnesc undeva la mijloc si se împrietenesc și se înțeleg mai bine. Dacă am reușit să fac din adulții de azi pentru scurt timp înapoi copii, mă declar mulțumită.”
Mi s-a părut genială această sugestie, pentru că, deși nimeni n-a găsit încă soluția aplanării eternului conflict între părinți si adolescenți, măcar lectura romanului În spatele blocului le-ar putea oferi tinerilor nu numai o imagine concretă a sîcîitoarei sintagme „pe vremea mea” ci și o explicație cu privire la așteptările exagerate, la severitatea excesivă, la pudoarea de a discuta despre sex și în general despre tot ce ține atît de fiziologie cît și de psihologie și la toate celelalte frustrări ale părinților lor.
În concluzie, În spatele blocului este un excelent roman de debut, pe care îl recomand fără ezitare. Hotărît lucru, peisajul literaturii române contemporane devine din ce în ce mai bogat și diversificat. Drept pentru care mi-am promis să-l vizitez din ce în ce mai des.
Scene familiare de altădată, dar pitite pînă acum undeva într-un colț al memoriei, revin să ne bîntuie fără să-și fi pierdut nimic din urîțenia de odinioară: statul interminabil la cozi (scena în care Maria și fratele ei se trezesc dis-de-dimineață și pleacă cu bunicul la coadă la lapte mi-a amintit cu câtă pasiune îi uram pe pensionarii care veneau mereu înaintea tuturor și nu plecau niciodată cu sacoșa goală), defilările și spectacolele cu ocazia sărbătorilor naționale (unde, la fel ca eroina cărții ba ne plictiseam, ba ne amuzam), obsesia părinților noștri pentru note și premii (ideea aceea, care a rămas înrădăcinată în mintea românilor încă multă vreme după Revoluție că dacă n-ai facultate ești un nimeni), educația cu bățul chiar și în familiile cu pretenții intelectuale (că de, unde dă mama crește), pachetele din străinătate ajunse la destinatar cu jumătate din conținut (după dubla verificare de la vamă și de la poștă), desenele animate la sfîrșit de săptămînă și în general programul TV aproape inexistent:
Sigur că astfel de emisiuni nu se puteau rata, desenele animate se dădeau rar la televizor, doar sîmbăta și duminica. În restul zilelor era program TV doar seara două-trei ore, se numea Telejurnal. N-aveai ce vedea, numai oameni și vorbărie, imagini cu Tovarășul, fabrici și cîmpuri. Nimic interesant, foarte rar cîte un film american vechi.
...și nu în ultimul rînd, locul acela magic din spatele blocului, unde copilăria își reintra în drepturi în hărmălaia veselă a jocurilor, în seriozitatea prieteniilor „pe viață”, sau în suferința tăcută a trădărilor din dragoste.
Scris în stil indirect liber, din punctul de vedere al unei pre-adolescente (Maria merge pe 13 ani) , cu un neîndoielnic talent în special pentru dialog (are dreptate Doina Ruști), ponderînd cu iscusință tonul evocator și stop-cadrul obiectiv, romanul se adresează totuși, după părerea mea, în primul rînd publicului adult, mai precis aceluia care și-a trăit copilăria și tinerețea în ultimii zece ani de comunism. Și aceasta nu numai pentru că evenimentele narate se petrec într-o perioadă care noii generații nu-i mai spune (din punct de vedere afectiv, desigur) mare lucru, dar și pentru că acea componentă emoțională, constituită din veșnicele probleme sentimentale ale adolescenței de oricînd și oriunde, care pare să ocupe prim-planul narativ și care ar putea atrage publicul tînăr, își pierde pe nesimțite din importanță: încetul cu încetul, în spatele poveștilor de amor mai mult sau mai puțin fericite ale Mariei se profilează, cenușie, uneori ridicolă și totuși încă vag amenințătoare societatea în care am fost crescuți, cu talentul acela teribil al ei de a trăi firesc în nefiresc, cu valorile ei sociale, familiale și politice discutabile, cu mentalitățile ei conservatoare, adesea retrograde, dar și cu kitschurile ei delicioase, rămase pe bună dreptate celebre:
Sufrageria în care dormeau Ramona și Maria avea pe mijloc o masă cu șase scaune. Pe masă, în centru, într-o vază din sticlă colorată erau trei trandafiri din plastic cu care, când nu erau părinții Ramonei acasă, se mai duelau copiii, folosindu-le cozile drept spade. Într-o vitrină înaltă, plină ochi de bibelouri, stăteau balerine, animale și pescari pe mileuri croșetate din macrameu. Aceleași mileuri se regăseau și pe servanta alăturată, în ale cărei sertare ținea familia Cocea la păstrare pachete de țigări Kent și cafea, în caz că trebuiau să dea la doctor. Deasupra servantei, un raft cu cărți, Biblia și câteva romane. Maria obișnuia să citească titlurile de pe cotoarele cărților, le știa pe dinafară, căci nu erau prea multe, spre deosebire de biblioteca ei de-acasă, patru corpuri masive, pline de cărți de sus și până jos, care își mai și schimbau locul din când în când. Mileurile o lăsau rece, dar bibelourile îi plăceau nespus, în special balerinele, căci ea nu avea așa ceva acasă, doar la bunici mai găsea vreo două-trei. Le privea fascinată și s-ar fi și jucat cu ele, dar știa că tanti Cocea nu permitea, se puteau sparge prea ușor.
Pe de altă parte, într-un interviu apărut în Suplimentul de cultură în 2017, la întrebarea lui Eli Bădică despre mesajul transmis de roman, Mara Wagner dă un răspuns interesant, și anume că și-ar dori ca acesta să devină o punte între generații:
„Îmi place să văd romanul ca pe un pod, unde părinții de azi, care au fost adolescenții de atunci, și copiii lor, care sunt adolescenții de azi, se întâlnesc undeva la mijloc si se împrietenesc și se înțeleg mai bine. Dacă am reușit să fac din adulții de azi pentru scurt timp înapoi copii, mă declar mulțumită.”
Mi s-a părut genială această sugestie, pentru că, deși nimeni n-a găsit încă soluția aplanării eternului conflict între părinți si adolescenți, măcar lectura romanului În spatele blocului le-ar putea oferi tinerilor nu numai o imagine concretă a sîcîitoarei sintagme „pe vremea mea” ci și o explicație cu privire la așteptările exagerate, la severitatea excesivă, la pudoarea de a discuta despre sex și în general despre tot ce ține atît de fiziologie cît și de psihologie și la toate celelalte frustrări ale părinților lor.
În concluzie, În spatele blocului este un excelent roman de debut, pe care îl recomand fără ezitare. Hotărît lucru, peisajul literaturii române contemporane devine din ce în ce mai bogat și diversificat. Drept pentru care mi-am promis să-l vizitez din ce în ce mai des.
May 9, 2019
Eu nu mă pricep prea bine, dar dacă eram editura Nemira, aș fi marketat cartea asta pentru YA. Dăruiți cartea asta adolescenților pe care-i cunoașteți.
Iar pentru adulți: da măi, e încă o carte despre comunism, muahaha! 3.5*
Iar pentru adulți: da măi, e încă o carte despre comunism, muahaha! 3.5*
August 28, 2018
Lansat în luna mai, romanul de debut al Marei Wagner, "În spatele blocului", redă din plin atmosfera vacanței de vară, prin prisma caracterului ludic al întâmplărilor pe care le descrie. Scrisă cu un optimism debordant, mult umor și nostalgie, cartea este un jurnal al tinereții celor născuți în anii 1970-1980, un fel de oracol ce înregistrează atât micile momente de cumpănă din viața școlarilor, cât și traiul la bloc.
Chiar dacă în miezul acțiunii o avem pe adolescenta Maria, veșnic îndrăgostită și cu multe dileme amoroase, savoarea acestui roman rezidă în micile detalii ce recompun viața în anii comunismului. În spatele blocului este un roman ce surprinde candoarea unei copilării lipsite de comodități și bunuri materiale, dar pline de relații de amiciție și mici complicități ce se traduc printr-un șir nesfârșit de jocuri și distracții.
Pentru cei care au trăit în acele vremuri, cartea Marei Wagner este un cufăr al amintirilor din care vor extrage cu amărăciune cozile la diferite alimente, cartelele pentru pâine, programul limitat la televizor, contrabanda cu casete video, apa caldă duminicală, păduchii luați de pe la colegi, practica la muncile agricole etc. Dar, pe de altă parte, ei vor extrage cu dor sentimentele de comunitate și de prietenie care se nășteau între locatarii unui bloc.
"În spatele blocului" este ca o vacanță de vară ce nu ai mai vrea să se sfârșească: caldă, amuzantă, și plină de aventuri năstrușnice.
Despre lansarea cărții am scris aici: http://www.bookishstyle.ro/lansarea-c...
Chiar dacă în miezul acțiunii o avem pe adolescenta Maria, veșnic îndrăgostită și cu multe dileme amoroase, savoarea acestui roman rezidă în micile detalii ce recompun viața în anii comunismului. În spatele blocului este un roman ce surprinde candoarea unei copilării lipsite de comodități și bunuri materiale, dar pline de relații de amiciție și mici complicități ce se traduc printr-un șir nesfârșit de jocuri și distracții.
Pentru cei care au trăit în acele vremuri, cartea Marei Wagner este un cufăr al amintirilor din care vor extrage cu amărăciune cozile la diferite alimente, cartelele pentru pâine, programul limitat la televizor, contrabanda cu casete video, apa caldă duminicală, păduchii luați de pe la colegi, practica la muncile agricole etc. Dar, pe de altă parte, ei vor extrage cu dor sentimentele de comunitate și de prietenie care se nășteau între locatarii unui bloc.
"În spatele blocului" este ca o vacanță de vară ce nu ai mai vrea să se sfârșească: caldă, amuzantă, și plină de aventuri năstrușnice.
Despre lansarea cărții am scris aici: http://www.bookishstyle.ro/lansarea-c...
May 29, 2017
„În spatele blocului” e în principiu o carte pentru persoane în jur de 40 și ceva de ani care vor să-și amintească de copilăria lor sau pentru cei care vor să afle cam cum arăta lumea pe la sfârșitul anilor ’80. E un fel de culegere de buzunar cu detalii pierdute în timp, iar Mara Wagner consemnează cu atenție tot felul de lucruri de care am tot auzit, dar pe care nu le-am văzut niciodată strânse laolată.
Bănuiesc că e o carte care evocă nostalgii printre cei născuți prin anii ’70 – de fapt, nu doar bănuiesc, ci văd asta și în recenziile celor din generația precedentă, care par foarte încântați să revadă lucruri pe care le-au trăit.
Eu m-am născut în ’88, așa că, din multe puncte de vedere, experiența mea a fost fix opusul celei descrise în carte. Deci cum se vede „În spatele blocului” de către cineva care n-a prins vremurile cu cartele și pionieri?
Depinde. După cum ziceam mai sus, dacă vrei să afli mai multe despre comunism, e exact ce trebuie. Citind-o, am recunoscut atât de multe elemente comune cu alte povești de pe vremea respectivă încât Maria mi s-a părut a fi copilul universal al anilor ’80: relații familiale reci, filme dublate, muzică dată pe sub mână, copiii lăsați mai mult de capul lor de părinți care au alte treburi, mers la cules de cartofi la începutul anului școlar, un bunic care ascută Radio Europa Liberă, cozi interminabile, mașini care pot circula doar în anumite zile.
Ce simt că lipsește e o poveste. E drept, din când în când, câte unei fete îi place de un tip, sau unui tip îi place de o fată. Maria se tot întreabă dacă are prieten. Mai apar câteva pisici sau un corb prin peisaj, animale de care să aibă grijă. Mai are bunica Alzheimer. Însă nici măcar povestea Mariei nu e foarte clară, nu o conturează pe ea ca personaj.
Ca reprezentare a lumii comuniste... e ușor de citit, bine documentată (deși se pare că sunt vreo două-trei lucruri greșite, cum ar fi menționarea pixurilor care nu se găseau pe vremea aia și desenele animate de sâmbătă, care nu existau de fapt), simplă, creează o lume. La nivel de poveste… eh, poate că e mai bine fără cine știe ce povești romanțate din comunism, pentru că și-așa avem prea multe filme care ne chinuie cu melodrame. Aici, măcar, e fără traume existențiale.
Bănuiesc că e o carte care evocă nostalgii printre cei născuți prin anii ’70 – de fapt, nu doar bănuiesc, ci văd asta și în recenziile celor din generația precedentă, care par foarte încântați să revadă lucruri pe care le-au trăit.
Eu m-am născut în ’88, așa că, din multe puncte de vedere, experiența mea a fost fix opusul celei descrise în carte. Deci cum se vede „În spatele blocului” de către cineva care n-a prins vremurile cu cartele și pionieri?
Depinde. După cum ziceam mai sus, dacă vrei să afli mai multe despre comunism, e exact ce trebuie. Citind-o, am recunoscut atât de multe elemente comune cu alte povești de pe vremea respectivă încât Maria mi s-a părut a fi copilul universal al anilor ’80: relații familiale reci, filme dublate, muzică dată pe sub mână, copiii lăsați mai mult de capul lor de părinți care au alte treburi, mers la cules de cartofi la începutul anului școlar, un bunic care ascută Radio Europa Liberă, cozi interminabile, mașini care pot circula doar în anumite zile.
Ce simt că lipsește e o poveste. E drept, din când în când, câte unei fete îi place de un tip, sau unui tip îi place de o fată. Maria se tot întreabă dacă are prieten. Mai apar câteva pisici sau un corb prin peisaj, animale de care să aibă grijă. Mai are bunica Alzheimer. Însă nici măcar povestea Mariei nu e foarte clară, nu o conturează pe ea ca personaj.
Ca reprezentare a lumii comuniste... e ușor de citit, bine documentată (deși se pare că sunt vreo două-trei lucruri greșite, cum ar fi menționarea pixurilor care nu se găseau pe vremea aia și desenele animate de sâmbătă, care nu existau de fapt), simplă, creează o lume. La nivel de poveste… eh, poate că e mai bine fără cine știe ce povești romanțate din comunism, pentru că și-așa avem prea multe filme care ne chinuie cu melodrame. Aici, măcar, e fără traume existențiale.
February 24, 2024
Genul de carte după care rămâi cu oareșce deziluzii, în condițiile în care un efort minimal i-ar fi săltat sensibil nivelul. Așadar, inginerește:
- mulți scriitori contemporani nu rezistă tentației de a face apologia sordidului și a derizoriului; un roman în care eroina este despăducheată chiar în primele pagini te duce cu gândul mai degrabă la Răscoala de la Bobâlna decât la Brașovul anilor 80, (in care, mai mult sau mai puțin întâmplător, chiar am locuit pentru câteva luni) nemaivorbind că poate speria definitiv eventualii cititori
- romanul este scris la persoana a treia; umila mea părere e că i-ar fi stat mult mai bine povestit la persoana întâi, măcar prin avantajul unei introspecții mai profunde
- sunt pomeniți de-a valma Ceaușescu, Sabrina, Viorica Bucur, frații Petrăuș, probabil din ideea de a oferi mai multă autenticitate. uneori însă construcția seamănă a shaorma cu de toate. pe de altă parte, nu văd de ce 2 Mai, locul vacanței la mare, nu-i pomenit în clar, presupun că nu se plăteau drepturi de imagine...
- metaforele sunt sublime dar nu prea există, personajele și dialogurile sunt uneori la limita între artificial și convențional
- limbajul este simpluț și pe alocuri simplist, cu o notabilă excepție: juna Marie (o puștoaică cu note groaznice, lecturi suplimentare zero și nedebordând de prea multă inteligență) pomenește la un moment dat de DIHOTOMIE. acum, cu tot respectul, e un cuvânt pe care probabil 90% din cetățenii patriei nu l-au auzit în viața lor, iar 99% nu-ți pot spune ce înseamnă, nici cu DEX-ul în față...
- mulți scriitori contemporani nu rezistă tentației de a face apologia sordidului și a derizoriului; un roman în care eroina este despăducheată chiar în primele pagini te duce cu gândul mai degrabă la Răscoala de la Bobâlna decât la Brașovul anilor 80, (in care, mai mult sau mai puțin întâmplător, chiar am locuit pentru câteva luni) nemaivorbind că poate speria definitiv eventualii cititori
- romanul este scris la persoana a treia; umila mea părere e că i-ar fi stat mult mai bine povestit la persoana întâi, măcar prin avantajul unei introspecții mai profunde
- sunt pomeniți de-a valma Ceaușescu, Sabrina, Viorica Bucur, frații Petrăuș, probabil din ideea de a oferi mai multă autenticitate. uneori însă construcția seamănă a shaorma cu de toate. pe de altă parte, nu văd de ce 2 Mai, locul vacanței la mare, nu-i pomenit în clar, presupun că nu se plăteau drepturi de imagine...
- metaforele sunt sublime dar nu prea există, personajele și dialogurile sunt uneori la limita între artificial și convențional
- limbajul este simpluț și pe alocuri simplist, cu o notabilă excepție: juna Marie (o puștoaică cu note groaznice, lecturi suplimentare zero și nedebordând de prea multă inteligență) pomenește la un moment dat de DIHOTOMIE. acum, cu tot respectul, e un cuvânt pe care probabil 90% din cetățenii patriei nu l-au auzit în viața lor, iar 99% nu-ți pot spune ce înseamnă, nici cu DEX-ul în față...
May 30, 2017
O carte care mizează foarte mult pe factorul nostalgie: o poveste care se întinde pe un singur an, 1987, urmărind un copil (cel mai probabil un alter-ego al autorului, Maria) și reușește să readucă un pic din atmosfera finalului de comunism în România, din perspectiva unui copil.
Asta înseamnă că lucrurile tragice legate de comunism nu se văd foarte clar, le auzi „șoptite”, dar nu iau prim-planul. „În spatele blocului” reușește să pună un pic de nostalgie fără să fie o carte depresivă. Poate lucrul ăsta mi-a plăcut atât de mult aici, faptul că Mara își amintește corect că totuși nu era totul o tragedie, că copiii încă făceau lucruri, încă funcționau ca și copii. Fără să vâneze senzaționalisme și sentimentalisme. Fără să se plângă excesiv.
Dacă e să reproșez ceva real acestei cărți este că nu spune o poveste, fiind mai degrabă un jurnal personal decât o poveste coerentă. E o carte mai degrabă de documentaristică; sunt strânse foarte multe elemente, chiar dacă unele din ele reamintite greșit (lipsește cheia de gât, autoarea își amintește greșit că sâmbăta erau desene animate), se vede un efort de documentare. Problema cu demersul acesta e că multe bucăți din carte pot fi eliminate fără regret; nu avem nici un început, nici un sfârșit, și la final, dincolo de nostalgie nu rămâi cu nimic.
Și e păcat, pentru că autoarea povestește lucrurile la persoana a III-a, și ar fi putut să ne povestească un pic mai mult despre ce se întâmplă în jurul personajului central. Dacă intenția era să exploateze nostalgia, ar fi ajutat; mai ales că în mod sigur intenția nu era să creeze portretul autoarei în copilărie. Lipsesc prea multe detalii importante: sunt prea multe lucruri pe care autoarea nu ni le zice, se ascunde de intimități și e pe alocuri povestea sau punctele de vedere par nesincere prin omisiune. Altfel personajul principal e destul de plat, și totul trece pe lângă ea fără să lase niciun fel de urme.
Din cauza asta insist că „În spatele blocului” e un roman despre copilăria pe finalul comunismului român, și nu e despre Maria, alter-ego-ul autoarei. Și cred că cei între 35 și 45 de ani o să-l aprecieze fix pentru factorul nostalgie. Nu cred că poate impresiona un cititor de 20 de ani sau unul de 60 de ani; în fond, adulții comunismului sunt prezentați (poate just, poate nu) ca fiind extrem de duri, neimplicați, distanți față de odraslele lor, și e o imagine pe care generația aceea poate nu vrea să și-o asume.
Asta înseamnă că lucrurile tragice legate de comunism nu se văd foarte clar, le auzi „șoptite”, dar nu iau prim-planul. „În spatele blocului” reușește să pună un pic de nostalgie fără să fie o carte depresivă. Poate lucrul ăsta mi-a plăcut atât de mult aici, faptul că Mara își amintește corect că totuși nu era totul o tragedie, că copiii încă făceau lucruri, încă funcționau ca și copii. Fără să vâneze senzaționalisme și sentimentalisme. Fără să se plângă excesiv.
Dacă e să reproșez ceva real acestei cărți este că nu spune o poveste, fiind mai degrabă un jurnal personal decât o poveste coerentă. E o carte mai degrabă de documentaristică; sunt strânse foarte multe elemente, chiar dacă unele din ele reamintite greșit (lipsește cheia de gât, autoarea își amintește greșit că sâmbăta erau desene animate), se vede un efort de documentare. Problema cu demersul acesta e că multe bucăți din carte pot fi eliminate fără regret; nu avem nici un început, nici un sfârșit, și la final, dincolo de nostalgie nu rămâi cu nimic.
Și e păcat, pentru că autoarea povestește lucrurile la persoana a III-a, și ar fi putut să ne povestească un pic mai mult despre ce se întâmplă în jurul personajului central. Dacă intenția era să exploateze nostalgia, ar fi ajutat; mai ales că în mod sigur intenția nu era să creeze portretul autoarei în copilărie. Lipsesc prea multe detalii importante: sunt prea multe lucruri pe care autoarea nu ni le zice, se ascunde de intimități și e pe alocuri povestea sau punctele de vedere par nesincere prin omisiune. Altfel personajul principal e destul de plat, și totul trece pe lângă ea fără să lase niciun fel de urme.
Din cauza asta insist că „În spatele blocului” e un roman despre copilăria pe finalul comunismului român, și nu e despre Maria, alter-ego-ul autoarei. Și cred că cei între 35 și 45 de ani o să-l aprecieze fix pentru factorul nostalgie. Nu cred că poate impresiona un cititor de 20 de ani sau unul de 60 de ani; în fond, adulții comunismului sunt prezentați (poate just, poate nu) ca fiind extrem de duri, neimplicați, distanți față de odraslele lor, și e o imagine pe care generația aceea poate nu vrea să și-o asume.
June 10, 2017
E singura carte pe care mi-am luat-o de la Bookfest și nu regret deloc. E simpatică, nostalgică (chiar dacă eu am copilărit în anii '90, m-am regăsit în multe dintre situațiile de aici) și bine scrisă.
September 20, 2018
Mi-a plăcut romanul, mult de tot, datorită atmosferei pe care o transmite. Recenzia o găsiți pe canal.
August 20, 2017
N-am trăit acele vremuri, dar îmi place să citesc cărți despre copilăria și viața de atunci. E ca și cum ai arunca o privire pe gura cheii. E o carte dulce, despre aduceri aminte, cu un personaj care te cucerește și care-ți aduce aminte că, într-un fel sau altul, ai fost și tu cândva acolo și problemele care acum îți par simple prostii au fost cândva de o importanță majoră. Se citește repede, discuțiile și întâmplările curg frumos, e numai bună pentru o vacanță sau o zi în care ai poftă să visezi cu ochii deschiși. Recomand!
May 6, 2017
Mi-a placut extrem de mult romanul Marei. Plina de imagini si simboluri inclusiv din copilaria mea, desfasurata in mare parte dupa 89, cartea reda latura luminoasei a unui strop de adolescenta petrecuta in comunism.
Singurul motiv pt care i-am dat 4* si nu 5* e ca sunt iubitoare de propozitii lungi si fraze intortocheate, care ii lipsesc cartii.
Singurul motiv pt care i-am dat 4* si nu 5* e ca sunt iubitoare de propozitii lungi si fraze intortocheate, care ii lipsesc cartii.
January 26, 2020
O carte ca o ploaie caldă de mai, când teii sunt încă înfloriți.
May 16, 2017
Dupa "Inocentii", am ramas tot in trecut, intr-o poveste care mi-a descris copilaria. A mea si a altor copii ai anilor 80. Ma bucur ca Mara a scris ce eu probabil n-as fi pus pe hartie niciodata, asa ca o sa am materialul exact si foarte fidel realitatii cand o sa-i povestesc Adei cum a fost cand am fost eu mica. Cum a fost in Romania cand am fost eu mica. E o carte pe care as fi vrut sa o poata citi si parintii mei, macar sa se bucure ca acum e un pic mai bine. "In spatele blocului" e o carte si pentru copii (ai copiilor din anii 80) si pentru parinti (copiii anilor 80) si pentru bunici (parintii copiilor din anii 80).
March 20, 2021
4* și bucuria de a fi descoperit următorul roman pe care o să i-l dăruiesc nepoatei adolescente, și pe care sper să-l citească și fiul meu, când va mai crește puțin.
Un roman pe care l-aș introduce în programa școlară, mult mai potrivit pentru adolescenți decât multe dintre operele grele care ne sunt vârâte pe gât de dragul clasicilor.
Bună treabă, Mara Wagner!
Un roman pe care l-aș introduce în programa școlară, mult mai potrivit pentru adolescenți decât multe dintre operele grele care ne sunt vârâte pe gât de dragul clasicilor.
Bună treabă, Mara Wagner!
May 11, 2021
În spatele blocului e o carte pe care am terminat-o dintr-o răsuflare. Poate pentru că sunt un copil al anilor '80 și e ca și cum cartea asta mi-ar fi dat prilejul să scotocesc prin cutia cu amintiri. Paginile sunt duioase și dulcege, schițând voit o ingenuitate nemetaforizată așa cum se întâmplă în, de pildă, Fetița care se juca de-a Dumnezeu a lui Dan Lungu.
Mi-ar plăcea mult că această carte sa fie inclusă, tematic, într-o restructurată programă de liceu. Ca un exercițiu de empatie, ca o punte peste generații.
Narativ, muchiile ar fi putut să fie uneori finisate, dar vorba răstălmăcită a poetului cubul cu-n colț frânt e chiar mai frumos.
E o carte pe care am s-o dau și mamei s-o citească. Și amicelor. Și unora dintre elevi. Reacțiile vor fi diferite, cu siguranță.
Mi-ar plăcea mult că această carte sa fie inclusă, tematic, într-o restructurată programă de liceu. Ca un exercițiu de empatie, ca o punte peste generații.
Narativ, muchiile ar fi putut să fie uneori finisate, dar vorba răstălmăcită a poetului cubul cu-n colț frânt e chiar mai frumos.
E o carte pe care am s-o dau și mamei s-o citească. Și amicelor. Și unora dintre elevi. Reacțiile vor fi diferite, cu siguranță.
November 24, 2017
Un roman cald si drag, care se desfasoara la cateva strazi departare de locul unde mi-am petrecut cele mai frumoase momente din copilarie, cam in aceeasi perioada ca si cea din roman, asa ca pentru mine a fost ca o teleportare inapoi in timp si spatiu, direct in Brasovul meu drag. Mara este o super-draguta, mi-a venit sa o imbratisez de fiecare data cand se simtea singura sau nesigura. Cumva seamana cu fiica mea, la fel de sincera, curajoasa, delicata, care de altfel va fi si viitoarea posesoare a cartii. Sper sa se bucure si ea la fel de mult ca mine de cartea asta, chiar daca ii va lipsi elementul de familiaritate.
August 27, 2017
Nu-i nimic dacă ai mei rar mă lăsau în spatele blocului (geamurile noastre dădeau către intrare, deci nu ne puteau avea sub ochi), m-am bucurat acum, după atâția ani, de el!
O carte scrisă atât de frumos pe care v-o recomand din toată inima!
Dacă sunteți născuți, ca și mine, în perioada 1960-1980, dacă sunteți mai mari și vreți să știți cum percepeam noi vremurile, dacă sunteți mai mici și sunteți curioși cum ne era nouă.
(Cearta părinților intercalată cu fragmentele din Albă ca zăpada e genială!)
O carte scrisă atât de frumos pe care v-o recomand din toată inima!
Dacă sunteți născuți, ca și mine, în perioada 1960-1980, dacă sunteți mai mari și vreți să știți cum percepeam noi vremurile, dacă sunteți mai mici și sunteți curioși cum ne era nouă.
(Cearta părinților intercalată cu fragmentele din Albă ca zăpada e genială!)
October 31, 2017
Este o carte atat de frumoasa! M-am nascut suficient de aproape de perioada in care se petrece actiunea, incat am inteles toate referintele, atat pentru ca le-am trait pe cont propriu, cat si povestite de catre parintii mei. M-am putut identifica in personajul principal, am putut empatiza cu ea si totodata am reusit sa vad prin prisma adultului care sunt acum: cata ignoranta era atunci... si cata inocenta! Este o carte care surprinde copilaria in perioada comunismului, cu toate cele bune si rele, un tablou atat de viu, o carte de citit si rascitit atunci cand uitam.
October 24, 2017
"E marfă la voi."
Probabil singura inadvertență din carte, aș zice că a început să se vorbească cu "marfă" cam prin anii 2000. :-)
Probabil singura inadvertență din carte, aș zice că a început să se vorbească cu "marfă" cam prin anii 2000. :-)
March 2, 2020
Loved it! Atâtea amintiri!
December 12, 2017
Fac câte un mini dans de bucurie de fiecare dată când unul din bloggerii mei preferați scrie câte o carte și mă rog să nu fiu dezamăgită (nu imposibil, din păcate). Mi-a plăcut tot timpul stilul Marei Wagner, neforțat, sincer, realist, fără înflorituri inutile. Și așa e și această carte.
În spatele blocului e o carte ciudată. Nu în sensul rău, nu vă speriați. Subiectul abordat e cât se poate de young adult, dar contextul istoric în care se desfășoară acțiunea - un an din viața Mariei, o aproape-adolescentă optzecistă - este greu de înțeles pentru generațiile născute după '90 sau pentru cei care erau prea mici ca să-și amintească ceva din anii comunismului. Din acest motiv, mi se pare ușor dificil de delimitat audiența pentru acest roman.
Deși subiectul romanului este mai potrivit pentru adolescenți decât pentru adulți, mi-e totuși greu să-i văd pe cei dintâi interesați de o carte axată pe perioada comunismului. Copiii crescuți fără lipsurile specifice acelor ani nu vor înțelege mare lucru. Altele sunt vremurile, cu totul altele distracțiile, nu se mai joacă nimeni în spatele blocului și nici scrisori de dragoste nu se mai trimit prin poștă.
Pentru cei ușor nostalgici după vremurile elasticului și cozilor la pâine, e o carte excelentă, în ciuda subiectului ușor pueril. Mara Wagner descrie amănunțit, dar simplu și fără cosmetizări romantice o perioadă nu foarte roz din istoria României, dar pe care copiii de atunci nu o percepeau altfel decât normală și idilică. O imagine pe cât de reală, pe atât de luminoasă, deoarece povestea e scrisă din perspectiva adolescentei și nu din cea a părinților ei.
Cu greu am lăsat-o din mână, odată începută. Mie mi-a adus aminte de vremurile în care spatele blocului era un întreg univers magic, cu jocuri și jucării, iubiri timide și vise albastre. Iar după ce am terminat-o, am scos de la naftalină bilețelele de amor primite în școala generală și le-am recitit cu pielea de găină, amintindu-mi de toate emoțiile din acei ani plini de inocență.
În spatele blocului e o carte ciudată. Nu în sensul rău, nu vă speriați. Subiectul abordat e cât se poate de young adult, dar contextul istoric în care se desfășoară acțiunea - un an din viața Mariei, o aproape-adolescentă optzecistă - este greu de înțeles pentru generațiile născute după '90 sau pentru cei care erau prea mici ca să-și amintească ceva din anii comunismului. Din acest motiv, mi se pare ușor dificil de delimitat audiența pentru acest roman.
Deși subiectul romanului este mai potrivit pentru adolescenți decât pentru adulți, mi-e totuși greu să-i văd pe cei dintâi interesați de o carte axată pe perioada comunismului. Copiii crescuți fără lipsurile specifice acelor ani nu vor înțelege mare lucru. Altele sunt vremurile, cu totul altele distracțiile, nu se mai joacă nimeni în spatele blocului și nici scrisori de dragoste nu se mai trimit prin poștă.
Pentru cei ușor nostalgici după vremurile elasticului și cozilor la pâine, e o carte excelentă, în ciuda subiectului ușor pueril. Mara Wagner descrie amănunțit, dar simplu și fără cosmetizări romantice o perioadă nu foarte roz din istoria României, dar pe care copiii de atunci nu o percepeau altfel decât normală și idilică. O imagine pe cât de reală, pe atât de luminoasă, deoarece povestea e scrisă din perspectiva adolescentei și nu din cea a părinților ei.
Cu greu am lăsat-o din mână, odată începută. Mie mi-a adus aminte de vremurile în care spatele blocului era un întreg univers magic, cu jocuri și jucării, iubiri timide și vise albastre. Iar după ce am terminat-o, am scos de la naftalină bilețelele de amor primite în școala generală și le-am recitit cu pielea de găină, amintindu-mi de toate emoțiile din acei ani plini de inocență.
July 7, 2017
Desi am tot citit opinii care sustin ca este o carte pentru cei de 40+, as spune ca e foarte potrivita si pentru copii mai mari/adolescenti.
Intr-adevar, sunt foarte multe detalii din perioada comunista dar frumusetea copilariei si a adolescentei este la fel peste tot. Tocmai de asta cred ca Mara Wagner a reusit sa arate si o alta fata a acelor vremuri. Mai optimista poate un pic. Pentru ca pana la urma, in orice context un copil sau un adolescent va reusi sa fie increzator in viitor. Si, cred ca de fapt asta este lectia pe care scriitoarea incearca sa ne-o dea.
Intr-adevar, sunt foarte multe detalii din perioada comunista dar frumusetea copilariei si a adolescentei este la fel peste tot. Tocmai de asta cred ca Mara Wagner a reusit sa arate si o alta fata a acelor vremuri. Mai optimista poate un pic. Pentru ca pana la urma, in orice context un copil sau un adolescent va reusi sa fie increzator in viitor. Si, cred ca de fapt asta este lectia pe care scriitoarea incearca sa ne-o dea.
November 20, 2017
Mi-a placut mult cartea Marei Wagner nu numai pentru ca m-am regasit in ea si pentru ca m-a impresionat cercetarea amanuntita a obiceiurilor si obiectelor epocii de aur (pana si clasorul meu visiniu e acolo), ci si pentru ca un aer de candoare strabate toata povestea, e scrisa foarte bine din perspectiva copilului care devine adolescent. Nu m-as supara daca intr-o carte viitoare vor continua aventurile Mariei, in anii '90. :)
July 28, 2017
Cartea este un vitraliu decorativ in care zeci de cioburi colorate sunt asezate astfel incat sa formeze un peisaj pe care sa il privesti cu nostalgie. Fiecare piesa are rostul ei in povestea unitara, fiecare culoare se asorteaza perfect cu celelalte. Abia am terminat volumul si am o stare de bine, un zambet pe buze si un dor de parinti si bunici cum rar am simtit la finalul vreunei carti.
February 16, 2018
Mi-a plăcut mult. M-am regăsit parțial în Maria și restul găștii de la bloc, în poveștile lor și viața de zi cu zi din perioada pre-revoluționară.
January 5, 2019
Frumoasa aducere aminte din copilarie/adolescenta!
May 30, 2017
When I grew up, I had the best of both worlds: I had my mom and dad and their little universe in an apartment building, and I also had my uncle and aunt and grandparents at the countryside. Some parts of this book reminded me so much of what life was back then, in the apartment building, in a small Romanian town. I even had a best friend also named Ramona who had curly blonde hair. So this book warmed my heart and made me reminisce, while also getting to know some new characters - some of the most difficult, delicate type, teenagers. The style of the book perfectly captured this delicacy, this tenderness, this rawness.
However I needed more from this book. Nostalgia is not enough for me. I needed more substance, more events - maybe because being Romanian I know more than most about communist time, I lived them and I had enough of reading about them or seeing them on TV or movies. I personally needed more literature and less melancholy, somehow.
Nevertheless, it is a wonderful debut and I hope more books will follow.
However I needed more from this book. Nostalgia is not enough for me. I needed more substance, more events - maybe because being Romanian I know more than most about communist time, I lived them and I had enough of reading about them or seeing them on TV or movies. I personally needed more literature and less melancholy, somehow.
Nevertheless, it is a wonderful debut and I hope more books will follow.
April 8, 2018
Without pretending to be a type of novel that brings stylistic innovation or that kind of books that usually get in the manuals, with a lot of candid and genuine narrative voice, this was an awesome read. I really liked it very much and I was surprised to find it that good. Thank you Mona for this great gift!
December 12, 2018
O carte scrisă simplu, în sensul bun al cuvîntului, dar cam plictisitoare. Un fel de amintiri din copilărie de pe la sfîrșitul anilor 80, minus graiul moldovenesc, umorul și sentimentalismul amintirilor lui Creangă. Cred că e lectură care poate le-ar fi interesantă celor un pic mai tineri, născuți după anul 2000, să afle și ei cum era să fii copil în altă perioadă.
August 11, 2022
O lectura extraordinara care m-a purtat melancolic prin amintirile vremurilor mult apuse. Am adorat-o si m-am bucurat tare mult de cum a reusit autoarea sa surprindă copilăria petrecuta în România anilor 80, cu bune și cu rele, dar totul într-o nota optimista deși în perioada respectiva existau destul de multe neajunsuri.
Superba, o recomand!
Superba, o recomand!
Displaying 1 - 30 of 39 reviews