Jump to ratings and reviews
Rate this book

Suge-o, Andrei!

Rate this book
Singurul mod în care poți să afli dacă ai reușit să uiți cu adevărat o persoană pe care cândva o iubeai cu toată puterea ta este să te întâlnești cu ea, s-o privești în ochi și să nu-ți dorești s-o iei în brațe. Abia dacă reușești lucrul ăsta poți să spui că ești pregătit să treci mai departe.

Mulți dintre noi, dacă nu toți, am avut o poveste de iubire care ne-a dat lumea peste cap și ne-a făcut sufletul să zburde de fericire ori să urle de durere. O persoană care ne-a bântuit gândurile ani întregi și pe care cu greu am reușit să ne-o scoatem din suflet. O persoană pe care am căutat-o în fiecare relație nouă și care ne-a lăsat cicatrici invizibile, dar adânci.
Încercând s-o uite pe Anemona, Andrei are tot felul de aventuri, unele amuzante, altele neobișnuite. Dar, în realitate, el nu caută pe altcineva. Căutarea lui este o căutare de sine. Și de fiecare dată se regăsește în altă persoană, în mod diferit.
O carte care te va face să zâmbești, să râzi în hohote, să te gândești la propria relație sau, pur și simplu, să te miri ce mare-i grădina Domnului!

460 pages, Paperback

First published February 1, 2017

Loading interface...
Loading interface...

About the author

Andrei Ciobanu

10 books75 followers

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
504 (44%)
4 stars
237 (20%)
3 stars
216 (18%)
2 stars
107 (9%)
1 star
74 (6%)
Displaying 1 - 30 of 49 reviews
Profile Image for Sorina Irina.
12 reviews
November 9, 2017
Povesti cu panarame 🙄 si un pic de umor.. ce am reținut e ca pinguinii pot fi homosexuali.
Profile Image for Karina Șofron.
1 review3 followers
February 11, 2017
Am citit cartea in 3 nopti, pot sa spun ca mie mi-a creat dependenta pentru ca nu o puteam lasa din mana decat cand simteam ca ma pisca ochii in ultimul hal din cauza oboselii. Mi-a placut foarte mult cum a continuat povestea, imprevizibilitatea ei, glumele cu subinteles ( si cele de santier, bineinteles), faptul ca exista foarte multe sfaturi si "lectii de viata" ceea ce arata ca Andrei s-a maturizat si se vede o clara evolutie a lui atat ca si scriitor cat si ca om. Mi-au placut "feedback-urile" fetelor cu care a intrat in contact Andrei, foarte interesant sa aflam ce gandesc ele despre el. Mi-a placut super mult de tipa din Brasov care a povestit despre intalnirea lor, ma mir ca nu ai scris mai mult despre ea pentru ca din felul in care scrie e clar pe filmul tau. 100%.
Super tare ideea de pe coperta cu parerile despre "Suge-o Ramona", ceva atipic sa vad pareri negative, contre, foarte amuzante!
Ce nu mi-a placut la carte este ca am terminat-o. De citit. Foarte trist momentul in care am vazut ce putin mai am si acum trebuie sa stau sa astept sa fim suficiente persoane care sa cerem volumul 3 ca sa se lase Andrei convins.
Mi-as dori sa primesc o carte semnata, asa ca si chestie. I-as da-o cadou pe asta ce o am nesemnata prietenului meu, pe care il cheama tot Andrei. Ha ha. Merci !!!

P.S. Eu as vrea data viitoare cand oferi un premiu sa fie vorba de o poza cu Anemona (cea adevarata!) pentru ca sunt foarte curioasa cum arata o zeita.
P.S.2 Iti multumesc pentru pretioasa informatie legata de pinguini, chiar ma ajuta foarte mult sa stiu ca exista pinguini gay!
Profile Image for Bks9900.
1 review
December 19, 2017
Nu regret banii dați pe carte ... Am donat-o unui cerșetor, poate o folosește el in scopuri mult mai bune... Ultima carte carte cumpărată de la acest pseudo scriitor ... Nu recomand sa va pierdeți timpul!
Profile Image for Andrei Joldoș.
2 reviews2 followers
May 8, 2020
Presupun că, atunci când un autor român mediocru care se uită la televizor pe posturile românești și care scrie o carte la fel de bună ca playlist-ul presărat în ea sau ca postul de radio la care lucrează, în care se laudă că e cel mai citit autor român, o face pe baza numărului de cărți vândute, în Auchan, cu 26 RON, nu și pe rata de abandon a lecturii după primele 26 de pagini.

Nu am citit prima carte, am văzut doar filmul. Sunt la pagina 190. Am găsit chestii care mi-au plăcut, de aia am continuat, dar tot mai puține. Cartea te trage des de mânecă pentru validare iar cele 190 de pagini de până acum puteau la fel de bine să fie 100, dacă scoți umplutura. În opinia mea, pentru o scriere autobiografică la persoana I, e neasumată și ipocrită. Încep să cred că până și autenticitatea și vulnerabilitatea prezentate sunt false și tranzacționale: nu scriu ca să mă exprim cu adevărat, ci ca să impresionez și să pot să f*t ca produs secundar al cărții (motivație care pare să fi stat și la baza primei cărți). Și-i păcat, fiindcă acele pasaje puține care îmi plac chiar cred că sunt autentice și dezvăluie un om cu potențial. Ce m-a făcut să pun cartea jos, să mă ridic din pat și să scriu primul meu review pe Goodreads au fost următoarele două discrepanțe:

1. Cap. 7, pag. 163: "Dintr-odată, Ariana m-a-mpins ușor în sus și, dintr-o singură mișcare, a dispărut maioul de pe ea. Mi-am dat și eu jos tricoul instantaneu [...] Mi-a dat jos tricoul și a început să [...]"
2. Cap. 9, pag. 181: "Cea cu pantaloni din piele s-a așezat lângă mine, iar cea cu fustiță roșie, lângă Alin. 'Bună, eu sunt Miruna, a spus cea de lângă mine [...]'"
Cap. 10, pag. 189, unde era cu Miruna: "I-am ridicat fusta până aproape de șolduri [...]"

PS: Dacă voi termina cartea, va fi doar din cauza problemei mele cu a lăsa lucrurile neterminate.
PPS: Suge-o, Andrei!
Profile Image for Julia Hasch.
26 reviews271 followers
April 21, 2017
Mi-a luat ceva sa o citesc. Prima carte a fost priceless. Dar aceasta se vede ca e scrisa pentru ca a fost ceruta... prima parte pot spune ca a fost amuzanta si m-a prins, insa de la jumatate interesul a cam scazut si astfel nu mi-am mai facut timp sa o citesc. Finally am terminat-o. Pot sa zic ca a fost destul de siropoasa, ca o telenovela si cu mult mai putin umor decat prima... dar, hei, poate a treia va fi mai intensa si mai amuzanta😊
Profile Image for Moglan Radu.
17 reviews2 followers
August 6, 2017
Personal atat prima lui carte cat si cartea asta sunt parca un mix dintre stilul lui Paolo Coelho si Hank Moody din serialul Californication. In sensul ca prezinta lucrurile folosind un limbaj simplu si usor de inteles, reuseste sa te acapareze intrucat empatizezi cu Andrei din ce in ce mai mult pe masura ce citesti si sa fim seriosi expresiile hazlii cat si incidentele absurde intregesc intr-o maniera placuta cartea aceasta.Pe de alta parte Andrei imi aminteste mult de Hank Moody - atat cu privire la dificultatile lui romantice, complicatiile lui tragi-comice, atitudinea lui fata de relatii,dragoste,femei si sex cat si faptul ca inca iti lasa impresia ca zace in el un sambure de inocenta care rezista cu incapatanare. Cartea asta (cat si cea anterioara) mi-au oferit ore bune de divertisment si personal mi-a fost mai mult decat deajuns.
Profile Image for Emil Călinescu.
Author 1 book46 followers
Read
March 14, 2022
Desi ma asteptam la o ciorba reincalzita, la o zeama lungita, la un vin indoit, cartea se dovedeste a fi un pic mai buna decat prima. Mi-a depasit asteptarile.
Profile Image for SIRBU TATIANA.
47 reviews4 followers
July 12, 2020
Majoritatea recenziilor pentru această carte încep ”cea mai proastă carte ever!” , ”n-am citit o carte mai proastă” , ”a fost cea mai proastă alegere în materie de cărți” bla bla bla... Nu aveam pretenții și așteptări mari (nu-mi doream să-l compar pe Ciobanu cu Dostoievski), am învățat câteva înjurături noi și am râs mult )))
Profile Image for Claudia BC.
103 reviews4 followers
February 12, 2017
Mi-a placut continuarea povestii, nu stiu daca mi-a placut mai mult fata de primul volum ca sincer nu prea mi-l mai aminteam asa de bine, don't judge ca din 2015 pana acum s-au intamplat mai multe si am citit si eu alte carti intre timp si na mai uiti. Dar oricum, cert e ca mi-am amintit multe pe parcurs ce citeam si am terminat si eu cartea rapid, astazi, pe toata, intr-o singura zi cu o pauza de ceva ore dupa vreo 350 de pagini ca ma luase cu ameteala si aveam nevoie de pauza si de mancare si acum la 2:06 am terminat in sfarsit si nu regret ca mi-am pierdut sambata cu ea ca oricum sunt racita si n-aveam chef de altceva. Mi-a placut, daca a reusit sa ma tina toata ziua atenta si sa nu ma plictiseasca DAR ma asteptam la un altfel de final. Presupun ca asa ai vrut si ca asta a fost intentia sa lasi impresia de o continuare si un posibil volum 3 ca sfarsitul ala chiar nu m-a convins cu nimic. Nu stiu exact la ce ma asteptam pentru final dar sigur nu la textul ala cu multe puncte de suspensie, cam incoerent asa, lasat de Anemona din care sincer nu am inteles nimic dar mai incercam si maine ca poate sunt mai treaza. :\ Oricum not satisfied with that. In rest super, am ras la niste faze, nu la toate dar la una am ras destul de tare. Aia din Prolog. La un capitol m-am plictisit ca o luai putin pe aratura dar ai compensat apoi cu alte capitole mult mai faine asa ca all good pana la urma. Orasul ala din Moldova despre care ai povestit nu era cumva Galati? :))) Just asking ca am asa un hunch ca ala era iar pub-ul despre care vorbeai sa fie SummerTime Pub de pe faleza ca acolo ai mai avut show-uri si clubul de fite cu toti la camasa alba Union Jack pentru ca tipic. :)) Dar hey, poate ma insel amarnic.
1 review1 follower
February 11, 2017
Well...ma asteptam sa fie cel putin la fel de buna ca si varianta cu Ramona, dar evident mi-a intrecut asteptarile. M-a etichetat cea mai buna prietena in postarea lui Andrei, in care anunta lansarea cartii. Cum nu ma pot abtine cand vine vorba de carti, pac, precomanda si asteapta fata. Ajunge cartea la mine intr-o zi superba de marti in care m-a prins raceala, dar grav. Dupa munca, lectura de seara..vreo 250 de pagini. A doua zi, raceala m-a pus la pat si nu am fost in stare sa merg la munca. Bingo! Am terminat cartea intr-o noapte si o zi. Da, suna exagerat, dar dupa ce o sa citesti cartea, o sa crezi in miracole, exact ca si cand mergi la Moaste..sau nu. Cred ca faptul ca Andrei e din Moldova, unde sunt cateva (enorm de multe) manastiri/biserici/bisericute, l-a ajutat. Pai se imbolnavesc cititorii doar sa aiba timp de cartea ta! Sorry not sorry. Revenind la carte: te duce prin multe stari, de la ras cu lacrimi (sau poate ochii mei sunt prea sensibili), pana la momentul in care iti vine sa rupi cartea (jur ca e intacta). Omul asta si-a povestit viata, si ti-a dat tie voie sa intri in intimitatea lui. N-are cum sa nu-ti placa. Eu iti multumesc pentru asa poveste si mai ales pentru...Alin :)) No offence Andrei, dar o sa mai citesc cartea datorita lui Alin! Nu exagerez si nu-l ridic in slavi pe autor (poate si pentru ca are aproximativ 2 metri si clar mai multe kg in comparatie cu mine), dar boss, cartea astea o sa fie bestselăr in 2017!
Profile Image for Francesca Petrean.
1 review1 follower
February 11, 2017
Cartea aceasta este absolut GENIALA , in opinia mea. Am citit cartea in 4 zile si as fi terminat chiar mai repede dar pur si simplu nu imi doream sa o termin pentru ca imi dadea o stare mult prea buna. Mi-a intors mintea pe dos si nu exagerez deloc cand spun asta. M-a trecut prin diverse stari, mi-a captat atentia, m-am regasit cate putin in fiecare capitol, in starile lui Andrei... si unde sa mai pun ca a fost singura carte care m-a facut sa plang?!! La asta pot spune sincer ca nu ma asteptam mai ales ca apreciez extrem de mult partile funny din fiecare capitol imbinate perfect chiar si cu momente mai putin placute, ceea ce e super interesant. Imi place relatia dintre Anemona si Andrei (normal), modul in care Andrei scrie despre sentimentele si amintirile sale intr-un mod curajos si asumat.. faptul ca stiu ca nu e o fictiune si faptul ca m-a tinut curioasa pana la capat si chiar in continuare. Cartea asta pe langa toate cele de mai sus, iti si ofera lectii pretioase. Depinde doar de tine sa le iei in considerare. Imi place sa cred ca Andrei o sa mai aiba ce sa ne povesteasca, dar pana atunci ii multumesc ca a impartasit cu noi bucati din sufletul lui. Pentru ca m-a facut sa imi dau seama ca fiecare om isi traieste propria sa poveste intr-un mod unic, dar totusi poate schimba si el anumite parti din ea fara sa se bazeze doar pe destin.
Read
July 30, 2017
Am citit cartea de 2 ori. O carte foarte bine pusa la punct, bine organizata si povestita intr-un mod fabulos iar momentele cand Andrei Ciobanu o mai da si pe sarcasm sunt geniale. La inceputul cartii nu au fost multe chestii amuzante, dar dupa jumatatea cartii majoritatea actiunilor sunt semi-amuzante cum este descrisa si cartea.
Dar pana la momentele alea de am ras cu lacrimi, Andrei este foarte dramatizat de momentele cand se gandeste DOAR la Anemona si ce vrea sa ne zica, este sa nu ajungem in halul prin care a trecut el pentru ca nu fusese nici macar vina lui.
Cartea asta mi-a dat niste sfaturi foarte bune si unele vorbe mi-au dat de gandit si adevarul este ca asa sunt unele momente in viata. Finalul m-a surprins al naibii de rau iar decizia aceea cu Anemona la Constanta mi s-a parut cea mai buna. Din aceasta carte am invatat 3 lucruri:
1. Ca relatiile nu vor tine toata viata. Mereu vor exista persoane in viata noastra pe care le vom cunoaste si vom petrecere mult timp cu ele pana cand se va intampla un lucru ce va duce la sfarsitul relatiei. Persoana pe care am iubit-o candva foarte mult si nu ne putem lua gandul nici o secunda, o vom regasi prin alte persoane sub forma de aventuri iar apoi va aparea alta persoana de care ne vom indragosti poate mai mult decat "cealalta" si cu timpul petrecut va fi uitata usor.
2. Ca nu trebuie sa te multumesti cu ce ai, trebuie sa-ti doresti IMPOSIBILUL.
3. Pinguinii pot fi homosexuali.
Acum treaba sta asa: Daca volumul 2 a fost scris din cele 3 motive: Ariana, lucrurile pe care le aflase despre personajele din volumu 1 dupa ce l-a publicat si mai ales, sutele de mesaje primite de la toata lumea, acum volumul 3 va depinde de doar de ANDREI CIOBANU. Ma rog, finalul acestui volum tinde sa existe si volumul 3 dar peste foarte mult timp. Daca nu, cam asa a fost o parte din viata acestui autor care a avut doua carti bestseller.
Profile Image for Andreea B..
Author 3 books26 followers
May 3, 2019
Nu cred că aș putea să trec peste anumite probleme ale cărții și să-i dau mai mult. Unele glume au fost bune și am învățat că pinguinii pot fi homosexuali. Dar, dacă lăsăm la o parte glumele și acest fapt, este "Suge-o, Andrei!" o carte bună? Răspunsul e nu, înțeleg, e bazată pe fapte reale, daaaar, nu-s atât de interesante. Și nici modul lui de a scrie nu mi s-a părut wow!
Profile Image for Costi Baboi.
1 review2 followers
February 19, 2017
Astăzi am terminat și eu de citit cartea. Mi-a luat o săptămână dar nu pentru ca sunt un cititor încet ci pur și simplu nu voiam sa o termin. Toate povestirile, fiecare capitol, totul e scris cu naturalețea cu care am fost obișnuit în primul volum, de cele mai multe ori simțeam ca sunt la o bere cu Andrei și îmi povestește personal toate astea. Toată povestea e atât amuzantă cât și tristă, o joacă de-a "râsu plânsu" pe care o termini trist dar cu zâmbetul pe buze.

Dacă se face o petiție online pentru volumul 3 as vrea sa fiu printre semnatari. După cum s-a terminat se vede pasiunea lui Andrei pentru seriale cu multe sezoane, în plus mai e un personaj care trebuie s-o suga în titlu , nu? :)
Profile Image for Valentin V..
5 reviews
May 14, 2017
I have read this book in a few days. The book is in Romanian, so I will continue my review in the same:

Daca te intrebi ce s-a intamplat dupa ""Suge-o Ramona!" ia si citeste aceasta carte, si de asemenea vei afla si multe alte chestii care nu te asteptai sa se intample. E o carte buna, nu la fel de buna ca prima editie, si aici ma refer la felul in care povestile sunt transferate pe hartie, dar e foarte interesanta povestea. O recomand.
Profile Image for Andra.
330 reviews14 followers
March 25, 2017
"Of, Andrei, cum ai lasat biata poveste neterminata. Nu ti-a fost mila de noi?" Cam asta mi-ar placea sa ii spun. Pentru ca mi-a placut la nebunie volumul acesta, dar de ce nu poate sa aiba happy end? Mi-a placut chiar mai mult decat Suge-o, Ramona! pentru ca are mai multe invataturi in ea. Si este clara, cel putin pentru mine, maturizarea autorului. In rest, la fel de funny, tot cu scene de sex, acelasi limbaj obscen pe alocuri, dar o lectura savuroasa. Definitely a must read!
Profile Image for Ana.
6 reviews
May 8, 2020
Ca de carantina... puțin confuza. Nu-i o carte buna dar are câteva idei și învățături decente. Câteva experiențele de muritori și câteva sentimente descrise cu naturalețe și sinceritate ( nu ca scenele de dragoste). N-o recomand decât persoanelor implicate și btw, ce au scris fetele alea e mult mai bun decât ce a scris autorul.
Profile Image for adnana.
27 reviews
December 29, 2022
a fost mult mai intensa decat primu volum ceea ce are sens avand in vedere ca toate personajele sunt adulti. smr de nu mi a placut gen a avut niste scene de ma faceau sa cred ca daca nu o sa le traiesc si eu, mai bine ma sinucid
p.s. am de gand sa ascult "oriunde ai fi" pe repeat pt urmatoarele zile
Profile Image for FoX.
58 reviews1 follower
December 4, 2018
Hmmm... mult mai buna decât prima! Am avut câteva capitole care mi s-au părut plictisitoare motiv pentru care: 4*
O carte extrem de amuzanta! Merita citită
Oare urmează și volumul 3: Suge-o Anemona? 🙈🙈
Profile Image for Ioana Mănăilă.
1 review1 follower
March 10, 2017
Tocmai ce am terminat de citit a doua carte si m-am gandit sa scriu si eu o recenzie.
Am citit Suge-o Ramona cand deja aparuse volumul 2. Probabil pentru ca nu imi place sa astept dupa continuare (asa cum fac si cu seriale...le urmaresc cand au aparut toate sezoanele ca sa nu astept cate o saptamana dupa un episod). Insa in cazul de fata, planul meu nu a mers, pentru ca happy-end ul nu s-a produs.
Am apreciat in aceste carti scrierea relaxata, care m-a relaxat si pe mine si nu m-a facut sa ma simt ca atunci cand citesc cursurile pentru examen. Am mai apreciat de asemenea maturitatea din a doua carte (pentru ca daca la 25+ de ani faceai aceleasi tampenii de la 17..era o problema:)) ), ah si sa nu uit de micile pasaje despre cocalari si pitipoance pe care efectiv le-am savurat!!! ), dar nu in ultimul rand, aceste doua carti mi-au confirmat ca viata bate filmul.
Anemona in aceasta carte pentru mine este ca fructul interzis, care odata ce se legalizeaza isi pierde farmecul...ceea ce este adevarat pentru ca daca fructul ramanea legalizat ca in finalul primei parti, probabil ca partea a 2a nu ar mai fi existat. Cred ca am avut cu totii un must have inca din adolescenta si care cu anii a devenit doar o amintire, si cred ca aceasta carte a subliniat frumos faptul ca in viata nimic nu se obtine usor, iar daca poti avea acel ceva fara sacrificii si compromisuri probabil ca vei realiza mai devreme sau mai tarziu ca nu este ceea ce iti doreai.
Un singur lucru iti pot reprosa pentru acest volum 2 :)) . Dupa toate acele intamplari, coincidente si incercari cred ca se potrivea mai bine titlul ‘’Suge-o Viata’’ …dar probabil te-ar fi contactat Rahela si ti-ar fi spus ca nu e frumos sa vorbesti asa…Iisus ne vede!! :))

Displaying 1 - 30 of 49 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.