Lucrarea „Psihoterapia anxietăţii. Abordări cognitiv‑comportamentale” îşi propune să prezinte cititorului, în detaliu, un număr de tehnici psihoterapeutice, de orientare comportamentală şi cognitiv‑ comportamentală, tehnici care şi‑au dovedit eficienţa în psihoterapie. Acestea sunt menite să contribuie la reducerea anxietăţii şi la optimizarea comportamentului, fiind centrate pe diminuarea unor simptome psihice şi psihosomatice, a consecinţelor nedorite ale anxietăţii şi pe rezolvarea problemelor de viaţă.
Unele din tehnicile prezentate pe parcursul acestei lucrări sunt utilizate în cabinetele de consiliere psihologică şi psihoterapie, iar altele, mai simple, pot fi utilizate chiar de persoanele care suferă de tulburări anxioase nu prea grave, în absenţa unui terapeut calificat.
În prima parte a lucrării sunt prezentate principiile psihoterapiei cognitive şi cognitiv‑ comportamentale, precum şi evoluţia tehnicilor ce se înscriu în acest domeniu. O atenţie specială este acordată metodelor cognitive de evaluare şi autoevaluare a tulburărilor anxioase şi a fricilor umane. În partea a doua a lucrării sunt descrise metode comportamentale şi cognitiv‑comportamentale de terapie a tulburărilor caracterizate prin anxietate generalizată şi atacuri de panică, precum şi a tulburărilor fobice şi obsesiv‑compulsive. Sunt analizate în detaliu şi aspectele psihologice ale fobiei sociale.
O parte însemnată a lucrării este dedicată anxietăţii legate de problemele sexuale şi de relaţiile interpersonale.
Particularităţile şi caracteristicile societăţii în care trăim, nesiguranţa resimţită permanent determină ca din ce în ce mai mulţi indivizi să se confrunte cu acest fenomen: anxietatea. Prezenta lucrare se înscrie în acest context. Ea îşi propune să ofere un motiv de reflecţie în legătură cu demersul psihoterapiei moderne şi facilitează înţelegerea apariţiei tulburărilor care au la bază anxietatea.
Autoarea, prof. univ. dr. Irina Holdevici, cu peste 25 de ani de experienţă ca psihoterapeut şi psiholog specializat în optimizarea performanţelor umane, recunoscută în ţară şi străinătate, a publicat numeroase volume, studii şi articole în domeniul psihoterapiei cognitiv‑comportamentale.
Volumul de faţă se remarcă prin ansamblul de cunoştinţe ştiinţifice transmis, invitând cititorul să se întrebe în legătură cu modul în care tehnicile de psihoterapie rezolvă numeroase probleme de viaţă cu care se confruntă oamenii sau în legătură cu dificultăţile pe care le întâmpină şi de care trebuie să ţină seama terapia.
Această reflecţie se sprijină, în mod obligatoriu, pe o informare bogată referitoare la cercetările din domeniul psihoterapiei anxietăţii. In această privinţă, lucrarea este cuprinzătoare, exemplele sunt foarte clare, fiind analizate sistematic şi articulate cu grijă din perspectiva adoptată în lucrare. Mai mult decât atât, unele tehnici prezentate pot fi utilizate de către persoanele cu probleme uşoare care doresc să se autoperfecţioneze, să devină mai sănătoase şi mai eficiente, prin aceasta tehnicile respective dobândind caracterul unor metode de autoreglare a comportamentului.
Lucrarea se prezintă ca o lectură agreabilă, care îmbină rigoarea şi stilul academic cu aplicaţiile practice şi studiile de caz, tratate personal de autoare sau preluate din literatura de specialitate din ţară şi străinătate.
Cartea se adresează deopotrivă medicilor şi psihologilor interesaţi de problemele psihoterapiei, studenţilor la medicină şi psihologie, dar şi publicului larg, tuturor celor ce doresc să se iniţieze în domeniul psihoterapiei comportamentale şi cognitive, preocupaţi de cunoaşterea şi aplicarea unor metode de reglare şi autoreglare psihică, de problematica tulburărilor anxioase şi însuşirea tehnicilor de contracarare a acesteia.
Irina Holdevici este profesor universitar la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti, psihoterapeut şi formator în domeniul psihoterapiei cognitiv comportamentale şi hipnozei clinice, psiholog clinician şi psihoterapeut la clinica Medas. A publicat peste 100 de studii şi 25 de cărţi de specialitate. În 2008 a fost distinsă cu premiul Academiei Române „Constantin Rădulescu Motru", pentru lucrarea Consiliere şi psihoterapie în situaţii de criză.