What do you think?
Rate this book
Poezii
Coşbuc este un poet solar, satul şi ţăranul sunt animaţi de o extraordinară plenitudine a vieţii, care prin forţa ei biologică şi morală se exprimă ca o bucurie, ca o fericire a condiţiei omeneşti. Ca atare, el a identificat-o fără greş în plămada morală a ţărănimii, – rezervor nesecat de sănătate, de echilibru, de optimism, de vigoare umană, istorică şi socială. Între leagăn şi mormânt, singura axă a existenţei sale este viaţa, care îşi ajunge sie însăşi şi omului care o trăieşte, fără nici o justificare pentru alunecări anticipative în disperarea morţii şi neantului.
414 pages, Paperback
First published January 1, 1968
6 people are currently reading
52 people want to read
About the author
George Coşbuc
70 books18 followersGeorge Cosbuc a fost un poet, critic literar, scriitor, publicist, profesor, jurist, traducător, membru titular al Academiei Române din anul 1916.
Opere semnificative:
1889 - Nunta Zamfirei,
1893 - Moartea lui Fulger,
1896 - volumul Fire de tort,
1907 - Noi vrem pământ
1911 - traduce Divina comedie
George Coșbuc a fost al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.
Copilăria și-o petrece în satul natal Hordou; de la bătrânul diac (cântăreț la biserică), George Coșbuc învață să citească încă de la vârsta de cinci ani.
Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură a gimnaziului năsăudean, încă din clasa a V-a (1880-1881),
Absolveste Gimnaziul superior din Năsăud, si dupa sustinerea examenului de bacalaureat, se inscrie la Facultatea de Filosofie și Litere la Universitatea Francisc Iosif (Franz Josef) din Cluj, in toamna anului 1884.
Iși începe colaborarea la gazeta Tribuna din Sibiu (decembrie 1884).
În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni.
În august 1887, George Coșbuc ajunge la Sibiu. Anii petrecuți în redacția Tribunei sibiene (1887 - 1889) vor culmina cu apariția poemului Nunta Zamfirei, poem cu care George Coșbuc s-a impus definitiv în atenția cititorilor și a criticilor de peste munți, fapt care i-a creat aureola de mare poet.
Spre anul 1889, Tribuna începe să lucreze în pierdere, situația ducând la desființarea unor posturi. La insistențele lui Ioan Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București, unde sosește pe la mijlocul lunii decembrie 1889 și i se oferă un post de „desemnător ajutor” la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.
Deși sporadic, publică la Convorbiri literare poemele La oglindă (1890), alte trei poezii, între care și Rea de plată (1892). Continuă să publice la Tribuna (Pe lângă boi, Trei, Doamne, și toți trei, Cântec), la Lumea ilustrată, (Fatma, 1891; Vestitorii primăverii, Noaptea de vară, Vara, Vântul, 1892; Rugăciunea din urmă, 1893).
Demisionează din postul de funcționar și este cooptat în colectivul profesorilor asociați care elaborau un manual de școală intitulat Carte românească de citire, lucrează un timp în redacția unor publicații (Lumea ilustrată).
n anul 1893, apare volumul Balade și idile.
În anul 1894 editează în colaborare cu I. L. Caragiale și Ioan Slavici , revista Vatra.
În 1895 s-a căsătorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, și, în același an, la Craiova, i s-a născut unicul fiu, Alexandru.
Pe la sfârșitul lunii martie 1896, după ce poetul trăise bucuria consacrării și, în același timp, amarul unor calomnii, i se tipărește la București, volumul de versuri Fire de tort.
În 1897, traducerea Eneidei lui Vergiliu primește premiul Năsturel-Herescu al Academiei Române.
După dispariția Vetrei, Coșbuc preia conducerea revistei Foaia interesantă; va conduce, împreună cu Vlahuță, revista Semănătorul (2 decembrie 1901 - decembrie 1902), revista căpătând ulterior o tot mai accentuată orientare naționalistă.
La 28 martie 1902, Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor îl numește în postul de șef de birou, creat prin bugetul administrației Casei Școalelor. Conduce revista Viața literară.
Din 1907 lucrează intens la traduceri: Georgicele de Vergiliu, Don Carlos de Schiller, Odiseea de Homer; este numit în postul de șef al Biroului de control al activității extrașcolare (1907). Munca de tălmăcire în românește a capodoperei lui Dante, Divina Comedie, îl absoarbe în întregime.
Publică în Luceafărul, Românul și Flacăra.
Din 1908, revine frecvent în locurile natale.
În august 1915 moare Alexandru, fiul poetului, într-un accident de automobil. Coșbuc suportă foarte greu lovitura, se izolează, încetează să mai publice.
La 24 februarie 1918, apare în revista Scena din București ultima poezie a lui George Coșbuc, Vulturul.
Opere semnificative:
1889 - Nunta Zamfirei,
1893 - Moartea lui Fulger,
1896 - volumul Fire de tort,
1907 - Noi vrem pământ
1911 - traduce Divina comedie
George Coșbuc a fost al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.
Copilăria și-o petrece în satul natal Hordou; de la bătrânul diac (cântăreț la biserică), George Coșbuc învață să citească încă de la vârsta de cinci ani.
Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură a gimnaziului năsăudean, încă din clasa a V-a (1880-1881),
Absolveste Gimnaziul superior din Năsăud, si dupa sustinerea examenului de bacalaureat, se inscrie la Facultatea de Filosofie și Litere la Universitatea Francisc Iosif (Franz Josef) din Cluj, in toamna anului 1884.
Iși începe colaborarea la gazeta Tribuna din Sibiu (decembrie 1884).
În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni.
În august 1887, George Coșbuc ajunge la Sibiu. Anii petrecuți în redacția Tribunei sibiene (1887 - 1889) vor culmina cu apariția poemului Nunta Zamfirei, poem cu care George Coșbuc s-a impus definitiv în atenția cititorilor și a criticilor de peste munți, fapt care i-a creat aureola de mare poet.
Spre anul 1889, Tribuna începe să lucreze în pierdere, situația ducând la desființarea unor posturi. La insistențele lui Ioan Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București, unde sosește pe la mijlocul lunii decembrie 1889 și i se oferă un post de „desemnător ajutor” la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.
Deși sporadic, publică la Convorbiri literare poemele La oglindă (1890), alte trei poezii, între care și Rea de plată (1892). Continuă să publice la Tribuna (Pe lângă boi, Trei, Doamne, și toți trei, Cântec), la Lumea ilustrată, (Fatma, 1891; Vestitorii primăverii, Noaptea de vară, Vara, Vântul, 1892; Rugăciunea din urmă, 1893).
Demisionează din postul de funcționar și este cooptat în colectivul profesorilor asociați care elaborau un manual de școală intitulat Carte românească de citire, lucrează un timp în redacția unor publicații (Lumea ilustrată).
n anul 1893, apare volumul Balade și idile.
În anul 1894 editează în colaborare cu I. L. Caragiale și Ioan Slavici , revista Vatra.
În 1895 s-a căsătorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, și, în același an, la Craiova, i s-a născut unicul fiu, Alexandru.
Pe la sfârșitul lunii martie 1896, după ce poetul trăise bucuria consacrării și, în același timp, amarul unor calomnii, i se tipărește la București, volumul de versuri Fire de tort.
În 1897, traducerea Eneidei lui Vergiliu primește premiul Năsturel-Herescu al Academiei Române.
După dispariția Vetrei, Coșbuc preia conducerea revistei Foaia interesantă; va conduce, împreună cu Vlahuță, revista Semănătorul (2 decembrie 1901 - decembrie 1902), revista căpătând ulterior o tot mai accentuată orientare naționalistă.
La 28 martie 1902, Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor îl numește în postul de șef de birou, creat prin bugetul administrației Casei Școalelor. Conduce revista Viața literară.
Din 1907 lucrează intens la traduceri: Georgicele de Vergiliu, Don Carlos de Schiller, Odiseea de Homer; este numit în postul de șef al Biroului de control al activității extrașcolare (1907). Munca de tălmăcire în românește a capodoperei lui Dante, Divina Comedie, îl absoarbe în întregime.
Publică în Luceafărul, Românul și Flacăra.
Din 1908, revine frecvent în locurile natale.
În august 1915 moare Alexandru, fiul poetului, într-un accident de automobil. Coșbuc suportă foarte greu lovitura, se izolează, încetează să mai publice.
La 24 februarie 1918, apare în revista Scena din București ultima poezie a lui George Coșbuc, Vulturul.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
April 3, 2018
De fapt, am uitat-o in Flixbus cand mai aveam vreo 50 de pagini sa o termin. Cosbuc e un poet mioritic prin definitie, dar nu analitic, caci nu priveste spiritul carpatic intr-un mod critic, ci neaos, deoarece se confunda cu acesta.
Asa, cu exceptia unor poeme precum Numai una!, El Zorab sau Pe pamantul turcului, peste tot se poate intrezari sovinismul carpato-danubiano-pontic...
Asa, cu exceptia unor poeme precum Numai una!, El Zorab sau Pe pamantul turcului, peste tot se poate intrezari sovinismul carpato-danubiano-pontic...
September 19, 2022
Cu excepția unor volume dedicate operelor complete ale lui Coșbuc, ediția aceasta cuprinde (cel mai probabil) cele mai multe dintre poeziile autorului, bifând toate operele sale lirice importante precum Fire de tort, Balade și idile, Cântece de vitejie etc.
Poetul țărănimii, cum a mai fost denumit, Coșbuc ni se dezvăluie (chiar printr-o poezie de auto-caracterizare) ca un scriitor care "fraze nu știu să învârtesc/eu scriu așa precum vorbesc/părinții mei acasă"; este de asemenea umil, idealizator al ruralului patriarhal, naționalist marcat de xenofobiile vremii (s-a născut în Ardealul Austro-Ungar și a murit înainte de Unirea din 1 Decembrie 1918), are rime simple și uneori aproape complexe, este deseori patetic dar și foarte îndrăgit de profesorii autohtoni care i-au găsit mereu loc în programa școlară. Membru al Academiei Române, egalii săi contemporani și critici l-au egalat uneori cu Eminescu, dacă nu în profunzime, cu siguranță în celebritate. Dacă îmi aduc bine aminte a reușit să se țină departe de politică, ambițiile sale literare fiind sincere, transparente și foarte apropiate de satul românesc care i-a rămas mereu în suflet.
Poetul țărănimii, cum a mai fost denumit, Coșbuc ni se dezvăluie (chiar printr-o poezie de auto-caracterizare) ca un scriitor care "fraze nu știu să învârtesc/eu scriu așa precum vorbesc/părinții mei acasă"; este de asemenea umil, idealizator al ruralului patriarhal, naționalist marcat de xenofobiile vremii (s-a născut în Ardealul Austro-Ungar și a murit înainte de Unirea din 1 Decembrie 1918), are rime simple și uneori aproape complexe, este deseori patetic dar și foarte îndrăgit de profesorii autohtoni care i-au găsit mereu loc în programa școlară. Membru al Academiei Române, egalii săi contemporani și critici l-au egalat uneori cu Eminescu, dacă nu în profunzime, cu siguranță în celebritate. Dacă îmi aduc bine aminte a reușit să se țină departe de politică, ambițiile sale literare fiind sincere, transparente și foarte apropiate de satul românesc care i-a rămas mereu în suflet.
Read
May 9, 2024phoenix tre sa l plateasca bine pe cosbuc
December 28, 2021
“Ce urmă lasă șoimii-n zbor?
Ce urmă, peștii-n apa lor?
Să fii cât munții de voinic,
Ori cât un pumn să fii de mic,
Cărarea mea și-a tuturor
E tot nimic!
Că tot ce ești și tot ce poți,
Părere-i tot, dacă socoți-
De mori târziu, ori mori curând,
De mori sătul, ori mori flămând,
Totuna e! Și rând pe rând
Ne ducem toți!”
“-Nu cerceta aceste legi,
Că ești nebun când le-nțelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de e!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!”
-Moartea lui Fulger.
Ce urmă, peștii-n apa lor?
Să fii cât munții de voinic,
Ori cât un pumn să fii de mic,
Cărarea mea și-a tuturor
E tot nimic!
Că tot ce ești și tot ce poți,
Părere-i tot, dacă socoți-
De mori târziu, ori mori curând,
De mori sătul, ori mori flămând,
Totuna e! Și rând pe rând
Ne ducem toți!”
“-Nu cerceta aceste legi,
Că ești nebun când le-nțelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de e!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!”
-Moartea lui Fulger.
April 13, 2022
cu mare rușine aceasta a fost prima mea carte de poezii citită... câteva pagini pline de simplitate și simboluri aproape au reușit să trimită proza pe locul 2. mai trebuie să iau și alți poeți și să vedem unde se termina "bătălia" proza-poezie:)
October 16, 2021
Lordul John
Se zvonise prin ziare
Că-n Irlanda e-ntr-un sat
Un bărbat grozav de tare.
Lordul John, prinzând de veste
Cine e şi de-unde este,
Pleacă-n grabă ca să vadă
Dacă e adevărat.
Ca mulţi lorzi de viţă veche
Din întunecatul Nord,
Lordul John e-ntr-o ureche:
Fluieră pe drum şi cântă
Şi e cel dintâi la trântă.
Şi-i voinic fără pereche
Şi e cel mai tare lord.
A găsit în urmă satul;
Pe ţăran el l-a găsit
Ocupat cu măturatul
Curţii. Şi, ochindu-l bine,
Lordul drept spre dânsul vine
Şi descalică degrabă
Făr-a zice „bun sosit“.
Ş-apoi gata de luptare!
– „Tu eşti Willy Spucker?“ – „Eu.“
– „Spun că eşti grozav de tare
De ţi-a mers cuvânt prin lume,
Eu din Londra vin anume,
Să ne punem la-ncercare.
Trântă deci cu tine vreau!“
Willy Spucker se cruceşte,
Simte palmele că-i ard,
Leneş târnul şi-l propteşte;
Scuipă-n palme şi se-ntinde
Şi pe lord de brâu îl prinde,
Sus o dată-l răsuceşte
Şi-l azvârlă peste gard.
– „O să stau acum cu tine
Să mă lupt ... Mai vrei ceva?
Auzi tu, cu ce gând vine!“
Lordul John privind cu jale
Şi tinându-se de şale:
– „Să-mi azvârli, te rog, creştine,
Şi cel cal, să pot pleca!“
Se zvonise prin ziare
Că-n Irlanda e-ntr-un sat
Un bărbat grozav de tare.
Lordul John, prinzând de veste
Cine e şi de-unde este,
Pleacă-n grabă ca să vadă
Dacă e adevărat.
Ca mulţi lorzi de viţă veche
Din întunecatul Nord,
Lordul John e-ntr-o ureche:
Fluieră pe drum şi cântă
Şi e cel dintâi la trântă.
Şi-i voinic fără pereche
Şi e cel mai tare lord.
A găsit în urmă satul;
Pe ţăran el l-a găsit
Ocupat cu măturatul
Curţii. Şi, ochindu-l bine,
Lordul drept spre dânsul vine
Şi descalică degrabă
Făr-a zice „bun sosit“.
Ş-apoi gata de luptare!
– „Tu eşti Willy Spucker?“ – „Eu.“
– „Spun că eşti grozav de tare
De ţi-a mers cuvânt prin lume,
Eu din Londra vin anume,
Să ne punem la-ncercare.
Trântă deci cu tine vreau!“
Willy Spucker se cruceşte,
Simte palmele că-i ard,
Leneş târnul şi-l propteşte;
Scuipă-n palme şi se-ntinde
Şi pe lord de brâu îl prinde,
Sus o dată-l răsuceşte
Şi-l azvârlă peste gard.
– „O să stau acum cu tine
Să mă lupt ... Mai vrei ceva?
Auzi tu, cu ce gând vine!“
Lordul John privind cu jale
Şi tinându-se de şale:
– „Să-mi azvârli, te rog, creştine,
Şi cel cal, să pot pleca!“
January 27, 2023
In primele doua strofe, poetul descrie o zi din anotimpul vara, in toata splendoarea ei. Din locul in care priveste peisajul, vedea Ceahlaul la apus, "departe-n zari albastre dus", asemanat cu un "urias cu fruntea-n soare". Peisajul se completeaza cu un nor vecin cu muntele Ceahlau si vazduhul care "era plin/ De cantece ciripitoare." Privirile ii erau "de farmec bete" de aceasta frumusete. Flacaii si fetele În lan erau feciori şi fete, cantand in cor. Erau veseli, "Juca viata-n ochii lor", vantul le juca in plete, toata natura participa la aceasta bucurie.
A treia strofa este ca un omagiu adus naturii "cu chip iubit". Inima ii este "de lacrimi plina", deoarece acolo ii sunt ingropati strabunii si acolo spera sa fie ingropat si el, acolo unde "E totul cald, ca e lumina".
A treia strofa este ca un omagiu adus naturii "cu chip iubit". Inima ii este "de lacrimi plina", deoarece acolo ii sunt ingropati strabunii si acolo spera sa fie ingropat si el, acolo unde "E totul cald, ca e lumina".
August 24, 2019
to read and re-read
old fashioned maybe but I still enjoy it
old fashioned maybe but I still enjoy it
July 15, 2019
Poeziile sunt de 5 stele, dar postfata mi-a adus aminte prea mult de analizele pe care le faceam in scoala pe care le toceam pentru ca nu le intelegeam. 😬
Displaying 1 - 9 of 9 reviews