Cartea lui Kaplan este un fel de Who’s Who (geopolitic,ideologic)adus la zi dupa vizita lui din anii 90 ,reia pasaje si “personaje “ din La rasarit, spre Tartaria. Calatorii in Balcani, Orientul Mijlociu si Caucaz Polirom, Iasi,2002 dar asta pentru a intelege parcursul dureros de greu al Romaniei spre Europa .Pentru cine nu a citit vreodata articolele lui Brucan de analiza din Libertatea (1991-1993) consideratia fata de acesta a lui Kaplan va contraria pe multi de aceea am ales sa incep cu urmatoarele citate.
“Gradina Cismigiu, decorul bine ingrijit din lucrarea Oliviei Manning din timpul celui de-al Doilea RSzboi Mondial, Trilogia balcanica, era in paragina: caini maidanezi, buruieni, graffiti pe banci cu scanduri lipsa si oamenii care, desi nu erau fara adapost, hoinareau fara tinta. Silviu Brucan a prezis in 1990 ca va dura o generatie ca Romania sa isi revina dupa dictatura lui Ceausescu. Atunci oamenii au fost socati de pesimismul lui, dar s-a dovedit ca avea dreptate.”
“Mi-am amintit din nou ce-mi spusese Silviu Brucan inainte sa moara: ca America nu era nicaieri cand Occidentul a abandonat Europa Centrala si de Est la Munchen, in 1938; ca militarii americani n-au aparut in inima Europei pana la Ziua Z.”
(„Voi nu erati nicaieri", imi spunea mai tarziu Silviu Brucan, batranul intelept al comunismului romanesc, referindu-se la faptul ca Statele Unite au fost complet absente din Europa Centrala pana in anul 1944” pag 51.
Flashuri despre Romania comunista si cea postcomunista asa cum apare acum in vizita din 2014 :
Un fost diplomat roman, Ioana Ieronim, mi-a spus in 1998: ,Asa eram si in perioada interbelica, in anii ’30. Suntem descurcareti, adaptabili, excesivi, niste emigrant pseudo-cosmopoliti intr-o noua lume globala. Un fel de clone unidimensionale, latin-orientale ale Vestului.“
Horia-Roman Patapievici, filozof si eseist, a adaugat: „In momentul in care cumparam calculatoare, CD-uri si imbracaminte, ne insusim consecintele materiale ale Vestului, fara sa intelegem valorile fundamentale care au generat aceste tehnologii." In apartamentul sau ticsit de carti si cu holul scarii plin de maidanezi, Patapievici, imbracat cu blugi si halat de casa, insuma tot ceea ce ma fascina la Romania, o tara ca un film noir senzual si macabru, mereu captivant si uneori chiar stralucit.pag 70
„TOATE SOCIETATILE POSTCOMUNISTE sunt dezradacinate, caci comunismul a dezradacinat traditii, asa ca nimic nu se mai potriveste cu nimic", imi explica Patapievici. Cu 15 ani in urma, cand l-am intalnit ultima data, ma avertizase:
„Sarcina Romaniei este sa consolideze un stil public bazat pe reguli impersonale, caci altfel afacerile si politica vor deveni un cuib de intrigi si mi-e teama ca traditia noastra ortodoxa rasariteana nu ne va ajuta prea mult in acest sens. Romania, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Rusia, Grecia - toate natiunile ortodoxe ale Europei - au institutii slabe. Asta din cauza ca ortodoxia este flexibila si contemplativa, fundamentata mai mult pe traditiile transmise pe cale orala de tarani decat pe texte scrise. Exista asadar o paradigma a zvonului, a lipsei de informare, a conspiratiei si a intrigii..."
Astfel definea Patapievici in 1998 politica romaneasca, cum inca se mai practica un deceniu si jumatate mai tarziu. Dar, in 2013, a adaugat: „Nimeni nu isi asuma vina pentru ce s-a intamplat in trecut. Biserica n-a facut nici un progres, in pofida sansei enorme de a fi separata de stat de aproape un sfert de secol. Identificarea unei credinte religioase cu un grup etnic-national imi pare o erezie morala."pag 78
Desi deziluzionat, nu era pesimist cu privire la situatia din tara. „S-au facut progrese extraordinare de cand ne-am vazut ultima oara, in 1998. Nu exista criminalitate mafiota ca in Bulgaria, nici jumalisti asasinati precum in Rusia.“ Iar economia nu s-a prabusit ca in Grecia; n-au existat episoade de anarhie ca in Bulgaria si Albania in epoca de dupa caderea Zidului Berlinului. Romanii si maghiarii au evitat un razboi civil. Cat despre absenta unor valori filozofice reale printre politicienii de frunte din Romania, acesta era un lucru mai putin romanesc, cat universal. Patapievici mi-a explicat:
„Veti vedea, valorile acestea vor disparea si in tara dum-neavoastra. Pentru a avansa in cariera, politicienii vor afisa tot mai mult convingeri pe care de fapt nu le au. Valorile sunt o reflexie a spiritului. Si, cand spiritul se ofileste, oamenii nu mai au nevoie de valori. Spiritul se ofileste treptat prin inlocuirea imaginatiei cu tehnologia: telefoanele si jucariile inteligente, multimea de electronice din malluri, toate fac in- teligenta spiritului mai putin necesara. Heidegger avea drep- tate, progresul a fost in problemele esentiale lipsit de scop. Homer a inzestrat omenirea cu un spirit bogat. Acum tehnologia a saracit spiritul atat in spatiul public, cat si in politica. In unele privinte", a continuat, „spiritul este inlocuit de obsesia pentru corp. Ati vazut reclamele din revistele de moda in ultima vreme? Tinerii, in special, nu mai au nevoie de spirit, ci doar de senzualitate. Deja tehnologia constru- ieste imagini pentru noi. In viitor, tot mai multe functii ale creierului vor fi preluate de tehnologie. Muschii mintii se vor atrofia. Politica va continua sa se degradeze".
Jenant ca dupa un astfel de etalon intelectual trebuie sa alatur un citat din carte in care vorbeste un inchipuit precum Geoana:
“Probabil ca Rusia nu va mai invada niciodata Romania, dar va incerca s-o submineze, daca Romania nu construieste institutii puternice. Adevaratul dusman al Romaniei, sugera Geoana, ar fi mai putin geografia, cat mai degraba „o lipsa de transparenta: o natiune de supravietuitori si descurcareti fara standarde suficiente“ de comportament public si privat. Astfel, Geoana era de acord cu Patapievici.
O analiza foarte buna a lui Kaplan despre ratacirile lui Eliade:
Un text de capatai pentru a intelege sistemul cu care intelectualii romani au operat pana tarziu in secolul XX este lucrarea lui Mircea Eliade Romanii: O scurta istorie. Este o carte relativ putin cunoscuta si nu foarte mare, de numai 62 de pagini in editia mea ieftina, in traducere engleza. Este un produs al perioadei imature a lui Eliade, o lucrare scrisa pe la 35 de ani, inainte ca el sa devina marele filozof universal de mai tarziu. Eliade a publicat carticica in 1943, in Spania dictatorului de dreapta Francisco Franco, pe cand se afla in Portugalia dictatorului Antonio Salazar ca atasat cultural al Romaniei regimului fascist al Garzii de Fier si al lui Antonescu. Eliade fusese trimis ca diplomat in Marea Britanie, dar la izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand alti diplomati romani de la Londra au trecut de partea Aliatilor, Eliade a luat decizia de a pleca in Portugalia dictatoriala, ideologic apropiata, unde putea reprezenta in siguranta interesele Romaniei pronaziste. Dupa razboi, Eliade a trait la Paris si in 1956 s-a stabilit la Chicago, unde a devenit profesor de istoria religiilor.” Pag 106
Iata si un citat bun:
“Desi unele parti ale istoriei lui Eliade au fost criticate pentru naivitatea lor (de exemplu, afirmatia potrivit careia Zalmoxis, zeul pagan al antichitatii romanesti, ar fi favo- rizat drumul catre monoteism), cartea sa, pe alocuri bizara, este esentiala pentru cine vrea sa inteleaga de ce romanii s-au considerat un popor aparte, eroic si oprimat.”
Prezumtia cartii este parcursul Romaniei spre Europa ca o intoarcere la izvorul Iluminismului de aceea Kaplan vorbeste fara echivoc de Antonescu ,Pogromul de la Iasi si toata aceasta mostenire dureroasa a regimului Antonescu pentru a o exorciza cu o calatorie in Transilavania unde el explica de ce aici este Europa si cum a fost cladita de Imperiul Austro-Ungar:
Traversand Carpatii spre nord, spre Europa Centrala, voiam foarte mult sa ma gandesc la cel care s-a opus, practic si filozofic, monstri- lor istorici cu care a trebuit sa ma confrunt la sud si la est de Carpati. Si astfel m-am gandit la Metternich, omul de stat austriac care a stiut sa apere fragilul statu-quo de conducatorii revolutionari care voiau sa-1 rastoarne; aceasta era, in fond, cea mai buna metoda de a proteja minoritatile slabe.
Vizionarul reactionar Metternich era pacifist, spre deosebire de Napoleon, militar si progresist innascut. Metternich credea in statele constitutionale, nu in natiunile formate pe criterii etnice. Statele sunt sisteme birocratice legitime, gu- vernate de suprematia legii; natiunile constituite pe criterii etnice sunt manate de patima sangelui si a pamantului, inamicul suprem al moderatiei si al analizei. Metternich nu a fost un mare erou precum Churchill. Constitutia lui a fost mai putin spectaculoasa, dar intr-un fel mai necesara, a reprezentat ceva la care ar trebui sa aspire birocratii de top care se straduiesc sa mentina viabilitatea Uniunii Europene: protectia neobosita a ordinii pancontinentale existente, bazata pe compromis. Data fiind situatia actuala a Europei, cu partidele nationaliste de dreapta batand cu putere la poarta unei Uniuni Europene fragile, eforturile lui Metternich de a conserva statu-quoul sunt cu atat mai relevante.
In poemul The Age of Bronze (Epoca Bronzului) (1823), lordul Byron l-a denigrat pe Metternich, numindu-1 „parazitul de frunte al puterii". Ceea ce Byron nu putea sti era exact faptul ca, exercitandu-si astfel puterea, Metternich avea sa apara, dintr-o perspective istorica mai tarzie, ca facand mai mult decat oricare alt om de stat pentru a oferi Europei urmatorului secol o perioada de pace. Profesorul Kann, care a predat la Rutgers University si la Universitatea din Viena, considera ca Austria lui Metternich a repurtat un succes „de mare rasunet si de doua ori mai impresionant, avand in vedere ca si-a inceput actiunile in 1809 din postura unui stat invins“. Tanarul Kissinger scrie: „Iluminismul si-a pastrat pana tarziu in secolul al XlX-lea ultimul aparator, care judeca actiunile dupa criteriul adevarului, si nu dupa cel al succesu- lui, un sustinator al ratiunii intr-o epoca de materialism filozofic, care n-a renuntat niciodata la convingerea ca moralitatea poate fi cunoscuta si ca virtutea poate fi predata."
Metternich intruchipa principiul, elaborat mai tarziu de geograful si strategul britanic Halford Mackinder, conform caruia o lume guvemata de o putere echilibrata are mai multe sanse de a fi pasnica. Iar pentru a pastra acest echilibru, Metternich credea ca discretia era cea mai putemica arma a diplomatiei. El a inteles ca negocierile dificile de care de- pind pacea si evitarea tragediilor le impuneau oamenilor de stat sa poarte cele mai directe dialoguri fara a fi expusi privirilor publicului - si ridicolului public. Metternich sustinea „primatul conversatiilor confidentiale" in fata atentiei din partea presei. In zilele noastre, presa, care isi are pro- priile interese, face apel zgomotos la transparenta, desi toc- mai aceasta deschidere ocupa din spatiul de lucru aflat la dispozitia diplomatilor.
Metternich credea in ordine, nu in romantism. Pentru el, emotia era dusmanul capacitatii de analiza. In vreme ce romantismul poate duce la haos, ordinea duce la predicti- bilitate (sa ne amintim ca Hitler a fost numit de Kissinger un „nihilist romantic"). Oamenii simpli au nevoie de predictibilitate ca sa traiasca in liniste. In zilele noastre, ordinea are o conotatie negativa, din cauza asocierii cu fascismul si comunismul, ale caror urmari dezastruoase sunt, la nivel istoric, inca prezente. Dar trebuie sa stim cu totii ca ordinea, in forma sa normala, comuna in democratic si in sistemele autocratice moderate, este preferabila riscantelor experimente populiste. Metternich a vazut indeaproape, student fund, ororile Revolutiei Franceze. Pentru a putea prospera si a deveni un stat normal, Romania are nevoie de acea ordine continentala pe care a girat-o candva Metternich.
Metternich a fost un mare european - un uneltitor. Era pregatit sa se alature altor state europene contra lui Napoleon, dar n-avea nici o intentie, dupa cum afirma biograful Alan Palmer, sa devina un instrument" al politicii rusesti sau prusace. Uneltirile lui nu urmau sa fie dezvaluite in co- municate de presa prietenoase. Nu urmareau sa apere „binele“ de „rau“, nici sa obtina o victorie incontestabila. Mai degraba aveau in vedere recunoasterea limitelor de natura geografica, economica si demografica ale unui stat si, ca ur- mare, obtinerea unui rezultat favorabil pe cai ocolite. Unel- tirea este subtila pentru ca asa este si geopolitica. Citirea corecta a unei harti nu duce la judecafi in alb si negru, intru- cat geografia celor mai multe state ofera atat avantaje, cat si dezavantaje. Uneltirea pretuieste mai mult echilibrul decat dominatia.”Un tur de forta intelectual cum numai Robert Kaplan poate produce.
Incheiere:
„In cele din urma, institutiile putemice ne vor proteja de agresori. Dar aderarea la Uniunea Europeana a fost numai un succes partial. Guvernele care s-au succedat de-a lungul anilor nu au interiorizat niciodata procesul reformei. Au considerat ca avem o alianta cu Uniunea Europeans, ceea [pag 283 ]ce nu e adevarat. Am devenit parte din Uniunea Europeans si trebuie sa ne ridicam la nivelul acesteia. Au considerat ca fondurile pentru dezvoltare de la UE sunt un ajutor financial si nu o investitie pentru a realiza reforma institutionala. Banii primiti de la UE ar fi trebuit investiti, nu cheltuiti. Pentru ca toate partidele si gruparile au gresit, trebuie precizat ca de vina este cultura noastra politica in general, care nu e tocmai occidentala si nu e mai buna acum decat era in perioada interbelica, excluzand, bineinteles, ororile din politica externa a acelei perioade.“
Vasile Puscas, titular al catedrei Jean Monnet Ad Personam si profesor de relatii intemationale la Universitatea Babes-Bolyai.