„O chemare curioasă” este o carte de început de drum, menită să te provoace la o autoanaliză, să te facă să observi ce te aduce de fapt pe drumul psihoterapiei și ce te va menține pe această cale de vindecător. Motivațiile ascunse ale acestei profesii nu sunt doar pozitive așa cum ne-am fi așteptat (altruismul, nevoia de cunoaștere, curiozitatea, dorința de a salva) ci au un conținut latent care e bine să fie descoperit (de exemplu, în spatele dorinței de a-i ajuta pe oameni stă nevoia de a fi în control sau narcisismul).
Cartea este structurată pe mai multe motivații inconștiente: Motivații legate de pulsiuni (conflicte oedipiene nesoluționate, formațiune reacțională împotriva agresivității), Motivații legate de dezvoltarea sinelui (nevoi narcisice, idealul eului exagerat), Motivații ce presupun relații de obiect (nevoia de putere și control, conflicte legate de separare, intimitate).
Lectura este anevoioasă pentru că aceasta carte conține multe studii de specialitate, autori, exemple, pe baza cărora trebuie să reflectezi și să te autoanalizez. O recomand doar celor care vor să devină psihoterapeuți și cred că pe mine m-a ajutat să înțeleg ce m-a determinat să aleg această profesie. Te încurajează să faci exerciții introspective și să apară insight-uri.