What do you think?
Rate this book
Păpușile
La început n-au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna.
Aprilie, 2011: Dora – care are 18 ani, cântă într-o trupă rock și se pregătește de bac –o întâlnește într-o noapte pe carismatica și misterioasa Luna. Alter ego, iubită, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se împarte între aventuri extreme și dorința de a-i face pe cei din jur să le accepte relația, totul sub amenințarea unei profeții vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate întunecate, și o provocare: Dora va trebui să o iubească pe Luna împotriva tuturor.
August, 2014: O surpriză romantică pentru Luna ia o întorsătură neașteptată și Dora va observa cum lumea pe care o știe, în mijlocul căreia se află iubirea ei, se surpă definitiv.
La început n-au fost cuvântul, Dumnezeu sau întinderea nesfârșită de ape. La început au fost Dora și Luna.
Și totul a pornit de acolo.
Păpușile – o poveste despre iubire și moarte. Despre toate lucrurile care contează.
Aprilie, 2011: Dora – care are 18 ani, cântă într-o trupă rock și se pregătește de bac –o întâlnește într-o noapte pe carismatica și misterioasa Luna. Alter ego, iubită, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se împarte între aventuri extreme și dorința de a-i face pe cei din jur să le accepte relația, totul sub amenințarea unei profeții vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate întunecate, și o provocare: Dora va trebui să o iubească pe Luna împotriva tuturor.
August, 2014: O surpriză romantică pentru Luna ia o întorsătură neașteptată și Dora va observa cum lumea pe care o știe, în mijlocul căreia se află iubirea ei, se surpă definitiv.
La început n-au fost cuvântul, Dumnezeu sau întinderea nesfârșită de ape. La început au fost Dora și Luna.
Și totul a pornit de acolo.
Păpușile – o poveste despre iubire și moarte. Despre toate lucrurile care contează.
364 pages, Paperback
First published January 1, 2014
17 people are currently reading
463 people want to read
About the author
Cristina Nemerovschi
52 books576 followersCristina Nemerovschi s-a născut la București. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și un master în cadrul aceleiași facultăți, cu o disertație de filosofie a matematicii. A debutat în 2010 cu romanul Sânge satanic, care a fost comparat de critica literară cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess. A fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2010, Cartea anului 2011 pentru a doua ediție, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.
Au urmat alte 14 romane, o parte fiind grupate sub forma unor trilogii, toate având succes atât de public, cât și o receptare critică entuziastă. „Cred în toate lucrurile despre care scriu: iubire, vindecare, iertare, trezire, luptă, găsirea propriului drum, autenticitate, libertate”, spune autoarea într-un interviu.
Proza autoarei a fost inclusă în numeroase antologii, românești și internaționale. Romanul Păpușile i-a adus nominalizarea la Gala Tinerilor Scriitorilor – Cel mai bun prozator al anului 2014.
Romanele Sânge satanic, Pervertirea, Ani cu alcool și sex, Rezervația unicornilor, nymphette_dark99, Ultima vrăjitoare din Transilvania, Vicky, nu Victoria, Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes, Păpușile, Rockstar, Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, Dresoarea au inspirat fiecare numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, arte vizuale, muzică.
În prezent are în lucru romanul Răzvrătiții și seria fantasy Cronicile fetei lup.
Au urmat alte 14 romane, o parte fiind grupate sub forma unor trilogii, toate având succes atât de public, cât și o receptare critică entuziastă. „Cred în toate lucrurile despre care scriu: iubire, vindecare, iertare, trezire, luptă, găsirea propriului drum, autenticitate, libertate”, spune autoarea într-un interviu.
Proza autoarei a fost inclusă în numeroase antologii, românești și internaționale. Romanul Păpușile i-a adus nominalizarea la Gala Tinerilor Scriitorilor – Cel mai bun prozator al anului 2014.
Romanele Sânge satanic, Pervertirea, Ani cu alcool și sex, Rezervația unicornilor, nymphette_dark99, Ultima vrăjitoare din Transilvania, Vicky, nu Victoria, Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes, Păpușile, Rockstar, Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, Dresoarea au inspirat fiecare numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, arte vizuale, muzică.
În prezent are în lucru romanul Răzvrătiții și seria fantasy Cronicile fetei lup.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 43 reviews
August 13, 2016
Terminata in 3 ore, dar mi-a ridicat intrebari pentru 3 ani...
May 24, 2015
Dragă Cristina, m-ai zguduit. Cartea ta m-a făcut să râd, să plâng, să trăiesc. Și îți mulțumesc pentru asta!
December 22, 2014
Păpușile - o monografie crudă a morții și a iubirii
•Iubirea - o substanță psihedelică cu dependență cotropitoare
"restul lumii se blurase pentru mine, și numai Luna rămăsese în față, ca într-o fotografie artistică în care vrei să scoți un personaj în evidență"
•Moartea - un sevraj cu tortură atroce
"Și simțeam că nu mai merit nimic, că nu am de ce să fiu eu cea care râmâne, când ea era mult mai bună, mai frumoasă și mai complicată decât mine."
•Viața după moarte - "Dacă aveam să ramân, urma să am pentru totdeauna o relație cu Luna cea moartă. Viața mea ar fi fost cea compusă din ăia trei ani cu Luna vie, și restul."
O poveste care are mari șanse să-ți dea tahicardie ventriculară fie pentru că te face să plângi la greu, fie din cauza revoltei pe care o simți când te întâlnești cu giumbușlucurile morții, fie datorită sublimului cărții
Dacă toate cărțile ar fi cârpe pe care să le poți strânge și din care să poți stoarce esența, din cărțile Cristinei Nemerovschi obții la fiecare răsucire un citat superb, demn de a fi considerat mantra. Preferatul meu e acesta: "tot ce putem face mai bun este să reținem ceea ce simțim, să ne scrijelim în amintire momente din astea, să ținem cu dinții de ele, fiindcă fără ele nu prea suntem nimic. Oamenii nu vreun sens dacă dai la o parte chestiile pe care le simt - fără ele, sunt doar apă, păr, oase și carne pe cale să se strice."
•Iubirea - o substanță psihedelică cu dependență cotropitoare
"restul lumii se blurase pentru mine, și numai Luna rămăsese în față, ca într-o fotografie artistică în care vrei să scoți un personaj în evidență"
•Moartea - un sevraj cu tortură atroce
"Și simțeam că nu mai merit nimic, că nu am de ce să fiu eu cea care râmâne, când ea era mult mai bună, mai frumoasă și mai complicată decât mine."
•Viața după moarte - "Dacă aveam să ramân, urma să am pentru totdeauna o relație cu Luna cea moartă. Viața mea ar fi fost cea compusă din ăia trei ani cu Luna vie, și restul."
O poveste care are mari șanse să-ți dea tahicardie ventriculară fie pentru că te face să plângi la greu, fie din cauza revoltei pe care o simți când te întâlnești cu giumbușlucurile morții, fie datorită sublimului cărții
Dacă toate cărțile ar fi cârpe pe care să le poți strânge și din care să poți stoarce esența, din cărțile Cristinei Nemerovschi obții la fiecare răsucire un citat superb, demn de a fi considerat mantra. Preferatul meu e acesta: "tot ce putem face mai bun este să reținem ceea ce simțim, să ne scrijelim în amintire momente din astea, să ținem cu dinții de ele, fiindcă fără ele nu prea suntem nimic. Oamenii nu vreun sens dacă dai la o parte chestiile pe care le simt - fără ele, sunt doar apă, păr, oase și carne pe cale să se strice."
April 3, 2015
A existat un anumit motiv pentru care a durat atât de mult parcurgerea acestei cărți, așa că fără să mă eschivez, voi spune adevărul adevărat. În primul rând, simțeam nevoia să o las o perioadă la o parte, citind altceva, poate mai puțin complex din punct de vedere al simțămintelor personajelor, a tot ceea ce am putut afla și trăi alături de Dora și Luna. Poate mai mult din partea Dorei, ținând cont că întregul roman a fost relatat din perspectiva acesteia. Luna fost pentru mine – și încă mai este și în acestă clipă – un mister, un semn de întrebare la care nu-i voi găsi probabil niciun răspuns; poate-mi va apărea într-o seară în vreun vis și-mi va înlătura această enigmă. Dar există marea posibilitate să nu o facă, ținând cont că o sumedenie de cititori, sunt sigură, ar vrea să-i vorbească; eu cu ce sunt mai presus de ceilalți, încât să mă aleagă pe mine dintr-atâția? Sau poate dacă s-ar întâmpla, m-aș fâstâci în fața ei, nu aș ști ce să-i spun, și ar începe să râdă cu o poftă molipsitoare, încât n-aș putea rezista, și aș acompania-o. Cu acel sunet care a umplut atâtea pagini din roman. Și cum am stat și am reflectat la acest gând două, trei, patru, zece secunde, am ajuns la concluzia că mai bine întrebarea nu ar trebui să-și aibă răspuns; cel puțin, nu în capul meu. De ce? Pentru că așa o voi ține minte mai multă vreme de acum încolo, precum luna misterioasă de pe cer, cea ce a trăit și trăiește veșnic în taine, și care-ți râde în față, până se prăpădește. Poate am ținut mai mult la ea decât la Dora, poate am apreciat-o și am vrut să o cunosc bine decât pe Dora, chiar dacă amândouă formau un tot, un corp, un suflet, un creier. Am vrut să o știu mai bine pe Luna, deoarece ea a fost un personaj ce nu am reușit eu să devin, mai independentă, mai cum vrea ea să fie, mai altfel. În schimb, Dora, oricât de mult reușea să se apropie de Luna, încă semăna într-un fel cu mine.
Au existat momente în care a fost necesar să mă opresc din citit – și acesta este punctul secundar (al doilea rând) din motivul pentru care mi-a luat mult prea mult ca să o termin. Unele scene m-au făcut cu greu să înțeleg de ce în această Românie, faptul că ești altfel este considerat ca fiind o boală, un lucru trimis de la Diavol pentru a schimba treaba lui Dumnezeu. Există țări în care s-a legalizat relația dintre două persoane de același sex, în care homosexualitatea nu mai este privită precum, să zicem, un viciu nesănătos. Sinceră să fiu, am descoperit o calitate pe care astfel de persoane considerate anormale, sunt mult mai normale decât un om catalogat de la început ca fiind normal. Eu cred că adevărata problemă se află în persoanele care-i discriminează, ci nu în faptul că aceștia doresc să-și manifeste dragostea în public, sau că se pot gândi – Doamne ferește! Cum să facă chestia asta oribilă? – la o viață lângă o persoană care nu-ți poate dărui copii decât prin alte căi. Și ca să fac o mică paranteză: și așa, în țara asta, unde cei mici primesc viață în schimbul alocațiilor pentru băutură, sau prin cerșit, eu consider că este mult mai bine să nu mai existe. Acesta era un al doilea, dar și ultimul motiv, totodată, pentru care mă opream atât de des din citit, astfel terminând cartea într-un timp foarte lung.
Fragmentul de mai sus l-am scris și din dorința mea de a spune ceea ce mă deranjează – pe lângă multe altele – la mentalitatea din această țară, dar și pentru că Dora Minodora și Luna Betiluna au trebuit să treacă prin aceste momente, pentru a le face – asta e ceea ce-am observat eu – să se iubească și mai mult, să râdă, și să-și dea seama de faptul că întâlnirea lor chiar nu a fost una întâmplătoare. Consecințele între cunoașterea persoanei celeilalte nu a fost ceva pur întâmplător. Inițial chiar credeam că Dora Minodora și Luna Betiluna sunt niște nume ce au fost create de aceasta pentru a da o mai mare legătură între cele două, și că cele menționate în carte sunt doar pur ficțiune. Dar apoi am aflat faptul că ele fac parte din ceva cu adevărat real, palpabil; cărticica pentru copii Luna-Betiluna și Dora-Minodora a fost inspirația pentru care acestea au venit pe lume. Chiar am rămas plăcut surprinsă, și m-am gândit că dacă o voi mai găsi la Editura Paralela 45, cu siguranță i-o voi cumpăra surioarei mele. Cine știe, poate Dora și Luna vor fi motivul pentru care ea va începe să îndrăgească cititul.
Până să apuc să mă acomodez și cu celelalte personaje, am reușit să le confund pe Ema și pe Eva într-un mod foarte enervant. În clipa în care am fost sigură că Ema e Ema și Eva e Eva – nu am de gând să vă dezvălui acest amănunt, deoarece vreau ca și voi să fiți chinuiți, dar poate că veți fi mult mai receptivi decât mine –, cartea a ajuns la final, iar eu a trebuit să stau și să mă gândesc cum va fi viitorul pentru toate personajele. Cu siguranță, la început îl doream pe domnul P. dispărut din peisajul bucureștean, văzându-l atât de conectat pe ceea ce făcea când probabil nici nu o va câștiga. Categoric, cum spusese și Dora – dacă nu mă înșel –, că nu va avea de gând să-l voteze. De-ar fi fost să fie existat cu adevărat în Parlament, ar fi ajuns să fie huiduit, scuipat – sau lovit cu bradul în cap –, până și-ar fi dat seama de adevărata importanță a lui în viață. Dar am stat și m-am mai gândit puțin la faptul că există și cea mai mică șansă ca autoarea să-l fi creat pe domnul P. după întruchiparea unui anumit politician în viață. Și cu toate acestea, s-a putut observa o ușoară sensibilitate în acest personaj, sau poate că în el sălășluiește ceva mult mai mare, doar că mai intim. În fond, fațada este unul dintre cele mai de succes moduri prin care un om își poate dobândi influența, puterea, dar și minciuna.
Iubirea Dorei pentru Luna și a Lunei pentru Dora, ar putea să treacă hotarele infinitului, fără a-și da măcar seama vreuna de faptul că acel drum fără de capăt, chiar nu există în realitate. Și ar face-o până ce ar reuși să ajungă mai departe decât alte persoane care au depășit limita umanului, și nici atunci nu ar obosi. Exact așa le-aș putea descrie eu dragostea și loialitatea pe care și le-a dăruit una alteia. Am observat o ușoară influență, sau poate un mic dor, pentru încheierea trilogiei "Sânge satanic", în care M. și B. erau Dora și Luna în masculin. Nu pentru că ascultau același gen de muzică – pe care îl prefer și eu, de altfel – sau din cauza faptului aveau într-un fel personalități asemănătoare. Este un sentiment anume care m-a făcut să mă gândesc instantaneu la cei doi atunci când Dora și Luna s-au privit pentru prima dată.
I-am dat inițial cărții trei stele din cinci, deoarece simțeam că lipsește ceva anume din ea, și încă simt că nu a fost ceva acolo, dar nu mi-am dat seama – până acum – cât de mult ar trebui să însemne pentru mine previzibilul. Ceea ce i-a relatat Luna Dorei nu s-a întâmplat, ci a dispărut printr-un mod care a dat vieții lor o șansă mult mai mare, dar a fost săvârșit printr-o altă cale. Acest lucru m-a făcut să-i mai dau o steluță, deoarece există o diferență destul de mare între trei și patru, atunci când vine vorba de nota unei cărți. Aici cunoscându-se și faptul că cinci este cifra maximă.
Concluzia trasă de mine, din urma citirii acestui roman, a fost fapul că viața este și așa destul de grea, dar dacă depunem și noi un minim de efort, o putem transforma cât de mult ne dorim. Dar și faptul că iubirea nu ține cont de granițele impuse de o societate, ci iubirea e infinită, a fost creată pentru a ne bucura de ea, a fi înconjurați de aceasta, dar a fi și triști.
Au existat momente în care a fost necesar să mă opresc din citit – și acesta este punctul secundar (al doilea rând) din motivul pentru care mi-a luat mult prea mult ca să o termin. Unele scene m-au făcut cu greu să înțeleg de ce în această Românie, faptul că ești altfel este considerat ca fiind o boală, un lucru trimis de la Diavol pentru a schimba treaba lui Dumnezeu. Există țări în care s-a legalizat relația dintre două persoane de același sex, în care homosexualitatea nu mai este privită precum, să zicem, un viciu nesănătos. Sinceră să fiu, am descoperit o calitate pe care astfel de persoane considerate anormale, sunt mult mai normale decât un om catalogat de la început ca fiind normal. Eu cred că adevărata problemă se află în persoanele care-i discriminează, ci nu în faptul că aceștia doresc să-și manifeste dragostea în public, sau că se pot gândi – Doamne ferește! Cum să facă chestia asta oribilă? – la o viață lângă o persoană care nu-ți poate dărui copii decât prin alte căi. Și ca să fac o mică paranteză: și așa, în țara asta, unde cei mici primesc viață în schimbul alocațiilor pentru băutură, sau prin cerșit, eu consider că este mult mai bine să nu mai existe. Acesta era un al doilea, dar și ultimul motiv, totodată, pentru care mă opream atât de des din citit, astfel terminând cartea într-un timp foarte lung.
Fragmentul de mai sus l-am scris și din dorința mea de a spune ceea ce mă deranjează – pe lângă multe altele – la mentalitatea din această țară, dar și pentru că Dora Minodora și Luna Betiluna au trebuit să treacă prin aceste momente, pentru a le face – asta e ceea ce-am observat eu – să se iubească și mai mult, să râdă, și să-și dea seama de faptul că întâlnirea lor chiar nu a fost una întâmplătoare. Consecințele între cunoașterea persoanei celeilalte nu a fost ceva pur întâmplător. Inițial chiar credeam că Dora Minodora și Luna Betiluna sunt niște nume ce au fost create de aceasta pentru a da o mai mare legătură între cele două, și că cele menționate în carte sunt doar pur ficțiune. Dar apoi am aflat faptul că ele fac parte din ceva cu adevărat real, palpabil; cărticica pentru copii Luna-Betiluna și Dora-Minodora a fost inspirația pentru care acestea au venit pe lume. Chiar am rămas plăcut surprinsă, și m-am gândit că dacă o voi mai găsi la Editura Paralela 45, cu siguranță i-o voi cumpăra surioarei mele. Cine știe, poate Dora și Luna vor fi motivul pentru care ea va începe să îndrăgească cititul.
Până să apuc să mă acomodez și cu celelalte personaje, am reușit să le confund pe Ema și pe Eva într-un mod foarte enervant. În clipa în care am fost sigură că Ema e Ema și Eva e Eva – nu am de gând să vă dezvălui acest amănunt, deoarece vreau ca și voi să fiți chinuiți, dar poate că veți fi mult mai receptivi decât mine –, cartea a ajuns la final, iar eu a trebuit să stau și să mă gândesc cum va fi viitorul pentru toate personajele. Cu siguranță, la început îl doream pe domnul P. dispărut din peisajul bucureștean, văzându-l atât de conectat pe ceea ce făcea când probabil nici nu o va câștiga. Categoric, cum spusese și Dora – dacă nu mă înșel –, că nu va avea de gând să-l voteze. De-ar fi fost să fie existat cu adevărat în Parlament, ar fi ajuns să fie huiduit, scuipat – sau lovit cu bradul în cap –, până și-ar fi dat seama de adevărata importanță a lui în viață. Dar am stat și m-am mai gândit puțin la faptul că există și cea mai mică șansă ca autoarea să-l fi creat pe domnul P. după întruchiparea unui anumit politician în viață. Și cu toate acestea, s-a putut observa o ușoară sensibilitate în acest personaj, sau poate că în el sălășluiește ceva mult mai mare, doar că mai intim. În fond, fațada este unul dintre cele mai de succes moduri prin care un om își poate dobândi influența, puterea, dar și minciuna.
Iubirea Dorei pentru Luna și a Lunei pentru Dora, ar putea să treacă hotarele infinitului, fără a-și da măcar seama vreuna de faptul că acel drum fără de capăt, chiar nu există în realitate. Și ar face-o până ce ar reuși să ajungă mai departe decât alte persoane care au depășit limita umanului, și nici atunci nu ar obosi. Exact așa le-aș putea descrie eu dragostea și loialitatea pe care și le-a dăruit una alteia. Am observat o ușoară influență, sau poate un mic dor, pentru încheierea trilogiei "Sânge satanic", în care M. și B. erau Dora și Luna în masculin. Nu pentru că ascultau același gen de muzică – pe care îl prefer și eu, de altfel – sau din cauza faptului aveau într-un fel personalități asemănătoare. Este un sentiment anume care m-a făcut să mă gândesc instantaneu la cei doi atunci când Dora și Luna s-au privit pentru prima dată.
I-am dat inițial cărții trei stele din cinci, deoarece simțeam că lipsește ceva anume din ea, și încă simt că nu a fost ceva acolo, dar nu mi-am dat seama – până acum – cât de mult ar trebui să însemne pentru mine previzibilul. Ceea ce i-a relatat Luna Dorei nu s-a întâmplat, ci a dispărut printr-un mod care a dat vieții lor o șansă mult mai mare, dar a fost săvârșit printr-o altă cale. Acest lucru m-a făcut să-i mai dau o steluță, deoarece există o diferență destul de mare între trei și patru, atunci când vine vorba de nota unei cărți. Aici cunoscându-se și faptul că cinci este cifra maximă.
Concluzia trasă de mine, din urma citirii acestui roman, a fost fapul că viața este și așa destul de grea, dar dacă depunem și noi un minim de efort, o putem transforma cât de mult ne dorim. Dar și faptul că iubirea nu ține cont de granițele impuse de o societate, ci iubirea e infinită, a fost creată pentru a ne bucura de ea, a fi înconjurați de aceasta, dar a fi și triști.
dropped
December 30, 2020DNF at 19%.
"La început n-au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna. Lunadora. Doraluna. De fapt, n-au fost Dora și Luna, ci au fost păpușile cele adevărate: Dora Minodora și Luna Bertiluna."I'm sure this wasn't the intended reaction but I found the first chapters hilarious. The narrator was so dramatic she became a caricature. I felt I was watching a soap-opera episode. It's better than whatever passes for contemporary Romanian literature nowadays but I still can't take it seriously.
January 28, 2016
Am început cartea asta cu gândul că e o experienţă afectivă intensă (aşa am fost prevenită de către cei care au citit-o înaintea mea), însă scriitura m-a dezamăgit.
E plată, superficială, firul narativ extrem de previzibil şi simplu. În a doua parte, personajul se repetă îngrozitor în introspecţii. Într-un fel, e chiar ironic: Dora insistă cât de mult detestă clişeele, în vreme ce povestea lor abundă de aşa ceva.
Păcat. Subiectul promitea mult mai mult.
E plată, superficială, firul narativ extrem de previzibil şi simplu. În a doua parte, personajul se repetă îngrozitor în introspecţii. Într-un fel, e chiar ironic: Dora insistă cât de mult detestă clişeele, în vreme ce povestea lor abundă de aşa ceva.
Păcat. Subiectul promitea mult mai mult.
May 3, 2018
Mi-a plăcut foarte mult această carte. De ce? Pentru că este o poveste cursivă, profundă despre viață și moarte, despre viața trăită la maxim, fără regrete, fără bariere, fără ezitare. O poveste pe care o începi, dar căreia nu îi poți pune pauză, după cum se spune „dacă ai pornit în horă trebuie să joci”.
Dragostea dintre cele două fete este aproape tangibilă, o poți simți, o poți înțelege și poate fi înlocuită cu oricare altă dragoste pe care o cunoști, deoarece depășește banalitatea, granițele noastre. Acestea par de asemenea foarte reale, îți rămân în minte ca persoane pe care le-ai cunoscut, vii, strălucitoare, nu personaje dintr-o carte oarecare.
Acțiunea nu este neapărat o surpriză pentru că știm de la început că Luna este moartă, ne apropiem pas cu pas de punctul culminant, știi că o să vină, îl aștepți, știi că nu îl poți opri, deși îți dorești asta. Apoi ai ajuns la destinație și simți o lovitură în moalele capului, începi să plângi și nu mai înțelegi rolul lumii și al vieții, care este imprevizibilă și nedreaptă și te ia pe sus ca un uragan.
Luna trăiește în fiecare persoană pe care o surprinzi râzând sau acționând necugetat, moment în care începi să zâmbești la rândul tău. E incontrolabil. Dora ești tu, cea care așteaptă să se întâmple ceva, să apeși un buton pentru ca viața să pornească, iar Luna este triggerul de care ai nevoie. Oare cine este acea persoană capabilă să aibă un asemenea efect asupra noastră?
La final rămâi cu privirea ațintită într-un punct fix, de parcă ai avea nevoie de o pauză să analizezi totul. În cele mai mici amănunte. O vezi pe Dora, pe Luna și evenimentele pornesc de la capăt, fiindcă nu vrei să accepți că lucruri rele se întâmplă cum ai bate din palme. Cineva își pierde viața în fiecare minut într-un colț al lumii și într-o bună zi ai putea fi tu sau cineva apropiat ție. Și atunci realizezi că suntem simpli trecători și doar lăsând o impresie asupra celor din jur nu vei fi uitat atât de ușor.
Întrebarea fundamentală este: Ai pe cineva care să își aducă aminte de tine dacă ai dispărea în această clipă? Vă recomand cu drag această carte. Aveți grijă de voi.
Dragostea dintre cele două fete este aproape tangibilă, o poți simți, o poți înțelege și poate fi înlocuită cu oricare altă dragoste pe care o cunoști, deoarece depășește banalitatea, granițele noastre. Acestea par de asemenea foarte reale, îți rămân în minte ca persoane pe care le-ai cunoscut, vii, strălucitoare, nu personaje dintr-o carte oarecare.
Acțiunea nu este neapărat o surpriză pentru că știm de la început că Luna este moartă, ne apropiem pas cu pas de punctul culminant, știi că o să vină, îl aștepți, știi că nu îl poți opri, deși îți dorești asta. Apoi ai ajuns la destinație și simți o lovitură în moalele capului, începi să plângi și nu mai înțelegi rolul lumii și al vieții, care este imprevizibilă și nedreaptă și te ia pe sus ca un uragan.
Luna trăiește în fiecare persoană pe care o surprinzi râzând sau acționând necugetat, moment în care începi să zâmbești la rândul tău. E incontrolabil. Dora ești tu, cea care așteaptă să se întâmple ceva, să apeși un buton pentru ca viața să pornească, iar Luna este triggerul de care ai nevoie. Oare cine este acea persoană capabilă să aibă un asemenea efect asupra noastră?
La final rămâi cu privirea ațintită într-un punct fix, de parcă ai avea nevoie de o pauză să analizezi totul. În cele mai mici amănunte. O vezi pe Dora, pe Luna și evenimentele pornesc de la capăt, fiindcă nu vrei să accepți că lucruri rele se întâmplă cum ai bate din palme. Cineva își pierde viața în fiecare minut într-un colț al lumii și într-o bună zi ai putea fi tu sau cineva apropiat ție. Și atunci realizezi că suntem simpli trecători și doar lăsând o impresie asupra celor din jur nu vei fi uitat atât de ușor.
Întrebarea fundamentală este: Ai pe cineva care să își aducă aminte de tine dacă ai dispărea în această clipă? Vă recomand cu drag această carte. Aveți grijă de voi.
February 26, 2015
Tragedia de a fi in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, la fel ca "Romeo si Julieta". Nu e neaparat o poveste de iubire, ci o poveste a unui sir nesfarsit de "ce-ar-fi-fost-daca". As adauga si eu un element: Ce-ar fi fost daca Hitler castiga razboiul? Desi nu e cea mai fericita varianta, cu siguranta ar fi adus un alt final.
Pe tot parcursul cartii am avut senzatia ca destinele "papusilor" sunt jucate la zaruri de catre cele doua "femei" din "Povestea batranului marinar" a lui Coleridge: Moartea si cosmarul Viata-n-Moarte.
Cea mai reusita parte a romanului ramane pentru mine satira sociala- aflata aici in plan secundar.
Pe tot parcursul cartii am avut senzatia ca destinele "papusilor" sunt jucate la zaruri de catre cele doua "femei" din "Povestea batranului marinar" a lui Coleridge: Moartea si cosmarul Viata-n-Moarte.
Cea mai reusita parte a romanului ramane pentru mine satira sociala- aflata aici in plan secundar.
August 20, 2017
A fost atââât de perfectăăă! 😂
S-a jucat ea cu sentimentele mele, m-a făcut să plâng precum un copil mic, m-a terminat ea emotional, dar o iubesc! Este una dintre cele mai bune cărți citite de mine în toți cei 16 ani ai mei :)) ❤️❤️
S-a jucat ea cu sentimentele mele, m-a făcut să plâng precum un copil mic, m-a terminat ea emotional, dar o iubesc! Este una dintre cele mai bune cărți citite de mine în toți cei 16 ani ai mei :)) ❤️❤️
April 25, 2017
sunt distrusa emotional
https://wearewomenofletters.wordpress...
https://wearewomenofletters.wordpress...
July 27, 2016
Este o lectură ușoară dar cu toate astea este foarte profundă. În prim plan sunt două teme: iubirea și moartea. Două subiecte atât de diferite, dar care în carte se întâlnesc și se întrepătrund în așa fel încât rezultă o poveste de dragoste tumultoasă, tragică și în același timp savuroasă.
Volumul este format din niște flashback-uri relatate din perspectiva uneia dintre protagoniste, Dora. La început mă așteptam ca această abordare de scriere să mă inducă în eroare, să îmi provoace confuzie, dar am fost plăcut surprinsă când am descoperit că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Nu mi-a fost greu să țin pasul cu acțiunea și am putut foarte ușor să rămân ancorată în poveste.
Recenzia completă: https://booksandstuffblogsite.wordpre...
Volumul este format din niște flashback-uri relatate din perspectiva uneia dintre protagoniste, Dora. La început mă așteptam ca această abordare de scriere să mă inducă în eroare, să îmi provoace confuzie, dar am fost plăcut surprinsă când am descoperit că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Nu mi-a fost greu să țin pasul cu acțiunea și am putut foarte ușor să rămân ancorată în poveste.
Recenzia completă: https://booksandstuffblogsite.wordpre...
February 24, 2015
„În ciuda faptului că pare ‚un roman cu lesbiene’, prin subiectul tratat, prin personajele principale şi prin coperta cu care a apărut cartea în librării, Păpuşile este un roman matur, unde descoperim o Cristina Nemerovschi mai introspectivă şi mai reflexivă, aproape filosofică. Temele principale ale romanului (care dau şi numele celor două părţi în care este împărţit) sunt iubirea şi moartea. De altfel, m-am întrebat câteodată, citind Păpuşile, dacă nu cumva personajele şi firul poveştii sunt doar nişte pretexte pentru o argumentaţie filosofică pe cele două teme centrale ale vieţii fiecăruia dintre noi: căutarea continuă a fericirii prin iubire şi frica de moarte.”
de la sursă: Păpușile – SemneBune http://semnebune.ro/2014/papusile/#ix...
de la sursă: Păpușile – SemneBune http://semnebune.ro/2014/papusile/#ix...
January 22, 2015
Sensibila si violenta. Tandra si dura.
Lectura obligatorie pentru parintii ai caror copii se apropie de adolescenta.
Lectura obligatorie pentru parintii ai caror copii se apropie de adolescenta.
December 27, 2015
Păpușile este ca un univers al ființelor care gândesc și sunt cu adevărat.
http://goodread.ro/recenzie-papusile-...
http://goodread.ro/recenzie-papusile-...
November 12, 2017
Mi-a plăcut enorm cartea, dar finalul m-a făcut să plâng. Dacă vă doriți o lectură care să trezească în voi gânduri și sentimente deosebite, puternice, atunci trebuie să citiți „Păpușile”.
https://randurileevei.wordpress.com/2...
https://randurileevei.wordpress.com/2...
January 16, 2016
Voiam atat de tare sa imi placa cartea asta, credeam ca o sa o iubesc si ca o voi citi foarte repede. Din pacate, nu am reusit sa ma conectez prea bine cu continutul romanului, in mare pentru ca e structurat pe flashback-uri si am stiut de la prima pagina ce are sa se întample.
Nu am simpatizat nici personajele, in sensul in care Dora(care e si naratoarea intregii povesti) continua sa isi atribuie defecte, dar firul povestii tinde sa o caracterizeze drept extraordinara. Nu stiu, nu a fost tocmai pe placul meu.
Stiu insa ca nu e ultima carte a Cristinei Nemerovschi pe care am sa o citesc, astept chiar sa descopar ceva ce sa ma dea pe spate cu adevarat. :)
Nu am simpatizat nici personajele, in sensul in care Dora(care e si naratoarea intregii povesti) continua sa isi atribuie defecte, dar firul povestii tinde sa o caracterizeze drept extraordinara. Nu stiu, nu a fost tocmai pe placul meu.
Stiu insa ca nu e ultima carte a Cristinei Nemerovschi pe care am sa o citesc, astept chiar sa descopar ceva ce sa ma dea pe spate cu adevarat. :)
February 21, 2016
Best book I've read in my life
March 6, 2024
“Credeți că este greu să fii homosexual în România, datorită opiniei publice?
-Cred că este greu să fii aproape orice în România.
-Mai puțin manelist, am completat eu.
-Sau Elena Udrea, a completat Luna.”
Dora are optișpe ani, o cunoaștem înainte de bac, o adolescentă în parametri așa ziși normali. Luna este o tânără rebelă, efervescentă, explozivă. Se cunosc la mare, se reîntâlnesc în capitală, se îndrăgostesc.
Pentru Dora, lumea începe și se termină cu Luna, pentru Luna Dora a fost o altă “chestie faină”- n-am putut trece de senzația asta. Toți au încercat să mă convingă că iubirea lor este unică, autentică dar luate separat vocile își pierd din forță. Dora se concentrează prea des pe cei opt, Luna face sex după cum o duc picioarele, autoarea prea forțează realismul și textul își pierde din veridicitate.
La noi în zonă le-am numi pe cele două buiace și le-am trece nebuniile cu vederea, având răbdare să se maturizeze pentru a le lua în seamă. În poveste însă se bate fieru pe maturitatea lor și rezultatul n-a fost deloc convingător pentru mine, tot timpul mi-au părut prea mult ori prea puțin. Le-am perceput ca teribile, exuberante și superficiale, dorindu-și crâncen să pară ceva ce nu pot fi.
Împărțit în două, romanul este mai mult o culegere de reflecții asupra dragostei și a morții, filozofice ce-i drept, dar tot am simțit c-ar fi mai mult o analiză prea serioasă a unor detalii adesea lipsite de importanță.
“…uite, vezi, ne era scris să ne întâlnim. Om fi două părți dintr-un întreg tâmpit, pula mea”.
February 20, 2019
Ochii văd, urechile ascultă; despre cărțile Cristinei Nemerovschi adun informații, sunt curioasă, iar când deschid „Păpușile”, sufletul arde, simțurile se revoltă, povestea întâlnită mă declară învinsă în fața scrierii profunde.
Romanul „Păpușile” mi-a provocat un haos în stări, emoții, așa că la partea de concluzii îmi pune piedică. Nu sunt străină de lacrimi, zâmbete, revolte interioare atunci când citesc; mă supun trăirilor pe care le impune povestea, sunt sentimentală, iar „Păpușile” m-a jucat pe degete. Și, iată, mă găsesc că vreau să îmi aștern impresiile și nu pot să înnod cuvintele. Este genul de carte care transmite atât de multe, nu doar o poveste imaginară, ci și fărâme din viață, colțuroase, dureroase, unice și incitante. Subiectul este desprinderea din firesc, tragicul care împânzește realitatea și iluziile pe care viața le oferă: iubirea și moartea. Acestea sunt limitele care vrei nu vrei îți marchează drumul; și nu poți refuza iubirea, și nu poți evita moartea, și tot ce poți face între timp este să trăiești.
https://ideilaintamplare.blogspot.com...
Romanul „Păpușile” mi-a provocat un haos în stări, emoții, așa că la partea de concluzii îmi pune piedică. Nu sunt străină de lacrimi, zâmbete, revolte interioare atunci când citesc; mă supun trăirilor pe care le impune povestea, sunt sentimentală, iar „Păpușile” m-a jucat pe degete. Și, iată, mă găsesc că vreau să îmi aștern impresiile și nu pot să înnod cuvintele. Este genul de carte care transmite atât de multe, nu doar o poveste imaginară, ci și fărâme din viață, colțuroase, dureroase, unice și incitante. Subiectul este desprinderea din firesc, tragicul care împânzește realitatea și iluziile pe care viața le oferă: iubirea și moartea. Acestea sunt limitele care vrei nu vrei îți marchează drumul; și nu poți refuza iubirea, și nu poți evita moartea, și tot ce poți face între timp este să trăiești.
https://ideilaintamplare.blogspot.com...
November 18, 2019
”Iubirea e, în primul rând, nebunie. Iubirea e sinceritate, dar nu orice fel, ci una dusă la extrem. Iubirea e risc; e saltul în gol de pe un vârf de munte. Iubirea e atunci când vrei să cuprinzi toată lumea în pumn și s-o ascunzi sub pernă. Iubirea e dorința de a trăi fiecare minut, de a lua timpul impersonal pe care-l trăiesc și alții și a-l transforma în ceva al tău, numai al tău. Iubirea e zâmbetul cu care te trezești pe față într-o dimineață de iarnă. Iubirea e o noapte în care se văd bine stelele, și te uiți pe geam, și simți că vrei să iei în brațe siluetele negre ale copacilor din depărtare.”
https://bookwormsinacozycorner.home.b...
https://bookwormsinacozycorner.home.b...
June 2, 2019
O poveste care m-a făcut să plâng în hohote, la modul cel mai sincer cu putință, și care mi-a reamintit de faptul că nu trebuie să mai amâni pe "mâine" toate momentele frumoase și sublime pe care le poți înfăptui alături de persoana dragă ție, de sufletul tău pereche, căci nu se știe dacă vei mai avea încă o șansă la acel "mâine"...
March 18, 2021
Cartea care mi-a schimbat adolescenta!
O carte care merita citita și care nu vă v-a dezamăgi.
Nu am cuvinte sa descriu cât de emoționantă a fost și cât de repede mi-a întrat la suflet. Toată adolescenta mi-am petrecut-o făcând lucruri spontane, călătorind, socializand.
Mi-a schimbat percepția despre multe lucruri.
O carte care merita citita și care nu vă v-a dezamăgi.
Nu am cuvinte sa descriu cât de emoționantă a fost și cât de repede mi-a întrat la suflet. Toată adolescenta mi-am petrecut-o făcând lucruri spontane, călătorind, socializand.
Mi-a schimbat percepția despre multe lucruri.
August 9, 2022
Una dintre preferate.
January 8, 2023
Una dintre cele mai bune carti pe care le am citit.O carte intensa cu o poveste captivanta,inca sper la o continuare a povestii;((
September 14, 2024
A harmful garbage that fetishizes lesbianism and bisexuals. Would not recommend to my worst enemy
April 8, 2025
Bunicică.
April 21, 2025
Another masterpiece by Nemerovschi! Can’t get enough of this author!
Read
May 1, 2025john green cu lesbiene prost scrise și mult rasism jegos. penibil😁
July 21, 2017
Romanul "Păpuşile" al Cristinei Nemerovschi este o carte pe care o vei iubi şi urî în acelaşi timp. O carte care îţi va frânge inima în o mie de bucăţi. O tragică poveste de dragoste, având la bază o profeţie care într-un final se va îndeplini...sau nu.
De la primele pagini pot spune sincer că am fost profund atras în poveste. Nu am mai putut lăsa cartea din mână, voiam să aflu din ce în ce mai mult cu fiecare pagină dată. A fost o experienţă cu adevărat minunată din urma căreia am învăţat un lucru extrem de important! Atunci când crezi că nimic nu îţi mai poate perturba fericirea pe care te-ai chinuit vreme ani buni să o găseşti, şi când într-un final ai reuşit să o ai şi totul este minunat, când crezi că ai depăşit orice impediment...neprevăzutul se întâmplă, niciodată să nu crezi în iubiri fără sfârşit, fie el voit sau nu. Mda, mulţumesc Cristina pentru că mi-ai frânt inima, dar a meritat.
Recunosc că povestea Păpuşilor m-a făcut să plâng foarte mult atunci când am ajuns la a doua parte a cărţii. Da, cartea este struturată în două părţi, intitulate "Iubirea" şi "Moartea". Două lucruri esenţiale din viaţa oricărei persoane, două lucruri pe care Cristina a reuşit să le pună oarecum într-o balanţă şi să le echilibreze perfect, pentru că până la urmă ce contează cel mai mult? Iubirea şi moartea. Dar...citez, "la ce mai e bună iubirea, dacă ea nu poate salva pe nimeni de la moarte?" este întrebarea care mi-a rămas întipărită în cap şi pe care o voi trata foarte serios pe viitor. Degeaba ne chinuim să ne găsim fericirea, să facem tot ce putem pentru cel de lângă noi, să avem relaţia ideală. Dar când se află în pragul morţii...din păcate iubirea noastră nu îl poate salva.
Acţiunea cărţii este una nu foarte greu de înţeles, are în prim plan o iubire diferită, cea a Dorei şi a Lunei, cartea fiind narată din perspectiva Dorei ceea ce nu prea mi-a plăcut. Aş fi vrut să vedem lucrurile şi din perspectiva Lunei, pentru că da...am adorat-o pe Luna, este unul dintre personajele mele preferate de la Cristina şi chiar mi-ar fi plăcut să văd puţin şi cum priveşte ea lucrurile. Fetele sunt extrem de libertine, nu ţin cont de ceea ce spun alţii despre ele şi relaţia lor şi dovedesc o mândrie de nedescris pentru ceea ce sunt, pentru că până la urmă oricine are dreptul la fericire, iubirea nu ţine cont de sex, vârstă, culoare, naţie etc. Iubirea e iubire!
De asemenea fiind vară, cartea este ideală de luat pe plajă, pentru că...mare, şi Luna, şi mă rog, cei care aţi citit cartea ştiu la ce mă refer, iar cei care nu aţi făcut-o încă nu mai staţi pe gânduri, mergeţi si cumpăraţi cartea pentru că nu o să vă pară rău...Poate doar veţi fi puţin zguduiţi de final, anyway merită!! Trust me.
Once again Cristina, thanks for breaking my fucking heart with this amazing masterpiece.
De la primele pagini pot spune sincer că am fost profund atras în poveste. Nu am mai putut lăsa cartea din mână, voiam să aflu din ce în ce mai mult cu fiecare pagină dată. A fost o experienţă cu adevărat minunată din urma căreia am învăţat un lucru extrem de important! Atunci când crezi că nimic nu îţi mai poate perturba fericirea pe care te-ai chinuit vreme ani buni să o găseşti, şi când într-un final ai reuşit să o ai şi totul este minunat, când crezi că ai depăşit orice impediment...neprevăzutul se întâmplă, niciodată să nu crezi în iubiri fără sfârşit, fie el voit sau nu. Mda, mulţumesc Cristina pentru că mi-ai frânt inima, dar a meritat.
Recunosc că povestea Păpuşilor m-a făcut să plâng foarte mult atunci când am ajuns la a doua parte a cărţii. Da, cartea este struturată în două părţi, intitulate "Iubirea" şi "Moartea". Două lucruri esenţiale din viaţa oricărei persoane, două lucruri pe care Cristina a reuşit să le pună oarecum într-o balanţă şi să le echilibreze perfect, pentru că până la urmă ce contează cel mai mult? Iubirea şi moartea. Dar...citez, "la ce mai e bună iubirea, dacă ea nu poate salva pe nimeni de la moarte?" este întrebarea care mi-a rămas întipărită în cap şi pe care o voi trata foarte serios pe viitor. Degeaba ne chinuim să ne găsim fericirea, să facem tot ce putem pentru cel de lângă noi, să avem relaţia ideală. Dar când se află în pragul morţii...din păcate iubirea noastră nu îl poate salva.
Acţiunea cărţii este una nu foarte greu de înţeles, are în prim plan o iubire diferită, cea a Dorei şi a Lunei, cartea fiind narată din perspectiva Dorei ceea ce nu prea mi-a plăcut. Aş fi vrut să vedem lucrurile şi din perspectiva Lunei, pentru că da...am adorat-o pe Luna, este unul dintre personajele mele preferate de la Cristina şi chiar mi-ar fi plăcut să văd puţin şi cum priveşte ea lucrurile. Fetele sunt extrem de libertine, nu ţin cont de ceea ce spun alţii despre ele şi relaţia lor şi dovedesc o mândrie de nedescris pentru ceea ce sunt, pentru că până la urmă oricine are dreptul la fericire, iubirea nu ţine cont de sex, vârstă, culoare, naţie etc. Iubirea e iubire!
De asemenea fiind vară, cartea este ideală de luat pe plajă, pentru că...mare, şi Luna, şi mă rog, cei care aţi citit cartea ştiu la ce mă refer, iar cei care nu aţi făcut-o încă nu mai staţi pe gânduri, mergeţi si cumpăraţi cartea pentru că nu o să vă pară rău...Poate doar veţi fi puţin zguduiţi de final, anyway merită!! Trust me.
Once again Cristina, thanks for breaking my fucking heart with this amazing masterpiece.
Displaying 1 - 30 of 43 reviews