What do you think?
Rate this book
Chiajna din Casa Mușatinilor
„Cărțile Simonei Antonescu împrospătează, printr-o scriitură modernă, bestsellerul cu tematică istorică. Un epic tensionat, savuroase descrieri de epocă, personaje cu halou mitologic.
De astă dată, autoarea o reabilitează pe Doamna Chiajna, cea mai importantă personalitate feminină a Evului Mediu românesc. Autoarea își aduce personajul istoric aproape de înțelegerea noastră printr-o meticuloasă evocare a mentalităților unui timp când lupta politică, însemnând corupție și intrigă, se încheia cu exterminarea adversarului. Referirea la neamul Mușatinilor și la bunicul Ștefan cel Mare explică temperamentul vijelios și orgoliul dinastic ale Chiajnei, care, prin inteligență diplomatică și cutezanță pe câmpul de luptă, ține piept concurenților la tronul Valahiei.
O carte plină de farmec, cu negustorese care plimbă mărfuri scumpe și informații secrete, cu domnitori pribegi, când reușesc să scape de decapitare sau otravă, cu iubiri fără viitor, fiindcă mariajele servesc doar alianțelor.” (Gabriela Adameșteanu)
De astă dată, autoarea o reabilitează pe Doamna Chiajna, cea mai importantă personalitate feminină a Evului Mediu românesc. Autoarea își aduce personajul istoric aproape de înțelegerea noastră printr-o meticuloasă evocare a mentalităților unui timp când lupta politică, însemnând corupție și intrigă, se încheia cu exterminarea adversarului. Referirea la neamul Mușatinilor și la bunicul Ștefan cel Mare explică temperamentul vijelios și orgoliul dinastic ale Chiajnei, care, prin inteligență diplomatică și cutezanță pe câmpul de luptă, ține piept concurenților la tronul Valahiei.
O carte plină de farmec, cu negustorese care plimbă mărfuri scumpe și informații secrete, cu domnitori pribegi, când reușesc să scape de decapitare sau otravă, cu iubiri fără viitor, fiindcă mariajele servesc doar alianțelor.” (Gabriela Adameșteanu)
749 pages, Paperback
First published September 1, 2023
43 people are currently reading
608 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 68 reviews
December 2, 2024
Not bad: povestea e ce trebuie (cu licențele poetice de rigoare, ca în cazul oricărei ficțiuni istorice care se respectă), cercetarea pare să fie temeinică, imaginația autoarei completează eficient spațiile libere, limbajul e adecvat.
Deși, ca orice carte de 250k cuvinte, are balast suficient încât să îl sesizezi. Aș fi tăiat vreo 20% fără probleme, vă promit că nu s-ar fi simțit lipsa.
L.E. Mi-am dat seama totuși că, deși cartea e scrisă corect și corespunzător, în toată încercarea de a capta zeitgeist-ul timpurilor despre care vorbește (ceea ce s-a și întâmplat, no fault there), Simona Antonescu a cam uitat să mă facă să mă îndrăgostesc de personaje și să-mi pese de ele.
Toate personajele, de la Chiajna la Lăcustă sau la ultimul băiat de curte par cumva unidimensionale.
Nu le-am simțit ca și cum se mișcau singure, ca și cum deciziile luate erau ale lor.
Nu am stat cu sufletul la gură, nu m-am întristat când au murit, nu m-am bucurat când au izbândit.
Sforile păpușarului sunt foarte la vedere în cartea asta.
3,5/5*
Deși, ca orice carte de 250k cuvinte, are balast suficient încât să îl sesizezi. Aș fi tăiat vreo 20% fără probleme, vă promit că nu s-ar fi simțit lipsa.
L.E. Mi-am dat seama totuși că, deși cartea e scrisă corect și corespunzător, în toată încercarea de a capta zeitgeist-ul timpurilor despre care vorbește (ceea ce s-a și întâmplat, no fault there), Simona Antonescu a cam uitat să mă facă să mă îndrăgostesc de personaje și să-mi pese de ele.
Toate personajele, de la Chiajna la Lăcustă sau la ultimul băiat de curte par cumva unidimensionale.
Nu le-am simțit ca și cum se mișcau singure, ca și cum deciziile luate erau ale lor.
Nu am stat cu sufletul la gură, nu m-am întristat când au murit, nu m-am bucurat când au izbândit.
Sforile păpușarului sunt foarte la vedere în cartea asta.
3,5/5*
August 2, 2024
750 de pagini care m-au ”întemnițat” timp de o săptămână într-o atmosferă foarte abil creată și întreținută pe tot parcursul textului.
Cartea are un prim mare merit. Reușește să pună sub lumina cuvenită personajului istoric feminin autohton din perioada medievală. Am spus la modul generic, și nu am spus doar Chiajna, pentru că în carte găsim mai multe personaje feminine puternic conturate: Elena soția lui Petru Rareș, Dobra fiica Chiajnei sau Marula, acest personaj liant, frumos creat și purtat prin text din prima până în ultima pagină și care pare să lege locurile și oamenii.
Știu că sună a clișeu, dar la finalul cărții am simțit că nu vreau să se termine. Am mai avut și sentimentul că nici autoarea nu dorea să se desprindă de poveste. Atât începutul cărții, finalul acesteia cât și precizările de la sfârșit trădează un fel de regret că se termină.
Farmecul intrigilor și dinamica poveștii, susținute de suita de personaje interesante, te atrag într-o capcană care pur și simplu te subjugă. Așa că mare atenție când o începeți, ce alte planuri aveți cu timpul vostru :).
O carte cu o astfel de temă și cu un astfel de titlu putea foarte ușor să fie concentrată pe personajul principal și rezulta o carte bună, dar la faptul că a ieșit una foarte bună cred că a contribuit și decizia de a înconjura personajul principal cu multe personaje secundare solid construite și puse în valoare. Menționam mai sus un astfel de personaj, Marula. Pe lângă acesta mai pot adăuga pe: grădinarul Lăcustă, Dobra fiica Chiajnei - o adevărată oglindă a acesteia, părintele Macarie sau Anghel.
Spațiul de desfășurare a acțiunii este unul complex. Intriga ne poartă prin Moldova, Transilvania, Istanbul, Țara Românească, cu incursiuni pe rutele de comerț europene ale timpurilor respective. Drumurile care leagă aceste locuri având un rol determinant în succesul unui alt element important al cărții, atmosfera. Pe mine a reușit să mă aducă în anii respectivi și m-am surprins cum anumite scene le completam singur prin imaginație, îmbogățind descrierea locurilor sau a atmosferei.
Și dacă tot avem pe copertă o coroană impozantă... scenele de luptă în care oastea este condusă de către Chiajna reprezintă, pentru această carte, un fel de nestemata cea mare a coroanei. Dacă le cuprinzi în același calup de lectură riști să te pomenești cu un puls de atlet și să te gândești de ce naiba nu avem și noi mai multe filme istorice cu personaje feminine autohtone.
Citisem înainte Darul lui Serafim și deja îmi doream să citesc și alte cărți scrise de Simona Antonescu, dar după această lectura mi-am dat seama că este o autoare pe care vreau să o citesc integral.
Cartea are un prim mare merit. Reușește să pună sub lumina cuvenită personajului istoric feminin autohton din perioada medievală. Am spus la modul generic, și nu am spus doar Chiajna, pentru că în carte găsim mai multe personaje feminine puternic conturate: Elena soția lui Petru Rareș, Dobra fiica Chiajnei sau Marula, acest personaj liant, frumos creat și purtat prin text din prima până în ultima pagină și care pare să lege locurile și oamenii.
Știu că sună a clișeu, dar la finalul cărții am simțit că nu vreau să se termine. Am mai avut și sentimentul că nici autoarea nu dorea să se desprindă de poveste. Atât începutul cărții, finalul acesteia cât și precizările de la sfârșit trădează un fel de regret că se termină.
Farmecul intrigilor și dinamica poveștii, susținute de suita de personaje interesante, te atrag într-o capcană care pur și simplu te subjugă. Așa că mare atenție când o începeți, ce alte planuri aveți cu timpul vostru :).
O carte cu o astfel de temă și cu un astfel de titlu putea foarte ușor să fie concentrată pe personajul principal și rezulta o carte bună, dar la faptul că a ieșit una foarte bună cred că a contribuit și decizia de a înconjura personajul principal cu multe personaje secundare solid construite și puse în valoare. Menționam mai sus un astfel de personaj, Marula. Pe lângă acesta mai pot adăuga pe: grădinarul Lăcustă, Dobra fiica Chiajnei - o adevărată oglindă a acesteia, părintele Macarie sau Anghel.
Spațiul de desfășurare a acțiunii este unul complex. Intriga ne poartă prin Moldova, Transilvania, Istanbul, Țara Românească, cu incursiuni pe rutele de comerț europene ale timpurilor respective. Drumurile care leagă aceste locuri având un rol determinant în succesul unui alt element important al cărții, atmosfera. Pe mine a reușit să mă aducă în anii respectivi și m-am surprins cum anumite scene le completam singur prin imaginație, îmbogățind descrierea locurilor sau a atmosferei.
Și dacă tot avem pe copertă o coroană impozantă... scenele de luptă în care oastea este condusă de către Chiajna reprezintă, pentru această carte, un fel de nestemata cea mare a coroanei. Dacă le cuprinzi în același calup de lectură riști să te pomenești cu un puls de atlet și să te gândești de ce naiba nu avem și noi mai multe filme istorice cu personaje feminine autohtone.
Citisem înainte Darul lui Serafim și deja îmi doream să citesc și alte cărți scrise de Simona Antonescu, dar după această lectura mi-am dat seama că este o autoare pe care vreau să o citesc integral.
May 12, 2024
De mult nu am mai citit un roman istoric. De mult nu am mai citit un roman istoric bun. Simona Antonescu reușește mai mult decât să zugrăvească o frescă a unei epoci, reușește mai mult decât să creeze un personaj. Ceea ce face Simona Antonescu este să creeze o lume. Ea redă contemporanității un personaj ascuns între paginile istoriei al cărui nume nu îl întâlnești decât sporadic sau chiar deloc în cărțile de istorie sau poate că apare doar ca o curiozitate, iar în unele orașe pe plăcuță unei străzi. Doamnă Chiajna, personajul istoric și ficțional, este mai mult decât atât. Ea reușește într-o lume fragilă politic, o lume a alianțelor superficiale, în care trădările și uneltirile erau regula normalității, unde stabilitatea era un vis, unde domnitorii nu stăteau pe tron mai mult de 2 ani, iar femeile nu erau decât monede de schimb, stăteau mereu în umbră, iar rolul lor era bine stabilit să asigure fii pentru succesiune și fiice pentru alianțe.
Poate că bătăliile de la Românești, Șerbănești și Boianu pe care le-a dus cu sabia în mână, conducând oștiri, nu sunt atât de importante pentru a fi amintite în manuale, dar cu siguranță merită de acum să treacă în poveste sau poate în legendă.
Simona Antonescu crează o carte plină de personaje vii, nu doar Chiajna, pe care o urmărim în toată devenirea ei, însă alături de ea vedem nu doar suitele din palatele domnești (boieroaice și boieri cu diverse dregătorii), ci și negustori (Marula și caravana ei), iscoade, hangii și precupeți, călugări cu preocupările lor Autoarea face o mică incizie și ne lasă să privim în mințile lor, în sufletele lor, să le vedem preocupările politice dar și cele profund umane: fricile, bucuriile, îndrăgostiților.
Admirabilă munca de documentare, dar mai ales cea prin care a umplut golurile istoriei cu prea plinul ficțiunii.
Poate că bătăliile de la Românești, Șerbănești și Boianu pe care le-a dus cu sabia în mână, conducând oștiri, nu sunt atât de importante pentru a fi amintite în manuale, dar cu siguranță merită de acum să treacă în poveste sau poate în legendă.
Simona Antonescu crează o carte plină de personaje vii, nu doar Chiajna, pe care o urmărim în toată devenirea ei, însă alături de ea vedem nu doar suitele din palatele domnești (boieroaice și boieri cu diverse dregătorii), ci și negustori (Marula și caravana ei), iscoade, hangii și precupeți, călugări cu preocupările lor Autoarea face o mică incizie și ne lasă să privim în mințile lor, în sufletele lor, să le vedem preocupările politice dar și cele profund umane: fricile, bucuriile, îndrăgostiților.
Admirabilă munca de documentare, dar mai ales cea prin care a umplut golurile istoriei cu prea plinul ficțiunii.
January 28, 2024
„Peste 700 de pagini. Bravo, Simona!”, am scris atunci când volumul a ajuns în posesia mea și pot repeta acum aceste cuvinte după ce am terminat de citit. Bravo!
Despre doamna Chiajna știam și știm cu siguranță puține lucruri, dar ea a avut un rol esențial în epoca sa: fiică a lui Petru Rareș, devenită Doamna Țării Românești după căsătoria cu Mircea Ciobanul în două domnii diferite și apoi, după moartea acestuia, un fel de regentă pentru fiul său, Petru cel Tânăr - e clar, o femeie extraordinară, chiar atipică vremurilor sale. Simona Antonescu reconstituie aici impecabil epoca Chiajnei, plecând din adolescența acesteia și până la mazilirea lui Petru cel tânăr, realizând un adevărat tur de forță, adevărul istoric (nu numai al Țărilor Române, ci și al întregii Europe) fiind abil împletit cu obiceiurile, moravurile, credințele oamenilor simpli sau ale boierimii epocii, cu legende sau cu stratageme menite să atragă cititorul (primele cărți tipărite, diaconul Coresi, prezența la Curtea domnească a volumului „Principele” a lui Machiavelli etc.)
Așadar, un volum masiv în sensul bun al cuvântului, excelent scris, care curge natural și verosimil. Simona Antonescu a spart media numărului de pagini scrise de scriitorii români contemporani și a făcut-o magistral.
Despre doamna Chiajna știam și știm cu siguranță puține lucruri, dar ea a avut un rol esențial în epoca sa: fiică a lui Petru Rareș, devenită Doamna Țării Românești după căsătoria cu Mircea Ciobanul în două domnii diferite și apoi, după moartea acestuia, un fel de regentă pentru fiul său, Petru cel Tânăr - e clar, o femeie extraordinară, chiar atipică vremurilor sale. Simona Antonescu reconstituie aici impecabil epoca Chiajnei, plecând din adolescența acesteia și până la mazilirea lui Petru cel tânăr, realizând un adevărat tur de forță, adevărul istoric (nu numai al Țărilor Române, ci și al întregii Europe) fiind abil împletit cu obiceiurile, moravurile, credințele oamenilor simpli sau ale boierimii epocii, cu legende sau cu stratageme menite să atragă cititorul (primele cărți tipărite, diaconul Coresi, prezența la Curtea domnească a volumului „Principele” a lui Machiavelli etc.)
Așadar, un volum masiv în sensul bun al cuvântului, excelent scris, care curge natural și verosimil. Simona Antonescu a spart media numărului de pagini scrise de scriitorii români contemporani și a făcut-o magistral.
May 8, 2024
Parcă am citit iar cărțile copilăriei... Așa frumos scrisă, cu drag de cei de dinainte.
April 2, 2024
Istoria noastră medievală m-a fascinat dintotdeauna. Dincolo din ce ni se predă la școală, dincolo de peregrinarea aproape fără de sfârșit a diverșilor domni pe tronurile Moldovei și Țării Românești, contextul socio-politic al acelor vremuri este, pe de o parte, unic (unde s-a mai văzut, în Europa noastră, o asemenea instabilitate politică, generată nu doar de „apropierea” de Imperiul Otoman, ci chiar de propriul popor?), pe de altă parte, foarte similar cu vremurile pe care le trăim acum (se pare că n-am învățat nimic de-a lungul istoriei și gena noastră e una a trădării, mișmașurilor, alergării după profit, iar cei care într-adevăr își doresc să facă ceva sunt puțini și înlăturați de la putere cu rapiditate).
Am crescut cu Petru Rareș, dacă nu chiar „în curtea din spate” a lui Petru Rareș, fiind, după tatăl său, domnitorul despre care aveam, anterior citirii acestei cărți, cele mai multe informații. Cu toate acestea, despre doamna Chiajna, fiica sa, nu știam mai nimic. Poate pentru că a fost femeie, sau poate pentru că viața ei s-a desfășurat, în cea mai mare parte, în Valahia, nu în Moldova mea natală. De aceea sunt atât de recunoscătoare Simonei Antonescu pentru dăruirea cu care a scris acest roman, care nu doar că ne aduce în fața ochilor o bucățică uitată din istoria noastră, ci și pentru că a ales un personaj feminin care a avut mare influență, în perioada respectivă, de ambele părți ale Milcovului și chiar mai departe de granițele țărilor române.
Cât este legendă și cât este adevăr în povestea Chiajnei? Greu de spus. Izvoarele vremii sunt puține, femeile, în general, lăsau puține urme, cronicile erau scrise la comandă. Totuși, știm că Doamna Chiajna a rezistat „pe tron”, într-un fel sau altul, mai mult decât mulți bărbați ai vremii și a știut, până la un punct, să joace cărțile în așa fel încât să păstreze puterea - chiar dacă asta a venit la pachet cu pericole, traume, și a costat-o inclusiv viața de familie.
Ce a reușit Simona Antonescu să facă în acest roman e sublim. Nu am găsit nici măcar un singur „defect” cărții, eu, care critic orice și cu mare plăcere.* Totul a fost construit cu migală și multă măiestrie, iar munca de documentare din spate este uriașă. (Iar aici nu mă refer neapărat la Chiajna, despre care se știu atât de puține lucruri, de fapt, ci la tot contextul istoric, politic, social, cultural al anilor 1500.) E un recital de gală în care, pe rând, toate elementele capătă rol principal și își unesc vocile într-o operă absolut completă. Personajele, construcția, atmosfera, scriitura, povestea în sine, toate au fost pentru mine fix ceea ce îmi doresc de la un roman scris cu simț de răspundere.
Pe Chiajna o urmărim încă din copilărie, copilă încăpățânată ce ascunde pisoi sub pat și refuză să poarte bonetă. O vedem adolescentă în exil, înțelegând, pentru prima oară, că domnitorii nu sunt atotputernici și nici iubiți nețărmurit de popor. Mergem cu ea, tânără femeie căsătorită cu un bărbat mult mai în vârstă, în Țara Românească, noul ei cămin, pe care îl face, încet-încet, al ei. Chiajna face și desface pentru ea, pentru soțul ei, domnitorul Mircea Ciobanul, pentru copii, pentru domnițele de la curte, își pune amprenta peste viețile tuturor celor din jur, forțând alianțe și obținând respectul tuturor și loialitatea celor apropiați - o urmașă de drept a lui Ștefan cel Mare, poate mai demnă de numele Mușatinilor decât frații săi, domni pe tronul Moldovei. Un personaj construit cu mult realism, cu empatia pe care numai o femeie ar fi putut s-o arate față de altă femeie, fără a o idealiza, fără a o demoniza. Simona Antonescu a construit-o complex, arătându-ne nu doar doamna, ci și copila, soția, mama - fațete imperfecte ale acestui personaj legendar asemănat cu știma apelor.
Deși Chiajna este personajul central, romanul nu se oprește la ea, ci construiește, ca pe o pânză de păianjen, și alte personaje ce îi afectează, direct sau indirect, viața. Negustoreasa Marula mi-a fost și mie prietenă și aliată, iar Anghel, Lăcustă, diaconul Coresi, Ruxandra, Șerban, Dobra m-au însoțit pe parcursul lecturii, poveștile lor fiind liantul între viața Chiajnei, istoria vremurilor și cititor.
De altfel, marele plus al cărții acesteia, pentru mine, a fost factorul imersiv. Prin aceste povești întrețesute, autoarea a creat o lume întreagă, fără a lăsa niciun detaliu nescormonit. Obiceiurile vremii, contextul social, viața oamenilor din boierime și nu numai, situația politică în Țările Române și în Europa - toate au fost prezentate în interludii care ajută la înțelegerea amănunțită a Evului Mediu din această parte de lume. Dialogurile sunt bine plasate, scenele sunt construite cu migală cinematografică, iar limbajul folosit, plin de arhaisme și de termeni specifici perioadei, ce descriu obiecte casnice, de îmbrăcăminte, ocupații și altele, dă autenticitate romanului.
Sunt 700 de pagini în care eu nu am găsit conținut de umplutură, în care fiecare cuvânt și fiecare scenă, oricât de îndepărtată de firul roșu principal, contribuie cu ceva la poveste, dă complexitate și oferă profunzime contextului și personajelor. Cartea aceasta este fix ce îmi doresc eu de la ficțiunea istorică și tind să cred că îmi va fi foarte greu să mai găsesc ceva care să se apropie măcar puțin de ștacheta ridicată de Chiajna.
*Singura problemă e cu editura, nu cu romanul în sine - Polirom, inacceptabil să se desprindă foile cu atâta lejeritate! Cartea se face bucăți dacă doar o atingi!
Am crescut cu Petru Rareș, dacă nu chiar „în curtea din spate” a lui Petru Rareș, fiind, după tatăl său, domnitorul despre care aveam, anterior citirii acestei cărți, cele mai multe informații. Cu toate acestea, despre doamna Chiajna, fiica sa, nu știam mai nimic. Poate pentru că a fost femeie, sau poate pentru că viața ei s-a desfășurat, în cea mai mare parte, în Valahia, nu în Moldova mea natală. De aceea sunt atât de recunoscătoare Simonei Antonescu pentru dăruirea cu care a scris acest roman, care nu doar că ne aduce în fața ochilor o bucățică uitată din istoria noastră, ci și pentru că a ales un personaj feminin care a avut mare influență, în perioada respectivă, de ambele părți ale Milcovului și chiar mai departe de granițele țărilor române.
Cât este legendă și cât este adevăr în povestea Chiajnei? Greu de spus. Izvoarele vremii sunt puține, femeile, în general, lăsau puține urme, cronicile erau scrise la comandă. Totuși, știm că Doamna Chiajna a rezistat „pe tron”, într-un fel sau altul, mai mult decât mulți bărbați ai vremii și a știut, până la un punct, să joace cărțile în așa fel încât să păstreze puterea - chiar dacă asta a venit la pachet cu pericole, traume, și a costat-o inclusiv viața de familie.
Ce a reușit Simona Antonescu să facă în acest roman e sublim. Nu am găsit nici măcar un singur „defect” cărții, eu, care critic orice și cu mare plăcere.* Totul a fost construit cu migală și multă măiestrie, iar munca de documentare din spate este uriașă. (Iar aici nu mă refer neapărat la Chiajna, despre care se știu atât de puține lucruri, de fapt, ci la tot contextul istoric, politic, social, cultural al anilor 1500.) E un recital de gală în care, pe rând, toate elementele capătă rol principal și își unesc vocile într-o operă absolut completă. Personajele, construcția, atmosfera, scriitura, povestea în sine, toate au fost pentru mine fix ceea ce îmi doresc de la un roman scris cu simț de răspundere.
Pe Chiajna o urmărim încă din copilărie, copilă încăpățânată ce ascunde pisoi sub pat și refuză să poarte bonetă. O vedem adolescentă în exil, înțelegând, pentru prima oară, că domnitorii nu sunt atotputernici și nici iubiți nețărmurit de popor. Mergem cu ea, tânără femeie căsătorită cu un bărbat mult mai în vârstă, în Țara Românească, noul ei cămin, pe care îl face, încet-încet, al ei. Chiajna face și desface pentru ea, pentru soțul ei, domnitorul Mircea Ciobanul, pentru copii, pentru domnițele de la curte, își pune amprenta peste viețile tuturor celor din jur, forțând alianțe și obținând respectul tuturor și loialitatea celor apropiați - o urmașă de drept a lui Ștefan cel Mare, poate mai demnă de numele Mușatinilor decât frații săi, domni pe tronul Moldovei. Un personaj construit cu mult realism, cu empatia pe care numai o femeie ar fi putut s-o arate față de altă femeie, fără a o idealiza, fără a o demoniza. Simona Antonescu a construit-o complex, arătându-ne nu doar doamna, ci și copila, soția, mama - fațete imperfecte ale acestui personaj legendar asemănat cu știma apelor.
Deși Chiajna este personajul central, romanul nu se oprește la ea, ci construiește, ca pe o pânză de păianjen, și alte personaje ce îi afectează, direct sau indirect, viața. Negustoreasa Marula mi-a fost și mie prietenă și aliată, iar Anghel, Lăcustă, diaconul Coresi, Ruxandra, Șerban, Dobra m-au însoțit pe parcursul lecturii, poveștile lor fiind liantul între viața Chiajnei, istoria vremurilor și cititor.
De altfel, marele plus al cărții acesteia, pentru mine, a fost factorul imersiv. Prin aceste povești întrețesute, autoarea a creat o lume întreagă, fără a lăsa niciun detaliu nescormonit. Obiceiurile vremii, contextul social, viața oamenilor din boierime și nu numai, situația politică în Țările Române și în Europa - toate au fost prezentate în interludii care ajută la înțelegerea amănunțită a Evului Mediu din această parte de lume. Dialogurile sunt bine plasate, scenele sunt construite cu migală cinematografică, iar limbajul folosit, plin de arhaisme și de termeni specifici perioadei, ce descriu obiecte casnice, de îmbrăcăminte, ocupații și altele, dă autenticitate romanului.
Sunt 700 de pagini în care eu nu am găsit conținut de umplutură, în care fiecare cuvânt și fiecare scenă, oricât de îndepărtată de firul roșu principal, contribuie cu ceva la poveste, dă complexitate și oferă profunzime contextului și personajelor. Cartea aceasta este fix ce îmi doresc eu de la ficțiunea istorică și tind să cred că îmi va fi foarte greu să mai găsesc ceva care să se apropie măcar puțin de ștacheta ridicată de Chiajna.
*Singura problemă e cu editura, nu cu romanul în sine - Polirom, inacceptabil să se desprindă foile cu atâta lejeritate! Cartea se face bucăți dacă doar o atingi!
July 17, 2024
“După ce este rostită, orice poveste își pierde ceva din farmec. Încep să spun povestea Chiajnei știind că o voi dezlipi dureros de mine, că pentru mine ea se va îndepărta, așa cum face orice copil după ce este născut de mama lui.”
Și în ce mod sublim Simona Antonescu a decis să spună povestea Chiajnei! Reconstituie sublim atmosfera Evului Mediu românesc, de la descrieri, tradiții, arome, mirosuri, îmbrăcăminte, până la stilul de scriere arhaic.
O reconstituire cu migală a unei personalități istorice marcante, însă ascunsă în paginile istoriei. Un personaj feminin controversat, despre care nu se știu foarte multe informații, însă autoarea ne prezintă o doamna Chiajna, din copilăria timpurie și până la maturitate. Fiica domnului Petru Rareș al Moldovei și nepoata lui Ștefan cel Mare, răzbate prin toate vicisitudinile timpurilor, fiind înzestrată cu o ambiție feroce, chiar fără scrupule, și cu un caracter puternic.
De asemenea, era o mamă extrem de devotată, dispusă la orice jertfă pentru protejarea copiilor, dovadă faptul că a fost singura femeie din istoria românilor care a condus o armată, pentru ca fiul ei să preia tronul Valahiei, după moartea soțului, Mircea Ciobanul.
Chiajna din Casa Mușatinilor este, cu siguranță, cel mai complex, amplu și puternic roman istoric pe care l-am citit vreodată. Simona Antonescu are un talent inimaginabil în a contura personaje complexe și a reda tumultul acelor vremuri, dominate de bărbați, pline de cruzime, trădări și corupții.
Recomand cu drag cartea, mai ales celor pasionați de descoperirea unei mici bucăți din istoria noastră medievală. Dar, este nevoie de răbdare și timp de răgaz, pentru a te familiariza cu stilul de scriere și toate informațiile prezentate.
“Oamenii lipsiți de durere descoperă abia în clipa plină de înțelesuri a morții că în ei a trăit o altă ființă, cea adevărată, cu care nu au făcut cunoștiință niciodată. Se numește viață irosită aceea care se isprăvește fără să te întâlnești cu tine însuți, fără să petreci timp cu celălalt din mintea și inima ta.”
“Puterea nu vine din lucrurile pe care le obții, ci din cele pe care nu le obții.”
Și în ce mod sublim Simona Antonescu a decis să spună povestea Chiajnei! Reconstituie sublim atmosfera Evului Mediu românesc, de la descrieri, tradiții, arome, mirosuri, îmbrăcăminte, până la stilul de scriere arhaic.
O reconstituire cu migală a unei personalități istorice marcante, însă ascunsă în paginile istoriei. Un personaj feminin controversat, despre care nu se știu foarte multe informații, însă autoarea ne prezintă o doamna Chiajna, din copilăria timpurie și până la maturitate. Fiica domnului Petru Rareș al Moldovei și nepoata lui Ștefan cel Mare, răzbate prin toate vicisitudinile timpurilor, fiind înzestrată cu o ambiție feroce, chiar fără scrupule, și cu un caracter puternic.
De asemenea, era o mamă extrem de devotată, dispusă la orice jertfă pentru protejarea copiilor, dovadă faptul că a fost singura femeie din istoria românilor care a condus o armată, pentru ca fiul ei să preia tronul Valahiei, după moartea soțului, Mircea Ciobanul.
Chiajna din Casa Mușatinilor este, cu siguranță, cel mai complex, amplu și puternic roman istoric pe care l-am citit vreodată. Simona Antonescu are un talent inimaginabil în a contura personaje complexe și a reda tumultul acelor vremuri, dominate de bărbați, pline de cruzime, trădări și corupții.
Recomand cu drag cartea, mai ales celor pasionați de descoperirea unei mici bucăți din istoria noastră medievală. Dar, este nevoie de răbdare și timp de răgaz, pentru a te familiariza cu stilul de scriere și toate informațiile prezentate.
“Oamenii lipsiți de durere descoperă abia în clipa plină de înțelesuri a morții că în ei a trăit o altă ființă, cea adevărată, cu care nu au făcut cunoștiință niciodată. Se numește viață irosită aceea care se isprăvește fără să te întâlnești cu tine însuți, fără să petreci timp cu celălalt din mintea și inima ta.”
“Puterea nu vine din lucrurile pe care le obții, ci din cele pe care nu le obții.”
November 24, 2025
Nu mi-a plăcut istoria în școală și cred că nici textele literare istorice, deci am lacune severe. Însă ce bine că există cărți din care pot recupera timpul pierdut, dar și din care elevii pot învăța ceva ce nu li se predă la școală în asemenea amănunt. Apropos de școală, vreau neapărat să citesc și nuvela Doamna Chiajna de Alexandru Odobescu pentru a-mi întregi și mai mult povestea ei.
O fi pentru că am mai îmbătrânit și acum am alte interese, o fi că m-a intrigat această femeie unică în istoria română, nici nu contează, romanul mi-a plăcut la nebunie. Limbajul arhaic, umorul, tragedia descrisă cu omenie, toate informațiile despre obiceiurile locurilor, despre regulile scrise și nescrise ale familiilor voievodale, intrigile pentru putere și luptele sângeroase au făcut din romanul Simonei Antonescu o experiență deosebită pentru mine.
Citisem doar câteva pagini și m-am teleportat urgent în fața televizorului urmărind Game of Thrones. Nu am citit cărțile, habar nu am de alte romane istorice care să semene, singura referință îmi e acest serial în a cărui atmosferă am fost catapultată datorită tuturor intrigilor, urzelilor, strategiilor și alianțelor.
Simona Antonescu i-a făcut dreptate Chiajnei spunându-i povestea și explicând de unde i se trage reputația de femeie însetată de putere și sânge. Însă tot ce a făcut a făcut pentru țară și în egală măsură pentru copiii și soțul ei. Și dacă n-ar fi făcut nimic din toate astea, faptul că a câștigat trei bătălii consecutive mânând în luptă o armată de bărbați, tot ar fi fost de ajuns pentru a primi mai multe atenție.
E o carte prea voluminoasă cu prea multe personaje și cu atâtea subiecte de atins: Anghel și Marula (relația lor, îndârjirea ei), Grigore Bărbierul și Lăcustă, fiicele și fii Chiajnei și cum i-a crescut, căsătoria și relația ei cu Mircea Ciobanul, iubirea și respectul dintre ea și Doamna Elena, asemănarea și încrederea reciprocă in tatăl ei, Petru Rareș, Sultanul și Roxelana, traiul la curtea domnească și în afara ei, invenția tiparului și istoria universală a Europei care nu era Europa pe vremea lor, ritualul menstruației, tradițiile nunții și ale nașterii și câte și mai câte. Am savurat aproape toate paginile și e una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta.
O fi pentru că am mai îmbătrânit și acum am alte interese, o fi că m-a intrigat această femeie unică în istoria română, nici nu contează, romanul mi-a plăcut la nebunie. Limbajul arhaic, umorul, tragedia descrisă cu omenie, toate informațiile despre obiceiurile locurilor, despre regulile scrise și nescrise ale familiilor voievodale, intrigile pentru putere și luptele sângeroase au făcut din romanul Simonei Antonescu o experiență deosebită pentru mine.
Citisem doar câteva pagini și m-am teleportat urgent în fața televizorului urmărind Game of Thrones. Nu am citit cărțile, habar nu am de alte romane istorice care să semene, singura referință îmi e acest serial în a cărui atmosferă am fost catapultată datorită tuturor intrigilor, urzelilor, strategiilor și alianțelor.
Simona Antonescu i-a făcut dreptate Chiajnei spunându-i povestea și explicând de unde i se trage reputația de femeie însetată de putere și sânge. Însă tot ce a făcut a făcut pentru țară și în egală măsură pentru copiii și soțul ei. Și dacă n-ar fi făcut nimic din toate astea, faptul că a câștigat trei bătălii consecutive mânând în luptă o armată de bărbați, tot ar fi fost de ajuns pentru a primi mai multe atenție.
E o carte prea voluminoasă cu prea multe personaje și cu atâtea subiecte de atins: Anghel și Marula (relația lor, îndârjirea ei), Grigore Bărbierul și Lăcustă, fiicele și fii Chiajnei și cum i-a crescut, căsătoria și relația ei cu Mircea Ciobanul, iubirea și respectul dintre ea și Doamna Elena, asemănarea și încrederea reciprocă in tatăl ei, Petru Rareș, Sultanul și Roxelana, traiul la curtea domnească și în afara ei, invenția tiparului și istoria universală a Europei care nu era Europa pe vremea lor, ritualul menstruației, tradițiile nunții și ale nașterii și câte și mai câte. Am savurat aproape toate paginile și e una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta.
January 25, 2025
Am mai zis-o, dar nu pot să nu o zic din nou: după ce am citit Mikael Karvajalka, nicio ficțiune istorică nu poate atinge acel standard pe care mi l-a creat. Totuși, „Chiajna din casa Mușatinilor” is the hero we need. Să o păzim pe Simona Antonescu cât de bine putem, fiindcă nu lasă poporul român să se uite pe sine.
Istoria înseamnă ceva. Nu e doar ceva ce înveți la școală sau exclusiv dacă ești pasionat. Face parte din noi. Dacă nu ne interesează, e o bucată lipsă în identitatea noastră. Nu știm câte legende au călcat prin locurile azi bătătorite și complet diferite pe care le călcăm și noi. Oricât și-ar dori oamenii să schimbe asta, identitatea națională înseamnă ceva. Aceeași credință de mii de ani înseamnă ceva.
Dinastiile Țărilor Române care ne-au creat și susținut cultura, românii din Transilvania care au fost chinuiți doar pentru că erau români și nu au vrut să se supună unor forțe mai mari decât ei care voiau să le șteargă identitatea, ortodocșii din Țara Românească și Moldova care nu și-au trădat Dumnezeul în fața unei semiluni cotropitoare (funnily enough Chiajna nu se află în categoria asta 😂), toate astea au făcut din noi ceea ce suntem astăzi; nu avem voie să ne batem joc de ele sau să le dăm uitării.
Simona Antonescu știe că trebuie să refacem acei pași și să pătrundem în lumi trecute. Surprinde foarte bine spiritul epocii. Ne dă multe indicii interesante. Citiți cartea cu Google lângă voi. Căutați hărți, arbori genealogici, oameni și locuri. Nu o citiți pasiv, scoateți tot ce-i mai bun din ea.
Scrierea nu e perfectă. Un pic cam lungită și nu prea are curajul să-și dea drumul la viață. Totul e cam mură-n gură. Nu lasă nimic de descoperit în spatele textului, totul este expus pe față. M-am simțit dusă de mână pe un drum drept. Prea multă expunere și nu suficientă profunzime. Nu știu ce valori și idealuri să extrag din ea.
DAR dezavantajele sunt cu mult întrecute de lucrurile bune. Autoarea ne face un bine tuturor. Face un bine copiilor pe care nu-i învață nimeni călătoria epică din care ei sunt doar ultimul pas. Viața noastră e un fir început cu mult înainte să ne naștem. Depinde și de noi dacă acel fir se va întinde și după ce nu vom mai fi.
Istoria înseamnă ceva. Nu e doar ceva ce înveți la școală sau exclusiv dacă ești pasionat. Face parte din noi. Dacă nu ne interesează, e o bucată lipsă în identitatea noastră. Nu știm câte legende au călcat prin locurile azi bătătorite și complet diferite pe care le călcăm și noi. Oricât și-ar dori oamenii să schimbe asta, identitatea națională înseamnă ceva. Aceeași credință de mii de ani înseamnă ceva.
Dinastiile Țărilor Române care ne-au creat și susținut cultura, românii din Transilvania care au fost chinuiți doar pentru că erau români și nu au vrut să se supună unor forțe mai mari decât ei care voiau să le șteargă identitatea, ortodocșii din Țara Românească și Moldova care nu și-au trădat Dumnezeul în fața unei semiluni cotropitoare (funnily enough Chiajna nu se află în categoria asta 😂), toate astea au făcut din noi ceea ce suntem astăzi; nu avem voie să ne batem joc de ele sau să le dăm uitării.
Simona Antonescu știe că trebuie să refacem acei pași și să pătrundem în lumi trecute. Surprinde foarte bine spiritul epocii. Ne dă multe indicii interesante. Citiți cartea cu Google lângă voi. Căutați hărți, arbori genealogici, oameni și locuri. Nu o citiți pasiv, scoateți tot ce-i mai bun din ea.
Scrierea nu e perfectă. Un pic cam lungită și nu prea are curajul să-și dea drumul la viață. Totul e cam mură-n gură. Nu lasă nimic de descoperit în spatele textului, totul este expus pe față. M-am simțit dusă de mână pe un drum drept. Prea multă expunere și nu suficientă profunzime. Nu știu ce valori și idealuri să extrag din ea.
DAR dezavantajele sunt cu mult întrecute de lucrurile bune. Autoarea ne face un bine tuturor. Face un bine copiilor pe care nu-i învață nimeni călătoria epică din care ei sunt doar ultimul pas. Viața noastră e un fir început cu mult înainte să ne naștem. Depinde și de noi dacă acel fir se va întinde și după ce nu vom mai fi.
April 1, 2024
Ați trăit vreodată sentimentul acela, după ce terminați de citit o carte, că rămâneți multe zile în șir fără cuvinte?
Chiajnă, Chiajnă, ce mi-ai făcut tu mie, tu "copilă de lumină", "cu boneta pentru copii, legată sub bărbie cu șnuruleț auriu și cu câte un bour brodat pe fiecare ureche", tu Mircioaio care te-ai odihnit în fotoliul din camera de scris a doamnei Simonei Antonescu, tu "știmă a apelor, despletită", gonind după trădători și "răcnind încruntată"?
Să știți că acesta nu este un simplu roman, ci un tărâm magic, cu hartă, loc unde "cuvintele despărțiră lumea de dinainte și de după ele, ca un hotar care avea să rămână acolo veșnic."
Prin creuzetul fecund al imaginației, scriitoarea a picurat până la ultimul strop forța creatoare, făurind aidoma unui mitic vierme de mătase literar, mii de fire de borangic-poveste, catenulate toate între ele, în cel mai intrisec filon narativ pe care l-am citit vreodată.
Cu iglița intelectului, scriitoarea a horbotit o crestătură din istoria României, îngăduindu-mi să deslușesc liniamentele unei lumi arhaice demult apuse.
"Dacă nu ar exista timp, toate acestea ar fi deodată aici, acum. De aceea este bine că lucrurile sunt invizibile unele pentru altele, căci altfel s-ar putea amesteca, iar durerea din viitor ar otrăvi fericirea din prezent, s-ar împrăștia ca cerneala într-un pahar cu apă curată, întinând-o."
Evul Mediu românesc este o sferă puțin aprofundată în literatura română contemporană, ceea ce îi conferă autoarei o valoare inestimabilă. Prin "Chiajna din Casa Mușatinilor" doamna Simona Antonescu, primenește personaje istorice precum domnitorul Petru Rareș, doamna Chiajna, Mircea Vodă, transfigurându-le în povești, care precum niște aluviuni literare, se sedimentează în sufletul cititorului.
Acesta este un roman cu multă emoție, cu nenumărate evenimente exterioare și interioare, aflate imuabil într-un micro și macro conflict de putere, loialitate, pasiune, trădare și datorie: ascensiunea doamnei Chiajna, excomunicarea regelui Angliei, boierii care trădează pe domnitorul Petru Rareș, ciuma, protestantismul, căsătoriile de alianță, invazia otomană în Europa. Ca să nu mai vorbesc despre bătălia de la Periș, o adevărată cinematografie în cuvinte.
Și mai este un roman dens, amplu, scris într-un limbaj presărat din belșug cu arhaisme: sarazim, zapis, barbacane, azapi, salep, naramzie, poticar, felegene, strâmțari, zarafiu, filaliu, ghermesut. Aceste cuvinte demult uitate și neutilizate astăzi, se joacă narativ cu paleta simțurilor cititorului, a auzului, a văzului, a gustului și mirosului acestuia, zugrăvind de o veridicitate cinematografică, falia temporală specifică epocii perfect interferată în text: Valahia, Imperiul Otoman, Moldova.
Am reflectat îndelung la măiestria cu care doamna Antonescu a aglutinat toate aceste paraclaze efemere într-un singur tot, brodând delicat, firul nevăzut al unei povești într-o poveste, într-o altă poveste dintr-o poveste. Astfel s-au plăsmuit de o frumusețe fără asemănare mitul Mioriței ușor modificat, Chiajna cea nemiloasă, grădinarul Lăcustă, Șerban Izvoranu cu feciorii, Anghel și Marula, Macarie Starețul.
Nici măcar acum, nu am reușit prin pâlnia îngustă a minții mele, să filtrez pe deplin esența acestei capodopere literare, această urzeală românească a tronurilor, țesută pe pânze atemporale, înfășată în scutece istorice vechi de mii de ani, legănată în ritmul unei expresivități scriitoricești fără seamăn.
Inelat de o imaginație și de un talent inegalabil, scrisul doamnei Antonescu tăinuiește munca de Sisif a cercetării și documentării, pornind de la istorie, tradiții și obiceiuri religioase, finalizându-se în diverse teme, imagini și motive care vor dăinui vii în mintea mea, pentru foarte mult timp.
"-Demult, demult, pe când eram eu numai o steluță, tu ce erai, Marula? o întrebă serioasă Chiajna.
-Eu eram o poveste, Măria Ta, răspunse femeia."
Mulțumesc doamna Simona Antonescu, mereu am să caut fericirea în cărțile dumneavoastră!
Chiajnă, Chiajnă, ce mi-ai făcut tu mie, tu "copilă de lumină", "cu boneta pentru copii, legată sub bărbie cu șnuruleț auriu și cu câte un bour brodat pe fiecare ureche", tu Mircioaio care te-ai odihnit în fotoliul din camera de scris a doamnei Simonei Antonescu, tu "știmă a apelor, despletită", gonind după trădători și "răcnind încruntată"?
Să știți că acesta nu este un simplu roman, ci un tărâm magic, cu hartă, loc unde "cuvintele despărțiră lumea de dinainte și de după ele, ca un hotar care avea să rămână acolo veșnic."
Prin creuzetul fecund al imaginației, scriitoarea a picurat până la ultimul strop forța creatoare, făurind aidoma unui mitic vierme de mătase literar, mii de fire de borangic-poveste, catenulate toate între ele, în cel mai intrisec filon narativ pe care l-am citit vreodată.
Cu iglița intelectului, scriitoarea a horbotit o crestătură din istoria României, îngăduindu-mi să deslușesc liniamentele unei lumi arhaice demult apuse.
"Dacă nu ar exista timp, toate acestea ar fi deodată aici, acum. De aceea este bine că lucrurile sunt invizibile unele pentru altele, căci altfel s-ar putea amesteca, iar durerea din viitor ar otrăvi fericirea din prezent, s-ar împrăștia ca cerneala într-un pahar cu apă curată, întinând-o."
Evul Mediu românesc este o sferă puțin aprofundată în literatura română contemporană, ceea ce îi conferă autoarei o valoare inestimabilă. Prin "Chiajna din Casa Mușatinilor" doamna Simona Antonescu, primenește personaje istorice precum domnitorul Petru Rareș, doamna Chiajna, Mircea Vodă, transfigurându-le în povești, care precum niște aluviuni literare, se sedimentează în sufletul cititorului.
Acesta este un roman cu multă emoție, cu nenumărate evenimente exterioare și interioare, aflate imuabil într-un micro și macro conflict de putere, loialitate, pasiune, trădare și datorie: ascensiunea doamnei Chiajna, excomunicarea regelui Angliei, boierii care trădează pe domnitorul Petru Rareș, ciuma, protestantismul, căsătoriile de alianță, invazia otomană în Europa. Ca să nu mai vorbesc despre bătălia de la Periș, o adevărată cinematografie în cuvinte.
Și mai este un roman dens, amplu, scris într-un limbaj presărat din belșug cu arhaisme: sarazim, zapis, barbacane, azapi, salep, naramzie, poticar, felegene, strâmțari, zarafiu, filaliu, ghermesut. Aceste cuvinte demult uitate și neutilizate astăzi, se joacă narativ cu paleta simțurilor cititorului, a auzului, a văzului, a gustului și mirosului acestuia, zugrăvind de o veridicitate cinematografică, falia temporală specifică epocii perfect interferată în text: Valahia, Imperiul Otoman, Moldova.
Am reflectat îndelung la măiestria cu care doamna Antonescu a aglutinat toate aceste paraclaze efemere într-un singur tot, brodând delicat, firul nevăzut al unei povești într-o poveste, într-o altă poveste dintr-o poveste. Astfel s-au plăsmuit de o frumusețe fără asemănare mitul Mioriței ușor modificat, Chiajna cea nemiloasă, grădinarul Lăcustă, Șerban Izvoranu cu feciorii, Anghel și Marula, Macarie Starețul.
Nici măcar acum, nu am reușit prin pâlnia îngustă a minții mele, să filtrez pe deplin esența acestei capodopere literare, această urzeală românească a tronurilor, țesută pe pânze atemporale, înfășată în scutece istorice vechi de mii de ani, legănată în ritmul unei expresivități scriitoricești fără seamăn.
Inelat de o imaginație și de un talent inegalabil, scrisul doamnei Antonescu tăinuiește munca de Sisif a cercetării și documentării, pornind de la istorie, tradiții și obiceiuri religioase, finalizându-se în diverse teme, imagini și motive care vor dăinui vii în mintea mea, pentru foarte mult timp.
"-Demult, demult, pe când eram eu numai o steluță, tu ce erai, Marula? o întrebă serioasă Chiajna.
-Eu eram o poveste, Măria Ta, răspunse femeia."
Mulțumesc doamna Simona Antonescu, mereu am să caut fericirea în cărțile dumneavoastră!
January 5, 2025
A devenit obositor, redundant și chiar clișeic să citesc în literatura feminină contemporană despre soți care își bat nevestele și tați care își abuzează fiicele – o realitate tristă, fără îndoială, dar împinsă la extrem prin intermediul ficțiunii, de parcă am trăi cu toții în Afganistan.
În acest context, a fost reconfortant să o descopăr pe Chiajna din Casa Mușatinilor, romanul-mamut al Simonei Antonescu, o carte de ficțiune istorică scrisă cu o mână atât de sigură, atât de consecventă cu ea însăși de la prima până la ultima pagină, încât până și balastul, burțile sau umpluturile se topesc într-o lectură care te subjugă total.
Continuarea recenziei aici:
https://www.catchy.ro/doamna-chiajna-...
În acest context, a fost reconfortant să o descopăr pe Chiajna din Casa Mușatinilor, romanul-mamut al Simonei Antonescu, o carte de ficțiune istorică scrisă cu o mână atât de sigură, atât de consecventă cu ea însăși de la prima până la ultima pagină, încât până și balastul, burțile sau umpluturile se topesc într-o lectură care te subjugă total.
Continuarea recenziei aici:
https://www.catchy.ro/doamna-chiajna-...
March 23, 2024
Chiajna din Casa Musatinilor
de Simona Antonescu
"După ce este rostita, orice poveste își pierde ceva din farmec."
"Dacă nu ar exista timp, cărturarii lumii spun ca lucrurile s-ar petrece toate deodată, în același spatiu."
Te-a captivat vreodată o carte de la primul rând?
Așa mi s-a întâmplat mie cu Chiajna, care m-a fascinat chiar de la început și m-a ținut pe parcursul celor 746 de pagini captiva în lumea ei atât de bine creată prin descrieri, arome, zgomote, cu accent pe tot ce însemna crearea atmosferei specifice perioadei istorice, de la straie, încălțări, podoabe, mâncăruri, băuturi, arme, obiceiuri.
Este istoria noastră povestită din perspectivă femeiasca, a celor întotdeauna aflate în spatele barbatilor, dar cu atat mai puternice cu cat trebuie sa se dovedeasca de doua ori mai destoinice, de la gospodărirea curții împărătești, a familiei, a alianțeor politice, cele care conduc de multe ori nevăzute bunul mers al lucrurilor.
Chiajna este mai mult decât o soție de domnitor, este o femeie puternica care își dorește sa-si depaseasca conditia de domnita destinata doar a servi la intarirea aliantelor politice si facerea copiilor, mai mult decât a fi soție de domnitor și reușește sa-l susțină pe Mircea Ciobanul pe tron o perioada mult mai lunga decât a celorlați domnitori intr-o perioada când în Valahia nu te puteai aștepta să domnești mai mult de 2 ani, fiind-i apoi regent fiului ei minor, Petru Vodă, câștig��nd chiar 3 batalii pe câmpul de lupta, castigandu-le respectul și admirația ostenilor ei.
O femeie puternica a istoriei noastre pe care nu o cunoaștem suficient, care ar merita sa fie mult mai bine cunoscuta, o lectura care ne îmbogățește atât prin istoria pe care ne-o dezvăluie, dar și prin parfumul unei epoci demult uitate, o dezvăluire a femeilor care au reușit sa-si conducă singure viața intr-o lume a bărbaților.
"Mai devreme sau mai târziu, fiica sa va trebui să înțeleagă că puterea nu vine din lucrurile pe care le obții, ci din cele pe care nu le obții. Din neîmplinirea dorințelor fierbinți, nu din împlinirea lor."
de Simona Antonescu
"După ce este rostita, orice poveste își pierde ceva din farmec."
"Dacă nu ar exista timp, cărturarii lumii spun ca lucrurile s-ar petrece toate deodată, în același spatiu."
Te-a captivat vreodată o carte de la primul rând?
Așa mi s-a întâmplat mie cu Chiajna, care m-a fascinat chiar de la început și m-a ținut pe parcursul celor 746 de pagini captiva în lumea ei atât de bine creată prin descrieri, arome, zgomote, cu accent pe tot ce însemna crearea atmosferei specifice perioadei istorice, de la straie, încălțări, podoabe, mâncăruri, băuturi, arme, obiceiuri.
Este istoria noastră povestită din perspectivă femeiasca, a celor întotdeauna aflate în spatele barbatilor, dar cu atat mai puternice cu cat trebuie sa se dovedeasca de doua ori mai destoinice, de la gospodărirea curții împărătești, a familiei, a alianțeor politice, cele care conduc de multe ori nevăzute bunul mers al lucrurilor.
Chiajna este mai mult decât o soție de domnitor, este o femeie puternica care își dorește sa-si depaseasca conditia de domnita destinata doar a servi la intarirea aliantelor politice si facerea copiilor, mai mult decât a fi soție de domnitor și reușește sa-l susțină pe Mircea Ciobanul pe tron o perioada mult mai lunga decât a celorlați domnitori intr-o perioada când în Valahia nu te puteai aștepta să domnești mai mult de 2 ani, fiind-i apoi regent fiului ei minor, Petru Vodă, câștig��nd chiar 3 batalii pe câmpul de lupta, castigandu-le respectul și admirația ostenilor ei.
O femeie puternica a istoriei noastre pe care nu o cunoaștem suficient, care ar merita sa fie mult mai bine cunoscuta, o lectura care ne îmbogățește atât prin istoria pe care ne-o dezvăluie, dar și prin parfumul unei epoci demult uitate, o dezvăluire a femeilor care au reușit sa-si conducă singure viața intr-o lume a bărbaților.
"Mai devreme sau mai târziu, fiica sa va trebui să înțeleagă că puterea nu vine din lucrurile pe care le obții, ci din cele pe care nu le obții. Din neîmplinirea dorințelor fierbinți, nu din împlinirea lor."
November 8, 2023
Despre Doamna Chiajna nu spune istoria prea multe. Mi-am adus aminte de o nuvelă citită în timpul școlii generale, scrisă de Alexandru Odobescu, nuvelă în care era descrisă ca fiind o femeie avidă de putere, fără scrupule în a-și atinge scopurile, nemiloasă inclusiv cu propria familie... Doamna Simona Antonescu a ales să scrie povestea Doamnei Chiajna și a familiei ei mult mai detaliat. Filă cu filă, "Doamna Chiajna din casa Mușatinilor" prinde un contur mult mai realist și mai uman.
May 7, 2024
Pățesc la unele cărți să întind de ele ca să nu ne despărțim prea repede. Chiajna din casa Mușatinilor a fost una dintre ele. Nu voiam să o las din mână dar nu voiam nici să se termine. Bogată în detalii ale vremii, cartea conturează personaje determinate care fac de multe ori imposibilul pentru a rămâne pe tron. O luptă pentru putere dată între oameni, între sentimente și trădări, printre jocuri de copii și execuții, pe străzile Valahiei, ale Moldovei și ale Istanbulului.
September 24, 2024
E greu de exprimat în câteva cuvinte esența acestei cărți, dar o să încerc, chiar dacă o s-o fac din gânduri disparate. Încă o dată, Simona a făcut o treabă absolut minunată în redarea unei perioade istorice și nu doar atât, în conturarea unui personaj istoric despre care se știu, în realitate, foarte puține. Autoarea pare că s-a transpus cu totul în pielea personajului și l-a făcut uman, l-a încadrat perfect în contextul istoric, i-a arătat multiplele fațete (de fetiță, apoi femeie, de mamă, de fiică, de soție, de războinică și suverană). Cartea are 744 de pagini și am simțit că nu-mi ajung, mai voiam încă pe atât. Mai mult decât povestea (de altfel previzibilă, dacă știi istoria sau o cauți pe Google, ca mine), m-a impresionat măiestria relatării ei. Pe Simona o citesc mereu mai întâi pentru cum scrie și mai apoi pentru ce scrie.
Din discuțiile cu persoanele pasionate de istorie din jurul meu, am înțeles și cât de valoros e demersul Simonei pentru popularizarea istoriei în rândul tinerilor. În Chiajna nu e doar despre istoria Țării Românești între 1532 și 1568, ci despre istoria Europei între acei ani. Prin intermediul Marulei, negustoreasa carismatică, aflăm ce se petrece și la curțile mari ale Europei, avem astfel istoria noastră pusă într-un context socio-politic european pentru a o putea înțelege mai ușor. Simona Antonescu ne prezintă în prim-plan personalitatea puternică a Chiajnei, dar aduce în lumină și alte femei puternice ale istoriei din perioada respectivă (de ex, Roxelana, soția sultanului Suleiman sau Caterina de Medici).
De altfel, sunt multe personaje masculine remarcabile în carte, dar se vede că autoarea a vrut să scoată femeile din anonimatul istoriei: boieroaice, domnițe, spălătorese, doici, tinere sau bătrâne, puternice sau slabe de înger - femeile care au făcut și ele lumea să se învârtă din rolul care li se desemnase de către societate sau de familie. Un lucru care m-a surprins a fost felul în care Simona a ales să redea relațiile de cuplu în perioada respectivă, mai ales la casele domnești. Deși măritate cu bărbați necunoscuți, adesea mai mari decât ele, femeie ajungeau să le fie loiale, și nu mi-am dat seama dacă o făceau pentru siguranța lor sau a copiilor lor, sau pentru că ajungeau să țină la ei. Adică, poate că Chiajna ar fi putut ajunge să țină la Mircea, dar în cazul Ruxandrei cu Alexandru Lăpușneanu, în niciun caz, și atunci loialitatea acesteia pentru domnitorul bătrân care o siluise la o vârstă fragedă pare de neînțeles...
”Maria Craiovescu (...) era încredințată că lucrurile înfăptuite de oameni capătă o viață a lor și o putere de a se mișca încoace și încolo de-a lungul timpului, petrecându-se din nou aidoma, la distanțe de ani întregi. Simți cum trecutul se strecura în prezent, făcându-și loc cu îndârjire, despicând fâșiile faptelor de acum și înlocuindu-le pentru scurtă vreme cu fapte încheiate de demult.” (p 16)
”Omul adormit are ceva magic în el. Și-a părăsit trupul și colindă prin alte lumi, invizibile, dar pe care el, prin somnul lui, le face reale și prezente. Îi aruncă o privire, îl văzut cum fornăia liniștit și se întrebă unde este Anghel acum. Ce putere nepământeană îl ține sub stăpânirea ei, dezvăluind mai deslușit ca niciodată diferența dintre trup și suflet? Căci, iată, Anghel era acum aici, cu pieptul lui lat, cu picioarele butucănoase și neîndemânatice și cu mâinile ce tresăreau prin somn, dar în același timp era în alte locuri, în lumile acelea care-i făceau mâinile să tresară.” (p 169)
”Cu fiecare om ce apare pentru prima oară în viața ta, poți fi, la rândul tău, un nou om. Fiecare persoană pe care o cunoști este o pagină albă din tine însuți. Acela o va scrie așa cum îi dictezi. Toțic ei în mijlocul cărora ne ducem viața oglindesc fețe ale noastre pe care le-am arătat la un moment dat, iar oglindirile acestea în ceilalți ne compun chipul întreg.” (p 197)
”Se întoarse la roiurile de gânduri mici pe care nu izbutise să le urmărească până la capăt, cercetându-le acum pe îndelete. Furtunile stârnite de el în pântecele său urcaseră uneori până în coșul pieptului, oprindu-i respirația, iar alteori ajunseseră până la cap, iscând acolo gânduri. Cum se poate ca gândurile să fie stârnite din pântece? Până acum numai ochii care vedeau, urechile care auzeau, nasul care mirosea ori degetele care pipăiau dăduseră naștere gândurilor. Dar ce gânduri fuseseră acelea? Le putea desluși doar ca pe imagini încețoșate, amintiri vagi ale unor lucruri importante și ascunse. Avea să fie mai atentă data viitoare. Clipa aceea a nașterii gândurilor avea s-o găsească pregătită.” (p 329-330)
”Drumul se îngustase după intrarea în pădure, lumina scăzuse și aerul se mai răcorise. Toate sunetele din jur începură să se ridice către vârfurile copacilor, prelungindu-se ca sorbite de o gură nevăzută, aflată deasupra coroanelor. Ciocănitul mărunt al ghionoaielor în scoarțe, copitele cailor bătând în încrengăturile de rădăcini, șuierul frunzișului și zvâcnetul vreunui animal într-o scorbură, totul se înălța alungindu-se, fără să se mai întoarcă însă înapoi cu ecou, stingându-se undeva în înalturi.” (p 358)
”Amurgea pe când alaiul porni înapoi către curțile domnești. În ciutărie, lumina înserării fusese galbenă ca vinul tămâios, dar se schimbă de îndată ce intrară în pădure, devenind vânătă ca o fetească neagră.” (p 363)
”Înțelese că oamenii nu privesc lumea cu ochii, ci cu inima. O inimă tristă era înclinată să vadă lucrurile în culori sumbre și să descopere numai părțile grele, pe când o inimă plină de voie bună va vedea soarele fiecărei zile.” (p 513)
”Nu împlinise încă 30 de ani. Vârsta cu două fețe. Privită dinspre bătrânețe, are un chip tânăr și crud ca o chitră în mijlocul verii. Privită dinspre copilărie, are o față bătrână și stafidită ca o smochină uitată pe crengi până toamna târziu.” (p 553)
”Dumnezeu nu conduce lumea după cum ne rugăm noi. Uneori ne mai nimerim noi cu rugăciunile peste gândul Lui, atât.” (p 694)
Din discuțiile cu persoanele pasionate de istorie din jurul meu, am înțeles și cât de valoros e demersul Simonei pentru popularizarea istoriei în rândul tinerilor. În Chiajna nu e doar despre istoria Țării Românești între 1532 și 1568, ci despre istoria Europei între acei ani. Prin intermediul Marulei, negustoreasa carismatică, aflăm ce se petrece și la curțile mari ale Europei, avem astfel istoria noastră pusă într-un context socio-politic european pentru a o putea înțelege mai ușor. Simona Antonescu ne prezintă în prim-plan personalitatea puternică a Chiajnei, dar aduce în lumină și alte femei puternice ale istoriei din perioada respectivă (de ex, Roxelana, soția sultanului Suleiman sau Caterina de Medici).
De altfel, sunt multe personaje masculine remarcabile în carte, dar se vede că autoarea a vrut să scoată femeile din anonimatul istoriei: boieroaice, domnițe, spălătorese, doici, tinere sau bătrâne, puternice sau slabe de înger - femeile care au făcut și ele lumea să se învârtă din rolul care li se desemnase de către societate sau de familie. Un lucru care m-a surprins a fost felul în care Simona a ales să redea relațiile de cuplu în perioada respectivă, mai ales la casele domnești. Deși măritate cu bărbați necunoscuți, adesea mai mari decât ele, femeie ajungeau să le fie loiale, și nu mi-am dat seama dacă o făceau pentru siguranța lor sau a copiilor lor, sau pentru că ajungeau să țină la ei. Adică, poate că Chiajna ar fi putut ajunge să țină la Mircea, dar în cazul Ruxandrei cu Alexandru Lăpușneanu, în niciun caz, și atunci loialitatea acesteia pentru domnitorul bătrân care o siluise la o vârstă fragedă pare de neînțeles...
”Maria Craiovescu (...) era încredințată că lucrurile înfăptuite de oameni capătă o viață a lor și o putere de a se mișca încoace și încolo de-a lungul timpului, petrecându-se din nou aidoma, la distanțe de ani întregi. Simți cum trecutul se strecura în prezent, făcându-și loc cu îndârjire, despicând fâșiile faptelor de acum și înlocuindu-le pentru scurtă vreme cu fapte încheiate de demult.” (p 16)
”Omul adormit are ceva magic în el. Și-a părăsit trupul și colindă prin alte lumi, invizibile, dar pe care el, prin somnul lui, le face reale și prezente. Îi aruncă o privire, îl văzut cum fornăia liniștit și se întrebă unde este Anghel acum. Ce putere nepământeană îl ține sub stăpânirea ei, dezvăluind mai deslușit ca niciodată diferența dintre trup și suflet? Căci, iată, Anghel era acum aici, cu pieptul lui lat, cu picioarele butucănoase și neîndemânatice și cu mâinile ce tresăreau prin somn, dar în același timp era în alte locuri, în lumile acelea care-i făceau mâinile să tresară.” (p 169)
”Cu fiecare om ce apare pentru prima oară în viața ta, poți fi, la rândul tău, un nou om. Fiecare persoană pe care o cunoști este o pagină albă din tine însuți. Acela o va scrie așa cum îi dictezi. Toțic ei în mijlocul cărora ne ducem viața oglindesc fețe ale noastre pe care le-am arătat la un moment dat, iar oglindirile acestea în ceilalți ne compun chipul întreg.” (p 197)
”Se întoarse la roiurile de gânduri mici pe care nu izbutise să le urmărească până la capăt, cercetându-le acum pe îndelete. Furtunile stârnite de el în pântecele său urcaseră uneori până în coșul pieptului, oprindu-i respirația, iar alteori ajunseseră până la cap, iscând acolo gânduri. Cum se poate ca gândurile să fie stârnite din pântece? Până acum numai ochii care vedeau, urechile care auzeau, nasul care mirosea ori degetele care pipăiau dăduseră naștere gândurilor. Dar ce gânduri fuseseră acelea? Le putea desluși doar ca pe imagini încețoșate, amintiri vagi ale unor lucruri importante și ascunse. Avea să fie mai atentă data viitoare. Clipa aceea a nașterii gândurilor avea s-o găsească pregătită.” (p 329-330)
”Drumul se îngustase după intrarea în pădure, lumina scăzuse și aerul se mai răcorise. Toate sunetele din jur începură să se ridice către vârfurile copacilor, prelungindu-se ca sorbite de o gură nevăzută, aflată deasupra coroanelor. Ciocănitul mărunt al ghionoaielor în scoarțe, copitele cailor bătând în încrengăturile de rădăcini, șuierul frunzișului și zvâcnetul vreunui animal într-o scorbură, totul se înălța alungindu-se, fără să se mai întoarcă însă înapoi cu ecou, stingându-se undeva în înalturi.” (p 358)
”Amurgea pe când alaiul porni înapoi către curțile domnești. În ciutărie, lumina înserării fusese galbenă ca vinul tămâios, dar se schimbă de îndată ce intrară în pădure, devenind vânătă ca o fetească neagră.” (p 363)
”Înțelese că oamenii nu privesc lumea cu ochii, ci cu inima. O inimă tristă era înclinată să vadă lucrurile în culori sumbre și să descopere numai părțile grele, pe când o inimă plină de voie bună va vedea soarele fiecărei zile.” (p 513)
”Nu împlinise încă 30 de ani. Vârsta cu două fețe. Privită dinspre bătrânețe, are un chip tânăr și crud ca o chitră în mijlocul verii. Privită dinspre copilărie, are o față bătrână și stafidită ca o smochină uitată pe crengi până toamna târziu.” (p 553)
”Dumnezeu nu conduce lumea după cum ne rugăm noi. Uneori ne mai nimerim noi cu rugăciunile peste gândul Lui, atât.” (p 694)
November 19, 2024
Voi fi sinceră și voi spune 4.5 🌟. Poate chiar 4.3, dar totuși având în vedere munca titanica depusă, merită toate steluțele din raft.
Mi-am dorit foarte mult sa citesc cartea din clipa în care am văzut coperta (care mie îmi pare superbă) și după ce m-am documentat mai mult despre cine a fost Chiajna.
Îmi place aceasta carte din mai multe motive. Pentru că m-a determinat să citesc și sa caut adevărurile istorice de la care a plecat. Pentru că m-a ajutat să-mi imaginez cum erau acum 500 de ani, locuri prin care am trecut adesea. Pentru că a construit un personaj puternic.
De ce nu 5 steluțe în capăt?
Pentru că uneori am simțit unele chestii un pic exagerate ( nu obișnuiesc să notez citate, dar o voi face de acum), unele neverosimile, un pic tras de par. Și am rămas un pic cu senzația că esența cartii putea fi rezumată și in aprox 500 de pagini.
Divagațiile și parantezele au și ele rolul lor, poate am citit-o eu prea cu sete și cu așteptari mari.
Mi-am amintit ce m-a deranjat mai mult: povestea Marulei cu Anghel. Inițial pare foarte amănunțită că apoi amândoi sa se piardă în decor. Păreau construiți ca personaje secundare, dar cu potențial de roluri cheie.
All in all, frumoasă!
Problema de editura: de pe la jumătate, mie mi s-au dezlipit calupuri de pagini pe parcursul cititului😰
Mi-am dorit foarte mult sa citesc cartea din clipa în care am văzut coperta (care mie îmi pare superbă) și după ce m-am documentat mai mult despre cine a fost Chiajna.
Îmi place aceasta carte din mai multe motive. Pentru că m-a determinat să citesc și sa caut adevărurile istorice de la care a plecat. Pentru că m-a ajutat să-mi imaginez cum erau acum 500 de ani, locuri prin care am trecut adesea. Pentru că a construit un personaj puternic.
De ce nu 5 steluțe în capăt?
Pentru că uneori am simțit unele chestii un pic exagerate ( nu obișnuiesc să notez citate, dar o voi face de acum), unele neverosimile, un pic tras de par. Și am rămas un pic cu senzația că esența cartii putea fi rezumată și in aprox 500 de pagini.
Divagațiile și parantezele au și ele rolul lor, poate am citit-o eu prea cu sete și cu așteptari mari.
Mi-am amintit ce m-a deranjat mai mult: povestea Marulei cu Anghel. Inițial pare foarte amănunțită că apoi amândoi sa se piardă în decor. Păreau construiți ca personaje secundare, dar cu potențial de roluri cheie.
All in all, frumoasă!
Problema de editura: de pe la jumătate, mie mi s-au dezlipit calupuri de pagini pe parcursul cititului😰
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 15, 2025
Whew this was a Journey(tm).
3.5 in general, 4 ocazional. Chiar nu avea nevoie de 740 de pagini, ca nu e cronică de familie, zic.
3.5 in general, 4 ocazional. Chiar nu avea nevoie de 740 de pagini, ca nu e cronică de familie, zic.
November 4, 2025
Am început romanul Simonei Antonescu "Chiajna din Casa Mușatinilor" de cam două săptămâni și speram, după mini-recenziile citite aici, ca lectura lui să meargă bine și repede.
Probabil că vă voi contraria prin cele câteva cuvinte pe care o să le spun despre partea de carte pe care am reușit s-o citesc și am cântărit mult dacă să las aici mărturie sau să mă abțin. De regulă, când nu mă captivează o carte, aleg să mă abțin. În cele din urmă, am hotărât să n-o fac. Puteți să mă condamnați pentru vorbele mele, e în regulă.
Mai trebuie să vă spun că, în general, ficțiunea istorică nu mă captivează decât dacă mă interesează subiectul, ori autorul mă interesează îndeajuns de mult.
Nu sunt la prima lectură din autoare, de aceea m-am și apucat de carte cu mari așteptări și cu regretul că n-am făcut-o până acum.
La prima vedere, cartea este bine scrisă, recunosc, Simona Antonescu este o povestașă măiastră care înlănțuie minunat cuvinte, propoziții, fraze.
Plănuiește cu pricepere situații, crează caractere, zugrăvește personaje credibile. Potențează acțiunea cu măiestrie, totuși, totuși, totuși, romanul devine cu timpul irespirabil de stufos; e ca o rochie căreia prea multele zorzoane îi răpesc eleganța și frumusețea. Pur și simplu, îți răpesc bucuria lecturii. Astfel încât, cu regret, îmi voi îndrepta timpul spre alte cărți care să mă "atingă".
Dar voi să nu faceți ca mine. Pur și simplu, pe mine această lectură nu m-a prins permisivă.
Probabil că vă voi contraria prin cele câteva cuvinte pe care o să le spun despre partea de carte pe care am reușit s-o citesc și am cântărit mult dacă să las aici mărturie sau să mă abțin. De regulă, când nu mă captivează o carte, aleg să mă abțin. În cele din urmă, am hotărât să n-o fac. Puteți să mă condamnați pentru vorbele mele, e în regulă.
Mai trebuie să vă spun că, în general, ficțiunea istorică nu mă captivează decât dacă mă interesează subiectul, ori autorul mă interesează îndeajuns de mult.
Nu sunt la prima lectură din autoare, de aceea m-am și apucat de carte cu mari așteptări și cu regretul că n-am făcut-o până acum.
La prima vedere, cartea este bine scrisă, recunosc, Simona Antonescu este o povestașă măiastră care înlănțuie minunat cuvinte, propoziții, fraze.
Plănuiește cu pricepere situații, crează caractere, zugrăvește personaje credibile. Potențează acțiunea cu măiestrie, totuși, totuși, totuși, romanul devine cu timpul irespirabil de stufos; e ca o rochie căreia prea multele zorzoane îi răpesc eleganța și frumusețea. Pur și simplu, îți răpesc bucuria lecturii. Astfel încât, cu regret, îmi voi îndrepta timpul spre alte cărți care să mă "atingă".
Dar voi să nu faceți ca mine. Pur și simplu, pe mine această lectură nu m-a prins permisivă.
March 27, 2025
Un roman istoric, foarte bine documentat, care reunește elemente din realism, basm și folclor pe o structură narativă complexă, conturând totodată caractere tridimensionale, puternice și verosimile.
,,Chiajna din dinastia Mușatinilor" m-a impresionat din atât de multe puncte de vedere, încât mi-a fost destul de greu să-mi centralizez toate gândurile imediat după terminarea lecturii. Am avut nevoie de ceva timp pentru a rumega romanul și, chiar și așa, încă nu cred că l-am terminat întru totul de digerat. Totuși, iată câteva aspecte pentru care cred că ar merita să fie tradus și introdus pe piața de carte internațională.
În primul rând, deși per total ar putea fi considerat un roman greu, apropiat de operele marilor clasici, prin complexitatea firului narativ, al planurilor multiple si al abundenței de personaje pline de vitalitate (fie ele rotunde sau plate), vocea autoare compensează printr-o relatare fluidă. Mai mult, alternanța perspectivelor de "observator rece" si de "participant direct" dinamizează și adâncește misterul celui care povestește, însă fără a crea confuzie, ci doar antrenează cititorul, scoțându-l astfel din monotonie. Mai mult, aceste oscilații de persoana a III-a și persoana întâi, sunt folosite uneori și cu rol de tranziție, îmbrăcând naratorul/naratorii în straiele unor "trubaduri" care călătoresc și duc mai departe poveștile de la castel.
În al doilea rând, elementele de folclor și de basm sunt întrețesute în plasa realismului istoric, prin simbolistica unor numere specifice (trei), prin anumite personaje cu încărcătură mistică (Marula și femeile ei care pot simboliza ielele, moirele sau călăuzele), prin prezicerile făcute de călugări în baza ,,Gromovnicului cel Mare", prin renașterile simbolice ale anumitor personaje (Anghel, de la mezinul care călăuzea negustorii necinstiți pe drumuri ascunse, la spionul asasin al domnitorului Moldovei) și prin inserarea miturilor și a legendelor autohtone (,,Miorița" a lui Bârsan păcuraru). Nu trebuie uitată nici fantezia care, după cum declară și autoarea în notele finale, umple golurile lăsate de izvoarele istorice, compactând astfel distanțe, construind legături surprinzătoare între anumiți conducători, inoculând mentalități prea emancipatoare pentru vremea aceea, raportându-ne la spațiul Țărilor Române (femeia independentă care subminează și confruntă autoritatea masculină, legenda tigroaicei din Forlì). Cu toate acestea, tradițiile nu sunt anulate, ci sunt descrise detaliat, astfel încât să reînvie culoarea epocii (rolul druștelor la nunți, tulnicile buciumăreselor), chiar dacă limbajul este ales înadins a fi unul uzual, pentru a nu exista probleme de înțelegere (ici, colo mai apar câteva regionalisme și arhaisme).
În ceea ce privește elementele romantice, ele abundă în descrierea morților (cum e cea a lui Micu din Ciceu), a anumitor cadre naturale, a unor personaje (Bârsan păcuraru, Onufri Îngerul din armata lui Zápolya, a Marinei), a unor povești nespuse (ochii unei doici care ar fi dat culoarea Mănăstirii Voroneț) și a unor simboluri ale afecțiunii (împărțitul camerei dintre Marula și Anghel, ciutăria domnească oferită Chiajnei de Mircea, privitul stelelor și răpirea Marinei de către Stamate după nuntă). Este de adăugat faptul că în povestea Chiajnei, dragostea adevărată nu-și află locul printre uneltiri, interese și jocuri de putere, acest element care deși "înmugureșt" pe alocuri, se ofilește sau este umbrit la fel de repede.
Nu în ultimul rând, acțiunea nu ar putea rezista fără personajele complexe care o susțin. Protagonistă, personaj eponim și rotund, Chiajna, a doua fiică din prima căsătorie al lui Petru Rareș, definește un caracter mândru, puternic, ambițios, aprig, demn de o descendentă a lui Ștefan cel Mare, o adevărată luptătoare (după decesul lui Mircea Ciobanul Vodă, chiar literalmente), care e dispusă să facă orice pentru a-și proteja copiii și tronul, chiar și să spargă orânduirile tradiționale. Din acest punct de vedere, personajul se apropie asimptotic de unul feminin modern, independent în gândire, credințe și acțiuni, un spirit masculin în corp de femeie. Pe lângă ea, lista personajelor feminine puternice (fiecare în felul ei) poate continua cu doamne Elena, Marula, Maria și Bălașa Craiovescu, Dobra și Ruxandra. Alte personaje fascinante, demne de menționat pentru savoare lor ar fi Petru Rareș, Anghel, Grigore barbierul, "vraciul" Lăcustă, banul de Izvorani și fiii lui, Dumitrița, Macarie, Ioan Norocea, Manase, ba chiar și Ahmet, Roxelana și Soliman, iar lista poate continua. În plus, mai toate personajele introduse pe scena romanului primesc o poveste verosimilă, care poate sta în picioare și în mod independent față de acțiunea propriu-zisă.
Din punct de vedere al aspectelor constructive care ar putea fi mai puțin populare în rândul cititorilor, aș aminti un număr foarte mare de planuri narative și de personaje episodice, care pot îngreuna acțiunea, creând chiar și confuzie. De asemenea, unele tranziții între scene și conexiuni între vest și est pot părea uneori puțin prea forțate, diminuând parțial din veridicitate. În plus, prin amestecul de fantezie și realitate istorică, cititorul poate asimila eronat anumite evenimente și personaje ca fiind veritabile (deși aici trebuie admirată și măiestria condeiului care reușește să dea această impresie).
În concluzie, chiar dacă lectura acestui roman a fost destul de lentă, îl recomand cu inima deschisă tuturor amatorilor de istorie, personaje feminine puternice, de folclor și basm, de uneltiri, tensiuni și schimbări de situație, care îți urcă inima în gât.
,,Chiajna din dinastia Mușatinilor" m-a impresionat din atât de multe puncte de vedere, încât mi-a fost destul de greu să-mi centralizez toate gândurile imediat după terminarea lecturii. Am avut nevoie de ceva timp pentru a rumega romanul și, chiar și așa, încă nu cred că l-am terminat întru totul de digerat. Totuși, iată câteva aspecte pentru care cred că ar merita să fie tradus și introdus pe piața de carte internațională.
În primul rând, deși per total ar putea fi considerat un roman greu, apropiat de operele marilor clasici, prin complexitatea firului narativ, al planurilor multiple si al abundenței de personaje pline de vitalitate (fie ele rotunde sau plate), vocea autoare compensează printr-o relatare fluidă. Mai mult, alternanța perspectivelor de "observator rece" si de "participant direct" dinamizează și adâncește misterul celui care povestește, însă fără a crea confuzie, ci doar antrenează cititorul, scoțându-l astfel din monotonie. Mai mult, aceste oscilații de persoana a III-a și persoana întâi, sunt folosite uneori și cu rol de tranziție, îmbrăcând naratorul/naratorii în straiele unor "trubaduri" care călătoresc și duc mai departe poveștile de la castel.
În al doilea rând, elementele de folclor și de basm sunt întrețesute în plasa realismului istoric, prin simbolistica unor numere specifice (trei), prin anumite personaje cu încărcătură mistică (Marula și femeile ei care pot simboliza ielele, moirele sau călăuzele), prin prezicerile făcute de călugări în baza ,,Gromovnicului cel Mare", prin renașterile simbolice ale anumitor personaje (Anghel, de la mezinul care călăuzea negustorii necinstiți pe drumuri ascunse, la spionul asasin al domnitorului Moldovei) și prin inserarea miturilor și a legendelor autohtone (,,Miorița" a lui Bârsan păcuraru). Nu trebuie uitată nici fantezia care, după cum declară și autoarea în notele finale, umple golurile lăsate de izvoarele istorice, compactând astfel distanțe, construind legături surprinzătoare între anumiți conducători, inoculând mentalități prea emancipatoare pentru vremea aceea, raportându-ne la spațiul Țărilor Române (femeia independentă care subminează și confruntă autoritatea masculină, legenda tigroaicei din Forlì). Cu toate acestea, tradițiile nu sunt anulate, ci sunt descrise detaliat, astfel încât să reînvie culoarea epocii (rolul druștelor la nunți, tulnicile buciumăreselor), chiar dacă limbajul este ales înadins a fi unul uzual, pentru a nu exista probleme de înțelegere (ici, colo mai apar câteva regionalisme și arhaisme).
În ceea ce privește elementele romantice, ele abundă în descrierea morților (cum e cea a lui Micu din Ciceu), a anumitor cadre naturale, a unor personaje (Bârsan păcuraru, Onufri Îngerul din armata lui Zápolya, a Marinei), a unor povești nespuse (ochii unei doici care ar fi dat culoarea Mănăstirii Voroneț) și a unor simboluri ale afecțiunii (împărțitul camerei dintre Marula și Anghel, ciutăria domnească oferită Chiajnei de Mircea, privitul stelelor și răpirea Marinei de către Stamate după nuntă). Este de adăugat faptul că în povestea Chiajnei, dragostea adevărată nu-și află locul printre uneltiri, interese și jocuri de putere, acest element care deși "înmugureșt" pe alocuri, se ofilește sau este umbrit la fel de repede.
Nu în ultimul rând, acțiunea nu ar putea rezista fără personajele complexe care o susțin. Protagonistă, personaj eponim și rotund, Chiajna, a doua fiică din prima căsătorie al lui Petru Rareș, definește un caracter mândru, puternic, ambițios, aprig, demn de o descendentă a lui Ștefan cel Mare, o adevărată luptătoare (după decesul lui Mircea Ciobanul Vodă, chiar literalmente), care e dispusă să facă orice pentru a-și proteja copiii și tronul, chiar și să spargă orânduirile tradiționale. Din acest punct de vedere, personajul se apropie asimptotic de unul feminin modern, independent în gândire, credințe și acțiuni, un spirit masculin în corp de femeie. Pe lângă ea, lista personajelor feminine puternice (fiecare în felul ei) poate continua cu doamne Elena, Marula, Maria și Bălașa Craiovescu, Dobra și Ruxandra. Alte personaje fascinante, demne de menționat pentru savoare lor ar fi Petru Rareș, Anghel, Grigore barbierul, "vraciul" Lăcustă, banul de Izvorani și fiii lui, Dumitrița, Macarie, Ioan Norocea, Manase, ba chiar și Ahmet, Roxelana și Soliman, iar lista poate continua. În plus, mai toate personajele introduse pe scena romanului primesc o poveste verosimilă, care poate sta în picioare și în mod independent față de acțiunea propriu-zisă.
Din punct de vedere al aspectelor constructive care ar putea fi mai puțin populare în rândul cititorilor, aș aminti un număr foarte mare de planuri narative și de personaje episodice, care pot îngreuna acțiunea, creând chiar și confuzie. De asemenea, unele tranziții între scene și conexiuni între vest și est pot părea uneori puțin prea forțate, diminuând parțial din veridicitate. În plus, prin amestecul de fantezie și realitate istorică, cititorul poate asimila eronat anumite evenimente și personaje ca fiind veritabile (deși aici trebuie admirată și măiestria condeiului care reușește să dea această impresie).
În concluzie, chiar dacă lectura acestui roman a fost destul de lentă, îl recomand cu inima deschisă tuturor amatorilor de istorie, personaje feminine puternice, de folclor și basm, de uneltiri, tensiuni și schimbări de situație, care îți urcă inima în gât.
June 26, 2025
Primul roman istoric în care descrierile nu m-au plictisit, m-au fascinat, m-au făcut să recitesc paragrafe și să descopăr uluită niște vremuri care explică multe din tendințele acestui popor, mai ales din sudul țării.
Apoi a fost transformarea Chiajnei, destinul fiicei de domn ce trebuie să se supună nevoilor de alianță, care își acceptă destinul cu demnitate si luptă până în ultima clipă pentru copiii ei.
Urzeala tronurilor de România are corespondent real în istorie - Doamna Chiajna a condus Țara Românească timp de 7 ani și a condus oastea în lupte pentru apărarea tronului fiului ei. Fapte absolut remarcabile pentru condiția femeii în secolul al XVI-lea.
Apoi a fost transformarea Chiajnei, destinul fiicei de domn ce trebuie să se supună nevoilor de alianță, care își acceptă destinul cu demnitate si luptă până în ultima clipă pentru copiii ei.
Urzeala tronurilor de România are corespondent real în istorie - Doamna Chiajna a condus Țara Românească timp de 7 ani și a condus oastea în lupte pentru apărarea tronului fiului ei. Fapte absolut remarcabile pentru condiția femeii în secolul al XVI-lea.
June 6, 2024
O capodopera!! De la frumusețea scrisului, de la detaliile povestirii, la documentarea și descrierea timpurilor.. pur și simplu - wow, nu am cuvinte sa exprim cat de mult mi-a plăcut aceasta carte!!
August 9, 2025
În umbra de piatră a bunicului său, Ștefan cel Mare, Chiajna își croiește drumul printr-o lume a tronurilor instabile și a intrigilor fără sfârșit. Romanul Simonei Antonescu nu este doar povestea unei domnițe devenite doamnă a Țării Românești, ci și cronica unei femei care a purtat pe umeri moștenirea unei dinastii legendare.
„Chiajna din Casa Mușatinilor” de Simona Antonescu este un roman amplu despre femei puternice, fiecare având un rol aparte în fresca istorică a secolului al XVI-lea: Chiajna, fiica domnitorului Petru Rareș și soția lui Mircea Ciobanul, rămasă în istorie ca una dintre cele mai influente și controversate doamne ale Țării Românești; Marula, negustoreasă isteață și curajoasă, capabilă să ducă vești și secrete între marile curți ale vremii; sultana Roxelana, celebra soție a sultanului Suleiman Magnificul, femeie de o ambiție rară care a influențat decisiv politica Imperiului Otoman, și Doamna Elena, soția domnitorului Petru Rareș, un model de diplomație și comunicare asertivă, cu o eleganță a exprimării dobândită din experiență, nu din cărți. Autoarea reușește să le contureze cu atenție, surprinzând nu doar faptele, ci și strategia și forța interioară care le-au definit.
Simona Antonescu nu se limitează la prezentarea unor evenimente izolate din istoria românilor, ci oferă un tablou complex al epocii, în care intrigile politice, alianțele și trădările se împletesc cu povești personale. Detaliile numeroase – pentru unii cititori poate prea abundente – au fost pentru mine o reală încântare, pentru că iubesc istoria românilor și m-am bucurat să o însoțesc pe Chiajna din copilărie până la maturitatea ei politică. Toate aceste informații minuțios așezate m-au transportat înapoi în timp, făcându-mă să trăiesc alături de personaje atât momentele de bucurie, cât și pe cele de cumpănă.
Lectura m-a purtat prin locuri pe care le-am vizitat deja – Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Târgoviștei, atelierul lui Coresi – dar și prin locuri pe care îmi doresc să le descopăr: Cetatea Ciceului, Curtea Veche (fosta Cetate a Bucureștilor), Biserica Domnească „Buna Vestire”, construită de Mircea Ciobanul la dorința Chiajnei, și Mănăstirea Dealu.
Chiar dacă intervențiile narative de tip „Eram și noi acolo…” m-au derutat inițial, la final am înțeles sensul lor și legătura cu povestea.
Romanul mi-a confirmat că eroinele din povești pot influența eroinele din viața reală și că o mână de oameni motivați este mai puternică decât o întreagă mulțime de oameni plătiți.
Nu am citit această carte ca pe oricare alta; în fundal, am avut permanent în minte vocile din filmul istoric „Ștefan cel Mare – Vaslui 1475” regizat de Mircea Drăgan, ceea ce a intensificat legătura mea cu această poveste.
„Chiajna din Casa Mușatinilor” rămâne, pentru mine, o incursiune fascinantă într-o epocă de mari frământări, dominată de figuri feminine memorabile și de o eroină principală care îmbină luciditatea cu forța și spiritul de sacrificiu.
Pe cuvânt că am încercat să îi găsesc un defect (așa sunt eu, când citesc o carte mult lăudată caut să văd dacă îi găsesc vreun cusur, iar când citesc una slab cotată, caut să aflu ce are bun și frumos 🤷) și am găsit, nu neg, are multe detalii, uneori poate prea multe, dar mie tare mi-a plăcut asta. (știu că am mai spus asta🙈)
Am lăcrimat de emoția reîmpăcării Chiajnei cu doamnele ei (druștele de la nuntă), am plâns pentru tristețea Izvoranilor la pierderii a trei copii în aceeași zi. 😓
Mi-a plăcut să trăiesc timp de trei săptămâni alături de Chiajna, urmașă destoinică a lui Ștefan cel Mare, care a dat dovadă de inteligență, curaj, îndrăzneală, hotărâre, determinare, dârzenie, luciditate în fața primejdiilor, fiind în același timp o mamă capabilă de orice jertfă pentru copiii săi, chiar cu prețul de a-i mâhni nerespectându-le dorințele.
Așa cum Ștefan a fost stânca pe care s-a clădit un regat, Chiajna rămâne simbolul unei epoci în care femeile au știut să fie mai mult decât umbre în spatele tronurilor – au fost forța care a modelat viitorul.
Recomand această carte tuturor celor pasionați de istorie în general și de istoria românilor în special. De la mine primește 5 ⭐.
📖 "Cu fiecare om ce apare pentru prima oară în viața ta, poți fi, la rândul tau, un nou om. Fiecare persoană pe care o cunoști este o pagină albă din tine însuți. Acela o va scrie așa cum îi dictezi. Toți cei din mijlocul cărora ne ducem viața oglindesc fețe ale noapte pe care le-am arătat la un moment dat, iar oglindirile acestea în ceilalți ne compun chipul întreg."
📖 "Când nu poți scoate sabia împotriva lor pentru că sunt ai tăi, lasă lupta pe seama tăcerii. O tăcere apasă, e greu de suportat și de aceea poate convinge. O tăcere poate arăta cine este stăpânul și la cine se află puterea."
📖 "Stirpea trădătorilor nu va dispărea niciodată de pe fața pământului. Îi omori pe ăștia, răsar alții. Puterea naște dușmani. Numai dacă nu ai putere nu ai dușmani."
📖 "Nu-și dușmănea durerea. O întâmpina ca pe o ibovnică năzuroasă și rea, a cărei sălbăticie farmecă și supune cu atât mai mult bărbații. [...] durerea poate fi cel mai bun învățător din lume."
📖 "Răutatea lumii e stăvilită de părinți. Poți dormi noaptea pentru că, în subconștient, știi că părinții nu dorm. După moartea lor însă descoperi dintr-odată că tu ești generația care nu trebuie să doarmă, ai devenit părintele lumii, cel care veghează. Greutatea s-a mutat pe umerii tăi. Faci acum parte din tagma celor mai singuri oameni de pe pământ: părinții care nu mai au părinți."
📖 "Cronicile erau deșertăciune. Să lași o moștenire în urma ta era deșertăciune. Totul era zădărnicie. Singurul adevăr al vieții era moartea."
📖 "Sentimentul de singurătate e inceputul sfârșitului."
📖 "...este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit. Căci despre oameni se poate spune în general lucrul acesta: sunt nerecunoscători, schimbători, prefăcuți și ascunși, că fug de primejdii și sunt lacomi de câștig."
„Chiajna din Casa Mușatinilor” de Simona Antonescu este un roman amplu despre femei puternice, fiecare având un rol aparte în fresca istorică a secolului al XVI-lea: Chiajna, fiica domnitorului Petru Rareș și soția lui Mircea Ciobanul, rămasă în istorie ca una dintre cele mai influente și controversate doamne ale Țării Românești; Marula, negustoreasă isteață și curajoasă, capabilă să ducă vești și secrete între marile curți ale vremii; sultana Roxelana, celebra soție a sultanului Suleiman Magnificul, femeie de o ambiție rară care a influențat decisiv politica Imperiului Otoman, și Doamna Elena, soția domnitorului Petru Rareș, un model de diplomație și comunicare asertivă, cu o eleganță a exprimării dobândită din experiență, nu din cărți. Autoarea reușește să le contureze cu atenție, surprinzând nu doar faptele, ci și strategia și forța interioară care le-au definit.
Simona Antonescu nu se limitează la prezentarea unor evenimente izolate din istoria românilor, ci oferă un tablou complex al epocii, în care intrigile politice, alianțele și trădările se împletesc cu povești personale. Detaliile numeroase – pentru unii cititori poate prea abundente – au fost pentru mine o reală încântare, pentru că iubesc istoria românilor și m-am bucurat să o însoțesc pe Chiajna din copilărie până la maturitatea ei politică. Toate aceste informații minuțios așezate m-au transportat înapoi în timp, făcându-mă să trăiesc alături de personaje atât momentele de bucurie, cât și pe cele de cumpănă.
Lectura m-a purtat prin locuri pe care le-am vizitat deja – Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Târgoviștei, atelierul lui Coresi – dar și prin locuri pe care îmi doresc să le descopăr: Cetatea Ciceului, Curtea Veche (fosta Cetate a Bucureștilor), Biserica Domnească „Buna Vestire”, construită de Mircea Ciobanul la dorința Chiajnei, și Mănăstirea Dealu.
Chiar dacă intervențiile narative de tip „Eram și noi acolo…” m-au derutat inițial, la final am înțeles sensul lor și legătura cu povestea.
Romanul mi-a confirmat că eroinele din povești pot influența eroinele din viața reală și că o mână de oameni motivați este mai puternică decât o întreagă mulțime de oameni plătiți.
Nu am citit această carte ca pe oricare alta; în fundal, am avut permanent în minte vocile din filmul istoric „Ștefan cel Mare – Vaslui 1475” regizat de Mircea Drăgan, ceea ce a intensificat legătura mea cu această poveste.
„Chiajna din Casa Mușatinilor” rămâne, pentru mine, o incursiune fascinantă într-o epocă de mari frământări, dominată de figuri feminine memorabile și de o eroină principală care îmbină luciditatea cu forța și spiritul de sacrificiu.
Pe cuvânt că am încercat să îi găsesc un defect (așa sunt eu, când citesc o carte mult lăudată caut să văd dacă îi găsesc vreun cusur, iar când citesc una slab cotată, caut să aflu ce are bun și frumos 🤷) și am găsit, nu neg, are multe detalii, uneori poate prea multe, dar mie tare mi-a plăcut asta. (știu că am mai spus asta🙈)
Am lăcrimat de emoția reîmpăcării Chiajnei cu doamnele ei (druștele de la nuntă), am plâns pentru tristețea Izvoranilor la pierderii a trei copii în aceeași zi. 😓
Mi-a plăcut să trăiesc timp de trei săptămâni alături de Chiajna, urmașă destoinică a lui Ștefan cel Mare, care a dat dovadă de inteligență, curaj, îndrăzneală, hotărâre, determinare, dârzenie, luciditate în fața primejdiilor, fiind în același timp o mamă capabilă de orice jertfă pentru copiii săi, chiar cu prețul de a-i mâhni nerespectându-le dorințele.
Așa cum Ștefan a fost stânca pe care s-a clădit un regat, Chiajna rămâne simbolul unei epoci în care femeile au știut să fie mai mult decât umbre în spatele tronurilor – au fost forța care a modelat viitorul.
Recomand această carte tuturor celor pasionați de istorie în general și de istoria românilor în special. De la mine primește 5 ⭐.
📖 "Cu fiecare om ce apare pentru prima oară în viața ta, poți fi, la rândul tau, un nou om. Fiecare persoană pe care o cunoști este o pagină albă din tine însuți. Acela o va scrie așa cum îi dictezi. Toți cei din mijlocul cărora ne ducem viața oglindesc fețe ale noapte pe care le-am arătat la un moment dat, iar oglindirile acestea în ceilalți ne compun chipul întreg."
📖 "Când nu poți scoate sabia împotriva lor pentru că sunt ai tăi, lasă lupta pe seama tăcerii. O tăcere apasă, e greu de suportat și de aceea poate convinge. O tăcere poate arăta cine este stăpânul și la cine se află puterea."
📖 "Stirpea trădătorilor nu va dispărea niciodată de pe fața pământului. Îi omori pe ăștia, răsar alții. Puterea naște dușmani. Numai dacă nu ai putere nu ai dușmani."
📖 "Nu-și dușmănea durerea. O întâmpina ca pe o ibovnică năzuroasă și rea, a cărei sălbăticie farmecă și supune cu atât mai mult bărbații. [...] durerea poate fi cel mai bun învățător din lume."
📖 "Răutatea lumii e stăvilită de părinți. Poți dormi noaptea pentru că, în subconștient, știi că părinții nu dorm. După moartea lor însă descoperi dintr-odată că tu ești generația care nu trebuie să doarmă, ai devenit părintele lumii, cel care veghează. Greutatea s-a mutat pe umerii tăi. Faci acum parte din tagma celor mai singuri oameni de pe pământ: părinții care nu mai au părinți."
📖 "Cronicile erau deșertăciune. Să lași o moștenire în urma ta era deșertăciune. Totul era zădărnicie. Singurul adevăr al vieții era moartea."
📖 "Sentimentul de singurătate e inceputul sfârșitului."
📖 "...este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit. Căci despre oameni se poate spune în general lucrul acesta: sunt nerecunoscători, schimbători, prefăcuți și ascunși, că fug de primejdii și sunt lacomi de câștig."
October 25, 2025
„Chiajna din Casa Mușatinilor” e genul de ficțiune istorică savuroasă care îmbină faptele reale cu drama personală într-o țesătură unitară plină de culoare. Romanul o surprinde pe Chiajna în mai multe momente ale vieții, din copilărie până în postura de Doamnă a Țării Românești, dezvăluind o copilă curioasă și încăpățânată, nerăbdătoare să crească, dar și o Chiajna matură, portretizată ca o figură puternică, inteligentă, temperamentală și cu un orgoliu dinastic moștenit de la bunicul ei, Ștefan cel Mare, și întărit de tatăl ei, Petru Rareș. Ea este femeia care sfidează convențiile epocii, luptând cu arme și diplomație pentru tronul Valahiei, pentru viitorul celor 6 copii ai săi.
Narațiunea excelează când vizitează luptele pentru putere, urzelile politice, corupția, mentalitățile vremii și condiția femeii într-o lume dominată de bărbați. Totodată autoarea reușește să redea meșteșugit atmosfera medievală moldovenească și cea valahă, cultura și obiceiurile acelor vremuri, limbajul locurilor, tradițiile si tot ce ține de imersiunea într-o lume autentică. Lumea imaginată de Simona e palpabilă, are miros, gust, foșnește și sclipește în noaptea istoriei ca Codrul Vlasiei și focurile de lemne în jurul căruia se adunau strămoșii la sărbători.
Narațiunea excelează când vizitează luptele pentru putere, urzelile politice, corupția, mentalitățile vremii și condiția femeii într-o lume dominată de bărbați. Totodată autoarea reușește să redea meșteșugit atmosfera medievală moldovenească și cea valahă, cultura și obiceiurile acelor vremuri, limbajul locurilor, tradițiile si tot ce ține de imersiunea într-o lume autentică. Lumea imaginată de Simona e palpabilă, are miros, gust, foșnește și sclipește în noaptea istoriei ca Codrul Vlasiei și focurile de lemne în jurul căruia se adunau strămoșii la sărbători.
December 23, 2024
Stiu ca cititul si aprecierea unei carti este atat de subiectiva (de aceea scriu rareori review-uri), dar acum trebuie sa spun despre aceasta carte ca mi-a oferit 750 de pagini de pure delight! E drept ca mi-a luat mult timp sa o citesc, vreo 4-5 luni, dar e bine asa, pentru ca ritmul textului se potrivese cu ritmul vremurilor descrise in carte si nu am vrut sa ma grabesc cu cititul. Mi-a placut foarte mult faptul ca dincolo de o reconstituire istorica plina de migala, unde Simona Antonescu straluceste, cu detalii si scene superbe (ar putea fi un film sau un serial), e o poveste despre varstele femeii - o urmarim pe Chiajna trecand din copilarie, adolescenta, femeie casatorita, mama, vaduva si batrana, cu toate descoperirile care vin pe parcursul vietii si incercarilor ei. Oare cate Chiajne avea sa mai descopere in ea insasi, se intreaba personajul, si eu impreuna cu ea.
May 5, 2024
Oh my! Oh my!
Am plecat spre Simona Antonescu, la prima întâlnire, cu foarte mari așteptări! Acestea mi-au fost însutit depășite! Un roman MI NU NAT!
La început mi-am amintit de Shogun, apoi m-am gândit la Rebreanu, după aceea am zburat spre marii ruși. Apoi mi-am dat seama seama, Chiajna din Casa Mușatinilor este ceva aparte. O poveste scrisă într-un limbaj vechi, frumos. Ce femeie, Chiajna asta! Și ce frumos a povestit-o scriitoarea!
Pentru mine romanul ăsta este (deocamdată, deși cu greu poate fi răsturnat) cel mai bun din anul acesta!
Românii noștri (și contemporani) știu să scrie!!!!
Am trăit în romanul ăsta! Am fost ore bune în Suceava, în Cetatea Bucureștilor, în caravana negustoreselor, am simțit frigul zidurilor, mirosul morții...
Am plecat spre Simona Antonescu, la prima întâlnire, cu foarte mari așteptări! Acestea mi-au fost însutit depășite! Un roman MI NU NAT!
La început mi-am amintit de Shogun, apoi m-am gândit la Rebreanu, după aceea am zburat spre marii ruși. Apoi mi-am dat seama seama, Chiajna din Casa Mușatinilor este ceva aparte. O poveste scrisă într-un limbaj vechi, frumos. Ce femeie, Chiajna asta! Și ce frumos a povestit-o scriitoarea!
Pentru mine romanul ăsta este (deocamdată, deși cu greu poate fi răsturnat) cel mai bun din anul acesta!
Românii noștri (și contemporani) știu să scrie!!!!
Am trăit în romanul ăsta! Am fost ore bune în Suceava, în Cetatea Bucureștilor, în caravana negustoreselor, am simțit frigul zidurilor, mirosul morții...
January 1, 2026
Un roman istoric al carui fir narativ a fost tesut cu migala in jurul doamnei Chiajna, fiica lui Petru Rares si sotie a domnitorului Mircea Ciobanul.
Cu ajutorul unui personaj fictiv, negustoreasa Marula,autoarea ne poarta si pe la curtile celor mai importanti suverani din Europa la mijlocul secolului al XVI-lea.
,,Fiecare are o parte infricosatoare, urata.E de datoria fiecaruia sa o pastreze inauntru, unde nu raneste pe nimeni.Sa nu ajunga in purtari.” Pag. 700
Cu ajutorul unui personaj fictiv, negustoreasa Marula,autoarea ne poarta si pe la curtile celor mai importanti suverani din Europa la mijlocul secolului al XVI-lea.
,,Fiecare are o parte infricosatoare, urata.E de datoria fiecaruia sa o pastreze inauntru, unde nu raneste pe nimeni.Sa nu ajunga in purtari.” Pag. 700
May 14, 2024
3,5*
Extrem de bine documentata, reda foarte bine atmosfera vremii, obiceiurile, modul de a vorbi. Chiajna e un personaj complex, nu e o eroina liniara. Sunt fană a romanelor istorice si m-am bucurat sa citesc Chiajna.
Modul de a scrie e insa mult prea studiat, mult prea dramatic, artificial - pana in punctul in care intrerupe firul narativ pentru mine, uneori.
Extrem de bine documentata, reda foarte bine atmosfera vremii, obiceiurile, modul de a vorbi. Chiajna e un personaj complex, nu e o eroina liniara. Sunt fană a romanelor istorice si m-am bucurat sa citesc Chiajna.
Modul de a scrie e insa mult prea studiat, mult prea dramatic, artificial - pana in punctul in care intrerupe firul narativ pentru mine, uneori.
August 15, 2025
Soap opera istoric, cu exagerările de rigoare. Nu e genul meu, dar sunt amatori destui.
March 19, 2024
plăcută - idealizare și multă istorie greșită.
3,5*
3,5*
April 9, 2024
Extraordinară carte!
Displaying 1 - 30 of 68 reviews