From the Tree to the Labyrinth: Historical Studies on the Sign and Interpretation

by Umberto Eco, Anthony Oldcorn (Translator)

The way we create and organize knowledge is the theme of From the Tree to the Labyrinth, a major achievement by one of the world's foremost thinkers on language and interpretation. Umberto Eco begins by arguing that our familiar system of classification by genus and species derives from the Neo-Platonist idea of a "tree of knowledge." He then moves to the idea of the dictionary, which—like a tree whose trunk anchors a great hierarchy of branching categories—orders knowledge into a matrix of definitions. In Eco's view, though, the dictionary is too rigid: it turns knowledge into a closed system. A more flexible organizational scheme is the encyclopedia, which—instead of resembling a tree with finite branches—offers a labyrinth of never-ending pathways. Presenting knowledge as a network of interlinked relationships, the encyclopedia sacrifices humankind's dream of possessing absolute knowledge, but in compensation we gain the freedom to pursue an infinity of new connections and meanings.

Moving effortlessly from analyses of Aristotle and James Joyce to the philosophical difficulties of telling dogs from cats, Eco demonstrates time and again his inimitable ability to bridge ancient, medieval, and modern modes of thought. From the Tree to the Labyrinth is a brilliant illustration of Eco's longstanding argument that problems of interpretation can be solved only in historical context.

Genres: Philosophy, Nonfiction, History, Linguistics, Italy, Psychology, Semiotics

640 pages, Hardcover

First published January 1, 1990

About the author

Umberto Eco was an Italian medievalist, philosopher, semiotician, novelist, cultural critic, and political and social commentator. In English, he is best known for his popular 1980 novel The Name of the Rose, a historical mystery combining semiotics in fiction with biblical analysis, medieval studies and literary theory, as well as Foucault's Pendulum, his 1988 novel which touches on similar themes.

Eco wrote prolifically throughout his life, with his output including children's books, translations from French and English, in addition to a twice-monthly newspaper column "La Bustina di Minerva" (Minerva's Matchbook) in the magazine L'Espresso beginning in 1985, with his last column (a critical appraisal of the Romantic paintings of Francesco Hayez) appearing 27 January 2016. At the time of his death, he was an Emeritus professor at the University of Bologna, where he taught for much of his life. In the 21st century, he has continued to gain recognition for his 1995 essay "Ur-Fascism", where Eco lists fourteen general properties he believes comprise fascist ideologies.

Reviews

[Valeriu Gherghel · Rating 4 out of 5]

Un volum impresionant. Îți lasă impresia că, în materie de literatură medievală, Umberto Eco a citit tot. Studiile sale sînt remarcabile prin erudiție și ingeniozitate. Fiindcă nu are rost să descriu întregul volum, m-aș opri la ceea ce autorul a numit complexul lui Themistocle (p.70 sq).

Complexul în cauză nu denumeşte un fapt de psihologie strictă, precum complexele pe care le-a examinat Sigmund Freud (și urmașii). Nu este vorba de ceva asemănător complexului oedipian, să zicem. În acest caz, semnificaţia termenului „complex” este, am impresia, mai aproape de sensul pe care i-l dădea Gaston Bachelard, cînd vorbea, în Psihanaliza focului, despre complexul lui Empedocle. Dar complexul care l-a chinuit pe temutul general grec (sec.VI-V în. Hr) era, în primul rînd, un complex cultural.

Umberto Eco aminteşte că Themistocle – om înzestrat cu o memorie prodigioasă – se plîngea tocmai de faptul că nu mai putea uita nimic din ceea ce învățase cîndva. El nu avea nevoie de o artă a memoriei, ci de o artă a uitării: o ars oblivionis. Voia să uite, nu să reţină. Cuiva care i-a propus un instrument care să-i faciliteze memoria, Themistocle i-a ripostat, mărturisindu-i că „i-ar fi făcut mai bine dacă l-ar fi învăţat mai degrabă să uite decît să-şi amintească”. În orice caz, nu este recomandat să ai o memorie prea încărcată.

Cel care ţine minte cu mare precizie o mulțime de lucruri riscă să nu mai ţină minte nimic, iar memoria celui care, precum personajul Funes descris într-o povestire de neuitat redactată de Jose Luis Borges, reţine orice nu este un sprijin foarte bun pentru intelect şi raţionamente. Pentru a gîndi e nevoie de abstracţii. Iar cel ce reţine, precum Funes, fiecare nuanţă a frunzelor în amurg nu mai poate ajunge, dincolo de infinitatea senzațiilor, la conceptul de culoare.

Cu un complex al lui Themistocle se confruntă cultura îndeosebi după invenţia tiparului. Trăim fără tăgadă un exces al informaţiei. Într-o lume a abundenţei, pînă şi cărţile, pînă şi cunoştinţele, pînă şi manualele sînt în exces. Problema e, astăzi, aceea de a discrimina: trebuie să învățăm să alegem din această ofertă excesivă cunoştinţele utile şi să le trecem în uitare pe cele marginale. Dar este cu putinţă acest fapt? Nu putem uita deliberat, aşa cum voia Immanuel Kant, de pildă, să uite numele Lampe, după ce-l concediase pe servitorul cu acest nume.

În zadar a notat filosoful într-un carnet: „Numele Lampe nu mai trebuie ţinut minte!”. Notaţia însăşi este un semn că nu-l putea uita pe neprețuitul lui servitor izgonit…

***
Transcriu fișa de lectură pe tema „complexului”. În De oratore (II: 74), Cicero aminteşte cazul lui Themistocle. Deşi avea o memorie prodigioasă, Themistocle era nefericit. Problema lui nu era aceea de a ţine totul minte, ci aceea de a uita (pp.70-71). „Spaima excesului” de informaţie culminează după introducerea tiparului. În acest moment, are loc trecerea „de la primatul reminiscenţei la primatul uitării” (e citat Cevolini, 2006: 6). Este inventată o ars excerpendi, arta de a redacta fişe şi rezumate, pentru a putea reţine numai ceea ce se crede indispensabil şi a lăsa deoparte informaţiile marginale” (p.78). Culturile anulează „informaţia excedentară” sau o trec în latenţă (p.79). Deja în Libellus apologeticus, călugărul dominican Vincent de Beauvais (sec. XIII) se arăta înspăimîntat de creşterea peste măsură a cunoştinţelor: „pretutindeni, știința a sporit amețitor” (p.80).

[mahatmanto]

"definition says what something is, whereas a demostration proves that something is. those who define do not prove that something exists" [p.9]
---

[sue rr · Rating 4 out of 5]

Já havia lido quase todo quando de repente decidi voltar ao início, agora com o intuito de compreender o universo da Idade Média e sua relação com a linguagem. Sob esse novo viés, consegui dar muito mais sentido aos textos do que quando buscava compreender um pouco mais sobre a linguagem por si só. Até mesmo os livros teóricos nos exigem um certo timing, essa é a lição que acabei aprendendo. Você pode dominar um pouco o assunto e querer saber mais, no entanto é preciso um bom background para que as teorias sejam mais úteis.

[Giulio · Rating 4 out of 5]

Una raccolta di saggi di semiotica, linguistica e filosofia. La maggior parte dei saggi è molto interessante e solo alcuni risultano destinati ad un solo pubblico di esperti.
Oramai, con questo libro, mi è venuto il sospetto che Eco brilli, in ambito saggistico, soprattutto quando deve trattare temi "secondari" e "curiosità", dove emerge pienamente la sua profonda passione (questo in opposizione al Trattato di Semiotica Generale, dove secondo me ha più volte complicato inutilmente concetti e passaggi).

[laurentiu]

0

[ordinary beraldo · Rating 4 out of 5]

A reconstrução histórica do estudo filosófico dos signos é de fôlego, uma leitura que requer constantes voltas ao texto.

[Octavio Aragao · Rating 5 out of 5]

Quase dez anos de leitura.
Um baita livro teórico que vai fundamentar diversas aulas daqui para a frente.
Destaque para o desenvolvimento e estudo do conceito de “metáfora” que percorre dois capítulos e sua consequente importância para a definição tanto da nomenclatura, quanto do conceito de “realidade”.
O capítulo 9, que discorre sobre a “história da denotação”, e vai de Aristoteles a Ockham, estabeleceu algumas diretrizes para meus próprios estudos sobre a linguagem contemporânea e como desenvolver melhores narrativas ficcionais.
Esse livro está me forçando a reler Kant com redobrada atenção e abraçar Peirce, ação que sempre me deu calafrios.

[Alan Lindsay · Rating 5 out of 5]

The last essay was the most interesting--and in response to it a book could be written. It skims the topic of meaning that was every philosopher's response to Derrida (and Nietzsche) twenty years ago. The first essay is almost as interesting, the title essay. The middle 16 each has its value, and the romp through medieval linguistics is perhaps more useful to the specialist than the struggling nonspecialist, but still valuable to the latter (me). As with many books that cover that period, one must realize from the analyses not how far we've come since then but how far along they already were.

[Jacques le fataliste et son maître · Rating 4 out of 5]

Raccolta di studi ciascuno dei quali si situa all’interno di un preciso contesto e dibattito culturale (talvolta con una terminologia “tecnica” specifica): filosofia del linguaggio, storia della filosofia, semiotica, critica letteraria ecc.
Quasi sempre, però, la lettura dei saggi è stimolante anche per il lettore non specialista e permette l’approfondimento di vari aspetti della cultura europea, dei meccanismi della comunicazione e del pensiero ecc.