Amintiri din prezent

by Nichita Stănescu

Genres: Poetry, Romanian Literature

Unknown Binding

First published January 1, 1985

About the author

He made his literary debut in the Tribuna literary magazine.

For much of his career, Stănescu was a contributor to and editor of Gazeta Literară, România Literară and Luceafărul.

His editorial debut was the poetry book Sensul iubirii ("The Aim of Love"), which appeared under the Luceafărul selection, in 1960. The last volume of poetry published in his lifetime was Noduri şi semne ("Knots and Signs"), published in 1982. He died of hepatitis.

Nichita Stănescu received numerous poetry awards, of which the most important was the Herder Prize (1975) as well as a Nobel Prize nomination.
Unfortunately, he died relatively young, leaving behind some of the most important poetry in post-war Romanian literature.

(Source: Wikipedia)

Reviews

[Andrei Tamaş · Rating 3 out of 5]

Fără doar și poate, cel mai mare neajuns al lui Nichita Stănescu este acela că folosește anumite concepte cu un alt sens decât cel comun și nu le definește, ceea ce îl face insuportabil de citit. Este, poate, motivul pentru care, pentru mine, parcurgerea volumului a durat nu mai puțin de trei luni.
Desigur, nu poți obiecta nimic în privința asta cu privire la arta lui poetică. Acolo se numește metaforă. Dar în proză/ publicistică nu ai cum să faci una ca asta, nu fără a-ți asuma marele neajuns de a nu fi înțeles.
Desigur, acest volum de publicistică este unul postum, selecția fiind realizată de Gheorghe Tomozei, care, poate, nu a fost tocmai inspirat cu așezarea textelor în volum, căci am reușit să fac legătura între anumite pasaje când nici nu mă așteptam. :)

[teodosia · Rating 3 out of 5]

Să exişti mereu tânăr, tulburat, fericit, revoltat, să aspiri, să fii erou, să exişti vrând să fii descoperitor de noi pământuri, să exişti, să visezi la nemurire. M-am întrebat de multe ori de ce în secolul nostru nimeni nu mai caută nemurirea decât în chinul limitat al artelor, alegând artele ca scop în sine pentru căutarea veşniciei. Ce siguranţă a făcut ca adolescenţii şi bătrânii secolului nostru să dorească să existe şi atât, ce cunoaştere definitivă a condiţiei noastre biologice i-a făcut să prefere viaţa ca atare şi nu nemurirea? Dar tot ce e viu pe pământ e supus veşniciei, pe morţii iubiţi de anul trecut nu i-am pierdut definitiv, fiinţa lor s-a dezagregat în fiecare ţesut al nostru, de aceea noi nu putem să-i uităm niciodată. Dar tot ce e viu pe pământ e supus veşniciei, iarba de astă vară n-a pierit, a trecut simplu din ciclu în ciclu, din organism în organism şi de unde nu ştim că ea nu este chiar pielea gingaşă a noului născut. A fi, a fi, a fi, cu disperare a exista peste limite; tristeţe, nenoroc, fericit, zdravăn şi gata oricând să începi totul de la început, a fi cu îndârjire, a trăi atâta timp cât ceea ce e mai scump în tine e viu pe Pământul pe care nimeni nu-l poate opri să existe unic şi uriaş în Univers.

pornind de la acest citat am început a citi cartea și am ajuns la concluzia că am înțeles proza lui Nichita (într-o oarecare măsură, ce-i drept) doar când îmi ardeau ochii de nesomn. nu m-am putut apropia de ea decât în ceasurile în care simțeam că următorul rând va fi ultimul, următoarea pagină va fi ultima, mă luptam chiar cu gândul de a o abandona, tocmai din cauza dificultății cu care am citit-o. nu știu acum dacă regret sau nu că am dus-o până la capăt. m-au înduioșat rândurile despre Vasile Pârvan, preocuparea lui Nichita pentru înaintași m-a surprins, tocmai pentru că nu o bănuiam.
dar cred însă că proza lui trebuie citită abia după ce te acomodezi cu poeziile. textele sunt încărcate de dubluri înțelesuri, se trece de la literatură la fizică la problema posesiunii și e un continuu joc pe care trebuie să-l urmărești pentru a rămâne antrenat în el.
idee de drinking game: bea un shot de fiecare dată când ești nevoit să reiei un paragraf pentru că nu l-ai înțeles după prima citire!

[Evil Muffin · Rating 5 out of 5]

Și asta tot cu vin se citește.