Scepticismul la cărțile hype-uite!

Sunt o persoană foarte sceptică de felul meu dar când vine vorba de cărți e și mai și! De exemplu, nu m-aș fi atins în veci de Mincinoșii dacă Irina nu spunea că i se pare o carte foarte proastă… căci mai degrabă acesta este genul de carte care mă atrage pe mine și nu de puține ori mi s-a întâmplat ca mie să îmi placă ceva ce mulți alții au urât. Sunt sceptică pentru că mă gândesc că unde atâția oameni văd perfecțiunea, parcă îmi vine mie să scormonesc după mizerii; mă zgârie pe creier ideea că o carte e ridicată în slăvi fără merit, cum se întâmplă deseori.

Problema e că romanele nou-lansate nu vor fi niciodată o prioritate pentru mine, cel puțin nu atunci când sunt lansate. În general, citesc romanele super hyp-euite după câțiva ani de la momentul lor de glorie, cum mi s-a întâmplat cu Sub aceeași stea, de exemplu. Pur și simplu nu vreau să fiu prinsă de o febră generală care poate pe de o parte să mă influențeze și pe de alta, pur și simplu să mă scoată din sărite căci asta ar afecta viziunea mea asupra respectivei cărți. Prefer să fac parte din fandom-ul unei cărți după ce apele s-au mai liniștit și s-a trecut deja la filme, dacă e cazul (ex.: Jocurile Foamei).

Există foarte puține situații în care o carte nou apărută la noi sau la nivel internațional ar urca instant în topul meu de priorități (cum ar fi Cristina Nemerovschi – dacă ar scoate o carte astă seară la ora zece, până mâine probabil o voi fi și citit deja) așa că nu-mi bat deloc capul cu noile apariții, ci doar îmi arunc un ochi pe listele de acest gen din curiozitate. Un alt exemplu e cartea asta care face parte dintr-o trilogie, din câte am înțeles – Tuturor băieților pe care i-am iubit. O să aștept Cartepidemia și/sau recenziile celor cinci de pe YouTube și poate, poate îmi va stârni interesul și o voi citi peste un an sau doi când o voi putea obține la un preț mic pe undeva. Așa mi se întâmplă de cele mai multe ori. Și-așa am o grămadă de alte cărți de citit și fără această nou-venită despre care nu știu mare lucru… și nu-mi place să-mi ascum acest gen de risc, să-mi pierd timpul cu o carte pe care mai apoi o voi trash-ui doar.

Așa că romanele pe care le citesc s-au adunat pe lista mea din diferite motive, dar rareori sau mai bine zis, cam niciodată printre acesta nu s-a numărat și “x e o carte nouă și vreau s-o citesc pentru a fi la curent”. M-am decis să citesc Sub aceeași stea doar pentru că eram sigură că o să-mi displacă total, chestie care nu e prea departe de adevăr. De cele mai multe ori, sunt foarte fixistă când vine vorba de cărțile pe care vreau să le citesc și pe care NU. Nu există trend sau apariție care să mă facă să-mi schimb opinia. Există mult mai multe dezavantaje în achiziționarea și lecturarea unei noi apariții, decât există avantaje (pornind de la preț și continuând cu masa de influență menționată anterior, ducând la posibila scădere a valorii literare nu din cauza faptului că ar fi prea mainstream ci ideea că mesajul ei se pierde într-o comunitate prea numeroasă de fani; ex.: Sub aceeași stea).

În concluzie, rămân fermă pe poziția că noile apariții nu că nu ar fi pe gustul meu, dar prefer să le las să dospească, nu atât în materie de recenzii și/sau vâlvă, ci pentru a-i stabili EU o importanță în mintea mea și de a lua la final o decizie. Până atunci, voi continua să citesc apariții mai vechi, poate într-o naivă speranță de a recupera câteva decenii de literatură pierdute și pentru a umple niște goluri din mintea mea cu privire la literatura de atunci și nu de acum. Voi cum citiți? Mai mult apariții recente sau mai degrabă cărți mai vechi? De ce?