Andreea Ignat's Blog, page 9

Cum e la Parc Aventura Nativa și de ce îți recomand să mergi și tu

Provocări. Provocări. Provocări.

Îl știți pe Al Bundy care stă ca un leneș, pe canapea, cu berea în mână, în timp ce își amintește cu nostalgie cât de bun era la sport în liceu, acum o mie de ani? Ei bine, da, am avut și eu un flash de ăsta când m-am dus vineri seara la Parc Aventura Nativa, un spațiu recreativ nou-deschis în pădurile de la Bârnova.

De ce am avut un flash cu Al Bundy în mijlocul naturii, într-o seară menită mișcării? Pentru că, la fel ca Al Bundy, și eu am fost foarte tare în liceu. Aveam o condiție fizică excelentă, eram prima la viteză și îi luam pe toți cu o tură de teren la rezistență. Ce mai? Auzeam uralele în jurul meu și mă simțeam ca o vedetă de sport. Și, în naivitatea mea, m-am dus cu același gând și cu aceeași încredere vineri seara, să fac trasee prin pădure. M-am îmbrăcat corespunzător, m-am echipat frumos și am urcat dealul spre primul traseu. Nu știu cum să vă zic… dar nici nu ajunsesem pe platforma de la traseu, că eu deja gâfâim. Bine, nu chiar tare, că îmi fac exercițiile zilnice și mănânc mult mai sănătos ca înainte, dar, oricum, se simțea că nu mai am condiția de altădată.

Mi-am tras un pic sufletul și am început. Fraților, e greu! Serios, e al naibii de frumos, de relaxant, de provocator, dar e și incredibil de greu, asta ca să știți dinainte, când ajungeți acolo! De abia acum i-am dat dreptate fiică-mii, care făcea doar două trasee și zicea că nu mai poate, iar eu nu înțelegeam de ce nu continuă, că e atât de distractiv. Da, e distractiv când stai pe margine și îi zici altuia ce să facă. Și e distractiv și pe traseu, dacă ai condiția fizică necesară, simțul umorului și un pic de nebunie în dotare.

N-am putut să fac traseul, evident! Am făcut doar o bucățică și am renunțat. După care m-am îndreptat cu capul sus către tiroliene și m-am dat în mai multe, ca să știu o treabă! Așa că, pe lângă râsete și distracție, pe lângă deconectare și ieșire din cotidian, pe lângă aer curat și mișcare, am învățat și câteva lecții binemeritate:

Nu-i cere copilului ce nici măcar tu nu poți face, fără să știi despre ce e vorba în propoziție!;
Nu mai aștepta același lucru de la corpul tău și de la tine, ca în tinerețe!;
Nu presupune că e ușor, pentru că nu e!

Pentru mine a fost o lecție personală despre limite, schimbări și atitudine, despre lucrurile la care aș putea să mai lucrez la mine, despre noi provocări și metode de a le depăși. Cred că e mai mult decât clar pentru toată lumea că o să mă întorc acolo și o să fac, pas cu pas, tot traseul. Chit că nu îmi iese chiar tot din prima, e musai să-l termin odată și odată! Și să vezi atunci satisfacție și stare de bine! Și e fain când descoperi lucrurile astea despre tine chiar pe propria piele, le digeri la înălțime și le accepți la o vorbă cu natura.

Cum e la Parc Aventura Nativa?

Sigur o să mă întrebați cum e pe acolo, cum se ajunge, ce mai e de făcut și, eterna întrebare, cât costă. Așa că vă răspund la toate aici:

Parc Aventura Nativa e fix în inima pădurii, așa că vei simți nu doar frumusețea locului, ci și gradele mai puține, pe care le vei aprecia foarte tare pe o vreme călduroasă, cum a fost la noi. Mie una mi-a plăcut mult și faptul că nu e atât de aglomerat, iar natura parcă chiar respiră;
Sunt mai multe trasee prin pădure, de la cele mai ușoare, pentru copii și începători, până la cele mai dificile, pentru avansați;
Există și un spațiu de joacă pentru copii, cu trambuline, traseu la sol și multe alte obstacole perfecte pentru cei mici. Și e, până la urmă, un loc perfect pentru familii;
Au și o terasă, unde te poți răcori și aștepta la o cafea, un suc, o apă sau ce mai vrei tu să îți cumperi de acolo;
De la Hanul Trei Sarmale, urci spre Bârnova, iar la 300 de m de Pensiunea Garofița, pe dreapta, găsești Parc Aventura Nativa. E foarte bine semnalizat, așa că sigur îl vei găsi. Pentru cei care nu au mașină, vă zic că există și un microbuz Iași-Bârnova, care vă lasă la stradă și de unde mai aveți de mers pe jos 50 de m până la Parc;
Prețuri: 39 lei/adult; 29 lei/elev sau student; 19 lei/copil la escaladă; 12 lei/copil la obstacole; 15 lei/oră la badminton și tenis de masă; prețuri speciale pentru grupuri de la 5 sau 10 persoane.

Eu zic să aruncați un ochi pe pagina de Facebook Parc Aventura Nativa, apoi să mergeți acolo cu familia, cu prietenii, de ce nu… singuri, dar să mergeți și să vă testați un pic limitele în combinația asta fascinantă cu aerul curat din pădure. Primiți acolo tot echipamentul necesar, de la cască la mănuși și tot ce trebuie, dar, evident, voi trebuie să veniți cu încălțăminte adecvată, îmbrăcați lejer și cu părul prins, în caz că aveți păr lung.

Eu când am mers nu m-am făcut de râs singură, ci i-am avut alături pe colegii mei din blogosfera ieșeană: Alexandra Alistar, Alexandra Bohan, Anda Pintilie, Bianca Ionel, Diana Dascălu, Diana Lupu, Irina Nichifiriuc, Mariana Doroșenco, Victor Cojocaru și, evident, subsemnata – Andreea Ignat. Așa că, dacă vreți, găsiți mai multe informații despre Parc Aventura Nativa, în zilele următoare, și pe blogurile lor!

Eu vă las cu câteva imagini făcute vineri și vă aștept din nou pe aici, ca să îmi spuneți cum a fost pentru voi experiența Nativa!

 

The post Cum e la Parc Aventura Nativa și de ce îți recomand să mergi și tu appeared first on Andreea Ignat.

Cum erau mesele de odinioară și oamenii din jurul lor?

Nu cred că mai este un mister pentru nimeni pasiunea mea pentru istorie și pentru curiozități. Îmi place să aflu poveștile din spatele a tot ce există pe lumea asta și sunt fascinată de cum se făceau lucrurile în trecut. Așa că sunt genul de om care citește tot ce prinde cu privire la „cum se făcea”, „cum a apărut” sau „cine a inventat”. Îmi place să mă transpun în lumea de altădată și să îmi imaginez lucruri, locuri, oameni care au lăsat ceva în urmă. Îmi place să retrăiesc, prin imaginație, alături de toate personajele importante din istorie. Îmi place să le aflu tainele și să le spun mai departe.

Și uite așa, când am văzut colecția „Istorie cu blazon” de la Editura Corint, am zis că trebuie să o am. Prima carte citită din colecție este Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor, o combinație ideală între poveștile de demult și imaginile de la acea vreme, puse la dispoziție de Arhivele Naționale ale României.

Ce veți găsi în carte? Ei bine, în primul capitol veți afla cum se lua masa la români pe vremuri, care era „specificul național”, cum erau piețele pe atunci, care erau cele mai apreciate bunătăți, ce spuneau cărțile de bucate din trecut și cum era considerată femeia din acest punct de vedere.

Al doilea capitol vorbește despre protocolul și rafinamentul meselor regale, despre ceremonialul de la Curtea Regală, cu tot ce înseamnă prânzuri, baluri și serate, cum se făceau toasturile, cum se lua masa în afara salonului, care erau ritualurile suveranilor, care erau deserturile preferate ale doamnelor de la Curtea Regală, cine erau bucătarii regali și cum făceau ei meniurile zilnice.

Al treilea capitol aduce în prim-plan mesele boierești și modul în care mânca pe atunci lumea bună. Aflăm de aici ce se gătea, cine gătea, cine servea, cum erau balurile și saloanele, care erau regulile de bună purtare la masă, dar și ce se petrecerea la vânătoare și ce presupuneau mesele cu vânat.

Al patrulea capitol se numește „Masă, eveniment și socializare” și invită la un tur mai mult decât interesant al restaurantelor, hanurilor și prăvăliilor de la acea vreme. E un capitol scurt, dar atractiv!

Capitolul numărul cinci vorbește despre protocol și rutină la masa din armată, la mănăstiri, la școli, dar și în cazul muncitorilor.

Capitolul numărul șase ne scoate iar în oraș, de data aceasta cu tabieturi și delicatese. Așa că trecem pe la băcănii și vânzători ambulanți, magazine de pâine și plăcinte, berării, cafenele, cofetării și multe alte locuri de timp liber și socializare.

Mai bine de jumătate din carte conține fotografii legate de mesele de odinioară, atât cele ale familiei regale și ale lumii bune de la acea vreme, cât și ale oamenilor simpli din ultimul secol de istorie românească.

Mesele de odinioară este genul de carte care ar trebui să existe în biblioteca fiecărui român, pentru că oferă o perspectivă unică asupra vremurilor de altădată. Și sunt sigură că și elevii ar învăța istoria mai cu plăcere, dacă ar afla și astfel de informații din trecutul atât de neatractiv pentru ei.

Cartea e disponibilă, la reducere, pe site-ul Editurii Corint, în colecția Istorie cu blazon! Eu una știu sigur că de abia aștept să le citesc pe toate!

Foto: familiaregala.ro

The post Cum erau mesele de odinioară și oamenii din jurul lor? appeared first on Andreea Ignat.

Care-i treaba cu turul agențiilor?

Mai este cineva care încă nu a văzut că săptămâna trecută am făcut turul agențiilor din București? Bine, doar o parte de agenții, branduri și oameni de văzut, că doar om sunt și eu și oricum îmi uitasem pelerina de super-eroină acasă. De la toată lumea cu care m-am întâlnit la București am primit un feedback foarte fain cu privire la inițiativa mea de a merge din agenție în agenție, iar impactul a fost unul pe măsura oboselii mele de după această săptămână plină-ochi.

Cum a venit ideea? Păi, inițial am zis că mă duc la București doar o fugă și-o venită, ca să particip la Social Media for Parents și să mă văd acolo cu toți bloggerii de parenting pe care îi știu, majoritatea, din online. Apoi, m-am gândit că ar fi fain să mai stau câteva zile în plus pe acolo, dacă tot fac un drum până la București, motiv numai bun să mă întâlnesc și cu alți oameni cu care colaboram deja sau cu care voiam să colaborez. De aici, a fost doar un pas până la a-mi lungi șederea la o săptămână și de a-mi pune întâlniri una după alta, de dimineața până seara. Și uite așa s-a născut Turul Agențiilor, al Colaboratorilor și al Prietenilor Dragi.

Și totuși, pe buzele multora a rămas întrebarea: De ce? De ce am invadat agențiile din București și am umblat ca nebuna de dimineața până seara, stând de vorbă cu oamenii? Ia că vă explic:

Pentru că oricât de bine am lucra online împreună, nimic nu se compară cu a cunoaște omul în realitate, cu a asocia poza de profil cu un chip adevărat, cu a bea o cafea și a povesti pe bune împreună. Așa sunt eu, îmi place teribil latura asta umană, de care cred că avem mare nevoie în orice relație, profesională și personală deopotrivă. Pentru că, așa cum zic eu întotdeauna, online-ul se dezvoltă în offline și nimic nu e la fel ca o vorbă și un zâmbet, față în față cu omul;
Pentru că am reprezentat comunitatea bloggerilor din Iași și le-am povestit oamenilor câte lucruri faine facem aici și câte altele mai putem face și cu ei, de la activări punctuale, până la evenimente mari și campanii de impact;
Pentru că am aflat direct de la agenții informații personalizate din colaborările cu bloggerii și am pus bazele unor colaborări concrete în perioada următoare;
Pentru că am vrut să văd cum se vede Iașul de la București, iar dacă nu se vede cum trebuie să îndrept reflectoarele spre noi, pentru că avem un oraș fain și o comunitate de bloggeri cu care brandurile și agențiile pot lucra foarte bine;
Pentru că venise momentul să mai ies puțin din bula mea și să privesc lucrurile din alt unghi. Și tare bine e când faci asta din când în când, pentru că așa vin ideile, proiectele și, mai ales, oamenii noi și faini din viața ta. Ca să nu mai zic de întreaga experiență venită ca o gură de aer proaspăt;
Pentru că nu poți aștepta să îți bată oamenii la ușă, mai ales când ești în alt oraș decât București. De aia zic că e bine să preiei inițiativa, să te prezinți și să îi explici omului față în față ce vrei de la el și ce puteți face împreună.

A fost o săptămână în care m-am încărcat pozitiv cu energiile oamenilor faini cu care m-am întâlnit, de la colaboratori până la prieteni de suflet. A fost o experiență care a dat tonul și cheful de mai mult, așa că o voi repeta, îmbunătățită, la final de septembrie, când voi merge din nou la București.

The post Care-i treaba cu turul agențiilor? appeared first on Andreea Ignat.

Viața perfectă înseamnă minciuni perfecte

Liane Moriarty este o scriitoare exact pe gustul meu! Tocmai i-am terminat de citit a treia carte, Marile minciuni nevinovate, un bestseller internațional pe care îl „devorezi” imediat, în ciuda celor peste 500 de pagini. Nu degeaba până și Stephen King a spus despre ea că este „o carte diabolic de bună, amuzantă și înfricoșătoare”. Și nu degeaba există și o ecranizare a cărții sub forma unei miniserii pe HBO!

La fel de bune au fost și celelalte două cărți ale ei traduse la noi, Secretul soțului și Am uitat să fim fericiți. Sincer, nu aș putea să fac un top de preferințe, pentru că fiecare are ceva aparte, ceva unic și al naibii de palpitant.

Marile minciuni nevinovate are în centrul poveștii trei prietene și femei diferite, pe care le leagă faptul că au copiii la aceeași grădiniță:

Madeline este femeia matură de 40 de ani, cu o fiică adolescentă din prima căsătorie și cu doi copii mici din a doua. Traiul ei de viață este unul mediu și vine la pachet cu problemele specifice fiecărei familii normale: facturi, școală, copii etc.
Celeste este o femeie extrem de frumoasă, căsătorită cu unul dintre cei mai bogați bărbați și mamă a doi băieți gemeni. Toată lumea o invidiază pentru frumusețea ei și pentru situația financiară, crezând că are o viață perfectă, însă nimeni nu știe că ea este bătută de soțul său și că duce o viață plină de minciuni;
Jane este cea mai tânără dintre toate și cea mai nouă în oraș. Este o mamă singură, care a rămas însărcinată în urma unei aventuri de o noapte cu un străin. Situația ei financiară este una dificilă, motiv pentru care alege să țină contabilitatea mai multor firme de acasă, pentru a se putea întreține.

Cele trei femei își trăiesc destinele în jurul vieții de la școală și de acasă, iar toate aceste momente cu care ne întâlnim și noi în viața reală te țin cu sufletul la gură de la început până la sfârșit: certurile între părinți și adolescenți, viața complicată de cuplu, violența domestică, parentingul și câte și mai câte.

Chiar de la începutul cărții, Moriarty ne anunță că avem de-a face și cu o crimă, însă de abia la final aflăm cine moare și, mai ales, cum. Pe lângă moartea în sine a unuia dintre personaje, Moriarty reușește din nou să te lase cu gura căscată în unele situații complet neașteptate.

Îmi pare rău, dar dacă v-aș spune povestea chiar aș lua farmecul acestei cărți atât de bune, pe care v-o recomand cu toată încrederea! O găsiți la super–reducere pe site-ul Editurii Trei, acolo unde au apărut toate cele trei romane traduse în limba română și scrise de Liane Moriarty. Iar acum că le-am citit pe toate trei, le aștept cu interes și pe celelalte patru să fie traduse și la noi!

Foto: Andreea Ignat

The post Viața perfectă înseamnă minciuni perfecte appeared first on Andreea Ignat.

Mamaia și generația în care plătim pentru cazare

Citeam aseară un articol despre litoralul românesc, care făcea referire, printre altele, la cazare ieftină în Mamaia. Și am zâmbit puțin, pentru că trebuie să recunosc că eu nu am prea plătit cazarea când am mers la mare. Nu vă gândiți că fugeam de acolo fără să plătesc! Doar că am avut norocul de a avea o mătușă care locuia acolo și la care ne petreceam fiecare concediu pe litoral. Apoi, când am mai crescut, am fost la mare cu diferite proiecte și treburi, unde mi se asigura totul, inclusiv cazarea.

Am stat de-a lungul timpului la mai multe hoteluri în Mamaia, Neptun și Costinești, dar am încercat și alte forme de cazare pe litoral, de la cort până la apartament. Majoritatea, așa cum spuneam, fără plată. Singurele dăți în care am plătit au fost cele în care mergeam cu prietenii la Costinești pe vremea când eram tânără și zbuciumată, iar tarifele erau aproape nesemnificative. Și nu, nu am ajuns niciodată în Vama Veche! Nu mă împușcați! Nu că nu aș fi vrut, dar pur și simplu nu mi s-a ivit ocazia și… compania.

Am mai plătit cazare și anul trecut, când am dus-o pentru prima oară pe Rebeca la mare și am petrecut 3 nopți pe litoralul românesc. Și nu a fost deloc ieftin! Pentru că am decis să plecăm în ultimul moment, așa cum facem tot timpul de altfel, și pentru că nu am mai prins niciun last minute în Mamaia care să se plieze pe nevoile noastre, am ales un apartament de lux în regim hotelier. Cred că am dat atunci pe cazare cât am dat pe toți anii în care am fost pe litoral! Da, au fost condiții, a fost aproape de mare, nu ne-a deranjat nimeni, a fost liniște și bine, dar s-a simțit serios la buget.

Oricum, zilele și nopțile la mare sunt total diferite când te duci cu copilul. Dacă înainte leneveam pe plajă, mergeam în cluburi sau stăteam până dimineața târziu să bem, să pălăvrăgim, să jucăm cărți sau să vedem răsăritul, acum suntem mereu în alertă, alergând de colo-colo și fiind într-o continuă stare de oboseală. Nu mai zic de bagajele voluminoase pe care trebuie să le cărăm acum, mai multe de jumătate dintre ele fiind ale Rebecăi.

Dar lucrurile s-au schimbat și din alte perspective. Când eram eu copil și mergeam cu ai mei la mare, lucrurile erau un pic mai… altfel. Mai liniștite, mai simple, mai frumoase. Desigur, pe atunci le priveam cu ochi de copil și nu vedeam latura asta comercială a litoralului. Pe atunci nu era Aqua Magic, iar un tobogan cu apă era deja scos din filmele străine. Pe atunci mâncam înghețată Polar de la alimentara din colț și sucuri la dozator. Pe atunci Satul de Vacanță mi se părea un orășel al copiilor, unde savuram tot timpul câte o plăcintă dobrogeană și o bragă. Pe atunci, până și delfinii de la Delfinariu erau alții.

Numai hotelurile din Mamaia și de pe litoral, în general, nu știu cum erau pe atunci față de acum, dar vă las pe voi să vă amintiți și să vă spuneți părerea!

Foto: Blog de Părinți

The post Mamaia și generația în care plătim pentru cazare appeared first on Andreea Ignat.

Super-eroii din HR aduc HR Summit la Iași!

De ce îți povestesc despre HR Summit?

Îmi aduc aminte de prima ediție HR Summit Iași, când nu am putut să stau la eveniment până la final, pentru că eram însărcinată și nu mă simțeam chiar excelent. Apoi, la celelalte ediții, o aveam pe Rebeca mică și nu prea îmi ardea de evenimente de business. Dar acea primă ediție și evenimentul în sine mi-au rămas foarte dragi. Motivul? Am fost partener media cu blogul (la acea vreme Andreea Marc), am luat o serie de interviuri speakerilor de la eveniment și uite așa am cunoscut o mulțime de oameni faini și importanți din industria de HR din România. Ca să nu mai zic de toate informațiile pe care le-am aflat atât din interviuri, cât și de la summit!

Anul acesta, dacă tot am revenit pe metereze, am acceptat invitația organizatorilor de a fi din nou blogger partener și de a promova evenimentul.

De ce susțin HR Summit și de ce încurajez oamenii să participe?

Am lucrat ani întregi pe comunicare internă și știu cât de mult contează resursa umană;
Am zis tot timpul că afacerile se fac, în primul rând, cu oameni, așa că trebuie să știi să îi alegi pe cei potriviți, să îi motivezi și să îi faci ambasadori ai brandului;
Sunt fascinată de tipologiile de management, de lidership și, mai ales, de metodele de motivare a echipelor și a oamenilor;
Ador să aflu studii, strategii, metode de dezvoltare a unui om în cadrul unei echipe;
Iubesc să cunosc oameni noi și, mai ales, specialiști în domeniu, de la care pot afla exemple concrete, date statistice și informații relevante.

Super-eroii din HR

Așa cum zic și organizatorii, omul modern de HR are o misiune amplă și o mulțime de provocări. Nu mai e doamna de la personal, ca pe vremuri, care doar îți spune ce trebuie să conțină dosarul cu șină și care are grijă să semnezi periodic toate procedurile de siguranța muncii. Astăzi, omul de HR este cel care identifică nevoile de personal ale companiei, face interviuri cu candidații, selectează și recrutează oamenii potriviți, le dă taskurile aferente, îi motivează să le facă, creează atmosfera propice de lucru, evaluează performanțele, se asigură de starea de bine a angajaților și de relațiile dintre ei și caută în mod constant metode și instrumente moderne și eficiente de lucru. Pe scurt, oamenii de HR din ziua de azi sunt niște adevărați super-eroi.

Ăsta e motivul pentru care HR Summit poartă și numele de The SuperHeRoes Conference! Iar pe 4 și 5 octombrie 2017, super-eroii din HR-ul românesc își dau întâlnire la Iași! Dacă vrei să fii și tu acolo, în aceeași sală cu peste 150 de specialiști în HR și Management, să afli cum e cu know-how-ul în HR la nivel internațional și să dezvolți noi oportunități de afaceri, te anunț că de azi îți poți lua biletul direct de pe site-ul oficial!

HR și Management în HR

Noutatea acestei ediții stă în ideea de management al departamentului de HR. De ce? Pentru că:

40% dintre directorii de companii din România susțin că managementul practicat la noi în țară este sub cel din Uniunea Europeană;
Peste 50% dintre respondenții unui studiu afirmă că au manageri toxici;
24% dintre ei afirmă că liderii care se bazează pe stres sunt irelevanți pentru performanțele jobului și ale organizației în sine.

 „Structura evenimentului este îmbunătățită cu o secțiune nouă de workshop-uri, dedicată exclusiv managerilor și directorilor de resurse umane. Secțiunea are ca scop crearea unui hub de business pentru top și middle management. Să împărtășești din bunele practici, să cauți soluții la situații problematice și să conștientizezi că doar prin educare și implicare activă contribui la un mediu de business sănătos” – Iulia Pascal, PR Manager, Libero Events.

Înregistrează-te chiar de azi, ca să prinzi cele mai bune tarife de Early Bird! Biletul îți asigură accesul la conferință, workshopuri, dezbateri și networking. Dacă ai întrebări suplimentare, o poți contacta pe Bianca de la Libero Events – bianca@liberoevents.ro sau 0364-110-371.

Foto: wishuttle.com

The post Super-eroii din HR aduc HR Summit la Iași! appeared first on Andreea Ignat.

Secretul „nesupuselor” stă în ape adânci

După ce prima ta carte devine bestseller internațional, toată lumea se așteaptă ca a doua să fie cel puțin la fel de bună. Așa că așteptările și cerințele cititorilor pornesc de undeva de foarte-foarte sus. Asta s-a întâmplat și în cazul celui de-al doilea roman scris de Paula Hawkins – În ape adânci – asta după ce Fata din tren a fost un adevărat fenomen literar dus până pe marile ecrane. Mie mi-a plăcut mult cartea „Fata din tren”, dar nu pot să zic același lucru despre film. Așa că, așteptările de la „În ape adânci”, cea de-a doua carte a Paulei Hawkins, au fost pe măsură.

Lectura ei a fost ca un montagne-russe. A pornit ușor-ușor și tot așteptam să se întâmple ceva care să mă cuprindă de adrenalină. Mi se păreau mult prea multe personaje, mult prea multe scenarii și ipoteze. La un moment dat chiar am lăsat-o pe noptieră câteva zile, ca să luăm amândouă o pauză și am început să citesc altceva. Apoi, am revenit la ea într-o după-amiază și nu am mai lăsat-o din mână până ce nu am terminat-o, atât de tare m-a prins a doua oară. Pentru că pauza aia era tot ce aveam nevoie, ca să se așeze lucrurile și să îi redescopăr „gustul”. Finalul? Exact ca la prima carte: total neașteptat.

Acțiunea se petrece într-o localitate mică, unde majoritatea oamenilor se cunosc între ei și își știu, bineînțeles, toate poveștile și istoriile. Lait-motivul cărții este Bulboana Înecaților, un râu care se pare că atrage moartea multor femei, de la vrăjitoarele din trecut, până la rebelele din prezent, considerate toate „nesupuse”.

Jules se întoarce în această mică localitate în care a crescut, deoarece sora sa a fost găsită moartă în Bulboana Înecaților. Nu și-au mai vorbit de foarte multă vreme, deși Nel, sora ei, a încercat de nenumărate ori să o contacteze și să îi povestească despre viața sa, despre Lena, nepoata lui Jules, și despre întâmplările ciudate din orășelul lor. Nel lucra la un proiect despre Bulboana Înecaților și era fascinată de tot ce însemna acest loc. Dar așa cum se întâmplă atunci când intervin misterele și curiozitatea, crima e la doar un pas distanță. Și nu vine niciodată o singură dată!

„În ape adânci” este un roman captivant, pe care merită să îl citești și să îi descoperi toate misterele. Este un complex de personaje și de situații, care așteaptă să fie asimilate și înțelese. Este o carte cel puțin la fel de fascinantă ca „Fata din tren” și sunt curioasă dacă va lua și ea drumul ecranizării. Și sunt și mai curioasă cum va fi cea de-a treia carte semnată Paula Hawkins.

Dar până acolo mai e drum lung, pentru că, mai întâi, trebuie să citiți și voi „În ape adânci”, cea mai recentă carte a Paulei Hawkins. La noi a fost publicată recent la Editura Trei, în colecția Fiction Connection și o găsiți la reducere pe site-ul Editurii Trei!

Aștept să îmi spuneți cum vi s-a părut și cum o vedeți în comparație cu „Fata din tren”!

Foto: inkdrift.com

 

The post Secretul „nesupuselor” stă în ape adânci appeared first on Andreea Ignat.

De ce nu funcționează comunitățile de bloggeri?

Tot se vorbește în ultima perioadă despre ideea de comunitate, mai ales în mediul online. Cu precădere despre comunitatea de bloggeri, pentru că, deh, pe aici mă învârt, deci despre asta aud mai mult. Personal, cred foarte mult în puterea unei comunități și sunt ferm convinsă că se poate crea cu oamenii potriviți, cu conștientizarea acestei puteri comune și cu câteva principii de bază.

Și nu mă las până ce nu pun pe picioare o astfel de comunitate! Dar, pentru asta, e nevoie de oameni și, mai ales, e nevoie de oameni care să înțeleagă importanța și funcționalitatea unei comunități. Astăzi, fac o listă cu 12 lucruri pe care le-am învățat de-a lungul celor 12 ani de blogging despre motivele care împiedică un grup de oameni să devină o comunitate reală.

De ce nu funcționează bine comunitățile de bloggeri?

Trăiesc în trecut. Da, era foarte fain când eram toți tineri și ne hăhăiam la o bere și un mic, când eram mai puțini și, credeam noi, mai prieteni. Dar, viața evoluează și lucrurile se schimbă și e firesc să fie așa. Unii au făcut copii, unii s-au mutat în alte orașe, unii s-au lăsat de blogging, unii au, pur și simplu, alte pretenții și alte așteptări, atât de la comunitate, cât și de la viață, în sine. Dacă vom trăi doar cu nostalgia evenimentelor de altădată, atunci nu știu cum vom putea pune mâna să facem ceva în prezent și, evident, în viitor. În plus, nu-i oprește nimeni pe cei nostalgici să inițieze ieșiri ca pe vremuri, fără să tot aștepte să le facă alții și să se plângă că nu se întâmplă;
Cred că bloggerii sunt concurenți. Ne-am învățat să ne tot uităm în curtea vecinului, să trăim în invidie și în comparații, încât uităm efectiv că suntem unici. Uităm că avem puterea de a fi niște bloggeri care se diferențiază prin unicitatea lor. Iar ideea unei comunități e dată de acceptarea faptului că fiecare blogger din ea e unic și că împreună, toți acești bloggeri unici, pot fi ai naibii de puternici, dacă trag toți la aceeași căruță;
Nu oferă feedback. O comunitate, ca orice relație umană, de altfel, e bazată pe comunicare deschisă. Adică înveți să dai un feedback corect și spui omului în față și în privat ce te-a deranjat sau ce ți-a plăcut și o faci atunci când s-a întâmplat, nu după luni sau ani de zile. Nu te superi și taci mâlc și, pe deasupra, îți exprimi nemulțumirea în „gura târgului”. Oamenii nu știu ce e în mintea altor oameni, iar una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat de-a lungul anilor zice cam așa: Nu presupune niciodată! Vorbește deschis, fără etichete, fără prejudecăți, fără presupuneri! Și repet: nu în public! Accept feedbackul și mă bucur când e dat, atât timp cât e dat corect!;
Sunt acolo doar la bine. Și aici e tot ca într-o relație: nu poți face parte din comunitate doar când e totul roz, doar când e vorba de o campanie sau de un eveniment fain. Nu poți face parte dintr-o comunitate fără să te implici, fără să ajuți, fără să fii o voce a acelei comunități. Nu te poți declara parte a comunității doar atunci când iese banul sau doar când un proiect este pe gustul tău. Asumă-ți rolul de membru într-o comunitate, dacă chiar vrei să faci parte din ea!;
Nu se adaptează la schimbări. Cum ziceam la primul punct, viața evoluează, tehnologia e alta, oamenii se schimbă. E nevoie să ne adaptăm la ceilalți oameni, la cerințe, la nevoi. Da, oamenii pleacă și e ceva normal! Unii nu se mai regăsesc, alții vor altceva, alții nu mai pot și întotdeauna vor apărea și oameni noi în peisaj. Oamenii se triază în mod natural, de-a lungul timpului. Dacă sufeream pentru fiecare om care a ieșit din viața mea la un moment dat, cred că o luam razna de tot. O comunitate trebuie să se reinventeze de fiecare dată și să se adapteze împreună tuturor schimbărilor. Pentru că da, schimbarea e bună, mai ales când e privită ca evoluție, învățare și dezvoltare!;
Se supără. Și fiică-mea trântește uneori lucrurile, se supără și pleacă, dar ea are trei ani. Serios, chestiunile astea chiar nu își au locul într-o comunitate de oameni care se presupune că ar fi maturi. Da, nu ne iese treaba uneori așa cum am vrea, nu toți bloggerii privesc toate proiectele cu același entuziasm, nu toți se pot implica în orice campanie, nu toți sunt de acord cu tine etc. etc. etc., dar asta nu înseamnă că ne luăm jucăriile și plecăm îmbufnați, aruncând săgeți ori de câte ori ni se ivește ocazia. Păi, dacă mă supăram eu de fiecare dată când nu mi-a ieșit ceva așa cum voiam în blogosferă… păi acum eram o tristă care sigur s-ar fi lăsat de blogging;
Nu acceptă greșeli. Ca să continui pe aceeași idee ca la punctul 6, cred că o comunitate nu funcționează bine atunci când nu acceptă ideea că se poate greși. Oameni suntem și greșim toată viața. Experimentăm, încercăm, dăm cu capul, dar ideea e să acceptăm treaba asta și să vedem cum o scoatem la capăt împreună, în timp ce ne învățăm tot împreună lecția. Eu am făcut multe greșeli, fac și în prezent și, ghiciți ce: voi mai face! Dar nu le privesc musai ca greșeli, ci ca experiențe din care am ce învăța! Și dacă voi vreți să le vedeți ca greșeli, eu mi le asum cu toată responsabilitatea. Dar, măcar știu că fac lucruri, că învăț lecții, că mișc lucrurile;
Nu împărtășesc. Mi se pare un pic ciudat că în mediul online din 2017 încă sunt oameni care cred că pot crește, dacă țin totul doar pentru ei. Dacă nu împărtășesc experiențe și resurse în comunitatea din care fac parte. O comunitate nu poate funcționa corect, dacă membrii ei nu interacționează deschis și nu fac schimb de idei și de bune practici;
E doar online. Am zis-o și o s-o mai zic de nenumărate ori: o comunitate online crește dacă membrii ei se întâlnesc și offline. Relațiile umane față în față sunt esențiale atunci când vrei să crești și vrei să faci parte dintr-o comunitate, oricare ar fi ea;
Sunt axați pe critică. E foarte simplu să stai în spatele unui ecran și să critici cu cuvinte dure orice îți iese în cale, până la cele mai mici detalii. Dar critica nu e niciodată constructivă și nu va ajuta niciodată o comunitate să crească. Cât despre critica folosită în combinație cu injurii și lipsă de respect pentru ceilalți… ei bine, asta cred că spune multe despre fiecare om în parte;
Așteaptă să se întâmple lucruri. O comunitate funcționează atunci când toată lumea se implică, când oamenii inițiază și își asumă, când membrii ei propun și duc până la capăt evenimente, campanii și acțiuni, asumându-și atât reușitele, cât și greșelile. Când aștepți de la un singur om să le facă pe toate, aia sigur nu e comunitate! Da, tendința e să spargi în capul liderului toate oalele și înțeleg obișnuința asta a unor oameni de a arăta cu degetul doar spre un singur om, mai ales atunci când lucrurile nu sunt așa cum și le doresc ei. Dar, liderul își asumă și s-ar bucura teribil dacă ar vedea suport, înțelegere și, mai ales, omenie în comunitate;
Nu sunt oameni. Comunitățile, la fel ca relațiile sau ca afacerile, se fac, în primul rând, cu oameni. Și mă refer aici la ideea de a fi OM, înainte de toate, și de a rămâne OM până la capăt. Fără jigniri, fără piedici, fără răutăți. Pentru că viața nu e un concurs de popularitate și nu trebuie să ne placă de toți oamenii din jurul nostru. Dar, e important să găsim acele metode de a lucra împreună și de a face dintr-un grup comunitatea puternică pe care ne-o dorim. Asta nu înseamnă să fim neapărat cei mai buni prieteni, ci doar să fim colegi de breaslă cu adevărat! Se poate?

Ei, și când ajungi deja la a treia pagină de Word într-un singur articol, îți dai seama că trebuie să te oprești din scris, să trimiți articolul în online și să te (re)apuci de treabă. În comunitate! Între timp, las lista deschisă pentru completări și comentarii!

The post De ce nu funcționează comunitățile de bloggeri? appeared first on Andreea Ignat.

Tu știi care sunt cele mai ascunse secrete ale marilor scriitori?

Mai țineți minte cum ne erau prezentați marii scriitori la școală? Erau puși din start pe un piedestal și nu trebuia care cumva să zicem ceva rău de ei, că ne-o luam! Și la notă, și peste cap, că deh, așa era pe atunci învățământul la noi! Băgai la tărtăcuță și tăceai mâlc, că doar nu puteai îndrăzni să ai propriile păreri și nici să crezi că marii scriitori aveau secrete sau alte îndeletniciri în afara scrisului.

Am citit zilele astea Viața secretă a marilor scriitori, o cercetare amănunțită și creativ prezentată de către Robert Schnakenberg, despre ce secrete au stat în spatele marilor scriitori ai lumii, de la William Shakespeare până la autorii contemporani. A fost o lectură pe cinste, la care am râs, m-am emoționat și de pe urma căreia am aflat o sumedenie de curiozități.

Schnakenberg a ales 41 de scriitori cu vieți demne de pus pe perete și de împărtășit cu lumea întreagă: William Shakespeare, Lord Byron, Honore de Balzac, Edgar Allan Poe, Charles Dickens, Surorile Bronte, Henry David Thoreau, Walt Whitman, Lev Tolstoi, Emily Dickinson, Lewis Carroll, Louisa May Alcott, Mark Twain, Oscar Wilde, Arthur Conan Doyle, W. B. Yeats, H. G. Wells, Gertrude Stein, Jack London, Virginia Woolf, James Joyce, Franz Kafka, T. S. Eliot, Agatha Christie, J. R. R. Tolkien, F. Scott Fitzgerald, William Faulkner, Ernest Hemingway, Ayn Rand, Jean-Paul Sartre, Richard Wright, Wiliam Burroughs, Carson McCullers, J. D. Salinger, Jack Kerouac, Kurt Vonnegut, Toni Morrison, Sylvia Plath, Thomas Pynchon.

La fiecare a ales să creioneze la început câte o fișă personală care conține numele, data nașterii și a morții (unde este cazul), naționalitatea, zodia, titlurile celor mai importante opere, contemporani și rivali, stilul literar și un citat personal. Apoi, dă drumul la sacul cu curiozități și cu secrete, de citești cartea pe nerăsuflate, așteptând să afli ce se ascundea în mintea și în sufletul scriitorilor pe care i-ai citit, i-ai admirat sau i-ai urât.

O să vă povestesc doar câteva dintre ele, pur și simplu la întâmplare, pentru că sunt foarte multe și pentru că, oricum, trebuie să le descoperiți și singuri pe restul:

William Shakespeare era un zgârcit notoriu, iar vorbele rămase despre el spun nu doar că și-ar fi înșelat soția cu alte femei, ci și că iubea, în aceeași măsură, și bărbații;
Lord Byron iubea sexul și tot ce mișca în jurul lui, motiv pentru care făcea sex cu oricine și orice, de la femei și bărbați, la animale;
Honore de Balzac era unul dintre cei mai urâți și dizgrațioși bărbați, cu o igienă personală precară, care consuma până la 50 de cești de cafea pe zi, iar atunci când făcea sex, nu ejacula, pe motiv că astfel riscă să își piardă geniul creator;
Charles Dickens era unul dintre cei mai superstițioși oameni, iar superstițiile lui le veți descoperi în carte, alături de multe alte curiozități despre el și despre toți ceilalți scriitori prezentați.

Credeți-mă! Vă va plăcea la nebunie să (re)descoperiți toate aceste mici sau mari secrete și să le comparați cu operele acestor scriitori! Dacă vreți și voi cartea (și bine ați face să o luați), să știți că o găsiți la reducere pe Libris.ro!

Foto: editura-art.ro

The post Tu știi care sunt cele mai ascunse secrete ale marilor scriitori? appeared first on Andreea Ignat.

Digital Talks Iași și comunitatea bloggerilor locali

Digital Parents Talks și școala de blogging

Sunt blogger de 12 ani. Însă, pe nișa de parenting, adică pe Blog de Părinți, scriu doar de patru ani. Mai exact de atunci de când am rămas însărcinată și am început, ca orice viitoare mamă, să mă documentez despre ce avea să mi se întâmple în noua viață. După ce am născut, am început să scriu și pe Totul despre Mame, dar și să caut comunități faine de părinți, în care să schimb o vorbă inteligentă, fără să am parte de discuțiile pe care sigur le știți toți de pe unele grupuri de Facebook pentru mame.

Așa am dat peste Digital Parents Talks, un concept implementat de Ana Nicolescu și Lavinia Pavel, de la Parenting PR. Este, practic, o comunitate de aproape 400 de bloggeri părinți din toată țara, care chiar se ajută reciproc, care învață despre blogging și parenting de la diverși specialiști și care intră în contact cu brandurile interesate să se promoveze. Este grupul în care chiar am simțit ideea de comunitate și de implicare, semn că fetele fac o treabă foarte bună acolo.

La București, se întâlnesc cel puțin o dată pe lună în ceea ce Ana și Lavinia au numit foarte fain „Școala de blogging pentru părinți”. Au avut teme de mare interes până acum, printre care: Instrumente de Marketing în Blogging, Hateri și crize de imagine, Storytelling și Creative Writing, Monetizarea blogului, Cum construim comunități online, Google Analytics sau Social Media.

Digital Talks Iași – prima ediție

Cum nu apuc să merg la București atât de des pe cât mi-aș dori, pentru a bifa atâtea evenimente faine și pentru a mă întâlni cu toți oamenii de acolo, am zis să le chem pe fete la Iași și să facem și aici o ediție Digital Parents Talks. Noi facem la Iași evenimente cu bloggerii de multă vreme, însă suntem tot timpul deschiși la noi concepte și la noi oameni, mai ales că este tot timpul de lucrat la ceea ce se numește comunitate locală. Și ca să nu limităm accesul doar bloggerilor părinți, am numit evenimentul de la Iași Digital Talks Iași și l-am conceput pentru bloggerii din zona Moldovei care vor să socializeze și să învețe mai multe despre blogging. Deh, toată viața înveți despre orice, mai ales despre online, când ești blogger, iar întâlnirile din offline sunt esențiale în dezvoltarea oricărui blogger, indiferent de etapa în care este.

Și uite așa, pe 24 iunie, a avut loc prima ediție Digital Talks din Moldova. Am organizat-o la prietenii noștri de la Hotel Bellaria, acolo unde, de altfel, au stat și fetele în respectivul weekend. Deh, trebuiau să aibă timp să viziteze și frumosul nostru oraș, nu? Și pe bună dreptate s-au îndrăgostit de el și au zis că mai vin. Eu sper că s-au îndrăgostit și de bloggerii ieșeni, nu doar de oraș în sine și că vom mai face multe proiecte faine împreună.

Digital Talks Iași a fost structurat în două părți:

Ana Nicolescu: Care este scopul pentru care scriem public pe blog?; Cine sunt eu în mediul online și cum îmi construiesc brandul online?; Cum îmi creez o identitate vizuală corectă?; Cum mă diferențiez de ceilalți bloggeri și ce nevoi acopăr în piață?; Cum îmi câștig încrederea cititorilor și a brandurilor?; Ce este o comunitate online și unde mă poziționez eu față de această comunitate?; Care este diferența între comunitate și trib?; Care este diferența între comunitatea de bloggeri și comunitatea de cititori?; Cum asigură comunitatea monetizarea blogurilor?; De ce trebuie să înțeleagă blogerii că nu sunt concurenți și că trebuie să creeze o comunitate puternică, pentru că fiecare blogger este unic?; Cum și când scriu?; Ce stârnește emoție în articolele de pe blog?; Care sunt principalele valori pe care trebuie să le respecte un blogger?; Cum a început Ana să facă blogging și care au fost etapele care au ajutat-o concret să crească?; Cum se promovează acum? (Ana a menționat că dacă ar lua-o acum de la capăt, ar pune mai mult accent pe promovare și mai puțin pe scrisul efectiv); Ce câștigă din blogging?; Ce fac și ce pot face bloggerii pentru branduri? („Bloggerii creează conversații despre brand și acțiunile brandului. Ei sunt o primă sursă relevantă de feedback. Bloggerii pot fi avocați ai brandului și aici părerea lor e mai importantă decât brandul în sine” – Victoria Donos, PR Secom); Ce să nu faci în blogging?;
Lavinia Pavel: Care sunt obiectivele unui articol?; Care sunt pașii efectivi în redactarea unui articol?; De ce sunt cercetarea și documentarea pași esențiali în scrierea unui articol?; De ce trebuie să măsor impactul articolelor de pe blog?; Cu ce te ajută SEO în blogging?; Cum folosești Google Keyword Planner?; Cum folosești Google Analytics?; Care sunt principiile după care funcționează Google și cum îți vede el blogul?; Care este diferența între SEO On Page și SEO Off Page?; Cum setăm un Meta Title corect?; Cum scriem efectiv un articol din punct de vedere SEO?; Care sunt pluginurile utile în blogging?; Cum funcționează Facebook?; Cum poți folosi corect Facebook în beneficiul tău și al blogului tău?; Care sunt tipurile de conținut pe paginile de Facebook?; Care este strategia corectă pe Facebook?.

Când s-a terminat workshopul, după câteva ore bune de prezentări, informații și discuții plăcute, mi-am dat seama că mai vreau, indiferent de cât eram de obosită la acel moment. Mai vreau să vină fetele și brandurile aici, mai vreau să organizăm mai multe campanii și evenimente cu bloggerii ieșeni, mai vreau să creștem comunitatea locală de bloggeri în direcția cea bună. E nevoie de muncă, de implicare, de dorință, de deschidere, de cooperare din partea TUTUROR.

Până la următoarele evenimente, eu țin să le mulțumesc foarte mult Anei Nicolescu și Laviniei Pavel pentru această primă ediție Digital Parents Talks la Iași, partenerilor evenimentului – Skin Novels, Centrul Comercial Auchan și Hotel Bellaria, fotografei Irina Mocanu de la Fotograf Irina Mocanu Studio, dar, mai ales, celorlalți bloggeri locali prezenți (în ordine alfabetică): Adelina Bohan, Aida Szekely, Alexandra Alistar, Alexandra Arva, Alexandra Bohan, Alexandra Huțupașu, Alice Ciobanu, Anamaria Ghiban, Anda Pintilie, Andreea Chirilă, Bianca Ionel, Carmen Păun, Claudia Vasilache, Constanța Pravăț, Diana Cătănoaia, Diana Lovin, Diana Mihalcea, Ionela Bărbuță, Iulia Cruț, Traian Vasilache, Victor Cojocaru.

Mai multe fotografii de la eveniment, găsiți aici.

Foto: Irina Mocanu Studio

The post Digital Talks Iași și comunitatea bloggerilor locali appeared first on Andreea Ignat.