Andreea Ignat's Blog, page 8

Cum îi explici unei bătrânici ce e aia social media?

Eram în taxi. La volan, o bătrânică tare simpatică. După ce mi-a povestit toată viața ei, s-a uitat atent în oglinda retrovizoare, m-a măsurat cu privirea de sus până jos, apoi m-a întrebat cu acel ton ușor interbelic: „Și dumneavoastră? Cu ce vă ocupați?”. Nah, acu-i acu! Cum să îi explic eu acestei bătrânici că fac conținut și strategii de conținut, că gestionez conturile de social media ale unor companii și realizez planuri editoriale, că scriu articole pentru blogurile de companie, pentru blogurile mele, pentru anumite publicații, că fac discursuri, comunicate și tot soiul de texte de care are nevoie o companie și că am mai scris și o carte? Cum să-i spun că fac PR de 15 ani și blogging de 12 și, mai ales, cum să îi explic atunci și acolo ce sunt alea? Așa că i-am zis simplu: „Scriu!”. Moment în care bătrânica mi-a aruncat cea mai de milă privire posibilă și m-a încurajat în felul ei: „Ce să-i facem, doamnă? Trebuie să o facă cineva și pe asta!”.

Nu i-am mai zis cât de mult îmi place ceea ce fac sau cât de mulți suntem noi, cei care lucrăm în social media și în domeniile conexe. Nu i-am mai zis nici ce înseamnă social media și nici ce putere are pentru relațiile din ziua de astăzi, fie ele personale sau profesionale. Dar după ce am ajuns acasă, frântă de oboseală, după o zi cruntă, mi-am dat seama că ar fi fost nu doar o provocare, ci și o reală plăcere să îi explic acelei bătrânele care-i treaba cu social media. Și vă provoc și pe voi să vă gândiți la cum ați fi făcut-o voi pe acea doamnă mai în vârstă nu doar să înțeleagă ce e social media, dar și să înceapă să folosească corect aceste canale de comunicare online.

Da, noi le știm! Le descoperim și redescoperim în fiecare zi, facem studii și evenimente despre ele, trăim mai mult în online decât în offline. Pe 29 septembrie, de exemplu, toată gloata pasionaților și a profesioniștilor din domeniu va fi prezentă la București, la cea mai importanță conferință de social media din România – Webstock! Ce?! Normal că voi fi și eu acolo! Lucrez în domeniu, fac acțiuni cu bloggerii și, de curând, am lansat și proiectul Social Media Iași.

Dar, ca de fiecare dată când mă duc eu la evenimente, și de data asta o fac pentru a relaționa cu oamenii de acolo. Pe lângă bloggerii și oamenii din online pe care nu am apucat să îi cunosc personal sau pe care nu i-am mai văzut de multă vreme și cu care de abia aștept să stau la povești, vreau să îi ascult și pe speakerii de anul acesta:  Alin Preda, șef Birou Comunicare Online MApN; Alina Cinciulescu, Strategy Manager Global Records; Vali Petcu, blogger Zoso.ro; Alexandru Negrea, Social Media Consultant; Cristian China-Birta, Managing Partner Kooperativa 2.0; Cristina Bazavan, Blogger Bazavan.ro și mulți alții despre care veți afla cât de curând.

Ca în fiecare an la Webstock, dup o zi întreagă de conferințe și mini-conferințe, seara va avea loc Gala Webstock Awards, unde vor fi decernate premii celor mai inedite și creative campanii din social media, implementate în ultimul an în România. Iar la final, așa cum îi șade bine oricărui eveniment de amploare, punem și de-o petrecere marca Webstock!

Dacă vrei să fii și tu acolo pe 29 septembrie, ia de citește pe site-ul oficial ce trebuie să faci ca să participi și să te bucuri de întreaga experiență Webstock 2017!

Foto: e-lifeit.ro

The post Cum îi explici unei bătrânici ce e aia social media? appeared first on Andreea Ignat.

7 idei de cadouri pentru ziua mea

Dacă pentru unii septembrie e luna în care se gândesc la cules de struguri, la venirea toamnei sau la începerea școlii, pentru mine septembrie e perioada perfectă de făcut lista de cadouri pentru decembrie. Cum de ce? Păi pentru că pe 17 decembrie e ziua mea și pentru că oricum atunci e luna cadourilor, iar oamenii trebuie să se pregătească din timp cu tot ce trebuie. Începe la final de noiembrie cu Sf. Andrei, apoi continuă cu 1 decembrie de Ziua României, Sf. Nicolae, ziua mea de naștere, Crăciunul și Revelionul. Nu râdeți, că, dacă mă încordez un pic, mai scot câteva zile de astea cu motiv de primit cadou! Iar eu adooor să primesc cadouri! Și ca să fie toată lumea fericită, eu fac liste în fiecare an!

Lista cu idei de cadouri pentru ziua mea

Cărți. Da, știu, nu mai este nicio surpriză pentru nimeni că tot cărțile sunt pe locul întâi, în preferințele mele pentru cadouri. Iar dacă vă e teamă că aș avea deja una dintre cărțile pe care ați vrea să mi le oferiți, să știți că ideea unui voucher la o librărie este mai mult decât binevenită și extrem de apreciată. Pentru că dacă majoritatea femeilor spun că nu au niciodată destui pantofi sau destule genți, eu zic că nu am niciodată destule cărți;
Parfumuri. Sunt înnebunită după mirosuri plăcute și după tot felul de parfumuri. Bine, nu am ajuns chiar la stadiul de obsesie, ca personajul lui Suskind, dar îmi place să am multe sticluțe de parfumuri femei și să le schimb în fiecare zi în funcție de situație și de starea în care sunt;
Spa. Am mai zis-o și o voi mai spune de nenumărate ori: timpul pentru mine este cel mai frumos cadou. Iar când timpul ăsta implică și răsfăț la spa, atunci zâmbetul meu e deja cât casa și eu vă voi fi veșnic recunoscătoare pentru un asemenea cadou;
Călătorii. Mi-a plăcut întotdeauna să călătoresc și nu am spus niciodată „Nu” unei propuneri de plecare spontană. Cred că aceste două lucruri – cărțile și călătoriile – sunt cele mai bune metode de dezvoltare, de experimentare, de învățare și evadare în alte lumi. Chiar și dacă lumea aia e la câțiva zeci sau la câteva sute de kilometri distanță;
Ședințe foto. Pentru punctul ăsta am un articol întreg separat, pe care îl voi împărtăși cu voi cât de curând, cu toate informațiile necesare. Până atunci, rețineți „ședințe foto”!;
Cosmetice. Da, știu, nu sunt chiar cel mai bun exemplu de machiaj, dar sunt, până la urmă, o femeie și îmi place teribil să am și să mă joc cu toate produsele astea de aici. Merge și cu o carte pe subiect, nu?;
Handmade. Apreciez și iubesc produsele lucrate manual și original, de la agende până la bijuterii. Ador lucrurile simple, cu valoare sentimentală, motiv pentru care mă topesc de o mie de ori mai tare când primesc o floare făcută dintr-un șervețel decât atunci când primesc un buchet mare de flori.

Vezi și lista de anul trecut cu dorințele mele de cadouri pe 2016!

Hai că ajunge pentru anul ăsta, deși nu pot băga mâna în foc că nu o să mai trec din când în când pe aici să fac câte un update la articol și să mai pun una-alta pe lista cu idei de cadouri pentru mine! Și cine știe, poate îi inspiră și pe alții la făcut cadouri pentru femeile din viața lor!

Foto: huffingtonpost.com

The post 7 idei de cadouri pentru ziua mea appeared first on Andreea Ignat.

De ce merg eu cu autocarul?

Cum?! Tu mergi cu autocarul?!

Mă întreabă oamenii de ce aleg autocarul când trebuie să merg la București și de ce nu iau avionul, care, vorba aia, e mult mai rapid. Dar unde ne grăbim așa? Pentru mine, deplasările la București sunt gura mea de aer proaspăt, momentele în care pot fi eu cu mine, clipele mele de liniște. Timp de șapte ore pot fi singură, pot privi peisajul de pe geam, pot citi, pot asculta muzică, îmi pot pregăti materiale, pot nota idei. Și, credeți-mă, vin multe idei în astfel de momente! Ca să nu mai zic că nu aplaudă nimeni în autocar!

Bine, nu am fost pe distanțe foarte lungi în ultimii ani, și asta pentru că pur și simplu așa s-a nimerit. Dar aș merge, pentru că sunt fan „road trip”. Nu aș merge în vacanță cu autocarul, pentru că mi se pare criminal să stai după atâția oameni, când tu vrei să faci altceva. Vacanța e vacanță, frate! Vrei să te relaxezi, să evadezi, să nu mai auzi plângeri și plânsete! Dar când trebuie să te deplasezi cu treabă din punctul A în punctul B, drumul cu autocarul mi se pare ca o mini-excursie cu timp pentru tine, de reflecție și deconectare.

Franța, viiin!

Cea mai lungă distanță cu autocarul pe care am parcurs-o a fost România – Franța, în 1996. Eram un autocar întreg de tineri care mergeau într-un schimb de experiență în Franța. Stați! Am spus autocar? Pe vremea aia termenul „autocar” nu era deloc ce este astăzi, iar „chestia” cu care am mers noi atunci era mai degrabă un autobuz cum erau cele de pe cursele de la țară: de abia se mișca; era tot din tablă; avea tablă și la spate, în loc de geamuri; nu avea aer condiționat; nu avea televizoare, căști și prize; nu avea scaune rabatabile. Nu mă întrebați cum am ajuns acolo și, mai ales, cum m-am mai și întors în același… autobuz!

Ulterior, a început să crească numărul de firme de transport internațional, însă de abia în ultimii ani putem spune că lucrurile se fac așa cum trebuie. Țin minte că prin 2000 și un pic am vrut să o trimit pe mama în Italia, la tata, cu autocarul. Firma pe care o găsisem atunci ne-a spus că trebuia să urce în acel microbuz, apoi să treacă într-un autocar, apoi să schimbe autocarul, să ia trenul și apoi un alt mijloc de transport până la destinație. Serios?! Numai gândul la toate schimbările astea m-a obosit deja, darămite să fii o femeie singură, cu bagaj și să trebuiască să urci, să cobori și să schimbi atâta!

Autocarul cu oferte

Bine, acum lucrurile s-au schimbat, iar firmele de transport internațional au înțeles că, dacă vor să supraviețuiască, trebuie să vină cu servicii excelente, cu oferte atractive și cu respectul cuvenit pentru client. Nu mai transportăm sardine sau saci de cartofi, ci ajutăm pe bune oamenii să se deplaseze confortabil și în siguranță din punctul A în punctul B.

Uite, luăm exemplu o firmă de pe la noi, de prin zona Moldovei – Romfour. Ca să nu ziceți că firmele din provincie mai mici nu le pot ajunge și chiar depăși pe cele mai mari. Are sediul central în simpaticul Fălticeni, de unde a și pornit, de altfel, și agenții în 38 de orașe din România: Alba Iulia, Bacău, Bârlad, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Buzău, Călărași, Câmpulung Moldovenesc, Constanța, Craiova, Deva, Dorohoi, Focșani, Galați, Giurgiu, Gura Humorului, Iași, Mangalia, Onești, Oradea, Pașcani, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Rădăuți, Râmnicu Vâlcea, Reghin, Roman, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Târgu Frumos, Târgu Mureș, Tecuci, Tulcea, Vaslui.

Ce face mai exact firma asta, de vă zic de ea? Transport internațional de persoane cu servicii care sună cam așa:

Transport de la adresă la adresă. Adică te ia de acasă și te duce fix acolo unde ai nevoie, fără să mai schimbi alte mijloace de transport, inclusiv taxi;
O gustare gratuită;
Priză individuală. Pe mine, asta cu priza m-a cucerit;
Aer condiționat;
Sistem audio-video;
Scaune rabatabile;
Biletul dus-întors are valabilitate 12 luni și beneficiază de 15 euro discount;
Copiii până în doi ani nu plătesc bilet;
Pensionarii beneficiază de 10 euro discount;
La 10 călătorii spre orice destinație din Europa, primești o călătorie gratuită;
La 6 călătorii spre orice destinație din Europa, poți trimite un colet gratis.

Pe scurt, e perfect pentru toți cei care merg să muncească în străinătate sau să își viziteze rudele aflate acolo. Și cum fiecare român are cel puțin o rudă plecată la muncă în străinătate, eu vă las aici lista cu cele 16 țări din Europa în care puteți ajunge cu Romfour: Germania, Franța, Italia, Anglia, Scoția, Belgia, Olanda, Luxemburg, Elveția, Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria, Polonia, Slovacia, Cehia.

Vă mai zic că tot la ei găsiți servicii de transport național și internațional de colete, transport auto pe platformă, închirieri platforme și autocare, dar asta o să vedeți voi la ei pe site.

Acum, scriindu-vă toate aceste lucruri, mă apucă râsul când fac diferența între ceea ce e acum și cum a fost călătoria mea din Franța de acum douăzeci de ani. Din păcate, încă există firme de transport care cred că duc saci de cartofi în loc de oameni. Credeți-mă, am pățit-o! De aia zic că e bine să ne informăm și, dacă tot mergem cu autocarul, să alegem niște servicii umane, de bun simț, care să facă acea călătorie una sigură, plăcută și confortabilă.

La voi cum e? Mergeți cu autocarul sau preferați aplauzele din avion?

Foto: shutterstock.com

The post De ce merg eu cu autocarul? appeared first on Andreea Ignat.

Vii cu mine în vie, la cel mai tare festival al toamnei?

Am crescut în vie. Nu, nu în asta de care o să vă vorbesc azi! Una un pic mai departe de aici. Am copilărit la Huși, la bunici, care aveau o vie mare și frumoasă pe unul dintre dealurile Hușilor, așa că am petrecut o bună bucată de vreme înțelegând cum e cu solul, cu vița de vie, cu boabele de struguri și, evident, cu vinul. Doamne, cât de minunat era sentimentul ăla când alergam desculță prin vie și mă lăsam iubită de razele soarelui, de vânt și de mirosul fain de vie! Cât de minunată era viața de copil fără griji, în mijlocul viei, la o poveste cu bunicii mei! Nu e de mirare că de fiecare dată când aud de vie, de struguri și de vin devin nostalgică și zâmbesc ca un copil care vede multe bomboane!

După ce am mai crescut, am început să merg la degustări de vin, la cursuri de oenologie, la prezentări și târguri de vin. Așa am învățat nu doar să iubesc și să apreciez vinul de la butaș și bobul de strugure până la forma lui finală, ci și să cunosc toate informațiile de bază (plus câteva secrete) despre tot ce înseamnă vin: care sunt principalele soiuri de struguri, ce tipuri de vin există, care sunt principalele crame din România și din afară, cum se obține vinul (alb, roșu și roze) într-o cramă, cum și în ce se păstrează, cum se îmbuteliază, cum se degustă corect un pahar de vin, cum se ține un pahar, care-i treaba cu gradele de alcool, cum e cu temperatura corectă a vinului, ce vinuri asociez cu o anumită mâncare și câte și mai câte.

Pe lângă tot bagajul ăsta de informații, am mai învățat un lucru important: că oamenii din domeniul ăsta sunt al naibii de faini. Serios! Nu am cunoscut om care să lucreze în domeniul ăsta și care să nu îmi fie simpatic. Iar Marian Olteanu este unul dintre ei. Marian este creatorul și „tăticul” Gramma, cea mai tânără și mai modernă cramă din Iași, așezată pe frumoasele dealuri din Bârnova. Este, totodată, și locul în care vă invit, pentru că acolo, cei de la Oddity Events, alți oameni faini, organizează între 8 și 10 septembrie a doua ediție a evenimentului Festival la Vie.

Ce înseamnă La Vie? Înseamnă un festival tare drag mie, cu și pentru comunitatea locală, cu mulți oameni faini, care au pus umărul și s-au alăturat pur și simplu unui concept minunat – evenimente de calitate pentru Iași.  La Vie înseamnă trei zile de festival în vie, cu vin, struguri, mâncare, muzică live, workshopuri de cultura vinului și degustări de vin, experiențe gastronomice, activități sportive și instalații artistice, precum și spații de joacă pentru copii. Sau, așa cum zic organizatorii, este „legătura armonioasă între cultura vinului și cea a muzicii și a artelor libere, care construiește o experiență educativă și de agrement pentru toți doritorii”.

La capitolul muzică, pe scena festivalului vor urca 12 trupe live și DJ`s, nume dragi publicului La Vie: Trupa Spam, CANAF, Fine, it’s pink, Westroot, soul Serenade, Corbu, Straight from the bottle, El Negro, Marcian Petrescu & Trenul de noapte, Maria Răducanu, Nightloosers și Fanfara Transilvania.

Toată distracția începe pe 8 septembrie, la ora 16:00, iar sâmbătă și duminică programul va începe la ora 12:00. Ca să fiți tot timpul la curent cu programul și cu noutățile, dați Join la evenimentul creat pe Facebook și Like paginii de Facebook a festivalului!

Biletele vor fi disponibile în curând la Librăria Cărturești din Palas Mall și la Cafeneaua Fika din Piața Unirii, dar pot fi procurate deja online, de pe MyTicket.ro.

Cât costă biletul?

Abonamentul de trei zile – 90 lei/persoană;
Participarea într-o singură zi – 35 lei/persoană;
Cumpărarea biletului începând cu 8 septembrie sau direct de la eveniment – 50 lei/persoană, nemaifiind posibilă achiziționarea de abonamente;
Copiii până în 14 ani, însoțiți de adulți, au acces gratuit;
Tinerii cu vârste între 14 și 18 ani pot participa doar cu acordul părinților, achitând valoarea unui bilet întreg;
10% din încasările totale merg către Fundația Comunitară Iași, pentru proiectele din comunitate.

Ce mai? Va fi cel mai tare festival al toamnei, așa că trebuie să fiți și voi acolo! Hai, veniți cu noi în vie?

The post Vii cu mine în vie, la cel mai tare festival al toamnei? appeared first on Andreea Ignat.

O istorie culturală a… toaletelor

Ce ziceți dacă vorbim astăzi un pic despre… toalete? Nu, nu despre haine! Doar mă știți, ce naiba! Despre toaletele pe care le folosim în fiecare zi pentru a ne satisface anumite nevoi fiziologice. Bine, pe care ar trebui să le folosim în fiecare zi, nu să ne facem treburile pe unde ne vine, cum am mai povestit eu aici despre unii oameni din fața casei mele.

Am citit de curând O istorie culturală a toaletelor, o incursiune în lumea acestor obiecte străine pentru unii, scrisă de Roger-Henri Guerrand. Aah, am uitat să vă zic: dacă sunteți așa, mai pudice și vă jenați de discuțiile despre nevoile fiziologice, atunci nu – femeile nu fac niciodată asta și nu ar trebui să citiți asemenea „mizerii”. Stați, îmi sună cunoscută discuția asta… ah, da! Așa gândeau oamenii pe la 1800, când femeile nu puteau să își facă nevoile „în oraș”, pentru că, nu-i așa, „e rușine” și „nu se cade”!

Dar Guerrand își începe povestea cu mult mai devreme de 1800. Normal! Că doar oamenii trebuiau să își „descarce bagajul” și înainte de această dată! Așa că o ia de la Adam și Eva (ei, vorba vine) și vorbește despre primele forme elementare de toaletă, de la gropile din pământ, scaunele perforate și oalele de noapte, până la pișoare și wc-ul (water-closet) cu canalizare.

Guerrand dă o mulțime de exemple din istorie despre cum foloseau oamenii pe vremuri toaletele și, mai ales, cât de ignoranți erau cu privire la informații și la igienă. De exemplu, ai crede că școlile din ultimele secole erau cele mai curate instituții, pentru că acolo învățau copiii, iar copiii trebuie să stea într-un mediu curat (de parcă regula asta n-ar trebui să se aplice și la adulți). Dar nu! Școlile, pe vremuri, erau adevărate focare de infecții. Bine, din păcate avem și noi destule cazuri de astea în unele zone rurale, însă motivul de acum ține mai mult de neglijența și incapacitatea unor autorități, decât de mintea îngustă a oamenilor de atunci. De ce zic asta? Pentru că, pe atunci, closetele se păstrau murdare tocmai ca elevii să nu petreacă mult timp acolo și să lipsească de la ore. Mai mult, ușile erau doar pe jumătate, astfel încât elevul să fie văzut tot timpul și să nu încerce care cumva să se masturbeze, o frică generală ca de Satană a oamenilor de la acea vreme.

Ce mai găsiți în carte? Povestiri amuzante, multe curiozități și ipostaze ale toaletei de-a lungul timpului. Ah, da, și veți afla și despre metodele de igienă intimă și instrumentele folosite înainte să se inventeze hârtia igienică de astăzi.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut la cartea asta a fost că Monsieur Guerrand tot o dă cu Franța lui, de parcă nu ar mai exista altă țară pe pământul ăsta. Da, știu! Tipic franțuzesc! Naționalism și patriotism cât cuprinde! Mi-ar fi plăcut să aflu detalii despre istoria toaletelor din întreaga lume, de-a lungul timpului. Dar nu! Guerrand a considerat că Franța e de ajuns! Practic, cartea trebuia să se numească O istorie culturală a toaletelor… din Franța. Bine, are și câteva povestioare din afara Franței, însă prea puține față de numărul celor din Franța, care face obiectul întregii cărți.

Dacă o vreți și voi în biblioteca voastră, pe raftul de Cultură generală, să știți că a apărut la Editura Art și că e disponibilă la reducere pe Libris.ro! Tot pe Libris găsiți și o campanie cu oferte speciale de la Editura Art pentru luna aceasta!

Spor la… ah, da, la citit!

Foto: pinterest.com

The post O istorie culturală a… toaletelor appeared first on Andreea Ignat.

Ce ziceți de ideea asta despre limba română?

Băi, că tare mi-e dragă limba română! Și pe cât e de frumoasă, pe atât e de complexă și de dificilă. Dar parcă tocmai asta îi dă acea savoare și acea plăcere de a îmbina atât de melodios cuvintele și de a le așeza pe pagină, unul după altul.

Se spune că limba română este o limbă grea. Păi, este, la câte reguli complexe are și la câte poate oferi. E atât de complexă încât, chiar dacă o folosesc în jobul meu de atâția ani, tot mai descopăr periodic anumite greșeli pe care le facem din varii motive. Tocmai de aceea îmi place să o studiez și să citesc tot ce se poate pe subiectul ăsta.

Și uite așa am ajuns la cartea 101 greșeli gramaticale, un volum apărut în colecția „Viața Cuvintelor”, de la Editura Humanitas. Este scrisă de Isabela Nedelcu, doctor în filologie și lector universitar și cuprinde destul de multe greșeli pe care le fac românii în limba română. Da… 101 greșeli, mai exact! Pot părea multe, dar credeți-mă, sunt infime la câte greșeli există cu adevărat, dacă iei la puricat cuvânt cu cuvânt, virgulă cu virgulă, regulă cu regulă.

Ce am apreciat foarte mult la cartea asta este acceptarea limbajului vorbit și plin de umor în textele scrise, acolo unde se permite (de exemplu, publicații de gen sau bloguri) și acolo unde se respectă totuși gramatica limbii române. Adică, e ok să adopt pe blog stilul ăsta al meu, foarte popular și plin de umor cu care v-am obișnuit deja, atât timp cât scriu corect românește și cât nu îl folosesc chiar oriunde.

Noah, acum despre carte! Normal că nu o să vă zic toate cele 101 greșeli gramaticale, dar mi-a venit o idee! Citind cartea, mi-am dat seama că, pentru unii oameni care nu știu ce pisici este un „vocativ” sau care-i treaba cu „sintaxa”, poate fi destul de greu de digerat toată această informație. Și mă gândeam ce fain ar fi să existe niște articole scrise în stilul meu, în care cineva să explice mai ușor și mai amuzant care sunt greșelile din limba română. Așa că, din toamnă, odată cu începutul școlii, trecem și noi pe blog la lecția de română. În fiecare săptămână, scriu un articol cu câte o astfel de greșeală, nu ca să mă dau eu mare, ci ca să învățăm împreună și să ne intre bine la cap!

Ei, și dacă nu mai rezistați până la toamnă, să știți că găsiți cartea 101 greșeli gramaticale pe Libris.ro, la reducere! Așa că spor la citit și la scris corect!

Foto: wordsandphotoz.blogspot.ro

The post Ce ziceți de ideea asta despre limba română? appeared first on Andreea Ignat.

Cum am făcut spectacol în bucătăria Lidl

De unde mi-a venit ideea?

Văd la Teodora pe Facebook că iar e Caravană Lidl prin țară. Și mă întreb, ca orice om normal care e fan Lidl (bine, și blogger), dacă binevoiește să ajungă și prin dulcele târg al Ieșilor. Îmi pun degetele pe tastatură și încep să caut informații. Și ce să vezi?! Caravana Lidl „Bucătar din plăcere” urma să vină pe 5 și 6 august la Iași. Mai erau câteva zile până atunci! Dar asta nu înseamnă că nu e nimic posibil, așa că m-am pus pe organizat! Eu, care organizez evenimente de atâția ani și care zic tot timpul că nu organizez nimic pe ultima sută de metri, fie ce-o fi! Dar mi-e prea drag Lidl și toți oamenii de acolo, așa că, nah…

Vorbesc cu agenția, care vorbește cu cealaltă agenție, care vorbește cu brandul și, gata, facem concurs de gătit între bloggeri. Nu, nu între bloggeri de food, ci între bloggeri generaliști care fac de obicei spectacol în bucătărie, așa cum era și sloganul Caravanei. Iar eu după ce îmi torn un pahar de vin și dau drumul la muzică… să vezi atunci spectacol în bucătărie!

Buuun! Strâng bloggerii disponibili și doritori și, uite așa, ies la număr șase bloggerițe una și una: Irina Nichifiriuc, Roxana Ichim, Bianca Ionel, Diana Lupu, Alexandra Arva și, cu voia voastră, subsemnata. Noi urma să gătim, iar preparatele trebuiau jurizate de Chef Florin Dumitrescu. Ce-i drept, am râs toate isteric și ne-a părut rău de bietul om că va trebui să guste din preparatele noastre, dar nah, facem spectacol în bucătărie, nu?

Vineri ne-au întrebat cei de la agenție ce gătim, ca să ne pregătească ingredientele. M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta și am făcut fața aia care zicea: „Stai… trebuie să hotărâm noi ce gătim?! Noi?! Acum?! Stai că nu m-am gândit până acolo!”. Așa că m-am consultat cu fetele și ăla a fost momentul în care am hotărât să ne unim forțele și să facem echipe de câte două. Am încropit noi niște rețete, am transmis lista și am așteptat nerăbdătoare ziua de duminică, atunci când aveam să gătim în fața lui Chef Florin Dumitrescu. Pardon, să facem spectacol în bucătărie!

Duminica în… familia Lidl

Pe o temperatură mult prea mare ca să respiri, darămite să gătești, ne-am instalat frumos (a se citi fără aer) în fața caravanei și am așteptat startul. M-am echipat corespunzător cu cerceii mei cu cratiță și ochiuri, așa că eram pregătită! Am avut parte de cea mai faină primire din partea  întregii echipe de organizare, niște oameni pe cât de profesioniști, pe atât de umani și de simpatici.

L-am cunoscut pe celebrul chef Florin Dumitrescu, pe simpaticul actor Andrei Aradits și pe Chef Alex, creatorul bunătățurilor Lidl, un bucătar excelent și un om de milioane. Ne-am apucat noi de preparat ce aveam de făcut pe acolo, iar eu, ca de obicei, am turnat câte un pahar de vin, că parcă nu iese mâncarea bună, dacă nu savurezi și un pahar de vin alături. Apoi am început să fac fotografii, să fac live-uri, să beau vin, să vorbesc cu oamenii, adică fix ce fac și la mine în bucătărie. Deh, o aveam în echipă pe Irina, așa că toată baza în ea! Nu de alta, dar nu aș fi vrut să îi stric rețetele, mai ales că gătea rețeta preferată a băiețelului ei, care era și el pe acolo.

La un moment dat, a început să bată vântul, de zici că era pus vreun ventilator care să ne fluture părul și să ieșim bine în poze. Dar nu! Nu, dom`le! Intru și eu o dată în bucătărie și atunci începe furtuna! Da, știu! O să spuneți că de asta s-a pornit furtuna, că am intrat eu acolo! Dar jur că nu aveam de gând să fac mare dezastru și să le stric oamenilor evenimentul atât de fain.

Și de la un picuț de vânt și câțiva stropi de ploaie ici-colea, s-a dezlănțuit nebunia, cu fulgere, cu tunete, cu gheață, cu ploaie torențială și super-vânt. Eram toți uzi până la piele, dar asta nu ne-a oprit să facem spectacol în bucătărie în continuare. Nu am mai putut termina preparatele, evident, însă am socializat, am cântat și am gustat din bunătățurile preparate de Chef Alex (nu, nu e întâmplător că de fiecare dată când zic „bunătățuri” zic și „Chef Alex”). Chiar că a fost o seară memorabilă și un eveniment de pus la cutia cu amintiri dragi.

Meriți să fii surprins!

În altă ordine de idei, să știți că mai aveți o șansă să prindeți Caravana Lidl anul acesta, dacă sunteți între 14 și 15 august la Mangalia sau între 26 și 27 august la București și, evident, dacă nu e furtună! Și vă recomand să mergeți, pentru că e combinația ideală dintre gătit și spectacol, atât pentru familii, cât și pentru toți cei pasionați de lucrurile bune de la Lidl. Vor fi demonstrații de gătit, workshopuri de fitness și alimentație sănătoasă, karaoke, ateliere pentru copii, concursuri, momente de umor, jocuri interactive, concurs atractiv cu premii de la Lidl Tour, plus un concert-surpriză, pe care noi nu am mai apucat să îl prindem. Dar am făcut noi spectacolul nostru, așa că a ieșit totul cu zâmbete la final! Și mă bucur că sloganul Lidl „Meriți să fii surprins” merge mână în mână nu doar cu seara de duminică, ci și cu vorba mea de suflet, pe care o zic eu tot timpul – „Lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum te aștepți să fie. Uneori, ele sunt chiar mai bune!”.

Acestea fiind zise, eu îi mai aștept pe cei de la Lidl în campaniile cu bloggerii ieșeni, și pe soare, și pe furtună, pentru că noi suntem aici tot timpul cu zâmbetele pe buze, cu inimile deschise și cu tocătoarele pregătite (ca să nu zic cu cuțitele în mâini, că parcă nu e tocmai primitor). Gata, vă las, că Rebeca iar vrea bomboane de alea mici și bune de la Lidl!

Info Lidl: Site | Facebook

The post Cum am făcut spectacol în bucătăria Lidl appeared first on Andreea Ignat.

De ce nu împrumut eu cărți și… piese de lego?

Nu-mi place să împrumut cărți! Cărțile mele sunt atât de prețioase pentru mine, încât sunt ca niște super jucării lego pentru copii. Fiecare carte, ca fiecare piesă de lego, are menirea ei, culoarea ei, forma ei, viața ei, importanța ei, emoțiile ei. Și îmi place să o știu acolo, lângă mine, neatinsă de altcineva, gata oricând să îmi readucă acea stare pe care am trăit-o atunci când am citit-o și pe care mi-o doresc din  nou.

Când un copil pierde o piesă de lego, zici că a venit sfârșitul lumii! Păi, cum să duci la îndeplinire provocările și să construiești jocul cu o piesă lipsă, indiferent că e logo city, lego pompieri sau lego friends hotel? Sau dacă o piesă nu mai poate fi folosită, pentru că un alt copil a stricat-o? Așa e și cu cărțile: dacă primesc înapoi o carte și o văd îndoită, murdară sau, Doamne ferește, cu pagini lipsă, fac ca un copil de câțiva anișori în plin proces de tantrum. Nu glumesc!

Eram odată cu Rebeca la un loc de joacă, iar fiică-mea a cerut frumos unei alte fetițe jucăria din mâna ei. Fata nu a vrut și, furioasă, a împins-o pe Rebeca. Am dat să mă îndrept spre ele, cât să le zic că se pot juca frumos pe rând, mai ales că jucăriile sunt de acolo, deci nu sunt ale nici uneia dintre ele. Cealaltă mamă a strigat la fiică-sa și i-a spus eterna vorbă cu „Împarte, că așa e frumos!”, asta în timp ce nu și-a ridicat ochii din telefon. Și voiam să o întreb chiar atunci: „Tu ți-ai împrumuta telefonul, dacă ți l-aș cere acum?”. Serios, cine și-ar împrumuta telefonul, cheile de la casă, laptopul și toate acele lucruri pe care le folosește zilnic?

Ei, așa au însemnătate jucăriile lego ninjago, de exemplu, pentru unii copii. Și tot așa nu îmi place mie să împrumut cărți. E ca și cum aș renunța la ceva din mine și mă doare teribil. Să mai spun că am cărți date de ani de zile pe care nu le-am mai văzut? Să mai zic că am primit înapoi cărți rupte, murdare sau chiar alte ediții, pentru că cea împrumutată de mine „s-a pierdut nu-știu-pe-unde”?

Așadar, ca să păstrăm prietenia, e mai bine să nu îmi cereți cărți cu împrumut. Niciodată! La fel cum e mai bine să nu îi forțați pe copii să își împrumute obiectele la care țin, dacă nu vor asta și dacă nici voi nu ați renunța la ele. Nici măcar cu împrumut!

Foto:  nerdapproved.com

The post De ce nu împrumut eu cărți și… piese de lego? appeared first on Andreea Ignat.

Hai să facem un exercițiu! La ce te gândești când îți spun cuvântul scaun?

Tu la ce te gândești, dacă îți spun cuvântul scaun? Dacă te rog să îți imaginezi un scaun, cum ar arăta el?

Ăsta e unul dintre exercițiile pe care le fac de obicei la trainingurile de comunicare pe care le țin. Indiferent că direcția e pe comunicare interpersonală și teambuilding, indiferent că merg pe toleranță și acceptare, folosesc de fiecare dată acest exercițiu, pentru că, pe cât e de simplu, pe atât e de relevant pentru ceea ce vreau să demonstrez.

Când îi rog pe participanții la training să se gândească la un scaun și să îmi spună cum arată el, răspunsurile sunt de fiecare dată dintre cele mai diverse. Unii, mai puțin creativi, se uită la primul scaun din jurul lor și mi-l descriu pe acela. Alții, în schimb, își dau frâu liber imaginației, dar și experienței personale, pentru că fiecare om vine la pachet cu alte percepții, alte așteptări, alte presupuneri formulate tocmai pe baza experiențelor personale.

Și uite așa, răspunsurile variază în funcție de personalitate, de experiență, de creativitate: un scaun mic și vechi, cu trei picioare, cel aflat în casa bunicilor în care a crescut; un scaun de director, pentru că și-a dorit de mic să aibă această funcție; mai multe scaune din lemn la prețuri mici, pentru că era agent de vânzări și cu asta se ocupa; scaunul tip fotoliu în care o mamă își alăpta copilul; scaunul cu rotile în care se află bunica cuiva; scaunele copiilor de la grădiniță; acel scaun alb din plastic pe care își bea în fiecare dimineață cafeaua în grădină; scaunul din cafeneaua de unde lucrează în fiecare zi online; acel scaun portocaliu pe care stătea soția lui, în ziua în care a cunoscut-o; unii au zis scaun cu spătar, alții au zis fără spătar; unii l-au văzut din lemn, alții l-au văzut din plastic, din paie sau din fier; unii l-au văzut cu o anumită culoare, alții nu s-au gândit la culoare; unii l-au văzut rotund, alții pătrat și lista poate continua la nesfârșit, pentru că în toți acești zece ani de training am tot auzit destul de multe cu privire la tipurile de scaun. Cel mai amuzant răspuns a venit din partea unui tătic, care mi-a spus că, atunci când aude cuvântul scaun, se gândește automat la acele probe de scaun pe care trebuie să le ducă dimineața devreme la doctor pentru fiul său. Ei, e și ăsta un răspuns și o dovadă clară că un singur cuvânt poate avea atât de multe semnificații.

De ce v-am povestit aceste întâmplări și de ce v-am dezvăluit exerciții din trainingurile mele? Pentru că vreau ca mesajul să ajungă și la cei care nu merg la traininguri, la cei care presupun că toți cei din jurul lor văd același tip de scaun ca ei, la cei care cred că scaunul lor e cel corect și, automat, cel mai bun, la cei care presupun fără să comunice, la cei care judecă, fără să știe fondul situației, la cei care pun etichete dure și nu acceptă diferențele.

Exercițiul ăsta e bun pentru fiecare dintre noi, indiferent de experiență, de vârstă, de educație și, fără doar și poate, de situația financiară. Exercițiul ăsta e, înainte de toate, despre a fi om cu tine și cu ceilalți, de a accepta unicitatea și diversitatea și de a te bucura de viață în toate formele pe care le oferă ea. Exercițiul ăsta e despre a înțelege că nu suntem buricul pământului și că fiecare om din jurul nostru are bucuriile, necazurile, experiențele lui și, mai ales, poveștile lui din care putem învăța în fiecare zi. Bineînțeles, dacă avem urechi de ascultat și ochi de văzut și alte tipuri de scaune…

Foto: dailymail.co.uk

The post Hai să facem un exercițiu! La ce te gândești când îți spun cuvântul scaun? appeared first on Andreea Ignat.

Cine mai are nevoie de bani?

Trăim pentru a face bani

Bani! Bani! Bani! Cam ăsta e cuvântul de ordine în ziua de azi. Evident, pe lângă binecunoscuta expresie timp ca să faci bani.  Vă sună cunoscut? Cum să nu vă sune, că doar toți avem de plătit facturi. Și parcă nu se mai termină, și parcă nu mai scad, nici în număr, nici în valoare. Consumăm, consumăm, consumăm și muncim încontinuu, până la epuizare, cu scopul suprem de a face bani, de a consuma, de a plăti facturi. Și ciclul ăsta merge așa din inerție, ca un perpetuum mobile, mâncându-ne nouă ficații, nervii și sănătatea.

Nu știu cum erau vremurile înainte din punctul ăsta de vedere, dar mi-i aduc aminte pe ai mei și pe toți prietenii lor, care își gestionau altfel banii și care aveau mai mereu timp pentru distracție și timp liber, în general. Bine, până ce a venit greul de după anii `90 și au trebuit să plece mulți în străinătate. De ce? Păi să facă bani, evident, că aici nu mai era amuzantă situația. Și de aici s-a zguduit tare atât viața de familie, cât și educația financiară a familiilor din România.

De ce nu se face educație financiară în școli?

Și dacă tot am ajuns la subiectul educație financiară, lăsați-mă să îmi zic oful, care mă doare tare de mult prea multă vreme: De ce nu se face educație financiară în școli? Adică, de mic, copilul să învețe ce sunt banii, de unde vin, cum se fac, cum se gestionează, cum se economisește, de ce este important să economisești, ce este un credit și cum se poate obține, ce înseamnă venituri și ce înseamnă profit, ce înseamnă angajat și ce înseamnă antreprenor, care sunt principalele forme juridice din România și ce spune legislația de la noi cu privire la ele, ce modele de bune practici există în lume și tot așa. Bine, o să-mi spuneți că în unele școli se face. Da, știu, în unele! Dar nu putem spune că avem o cultură de gestionare corectă a banilor și că toți copiii au acces de mici la astfel de informații. Dar nah, bine că vor avea manuale de sport și de dirigenție, că doar cu asta se vor hrăni când vor fi pe picioarele lor!

Noi am învățat o economie de „Doamne ajută!”, în care totul era la liniuță, cu formule grele, pe care niciun copil normal nu le putea băga la cap. Și să fim serioși! Majoritatea copiilor din ziua de azi aud mai des cuvinte ca „bani”, „datorii” și „credite” decât „jucării”, „jocuri” sau „dragoste”. Și asta pentru că majoritatea familiilor din România o duc de pe o zi pe alta, din datorie în datorie, din împrumut în împrumut, iar asta e realitatea tristă a economiei românești! Toată lumea caută bani și ajunge să se împrumute, de la familii modeste, până la întreprinderi mici și mijlocii. De unde? De la prieteni și familie, de la cămătari, de la locul de muncă, de la bănci și firme de credite.

Iar ultimele două au identificat această nevoie cruntă a românilor pentru credite de toate felurile, motiv pentru care s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie și au venit cu tot felul se servicii, ca să se diferențieze cumva și să își câștige clienții. Ultima oară când am verificat, în România erau aproximativ 200 de astfel de instituții financiare nebancare și bancare. Cu educația financiară a românilor… pe care o alegi? Pe cea care apare la TV? Pe cea despre care citești pe net? Pe cea internațională, cu o istorie solidă în spate și servicii personalizate, alături de tehnologia modernă?

Credit rapid gratuit?!

Apropos de asta, mi-a atras atenția o astfel de instituție financiară, ce își zice „finanțator digital cu viziune fintech”, care, trebuie să recunoaștem, sună într-un mare fel. E vorba de Ferratum, un grup financiar aflat printre liderii mondiali la acest capitol, care are sediul central în Helsinki și o licență bancară UE în Malta. E pe piață din 2005, iar momentan activează în peste 25 de țări din Europa, în America de Nord și în regiunea APAC, adică în cele 22 de țări cu activități operaționale.

Acum că v-am făcut un scurt intro despre Ferratum, să vă zic ce mi-a atras atenția la ei: accentul pe care îl pun pe viitor, pe aplicațiile mobile și pe digital, cu precădere. Pentru că vin cu acel know-how internațional și cu mindsetul de înțelegere a nevoilor actuale, dar, mai ales, viitoare. Și uite așa îți dă sentimentul că sunt aici pe termen lung și că au deja un plan bun de back-up pentru gestionarea bugetului tău de peste ani și ani și parcă te mai înmoaie un pic când îți trece prin minte să îți iei un credit de nevoi personale.

Bine, mi-a mai atras ceva atenția la ei: conceptul de credit rapid gratuit. Practic, ei îți oferă un credit încadrat într-o anumită sumă, pe care trebuie să îl restitui într-o anumită perioadă, iar partea bună e că dai înapoi fix cât ai luat, fără comisioane, dobânzi sau taxe. Partea mai puțin bună e că varianta asta merge doar prima dată când faci credit la ei și e, până la urmă, de înțeles, pentru o instituție care se ocupă și trăiește din… credite!

Facem sau nu facem credite?

Până acum, noi am făcut doar două credite de nevoi personale la bancă: unul pentru mașină, pe care am reușit să îl achităm și unul pentru casă, pe care îl vom avea, cel mai probabil, pentru tot restul vieții. În rest, parcă nu mai îndrăznim să ne luăm pe cap și altele. Că și așa învățăm în fiecare zi cum e treaba cu educația financiară și cu mersul banilor. Uneori ne mai poticnim și noi cu lecțiile, că nah, dar am așa un sentiment că mulți dintre voi înțeleg ce zic, pentru că și voi treceți prin asta.

Așa că, la final, vreau să vă ridic un pic mingea la fileu și să vă întreb câte ceva, ca să nu vorbesc doar eu, singură, aici: V-ați luat sau nu v-ați luat credite până acum? Ce experiențe ați avut cu creditele și ce recomandări aveți pentru cei care încearcă asta acum, pentru prima dată? De ce să își facă sau să nu își facă cineva credit și la ce trebuie să fie atenți?

Hai să facem o listă, ca să ajutăm oamenii, vorba aia, să înțeleagă cum e cu creditele și cu educația financiară, pe care ar fi trebuit să o învățăm noi încă din școală!

Foto: lookbook.nu

The post Cine mai are nevoie de bani? appeared first on Andreea Ignat.