Andreea Ignat's Blog, page 5

De ce este România astfel?

Cum ai defini România? Dacă ar trebui să te raportezi la țara noastră în termeni de altfel sau astfel, ce ai alege pentru ea? Ai spune că e diferită de toate celelalte țări și i-ai pune o etichetă negativă sau ai zice că e o țară normală și chiar banală? Asta dacă înțelegem că banalitatea și normalitatea nu reprezintă neapărat ceva negativ, ci doar o situație apărută în urma unui șir de acțiuni istorice, politice și sociologice.

Trebuie să recunosc că nu am privit niciodată România prin comparația dintre cei doi termeni. Am fost însă întotdeauna de părere că avem o țară minunată, cu mult potențial, în care poți face lucruri. Da, desigur, nu am cum să nu punctez aici situația politicii românești actuale, care, până la urmă, nici măcar nu poate fi numită politică. Dar, așa cum ne-am obișnuit, luptăm, rezistăm și schimbăm lucrurile în direcția cea bună.

Spuneam mai sus că nu am privit niciodată România ca fiind altfel sau astfel. Perspectiva a venit atunci când am citit extraordinarul volum coordonat de sociologul Vintilă Mihăilescu De ce este România astfel? Avatarurile excepționalismului românesc. Este o carte pe care am devorat-o pur și simplu și mă bucur mult că mi-am început anul cu ea. E ca și cum aș fi dat startul unui nou an literar cu cărți una și una.

Dar să revenim la volumul coordonat de Vintilă Mihăilescu, pentru că merită toată atenția noastră. Cartea a apărut în 2017, ca o replică la celebra carte De ce este România altfel? a istoricului Lucian Boia. Vintilă Mihăilescu a strâns în jurul său mai multe nume importante din istoria și din sociologia românească, nume care desființează ipotezele propuse de Lucian Boia cu cele mai valide și puternice argumente. Părerea lor unanimă este că Lucian Boia a scris o carte altfel decât toate celelalte ale sale, o carte cu multe păreri personale nefondate, acuzându-l chiar că a scris-o la comanda unor oameni politici.

În volumul coordonat de Vintilă Mihăilescu s-au reunit Bogdan Murgescu, Daniel Dăianu, Nicolae Manolescu, Mircea Vasilescu, Paul Cernat, Cristian Ghinea, Valentin Naumescu, Octavian Groza, Marius Turda, Mirel Bănică, Ionuț Butoi, Emanuel Copilaș, Cătălin Augustin Stoica, Alfred Dumitrescu și Ștefania Dumitrescu. Fiecare dintre ei scrie cu argumente, explicații sociologice și fapte istorice de ce nu este România altfel și de ce este ea tocmai astfel. Peste 300 de pagini de istorie românească cu totul altfel decât am fost noi învățați, care analizează toate evenimentele majore din istoria României, de la începuturile ei până în 2017, când a fost publicată cartea.

De ce este România astfel? este  o carte pe care v-o recomand cu mâna pe inimă și pe care eu aș reciti-o iar și iar, în orice moment. Sunt sigură că vă va plăcea și vouă și că o veți aprecia la adevărata ei valoare! A apărut în 2017 la Editura Polirom și poate fi cumpărată online la reducere de pe Libris.ro!

Foto: 4lifecommnication.com

The post De ce este România astfel? appeared first on Andreea Ignat.

Care este arta rețelelor sociale?

Când lucrezi în social media, știi că lucrurile se întâmplă pe repede-înainte. Fiecare rețea socială mai nouă sau mai veche se schimbă în fiecare zi. Sau, așa cum spun dezvoltatorii lor, serviciile rețelelor sociale sunt îmbunătățite constant, pentru a se plia pe nevoile consumatorilor și pe puterea tehnologiei.  Ca practician în social media, trebuie să asimilezi tot și să treci toate informațiile prin propriul filtru. Practic, înveți tot ce se poate și adaptezi practicile la ceea ce ai tu nevoie.

Din multitudinea de articole și studii din social media, Guy Kawasaki și Peg Fitzpatrick au comasat totul într-o singură carte, pe care au numit-o generic Arta rețelelor sociale – Sfaturi pentru utilizatori experimentați. Aș adăuga eu nu doar pentru cei experimentați, pentru că unele dintre informații chiar sunt de nivel basic în social media. Sau de bun simț!

Dar, așa cum spun chiar autorii, cartea reprezintă o serie de ponturi, trucuri și descoperiri pe baza experienței lor în social media. Totodată, ei îndeamnă cititorii să considere cartea un fel de schimb de experiențe, pentru că fiecare practician folosește metode și unelte diferite, în funcție de nevoile clienților săi. De exemplu, eu nu am fost niciodată de acord cu articolele de genul „Când e cel mai bine să postezi în social media”, pentru că nu se aplică la fel pe fiecare nișă. O postare pe nișa Parenting pe Facebook are un cu totul alt impact față de o postare pe nișa Business fix la aceeași oră. Ceea ce trebuie să facă fiecare practician de social media este să încerce și să vadă ce se potrivește fiecărei nișe în parte, fiecărui client în parte.

Chiar dacă Kawasaki și Fitzpatrick dau niște ponturi și niște unelte foarte utile în cartea lor, nu îți oferă nimeni garanția că vor funcționa toate și pentru tine. Și asta pentru că nu există rețete universal valabile pentru succesul în social media, cu excepția câtorva principii generale de bază și de bun simț. Ideea e să le afli pe toate, să le încerci, să le triezi și să le aplici experimental.

Unele dintre informațiile din carte le știam deja, dar mi-au prins tare bine ca reamintire. Pe altele le-am învățat acum și le încerc la rândul meu, acolo unde simt că este nevoie de ele. Oricât de mare sau de mică este rata de informații noi versus informații deja-știute, cartea este de folos oricărui om care lucrează în social media, indiferent de nivel. Începătorii au nevoie să afle aceste informații, iar seniorii știu deja să aprecieze schimbul de idei și de conținut.

Ce conține mai exact cartea? Ei bine, sfaturi despre optimizarea profilurilor din social media, moduri de a gestiona conținutul online, metode de a livra conținut relevant și valoros, idei de comunicare corectă cu utilizatorii, legătura dintre blogging și social media, resurse pentru promovarea evenimentelor în mediul online, cum să folosești corect rețelele sociale și ce greșeli să nu faci în social media.

Chiar dacă e apărută în 2014 în Statele Unite, cartea încă își păstrează actualitatea, pentru că majoritatea principiilor și resurselor sunt încă valabile și extrem de utile. Așa că, dacă vrei să afli și tu care e Arta rețelelor sociale direct de la profesioniștii Guy Kawasaki și Peg Fitzpatrick, ia-ți exemplarul de pe site-ul Editurii Publica, acolo unde găsești o mulțime de titluri atractive din social media și online!

Foto: blog.snobmonkey.com

The post Care este arta rețelelor sociale? appeared first on Andreea Ignat.

Cum să citești mai multe cărți?

După ce am scris articolul cu cele 30 de cărți preferate din cele peste 100 de cărți pe care le-am citit în 2017, cei mai mulți oameni, pe lângă mulțumirile pentru recomandări și sugestii, m-au întrebat cum am reușit să citesc atâtea cărți. Și pentru că am promis că scriu un articol despre acest subiect și că dezvălui „marele secret”, iată și articolul cu răspunsul la întrebarea de pe buzele tuturor!

De ce citești?

Înainte de toate, ca să citești mai multe cărți, trebuie să îți dorești cu adevărat asta. Așa că primul pas este să te întrebi De ce citești?, De ce vrei să citești mai multe cărți? și Ce te motivează să citești?. De exemplu, când citesc, e momentul meu de relaxare, de evadare, de liniște. Mă transpun în pielea personajelor, învăț din experiențele lor și aflu o mulțime de informații de cultură generală. Mai mult, cărțile sunt pentru mine o adevărată sursă de inspirație pentru creativitatea și imaginația de care am atât de mare nevoie. Cititul mă ajută să mă dezvolt, să îmi îmbogățesc vocabularul și creativitatea și să scriu mai bine.

Când citești?

Sunt mai multe situații în care citesc. În primul rând, am un ritual de citit. Citesc în fiecare dimineață și în fiecare seară. Mă trezesc dimineața la 5:45, pregătesc toate cele pentru mine și familia mea, apoi citesc la cafea până când trebuie să îi trezesc pe ai mei pentru grădiniță și serviciu. Seara, după ce adoarme Rebeca, la fel, citesc.

Pe lângă aceste momente fixe din zi în care citesc, citesc oricând prind un moment liber. Am mereu o carte cu mine, oriunde merg. Citesc când sunt într-o sală de așteptare, când aștept pe cineva să vină la întâlnire, când doarme Rebeca, când amestec în cratiță să se facă mâncarea, când mă deplasez într-un mijloc de transport și tot așa.

Când găsesc momente libere? Ei bine, mă asigur că mi le fac singură și că sunt eficientă cu timpul meu.

Am firma mea, ceea ce înseamnă că îmi fac singură programul, fără să depind de un job stabil de la 9 la 5;
Nu mă uit la TV decât foarte rar și foarte puțin;
Nu petrec foarte mult pe Facebook și pe celelalte rețele sociale, decât strictul necesar pentru mine și pentru clienții mei. Pe principiul „Nu mă căutați, ies eu din când în când”, nu am nici măcar notificările pornite;
Nu răspund la telefon când lucrez sau când citesc, mai ales că telefonul e pe silent și cu internetul închis în cea mai mare parte a zilei. Noaptea e off totul;
Nu am jocuri pe telefon, nu mă uit la seriale și nu îmi place să pierd vremea pe la cumpărături.

„Rețeta”, dacă e să fie musai una, stă, zic eu, în combinația dintre mai mulți factori: motivația de a citi, obișnuința zilnică și experiența în citit. Practic, cu cât citești mai mult, cu atât te obișnuiești să citești mai repede, implicit mai mult. Apoi totul devine dependență și ritual.

Cum poți să începi să citești și tu mai multe cărți?

Ei bine, iată câteva sugestii:

Discută și înconjoară-te cu oameni care citesc;
Alege împreună cu ei cărți atractive pentru tine;
Începe cu un număr fix de pagini pe zi (de exemplu, 10-20 de pagini pe zi pentru început);
Stabilește-ți un loc și o oră din zi în care să citești în fiecare zi, până când devine obișnuință sau ritual. Evident, ține-te de plan!;
Setează-ți un target anual, lunar sau săptămânal, pe care să îl faci public, ca să te simți mai responsabil;
Citește articole despre cărți și urmărește publicații despre cărți și citit, care să îți stârnească curiozitatea și motivația;
Fă-ți un cont pe Goodreads și folosește-l activ.

Nu uita! Nu există expresia „Nu am timp pentru așa ceva!”, ci doar „Nu reprezintă o prioritate pentru mine!”. Odată ce privești lucrurile din perspectiva aceasta și înțelegi câte beneficii îți aduce cititul, începi să apreciezi adevărata valoare a cărților și să le acorzi timpul necesar. Pentru că, practic, atunci când citești îți acorzi timp pentru tine!

Foto: huffingtonpost.com

The post Cum să citești mai multe cărți? appeared first on Andreea Ignat.

Top 30 de cărți preferate în 2017

Cum puteam să trec la recenziile noi din 2018, fără să fac topul cărților preferate pe care le-am citit în 2017? Ei bine, conform Goodreads, în 2017, am citit peste 31.000 de pagini, adunate în 111 cărți. Nu le-am mai trecut acolo pe cele mici, pentru copii, mai ales dacă erau sub 100 de pagini.

Ca să fie mai ușor de citit topul de anul acesta, am împărțit cărțile în patru categorii principale. Așadar, iată o listă cu 30 de cărți care mi-au plăcut dintre cele peste 100 citite în 2017! Sunt mai mult în ordinea în care le-am citit, decât în ordinea preferințelor, așa că citiți cu încredere până la capăt, mai ales că las pentru final emoțiile.

Business & Dezvoltare

Arta interviului – Cartea de căpătâi atunci când faci interviuri, prin care afli metode, tehnici și istorii ale interviului direct de la maestrul Lawrence Grobel;
Succesul redefinit – O carte scrisă de Arianna Huffington după ce a leșinat din cauza oboselii și după ce a învățat cum să își trăiască și să își prețuiască viața. Evident, m-am regăsit în experiențele ei și am învățat noi metode de lifestyle sănătos pe care le-am aplicat atât pe plan profesional, cât și personal;
Misterul regelui. Despre scris – Cum să nu trec în lista mea din 2017 Biblia în materie de scris semnată de nimeni altul decât Stephen King?
Creatorii de hituri – Una dintre cărțile despre care mă veți auzi vorbind mult timp de acum încolo, pentru că abundă în informații atractive despre cum au ajuns de fapt celebri unii oameni și operele lor.

Biografii / Istorie / Cultură generală

Drumul către libertate – O carte despre viața unei tinere care scapă din Coreea de Nord și care pune pe hârtie toate ororile societății coreene;
Legendele din farfurie – Cum au apărut celebrele feluri de mâncare și care sunt adevăratele rețete ne spune Marius Cristian, în stilul său unic, plin de umor;
Pe firul de păianjen al memoriei – Am zis și o mai spun: o iubesc pe Cella Serghi și mi-e dragă de mor perioada interbelică;
Războiul nu are chip de femeie – Ne-am obișnuit să citim cărți despre război văzut din prisma bărbaților. Svetlana Aleksievici sparge barierele și ne aduce în față mărturiile cutremurătoare ale femeilor care au trăit pe pielea lor războiul și efectele lui necruțătoare;
Cartea secretă a Fridei Kahlo – Așa cum Frida are acel-ceva care te atrage și te cucerește, tot așa are și cartea despre viața ei;
Viața secretă a marilor scriitori – O grupare de fișe de autor, cu informații inedite și mai puțin știute despre viața celebrilor scriitori, cu totul altele decât am învățat la școală;
Tot ea. Becoming Meryl Streep – Pur și simplu nu ai cum să nu o iubești pe Meryl Streep și să nu o admiri pentru muntele de talent și de omenie. La fel ca ea, cartea este de-a dreptul savuroasă și plină de lecții de viață.

Parenting & Copii

Copilul invizibil – Pe cât mi-e de drag Gaspar Gyorgy, pe atât de mult mi-a plăcut și cartea lui, care a răscolit din plin în sufletul meu și m-a făcut să plâng în hohote;
Kensuke – O carte de aventuri, plină de emoție, perfectă pentru copii, dar și pentru adulți.

Beletristică

Cititorul – O poveste de dragoste interzisă și inedită, o lume a cărților, o istorie care merită cunoscută. Pe scurt, o carte pe care am iubit-o și pe care v-o recomand;
Fahrenheit 451 – O carte care te duce inevitabil cu gândul la opera lui Orwell, dar care reușește să se diferențieze și să aducă o poveste aparte și un stil unic;
Fata din tren – Fără doar și poate, Paula Hawkins a reușit să creeze un adevărat fenomen cu această carte. Și e cazul să menționez aici că pe cât de mult mi-a plăcut cartea asta, pe atât de mult mi-a displăcut ecranizarea ei. Iar ce-a de-a doua carte a Paulei Hawkins tradusă în România, În ape adânci, m-a dezamăgit profund, mai ales că setase anumite așteptări;
În spatele blocului – Pe Mara Wagner o știam din online, pentru că îi citeam uneori articolele de pe blog. Nu eram neapărat o fană a Marei, însă cartea ei m-a făcut să devin o adevărată susținătoare a primei sale cărți, o operă în care nu ai cum să nu te regăsești și să nu simți nostalgia copilăriei;
Am uitat să fim fericiți – O lecție binemeritată pentru femeile care muncesc prea mult, care uită de soț, de familie, de ele, de ce le face cu adevărat fericite și, mai ales, de cine erau odată;
Viața de poveste a lui A. J. Fikry – Am strâns puternic la piept cartea asta când am terminat-o, atât de tare mi-a plăcut. E despre cărți, e despre iubire, e despre viață! Cum să nu o iubești?;
Acolo unde femeile sunt regi – Un cuplu care încearcă să devină părinți, un băiețel părăsit și speriat, o cultură nigeriană și o carte aparte, care va emoționa și cel mai insensibil om de pe Pământ;
Profesorul și menajera – Facem o vizită și în Japonia, o țară pe care, personal, o găsesc de-a dreptul fascinantă. Iar cartea de față e de departe una dintre preferatele mele;
Colecționarul – O carte de genul „mindblowing”, care te răscolește, te dă pe spate, te face să o trăiești la intensitate maximă prin toți porii;
Marile minciuni nevinovate – Nu am ce-i face: o iubesc pe Moriarty! Nu am văzut încă ecranizarea, dar cartea nu am putut să o las din mână până nu i-am aflat misterele;
Fata care citea în metrou – Repet: cum să nu iubești un roman despre cărți, atât de emoționant scris și împărtășit?;
În spatele ușilor închise – Thrillerul care m-a ținut cu sufletul la gură și care m-a uimit cu ineditul situației;
Soția plantatorului de ceai – Puneți-vă o ceașcă cu ceai și lăsați-vă purtați pe tărâmuri pe care nu le veți uita niciodată. Cam așa e și cartea de față, o poveste de dragoste care m-a dus ușor cu gândul la Rebecca lui du Maurier;
Spune-mi dacă zâmbești – De obicei, mă pun în pielea personajelor. Pe unele le îndrăgesc, pe altele nu. Pe Parker pur și simplu am iubit-o;
Zeii tangoului – Pasiune, erotism, istorie, prejudecăți, muzică. Toate s-au adunat într-un roman care te cucerește pur și simplu;
Poate într-o altă viață – Tot timpul zic că „Nimic nu e întâmplător”. Cartea asta a venit în cel mai potrivit moment și mi-a produs acel click de care avem toți nevoie din când în când;
Ce a lăsat în urma ei – Dacă mă întrebi care e cartea care mi-a plăcut cel mai mult în 2017, îți răspund că de departe e aceasta! E cartea care m-a emoționat cel mai mult, în care am pătruns cel mai intens, care mi-a rămas cel mai puternic în memorie și în suflet!

Cam așa arată pentru mine lista celor 30 de cărți care mi-au ajuns la suflet în 2017! Vezi aici lista întreagă cu toate cele 111 cărți citite anul trecut. Și bineînțeles, dacă vrei să vezi ce citesc și în 2018, nu uita să îmi urmărești profilul pe Goodreads!

Foto: goodereader.com

The post Top 30 de cărți preferate în 2017 appeared first on Andreea Ignat.

Cum devii fenomenul Meryl Streep?

Când eram mică și îi auzeam pe ai mei că vorbeau despre cât de mult le plăcea filmul Kramer contra Kramer, habar nu aveam cine era actrița din rolul cu pricina. Cu timpul, am văzut-o din ce în ce mai des la televizor. Cu fiecare rol, cu fiecare apariție TV, cu fiecare premiu câștigat, am admirat-o și am îndrăgit-o din ce în ce mai mult. Și nu doar pentru talentul său actoricesc pe care îl stăpânește și îl dezvoltă de atâția ani, ci și pentru felul său unic de a fi tot ea… Meryl Streep.

I-am ascultat de multe ori discursurile și interviurile, am frunzărit de multe ori articole despre ea, dar nu am apucat niciodată să citesc o carte despre viața ei. Până de Sărbători, când am decis că e cazul să îmi închei lista de lecturi din 2017 cu biografia lui Meryl Streep, scrisă absolut minunat de către Michael Schulman.

Născută Mary Louise Streep, pe 22 iunie 1949, la New Jersey, Meryl Streep a fost atrasă încă de mică de ideea de joc actoricesc, cu toate implicațiile care vin la pachet, de la plăcerea și ușurința de a se transpune în pielea altcuiva, până la satisfacția de a-i influența pozitiv pe oameni. A fost dintotdeauna diferită de ceilalți, atât prin gândire, cât și prin atitudine și creativitate. Dacă majoritatea caută încontinuu să își găsească sinele, ea a căutat mereu să fie tot altcineva, găsind în aceste transpuneri adevărata plăcere și lecție a vieții.

De la primul său rol din copilărie, în comunitatea din care făcea parte, atunci când a jucat-o la doar câțiva anișori pe Sfânta Maria, Meryl Streep a simțit energia pe care i-o oferea atât de puternic transpunerea în personaj. De atunci și până în prezent, a căutat tot timpul să dea o notă personală, unică și creativă rolurilor pe care le-a jucat. Actoria a fost modul său de a comunica altfel cu publicul, de a se reinventa cu fiecare rol, de a învăța încontinuu despre ea, despre ceilalți, despre viață și actorie.

Cartea o înfățișează pe Meryl cea din spatele rolurilor care au făcut-o atât de celebră și arată drumul și mai ales provocările pe care le-a întâmpinat de-a lungul anilor. Munca, dedicarea, pasiunea, talentul, modestia, unicitatea, învățarea au fost toate lucruri care au reprezentat-o constant pe Meryl Streep. Aș adăuga și zâmbetul, precum și acel-ceva doar al ei, care a scos-o de fiecare dată din mulțime și ne-a arătat cum se poate duce actoria la un alt nivel. A fost tot timpul modestă, la locul ei, și-a văzut de fiecare dată de treabă și nu a fost niciodată conștientă de puterea pe care chipul și atitudinea sa le aveau asupra celorlalți.

A dus o viață plină de obstacole, dar a găsit întotdeauna o cale de a le depăși cu zâmbetul pe buze și cu lecția învățată. Iar asta este o atitudine pe care nu ai cum să nu o iubești!

Cartea sa biografică scoate la lumină evenimente și oameni din viața lui Meryl Streep, de la colegii de breaslă care au ajutat-o sau i-au pus piedici, până la marile iubiri, începând cu iubiții din tinerețe, continuând cu John Cazale, cel căruia i-a fost alături până în clipa morții și terminând cu Don Gummer, bărbatul cu care este căsătorită de 40 de ani.

Dacă vrei să afli povestea din spatele brandului și să descoperi omul Meryl Streep, de la zâmbete la tristețe și de la muncă la succes, atunci cartea Tot ea. Becoming Meryl Streep este lectura perfectă pentru tine! E mai mult decât o simplă biografie a unei actrițe de la Hollywood! E lecția de viață despre o femeie care a știut să își urmeze calea și să se reinventeze de fiecare dată!

Găsești cartea în colecția Victoria Books de la Editura Publica, alături de multe alte cărți biografice care merită toată atenția ta!

Foto: politico.com

The post Cum devii fenomenul Meryl Streep? appeared first on Andreea Ignat.

Când ieși din bula ta și dai de… Bulă!

În București, în sufrageria Livianei. Cum nu există Fika în capitală, sufrageria Livianei e Starbucks. Așa că uite-ne cum stăm amândouă pe canapea, fiecare cu laptopul ei în față și scriem de parcă viața noastră ar depinde de asta. Stai! Viața noastră chiar depinde de asta!

La un moment dat, văd cu coada ochiului ceva ce îmi distrage atenția de la scris. Tocmai a intrat o făptură blondă, cu părul creț, cu forme generoase, cu buze roșii și haine negre, deh, să mai subțieze contururile pe ici-pe colo! Cum femeia iese clar din decorul de la Starbucks, îmi ațintesc privirea asupra ei pentru câteva secunde, îmi dau seama că parcă aș lua-o de undeva, așa că o întreb pe Liv: „Hey! Asta nu e Oana Lis?”. Liv își ridică privirea concentrată din laptop, se uită cu ochii ei laser la femeie, apoi stabilește: „Nu, măi, nu e ea! Oana Lis nu arată așa!”. Nu știu ce vrea să spună Liv cu asta, dar nici nu insist să aflu, pentru că oricum am lucruri mai importante de făcut. Și ne întoarcem amândouă la muncă, cu nasurile în laptop, ca niște copii care trebuie să își termine musai jocul preferat.

Și aș scrie în continuare, concentrată, la laptopul meu cel roșu, doar că femeia cu pricina se așază fix la masa din fața mea, în câmpul meu vizual. Și aș ignora-o și mi-aș vedea de ale mele, doar că ea insistă să fie remarcată. E singurul om de acolo care nu are o cafea sau ceva de la Starbucks în față. Mai mult, e singurul om de acolo care își scoate pe masă toată artileria de machiaj din geantă și începe, nene, să se… machieze. Acolo. În mijlocul cafenelei. De față cu noi toți. Dar nu că își dă un pic cu ruj sau de astea. Nu, nenică! Ea o ia de la Adam și Eva și trece prin toate etapele machiajului. Așa că eu zic iar: „Asta e Oana Lis!”. Liv o ține pe-a ei: „Nu, măi, nu e!”.

Ne întoarcem iar la ale noastre. Scriem noi, scriem, când, deodată „Buf!”. Se aude un zgomot de la masa-vedetă din fața noastră și vedem cum o sticluță plină cu autobronzant cu sclipici cade din mâinile ei pe masă și apoi pe rochia ei neagră. Și uite așa, în tăcerea mormântală și cu toți ochii ațintiți deja spre ea, zice tare, cât pentru toată cafeneaua: „Futu-ți morții mă-tii!”. În secunda doi o aud pe Liviana: „Da, măi, ea e!”. Apoi, femeia își strânge trusa cu machiaj, trântește totul în jurul ei, se îmbufnează, se ridică și pleacă, cu autobronzantul de față care i-a ajuns deja până la genunchi.

Ne amuzăm un pic, după care zicem că ar fi timpul să ne întoarcem și noi la muncă! Păi până când pe hlizeală? Dar nu a zis nimeni că ceea ce îți dorești trebuie să se întâmple fix așa cum îți imaginezi! Nuuu! Pentru că la o masă, un el și o ea mai au un pic și își ating unul altuia stomacul… cu limba! Da, se iubesc și stau pe o canapea, dar canapeaua aia e în Starbucks. Cu tot cu noi în ea! La altă masă, o femeie are volumul direct proporțional cu numărul de bijuterii de aur de pe ea. Și sunt multe, frate! Cu cine vorbește? Cu un el îmbrăcat în trening și cu ditamai lanțul de aur la gât, de zici că a filmat acum un videoclip cu bling-bling.

Deja suntem iritate că s-a dus naibii toată atmosfera noastră de scris. Ne uităm cu gura căscată în jurul nostru, de parcă am fi aterizat din greșeală într-un film prost și nu știm ce se întâmplă. Ne așteptăm ca din moment în moment să apară Măruță de după o canapea și să ne spună că suntem la camera ascunsă. Și fix când să ne liniștim și noi și să zicem „Gata! Ne concentrăm la ale noastre!”, apare în decor altă vedetă, de data asta un mascul din muzică. Se așază în fața ușii de la toaletă și trage încontinuu de ea, după care se uită la noi și ne întreabă dacă știm cum se deschide. Știm: se deschide când nu e cineva deja înăuntru! Așa că îl sfătuim să aștepte două minute, să iasă omul dinăuntru și apoi să intre cu toată încrederea.

După toate întâmplările astea, am decis că nu mai e cazul doar să ne imaginăm lucruri, cu nasul în laptop, oricât de bogată ar fi imaginația noastră. Realitatea e deja mult prea ofertantă în materie de personaje din care să te inspiri. Trebuie doar să îți ridici privirea și să observi dincolo de bula ta! E posibil să vezi nu doar altă bulă, ci chiar și pe… Bulă! Și e valabil în orice domeniu, nu numai în scris! Serios! Uită-te în jur și convinge-te! Ce vezi?

Foto: youtube.com

The post Când ieși din bula ta și dai de… Bulă! appeared first on Andreea Ignat.

Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți

De multe ori mă gândesc că mi-ar plăcea teribil să pot călători în timp și să văd cum s-au întâmplat anumite lucruri. Apoi îmi amintesc că fac asta de fiecare dată când citesc o carte biografică sau una despre istoria lumii. Așa s-a întâmplat și cu călătoria în timp și spațiu pe care am făcut-o de curând, atunci când am aflat despre trăirile și munca lui Michelangelo în Imperiul Otoman.

Este vorba de cartea Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți, un roman biografic scris de Mathias Enard în urmă cu câțiva ani. Cartea descrie în amănunt toate sentimentele și experiențele trăite de celebrul Michelangelo în perioada în care a fost solicitat de marele sultan otoman. Descoperă, astfel, o nouă cultură, se lasă vrăjit de o altfel de dragoste și află cum stă treaba cu oamenii, atât ai lui, cât și ai altui popor.

Enard ne propune o întoarcere în timp, pe care el reușește să o creioneze cu multă căldură și implicare. E momentul uniunii dintre Orient și Occident, dintre lumea otomană și arta Renașterii. Și, așa cum mărturisește chiar el în nota de final, a pus pe hârtie detalii și fapte istorice care s-au întâmplat cu adevărat și în realitate.

Născt în 1972 în Franța, Mathias Enard predă în pezent la Barcelona, unde scrie, traduce și studiază despre Orientul Mijlociu. Cărțile lui reușesc să ajungă deopotrivă la cititori și la critici, motiv pentru care a obținut de-a lungul timpului nenumărate premii importante, culminând în 2015 cu prestigiosul premiu Goncourt.

Dacă vreț să aflați mai multe amănunte din viața și trăirile lui Michelangelo în Imperiul Otoman, citiți cercetarea lui Mathias Enard, transpusă cu fir narativ în cartea sa – Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți! O găsiți la reducere, în colecția Babel, pe site-ul Editurii Nemira!

Foto: italianrenaissance.org

The post Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți appeared first on Andreea Ignat.

Ce faci când jocul rămâne fără reguli?

Eu am o imaginație foarte bogată. O știu și eu, mi-o zic și ceilalți. Și totuși… imaginația mea e mic copil pe lângă ce pot unii scriitori să conceapă. Să-l luăm, de exemplu, pe Monsieur King. Stephen King, ca să fim mai preciși. Nah, e Stephen King, așa că ștafeta e sus de tot și vine la pachet cu așteptările din dotare.

I-am citit de curând Jocul lui Gerald, o carte din colecția Suspans de la Editura Nemira, carte despre care se spune că este un thriller erotic fascinant, ecranizat de Netflix în 2017. Pe măsură ce treceam de la o pagină la alta, îmi tot venea să zic acea expresie plină de „inteligență” pe care o folosești când aproape că rămâi mut: „What the…?”. Fix așa e mintea lui Stephen King! Fără limite când vine vorba de imaginație și de ceea ce pot face personajele lui!

Jessie este căsătorită cu Gerald. Pleacă amândoi să petreacă un weekend într-o cabană izolată din creierii munților. Doar ei doi și sex cât cuprinde! Toate bune până aici! Noua pasiune a lui Gerald este să o lege pe Jessie cu cătușele, așa că, evident, face asta și acum. Doar că Jessie s-a săturat de jocul lui Gerald și îi cere să înceteze și să o dezlege. Când Gerald refuză, Jessie îl lovește și îl împinge de pe ea cu picioarele. Și uite așa, de la un moment de nervi și disperare, Gerald cade de pe pat, se lovește puternic cu capul de podea și… moare.

Jessie se trezește singură, într-o cabană total izolată, legată cu cătușele de pat, goală-pușcă și cu un soț mort pe jos. Din cauza frigului, a amorțelii și a șocului, mintea ei începe să producă scenarii și conversații pe mai multe voci. Îi revin în minte multe amintiri din copilăria sa pe care le înfundase sau le dăduse cu totul uitării. Își aduce aminte cu exactitate, pentru prima oară, ce s-a întâmplat în timpul eclipsei, în seara când tatăl său s-a apropiat mult prea tare de ea și înțelege ce i-a făcut.

În aceste amintiri și în încercările ei disperate de a se elibera, se trezește în cameră cu un câine vagabond, înfrigurat și înfometat. Animalul este atras de sângele lui Gerald și de frica lui Jessie, așa că se înfruptă cu generozitate din corpul bărbatului mort. Și da, e cu detalii, deci pregătiți-vă pentru o carte cu de toate! În plus, câinele nu este singurul musafir nepoftit din scenariu! Cine mai apare? Vă las pe voi să descoperiți, mai ales că trebuie să aflați și dacă Jessie se eliberează sau nu!

Dacă vreți să citiți în perioada asta o carte total diferită de spiritul și „magia Crăciunului”, luați de puneți mâna pe Jocul lui Gerald de Stephen King! O găsiți la reducere aici, alături de multe alte titluri semnate Stephen King!

Foto: cinemagia.ro

The post Ce faci când jocul rămâne fără reguli? appeared first on Andreea Ignat.

Tu ce ai face pentru dreptul tău la libertate?

Am avut de mică un interes aparte pentru culturi, rase și minorități. Țin minte că citeam tot ce se putea despre istoria lor, apoi scriam eseuri, unde îmi exprimam în voie propriile păreri. Erau pentru plăcerea mea, nu pentru școală, așa că majoritatea au rămas neîmpărtășite. Chiar și așa, pasiunea și curiozitatea pentru istorie au rămas și continuă să fie! Acum nu mai apuc să scriu eseuri, dar măcar mă bucur de o literatură mai bogată în domeniu și, bineînțeles, de filtrele care au venit odată cu vârsta și contextul social.

Și dacă eseurile mele din copilărie au rămas neîmpărtășite, zic să împărtășesc măcar acum cu voi articolele de pe blog despre cărțile pe această temă. Astăzi, de exemplu, vă fac cunoștință cu Frederick Douglass, care ne povestește din propria experiență cum e Viața unui sclav american.

Născut în 1818, fără a ști exact data nașterii sale, Frederick Augustus Washington Bailey a fost sclav, aboliționist, scriitor, redactor de ziar, reformator, om de stat și orator. A avut una dintre cele mai zbuciumate copilării de care am auzit vreodată. Nu a știut niciodată cine a fost tatăl lui, iar pe mama sa a văzut-o doar de câteva ori pe timp de noapte când era un copilaș. A fost sclav încă de mic, la fel ca mama lui. Și tot ca ea și ca toți ceilalți sclavi a trecut prin nenumărate abuzuri fizice și emoționale. Cruzimea descrisă în cartea asta și motivele pentru care erau acele bătăi aplicate sclavilor te fac să te cutremuri și să te întrebi cât de inumani pot fi uneori unii oameni.

Frederick a avut mai mulți stăpâni. Unii mai buni, alții adevărate bestii. Unii îi dădeau un colț de pâine, alții îl țineau flămând, în timp ce îl obligau să trudească zi și noapte. De cele mai multe ori a fost la un pas să moară din cauza oboselii și a bătăilor repetate.

Una dintre stăpânele pe care le-a avut la preadolescență a început să îl învețe să citească. Asta până în momentul în care soțul ei a aflat și a dat ordin să înceteze, ținându-i soției sale un adevărat discurs despre cât de periculoasă poate fi educația unui sclav și cât de important e pentru albi să își țină sclavii în ignoranță. Acela a fost momentul în care Frederick a înțeles că doar educația îl va face un om liber.

A început să învețe singur, pe ascuns, inventând tot felul de strategii și planuri de învățare și de câștigare a timpului personal. La 20 de ani reușește să fugă din Baltimore spre New York și apoi spre New Bedford. Își ia un nou nume, se căsătorește și obține un loc de muncă în calitate de om liber.

Urmează o serie de întâlniri cu diverși aboliționiști și oameni interesați de drepturile omului. Ușor, ușor, Frederick obține din ce în ce mai multe și mai importante funcții de putere, timp în care își transmite mesajul atât prin cărțile pe care le scrie, dar și prin numeroasele cuvântări e care le ține de-a lungul anilor.

Viața unui sclav american a apărut în 1845 și este prima carte scrisă de Frederick Douglass. Ea reprezintă mai mult decât o mărturie istorică a realităților din viața sclavilor americani! Este manifest, este exemplu, este îndemn! E acel ceva care te face să înțelegi ce înseamnă cu adevărat pasiunea, educația, determinarea. Este o lecție de istorie și de viață, deopotrivă!

Cartea a fost tradusă și în română și publicată în colecția Autobiografia, la Editura Herald. O găsiți online și pe Libris.ro, evident, la reducere!

Foto: newrepublic.com

The post Tu ce ai face pentru dreptul tău la libertate? appeared first on Andreea Ignat.

Câte secrete de familie crezi că încap într-o ceașcă de ceai?

M-a atras ideea unei plantații de ceai. M-a atras necunoscutul din Ceylon. M-a atras ideea unei noi vieți departe. Așa că am făcut cunoștință cu Dinah Jefferies și mult-lăudatul său roman Soția plantatorului de ceai. Am o poveste interesantă cu această carte, așa că rămâi până la final să afli toate detaliile!

Am deschis cartea cu acea așteptare de ceva diferit. Am citit și am tot citit, dar cartea pur și simplu nu mă prindea. La un moment dat am lăsat-o deoparte, cu gândul că pur și simplu nu e timpul ei acum. După mai bine de o lună, am revenit la ea, cu altă energie, cu alte emoții, cu alte așteptări și perspective. Și nu doar că a început să îmi placă, dar am iubit-o atât de tare, încât nu am mai putut să o las din mână!

Cartea spune povestea lui Gwendolyn Hooper, o tânără care se mută din Marea Britanie ca să se căsătorească cu Laurence, proprietarul unor plantații de ceai din Ceylon. La început, Laurence este destul de distant cu noua lui soție, dar în curând Gwen află și motivul: Laurence a mai fost căsătorit o dată, iar soția sa s-a sinucis împreună cu fiul lor. După ce comunică deschis despre toată această situație, cei doi devin cuplul care ar fi trebuit să fie încă de la început. Gwen devine stăpâna casei cu toate îndatoririle aferente și reușește să facă față cu succes tuturor provocărilor: cumnata care îi pune bețe în roate,  femeia care vrea să fie amanta lui Laurence, angajatul căruia nu îi plac noile modificări, muncitorii care trăiesc în condiții nefavorabile, situația financiară a afacerii cu urcușuri și coborâșuri.

Când naște și ea la rândul ei, Gwen aduce pe lume gemeni. Doar că băiatul e alb și fata neagră. Deși nu a fost cu nimeni altcineva în afară de Laurence, Gwen se gândește cu groază că singurul răspuns la această dilemă e că ar fi fost violată de pictorul senegalez care a condus-o în cameră atunci când a băut un pic prea multă șampanie la o petrecere. Nu poate să spună nimănui așa ceva, motiv pentru care se hotărăște să păstreze băiatul și să dea fata unei femei din sat. Decide să îi trimită în fiecare lună acelei femei o sumă de bani și să aibă grijă de la distanță de fiica ei.

Însă nu e chiar așa de ușor să păstrezi un asemenea secret, iar regretele și ipotezele te macină neîncetat până aproape de nebunie. Până la urmă, după 12 ani, Laurence află adevărul. Însă reacția lui nu e nici pe departe așa cum și-a imaginat-o Gwen. Din contră, Laurence e cel care îi cere iertare soției sale, pentru că nu i-a spus tot adevărul despre fosta lui soție: aceasta a dat naștere unui copil negru, iar gelozia și îndoielile lui au împins-o spre depresie, nebunie și, în cele din urmă, spre sinucidere. Când a bănuit că Gwen a trecut prin același lucru, Laurence a investigat trecutul familiei sale și a aflat că a avut bunici de culoare și că, din punct de vedere medical, gena se poate transmite la celelalte generații. Ar fi putut fi un moment prielnic de reîntregire a familiei, doar că fiica lor moare la scurt timp din cauza unei boli incurabile.

Soția plantatorului de ceai s-a dovedit a fi până la urmă o carte plină de emoție și povești de viață, care mi-a mers la suflet și care mi-a devenit extrem de dragă. Este genul de carte din care înveți nu doar despre celelalte culturi ale lumii sau despre industrii despre care nu știai prea multe lucruri înainte. Înveți și despre oameni, situații și viață!

Așa că pune-ți o ceașcă cu ceai și savurează această carte, care îți va bucura mintea și sufletul! O găsești la reducere pe site-ul Editurii Nemira, acolo unde găsești și varianta de e-book!

Foto: wapvip.pro

The post Câte secrete de familie crezi că încap într-o ceașcă de ceai? appeared first on Andreea Ignat.