Andreea Ignat's Blog, page 4

[Pe limba ta] Ce cuvinte trebuie scrise cu litere în plus sau în minus

Știți vorba aia cu „nici prea mult, nici prea puțin”? Ei, fix despre asta vorbim și noi astăzi în rubrica Pe limba ta, bineînțeles, cu accent pe cuvintele din limba română. Am auzit de atâtea ori cuvinte folosite cu litere în plus sau în minus, încât am zis că trebuie să fac o listă cu ele și să explic, conform Domnului Dicționar, unde punem și unde nu punem acele litere. Sunt multe situații în care cuvintele sunt scrise greșit cu litere în plus sau în minus (de exemplu, formele corecte: fii, copiii, creează, propriii etc. – pentru care voi face articole separate), dar astăzi vreau să vorbim despre 20 de cuvinte cu forme incorecte în funcție de niște litere, cuvinte pe care mulți români le folosesc greșit atât în scris, cât și în vorbirea curentă, din lipsă de informare, din obișnuință, din ignoranță. Evident, lăsăm deoparte greșelile de tastare (așa-zisele „typos”), pentru că nu își au locul pe aici.

Și uite așa, vă las mai jos lista cu cele 20 de cuvinte pe care eu le-am identificat ca fiind folosite cu forme greșite în vorbirea limbii române, fie cu litere în plus, fie cu litere în minus. Le scriu în ordine alfabetică (să nu care cumva, să se supere între ele) și în forma lor corectă (să le arătăm puțin respect).

Așază

Folosit de cele mai multe ori cu litera „e” în plus, forma corectă a verbului „a (se) așeza” în cazul de față este „așază”, nu „așează”. Practic, „e” se transformă în „a”. Puteți să vă gândiți că „e” se așază, adică coboară, și ajunge la „a”, prima literă din alfabet, ca să vă fie mai ușor de reținut data viitoare când vă veți întreba cum e corect.

Corect: Maria se așază pe scaun.

Incorect: Maria se așează pe scaun.

Bancnotă

Banii din ziua de azi sunt un banc? Gândiți-vă la asta când mai pronunțați cuvântul „bancnotă”, pentru că fix așa se folosește corect.

Corect: Irina a scăpat o bancnotă.

Incorect: Irina a scăpat o bacnotă. / Irina a scăpat o bagnotă.

Biscuit

„Biscuiți? Biscuim, Măria ta!”, dacă tot ne-am dus în zona de banc. Dar cum spunem la un singur soldat? Pardon, „biscuit”! Fix așa – biscuit. Data viitoare când trebuie să pronunțați acest cuvânt și sunteți în dubii, dacă e cu „e” la final sau fără „e” la final, gândiți-vă pur și simplu la biscuiți fără E-uri.

Corect: Mi-e poftă de un biscuit.

Incorect: Mi-e poftă de un biscuite.

Cunoștință

Există „știință” și există „conștiință”, dar nu există deloc „cunoștiință”. Despre acest cuvânt folosit în anumite expresii vom vorbi și în articolele următoare, așa că punem punct aici.

Corect: Am o cunoștință care are livadă.

Incorect: Am o cunoștiință care are livadă.

Deconspira

Cuvântul își are originile în franceză și înseamnă a demasca, a divulga un secret. Data viitoare când îl folosiți și vă întrebați dacă e cu „s” sau fără „s”, aduceți-vă aminte de încăperile minuscule ale francezilor sau de porțiile lor de mâncare la fel de mici. Pe principiul „mai puțin”, tăiați cu încredere litera „s”!

Corect: Solistul trupei Carla`s Dreams a fost deconspirat.

Incorect: Solistul trupei Carla`s Dreams a fost desconspirat.

Delincvent

Am văzut acest cuvânt scris greșit chiar și pe burtierele unor posturi de televiziune și de nenumărate ori pronunțat greșit în vorbirea curentă. Chiar dacă termenul vine de la „delict” și, în mod normal, te-ai duce cu gândul la „delicvent” sau „delictvent”, forma corectă a cuvântului este „delincvent”.

Corect: În ochii ei este doar un delincvent.

Incorect: În ochii ei este doar un delicvent.

Erbicid

Erbicidul este acea substanță chimică folosită pentru distrugerea ierburilor și a buruienilor nedorite. Data viitoare când trebuie să îl folosiți și nu știți dacă e „ierbicid” sau „erbicid”, gândiți-vă la „i-ul” de la început ca la o iarbă nedorită de care trebuie să scăpați.

Corect: Trebuie să cumpărăm erbicid.

Incorect: Trebuie să cumpărăm ierbicid.

Feblețe

Când doctorița fiică-mii i-a zis Rebecăi că e „feblețea” ei, mi-a zâmbit sufletul de bucurie. Nu doar pentru că fiică-mea ar fi și feblețea medicului nostru, ci și pentru că doamna doctor a folosit termenul corect. Data viitoare când sunteți în dubii atunci când trebuie să îl folosiți, gândiți-vă că începe la fel ca luna „februarie”, când gradul de „feblețe” crește simțitor de la atâtea inimioare siropoase.

Corect: Rebeca este feblețea mea.

Incorect: Rebeca este flebețea mea.

Foitaj

Gospodini și gospodine, pasionați de bucătărie și iubitori de mâncăruri bune, data viitoare când mai gătiți ceva în „foitaj” nu uitați că nu trebuie să puneți „e-uri”. De niciun fel!

Corect: A făcut un foitaj foarte pufos.

Incorect: A făcut un foietaj foarte pufos.

Grizonant

Simțiți că albiți deja de la câte cuvinte sunt folosite greșit în limba română? Asta înseamnă că veți avea părul grizonant, și nicidecum grizonat. Și pentru că oamenii cu părul alb cică au nevoie de mai multe vitamine, ce-ar fi să adăugăm puțină vitamina… „n”?

Corect: S-a uitat în oglindă și și-a văzut părul grizonant.

Incorect: S-a uitat în oglindă și și-a văzut părul grizonat.

Inopinat

Dacă vă gândiți la anumite situații de mai sus ca fiind „inopinante”, să știți că nu are cum să fie așa, din simplul motiv că acest cuvânt nu există. Forma sa corectă este „inopinat”. Practic, te ia atât de pe nepregătite, încât te dă pe spate și îți cade „n-ul”, vorba aia!

Corect: Aseară am avut parte de vizita inopinată a soacrei.

Incorect: Aseară am avut parte de vizita inopinantă a soacrei.

Milieu

Hai, recunoașteți! Toți am avut în casă la un moment dat un „milieu”! Da, credeți-mă, ați avut și voi tot „milieu”, chiar dacă îi spuneați incorect „mileu”!

Corect: Am găsit în dulap un milieu făcut de bunica mea.

Incorect: Am găsit în dulap un mileu făcut de bunica mea.

Mostră

Mostrele pot fi foarte utile și simpatice! Nu trebuie să le priviți ca fiind monștri, pentru că nu vă fac nimic rău!

Corect: A primit din partea vânzătoarei o mostră de cremă pentru corp.

Incorect: A primit din partea vânzătoarei o monstră de cremă pentru corp.

Mustață

Dacă sunteți în dubii și nu știți cum e corect (mustață sau musteață), gândiți-vă că mustața trebuie tunsă și întreținută, așa că tăiați-i cu încredere litera „e”!

Corect: A luat premiul întâi pentru cea mai creativă mustață.

Incorect: A luat premiul întâi pentru cea mai creativă musteață.

Obstetrică

Pentru cine nu știe, obstetrica este o „ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie” (DEX). Și ca orice făt care iese la un moment dat din burta mamei, la fel trebuie să iasă și litera „r” din forma folosită incorect – „obstretrică”. Pe principiul: Felicitări, aveți un… „R”!

Corect: Am programare vineri la obstetrician.

Incorect: Am programare vineri la obstretician.

Plăcea

După naștere, hai să vorbim un pic și despre plăcere! Nu vreau să știu ce v-ar „place”, ci ce v-ar „plăcea”!

Corect: Mi-ar plăcea să avem o justiție corectă.

Incorect: Mi-ar place să avem o justiție corectă.

Repercusiune

Când nu folosim corect limba română, mai ales atunci când lucrăm în domenii conexe comunicării, repercusiunile pot fi grave. Așa că „don`t be an ass”, vorba englezului, și scoate „r-ul” din „repercursiune”!

Corect: Acțiunile lui au lăsat repercusiuni grave asupra elevilor.

Incorect: Acțiunile lui au lăsat repercursiuni grave asupra elevilor.

Serviciu

Oameni buni, în fiecare zi, lumea merge la serviciu! Nu merge nimeni la „servici”, pentru că „servici” nu există! Și nu vă mai plângeți că nu aveți „servici”, că nici nu veți avea! Mai bine v-ați căuta „serviciu”!

Corect: Sunt la serviciu până la ora 18:00.

Incorect: Sunt la servici până la ora 18:00.

Voiam

Ca orice lucru din trecut, e mai bine să lăsăm lucrurile acolo. La fel e și cu litera „r”, adesea adăugată incorect la forma de trecut a verbului „a vrea”.

Corect: Când eram mică, voiam să mă fac scriitoare.

Incorect: Când eram mică, vroiam să mă fac scriitoare.

Greșeală

Ironic sau nu, nu m-am putut abține! Un cuvânt des folosit în mod greșit este chiar „greșeală”, utilizat de mulți oameni fără „e”. Ei, uite că uneori „e-urile” sunt bune, iar în cazul de față trebuie folosit!

Corect: A făcut o greșeală uriașă.

Incorect: A făcut o greșală uriașă.

 

Ei, cum e? Sunt cuvinte din lista de mai sus despre care nu știați că trebuie scrise așa? La ce alte cuvinte mai știți că pun românii litere în plus sau în minus?

Foto: strategicjuju.com

 

The post [Pe limba ta] Ce cuvinte trebuie scrise cu litere în plus sau în minus appeared first on Andreea Ignat.

Ce spun profesioniștii despre industria de PR din România?

A fost odată o tânără care visa să lucreze în PR

Când eram prin clasa a Xll-a, adică acum o mie de ani, mă uitam la colegii mei care știau foarte bine la ce facultate vor merge și ce meserie vor avea. Nu doar că se hotărâseră atunci, în perioada liceului, dar cel puțin unii dintre ei își urmau visul dintotdeauna de a deveni avocat, procuror, medic sau profesor. Și mai eram eu, care aveam impresia că nu s-a creat încă facultatea potrivită pentru mine. Habar nu aveam ce urma să fac după liceu și mă îngrozea ideea de a da la o facultate la întâmplare, doar de dragul de a urma un tipar.

Întâmplarea a făcut să fiu „târâtă” de către o colegă de clasă la târgul de oferte organizat de Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. (Mulțumesc, Diana!) Acolo am aflat că tocmai se înființase secția de Comunicare Socială și Relații Publice, în cadrul Facultății de Filosofie. Când am auzit de Relații Publice la Iași, mi-au sclipit ochii ca bling-bling-urile lui Jay-Z și am știut că asta voi face! Ce-i drept, visam pe atunci să am parte de viața activă a Samanthei din „Totul despre sex” (partea cu PR-ul, nu cu sexul!). Așa că am dat la facultate și uite așa, după patru ani, am făcut parte din prima generație de PR de la Iași.

Am avut marele privilegiu de a lucra în domeniu încă din primul an de facultate și nu m-am oprit niciodată din activitatea de PR. Am combinat încă de la început jobul cu activitatea de voluntar, angajarea cu freelancingul și apoi antreprenoriatul, pentru că am vrut să învăț și să asimilez tot ce se poate din industrie. La ceva vreme după ce am terminat facultatea, m-am întors acolo în calitate de lector asociat și am împărtășit studenților câte ceva din tainele PR-ului, timp de câțiva ani. Mă gândesc serios să revin la un moment dat la catedră și să aduc cu mine alți și alți oameni de comunicare și PR. De câțiva ani buni am firma mea de PR și de 15 ani cred în continuare că am cea mai frumoasă meserie din lume!

A fost odată o fată care visa la o carte de aur în PR

Ca orice om de comunicare întreg la minte și mereu informat, urmăresc dintotdeauna, printre altele, activitatea PR România. Când am văzut anunțul postat de Dana Oancea cum că urmează să lanseze cartea The Golden Book of Romanian Public Relations, am zis că trebuie să o am și eu. Am pierdut la mustață lansarea, pentru că am ajuns fix în acea seară de la Iași la București, dar m-am dus frumos a doua zi la Cărturești și mi-am procurat un exemplar.

Cum e? Pot spune că este extrem de bine coordonat de Dana, care a adunat, atât creativ cât și profesionist, experiența a 15 ani de industrie, peste 30 de specialiști din breaslă, aproape 100 de studii de caz din PR, totul în aproape 500 de pagini A4. Volumul „it`s a must”! Nu pentru că ar fi vreun manual cu reguli, definiții și termeni din PR pe care trebuie să îi stăpânești. Din contră, specialiștii au renunțat la limbajul de lemn pe care, din păcate, încă îl găsim în unele cărți de PR, și s-au lansat în discuții libere, cu exemple din propria experiență. Ai șansa de a citi părerile acestor profesioniști… altfel. E ca și cum ai sta de vorbă cu fiecare dintre ei la o cafea, lucru care e destul de greu de realizat în mod normal, dacă stai să te gândești!

Cartea e împărțită în 18 capitole, care ating diferite ramuri ale PR-ului, explicate chiar de oamenii cu experiență pe nișa lor. Evident, de unele capitole vei fi mai atașat, pe altele le vei parcurge mai rapid, în funcție de activitățile tale și ramura în care lucrezi. La fel, îți vor plăcea mai mult textele unor specialiști față de altele, nu pentru că nu toți ar fi minunați, ci pentru că e firesc să ai afinități, chiar și când vine vorba de viața profesională. Și cred că știe toată lumea deja cât de mult îl iubesc, îl admir și îl respect pe Victor Kapra, de exemplu! Nu era normal să-i fi devorat capitolul cu zâmbetul pe buze, mai ales că sunt de acord cu tot ce spune el acolo? Stați liniștiți! Nu sunt singura care îl admiră atât de mult pe Victor Kapra! Chiar și Tudor Dăescu scrie în capitolul lui cât de mult îl admiră și câte lucruri a învățat de la Victor.

Dar hai să vă spun și despre ceilalți profesioniști, pentru că sunt aproape 40 de oameni care și-au scris experiențele în această carte! Și pentru că merită toți nu doar amintiți aici, ci și felicitați pentru implicarea în creșterea atât de frumoasă a PR-ului în România, iată lista „de aur” a specialiștilor care au pus umărul la The Golden Book of Romanian Public Relations!

Au fost odată și vor mai fi profesioniști de aur în PR

Cine dă startul? Dana Oancea, bineînțeles, Președintele Forum for International Communications, urmându-i îndeaproape celebrul James E. Grunig și Aneta Bogdan.

Prima felie de PR pe pâine e asigurată de partea de Comunicare corporatistă, acoperită de Cristina Hanganu, Director Comunicare & CSR LIDL România, Diana Klusch, Corporate Affairs and Commnications Expert, Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank.

Mergem mai departe la Comunicarea de brand, unde și-au adus contribuția Paul-Ioan Kasprovschi, Senior Consultant Strategy & Branding Graffiti PR, Gabriela Lungu, Integrated Creative Leader, Ioana Mănoiu, Managing Partner GMP PR (Ioana, mi-a mers la suflet articolul tău!), Oana Bulexa, Managing Director MSLGROUP The Practice.

Nu se putea să nu atingem și Comunicarea de criză, unde avem de învățat de la minunata Crenguța Roșu, Managing Partner DC Communication, dar și de la Cristina Popescu, Director Comunicare Danone Europa de Est, Octav Ștefan, PR Manager SmartPoint, Ana-Maria Diceanu, Senior Partner, Head of Crisis Department GMP PR.

De la crize trecem la Digital PR și ascultăm cuminți ce au de spus Marshall Manson, CEO Ogilvy PR UK, Victor Kapra, Online & Social Media Consultant (știți deja, nu mai zic nimic!), Cătălina Ciorei, Digital Strategy & New Business Director Tribal Worldwide Romania, Ana Sișu, PR Director Ogilvy & Mather.

Gata-gata, povestim și despre social media, că doar nu se poate astăzi fără rețelele de socializare, nu? Aici îi avem pe Răzvan Năstase, Account Director Free Communication, Cătălin Teniță, Managing Partner Treeworks/Zelist, Monica Jitariuc, Managing Partner MSLGROUP The Practice, Irina Roncea, Deputy Managing Director Golin.

Hai să vedem ce se întâmplă și în interiorul organizațiilor, acolo unde aflăm cum stă treaba cu Comunicarea internă direct de la Magda Bunea, Nestworker, Coach, Senior Partner Brain Fitness, Carmen Dimitruc, Internal Communications & Social Media Coordinator Raiffeisen Bank, Catrinel Burghelea, Consultant în comunicare.

Unul dintre capitolele mele preferate este cel de Responsabilitate socială și dialog cu grupurile co-interesate, acolo unde fac lumină doamnele din CSR-ul românesc: Mona Nicolici, Manager de Sustenabilitate OMV Petrom, Irina Ciocan Stănescu, Managing Partner Graffiti PR, Consultant CSR și Comunicare, Roxana Colisniuc, CSR Coordinator, ING.

Cum stăm la capitolul Media Relations în România? Ne spun următorii: Rareș Petrișor, General Manager Media Pozitiv, Ruxandra Scorțea, Managing Director, Action Global Communications Romania.

Hai să pășim un pic și în „apartamentul cu trei camere” numit Public Affairs/Advocacy/Lobby. Aici stăm de vorbă cu Eliza Rogalski, Founding Partner Rogalski Damaschin Public Relations, Aurelian Horja și Liviu Mihăileanu, coautorii cărții „Reglementarea activității de lobby. În anticamera influenței”.

Pentru pasionații de Comunicare financiară, recomand articolele semnate Mirela Roman, Consultant Strategie BNR, Hortensia Năstase, Vicepreședinte Creative Services Lowe Group.

Nu lăsăm deoparte nici Organizațiile non-guvernamentale, unde și-au adus aportul Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, Ștefania Eugenia Pop, CEO Junior Achievement of Romania, Cristiana Ionescu, CEO & Founder EDULIER.

Cum stă treaba în domeniul public? Stați, nu săriți asupra guvernului, pentru că vorbim, în cazul de față, despre Comunicare în domeniul public. Responsabili: Simona-Mirela Miculescu, Reprezentant al Secretariatului General al ONU, Director al Biroului ONU Belgrad, Oana Marinescu, Founder & Managing Director OMA Vision.

Despre Comunicarea produselor și serviciilor financiare aflăm din cel de-al treisprezecelea capitol semnat de dr. Laura Petrehuș, Director Adjunct Comunicare & PR Banca Transilvania, Daniela Dochia, Senior Communication & PR Officer KRUK Romania.

Un capitol care m-a interesat mult a fost cel despre Comunicarea produselor și serviciilor medicale, unde am citit experiențele avute de Tudor Ciubotaru, External Affairs and Communications Expert, Iulia Tănase, Managing Director, IMAGE Public Relations.

Un alt capitol de interes pentru mine și care mi-a și plăcut mult a fost cel de Tech PR, bine creionat de către Andrei Alexandru, Creative Content Lead McCann PR, Imola Zoltan, Managing Director McCann PR, Tudor Dăescu, Managing Director Dăescu Borțun Olteanu.

Unul dintre capitolele mele de suflet din cartea asta, așa cum vă așteptați probabil, a fost cel de PR Cultural – Oana Boca Stănescu, Fondator și Manager Headsome Communication, Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania & Moldova, Felicia Moga, Group Manager DC Communication.

Pentru că unul dintre cele mai discutate subiecte în PR este cel de Buget, nu putea să lipsească nici de aici, mai ales în corelație cu un alt element necesar în această meserie – Creativitatea. Îi avem aici pe Raluca Mihălăchioiu, Managing Partner The Public Advisors, Simona Dan, Managing Partner The Public Advisors, Alina Damaschin, Creative Leader & Head of Brand PR Rogalski Damaschin Public Relations, Dana Nae Popa, Managing Director Pastel, Simona Mincu, Head of PR Pastel.

Ultimul capitol este rezervat uneia dintre cele mai dragi ramuri ale PR-ului  – Evenimentele. Aici îl avem pe Bogdan Tomoiagă, Managing Director Graffiti PR. Și pentru că Bogdan e singur în capitolul lui, și mai e și ultimul la „catalog”, completez eu un pic tabloul și vă las cu un citat de la el:

„Nu există meserie mai frumoasă decât PR-ul și nici moment mai îndreptat spre visare decât un brief de eveniment. În acel moment, suntem regizori, scenografi, creativi, oameni de marketing, totul în unul și unul în tot.”

Ce spune fiecare dintre acești profesioniști în textele lor? Vă las pe voi să descoperiți, când veți citi propriul exemplar! Cred că e genul de carte care ar trebui să existe în fiecare agenție, la fiecare catedră de comunicare și în biblioteca fiecărui om de PR, fie el junior sau senior. O găsiți în librăriile Cărturești și online aici!

Eu sper ca publicarea unei astfel de cărți să se repete, dacă nu anual, măcar periodic. Și mi-ar plăcea ca lansarea ei să fie și în celelalte orașe din țară, pentru că „se mănâncă PR pe pâine în toată țara”, nu doar la București. Așa că vă aștept cu lansarea și la Iași! Promit să pun umărul la eveniment!

Până atunci, dragă Dana, te felicit pentru această inițiativă și reușită, totodată! Felicitări și tuturor celor care au contribuit la „aducerea pe lume” a primei ediții The Golden Book of Romanian Public Relations!

Foto: Andreea Ignat

The post Ce spun profesioniștii despre industria de PR din România? appeared first on Andreea Ignat.

10 lucruri pe care trebuie să le știi despre advertoriale pe blog

În 2008 am scris primul meu advertorial pe blog. Nu știam prea bine pe atunci cu ce se mănâncă aceste advertoriale, la fel cum nu știam prea bine nici ce e ăla blogging! Știam că am câștigat primii bani pe un articol scris pe blogul meu, la trei ani după ce mă apucasem de blogging, despre un anume serviciu pe care tocmai îl testasem și deja visam la câți bani pot câștiga în acest fel din blogging. În toți acești zece ani de atunci, am experimentat, am crescut, am făcut greșeli și am învățat enorm despre tot ce înseamnă și blogging, și advertoriale, și scris în general.

Așa că astăzi las aici toate lecțiile pe care le-am învățat eu la capitolul advertoriale și pe care le-aș putea da cu încredere mai departe!

10 lucruri pe care le-am învățat eu despre advertoriale

Respectă-ți propria politică editorială, în speranța că ți-ai făcut deja una! De exemplu, dacă ai un blog și ți-ai ales deja câteva nișe pe care să scrii, nu accepta să scrii un advertorial pe o cu totul altă nișă, care nici măcar nu te reprezintă, doar de dragul de a fi într-o campanie sau de a accepta o sumă de bani. Este motivul pentru care am refuzat campanii la anvelope de mașini, jucării erotice sau gadgeturi. La fel, am refuzat, de exemplu, o campanie la o soluție de curățat geamuri, pentru că imaginea de super-gospodină pe care o cerea brieful nu se potrivea deloc, nici mie, nici blogului;
Scrie doar despre produse și servicii pe care le știi și pe care le folosești! Un advertorial nu înseamnă sau nu ar trebui să însemne că primești o sumă de bani ca să ridici în slăvi un produs sau un serviciu în care nici măcar tu nu crezi. Cum ai putea să scrii pe propriul blog că recomanzi o anumită marcă de cosmetice, când tu nici măcar nu le-ai încercat? Sau le-ai încercat și nu ți se potrivesc? Sau tu pur și simplu nu folosești cosmetice în general? Dacă eu nu le consum în mod normal, nu le pot recomanda! E atât de simplu! Este motivul pentru care am refuzat campanii la băuturi carbogazoase, chipsuri sau anumite mărci de cosmetice;
Nu-ți fie rușine să admiți că faci bani din blogging! Bloggingul a devenit o meserie și o metodă excelentă de a-ți mări veniturile, așa că nu ar trebui să te rușinezi sau să ascunzi faptul că ai fost plătit pentru unele articole. Atât timp cât respecți regulile jocului, adică atât regulile bloggingului, cât și principiile de viață, advertorialele de pe bloguri sunt acceptate cu multă înțelegere de către cititorii tăi. Până la urmă, ideea e ca tu, în calitate de blogger, să te apropii mai mult de branduri, să le testezi produsele și serviciile și să le spui pe bune oamenilor cum ți s-au părut;
Scrie advertorialele tot pentru cititorii tăi, ca orice alt articol obișnuit, și în niciun caz pentru client, agenție, trafic sau SEO! Advertorialul trebuie să se adreseze cititorilor tăi, că doar de asta îl scrii pe blogul tău, locul în care ei revin să te citească. Oferă-le un material demn de citit, un conținut relevant și valoros, în urma căruia să rămână cu ceva bun!;
Implică-te în scrisul unui advertorial în aceeași măsură în care te implici în scrierea unui articol obișnuit pe blog! Sincer, nu cred că ar trebui să existe diferențe între procesul de scriere dintre cele două tipuri de text. Adică nu ar trebui să scrii cu mai multă implicare un advertorial, doar pentru că iei bani pe el! Asta ar însemna că nu îți respecți cititorii obișnuiți, la fel cum nu te respecți de altfel nici pe tine! La fel, nu ar trebui să scrii cu mai puțină implicare un advertorial, pe motiv că oricum iei bani pe el. Asta ar însemna că nu îți respecți nici clientul, nici cititorii, nici pe tine, nici măcar bloggingul în sine;
Un advertorial nu e automat un review sec! Nu cred că advertorialele ar trebui să fie texte seci, în care să prezinți motivele pentru care cineva ar trebui să cumpere acel produs și gata! Cred că un advertorial are nevoie, ca orice alt articol, de poveste, de emoție, de personalizare. Au apus de mult timp textele impersonale, cu sfaturi generale și lipsite de emoție. Oamenii au nevoie să citească lucruri reale, din experiențele unor oameni obișnuiți, care își exprimă pe bune părerea și care răspund nevoilor și întrebărilor cititorilor. Așa că scrie din propria experiență și implică-i pe cititori!;
Ai grijă la propria imagine! Verifică întotdeauna ce e cu brandul respectiv și cu produsele lui, ce s-a mai scris despre asta, ce alți bloggeri mai sunt implicați în campanie. Gândește-te că dacă accepți să intri într-o campanie, e foarte posibil ca în decurs de vreo două-patru săptămâni subiectul dezbătut de tine în advertorial să apară pe mai multe bloguri, aflate și ele în campanie. Asigură-te că îți dorești o asociere de imagine cu acei bloggeri, fie ei mai mici sau mai mari! Așa cum se întâmplă și în viață, unii oameni te ridică iar alții te coboară;
Nu minți! Niciodată! Pentru mine, comunitatea mea de cititori este extrem de importantă. Scriu pentru cei care mă citesc și pentru bucuria pe care eu o simt atunci când știu că le-am putut oferi ceva prin textele mele: un zâmbet, o lacrimă, o emoție, o informație relevantă și tot așa. Dacă aș minți chiar și o singură dată pe blog, toată încrederea și toată loialitatea lor s-ar spulbera pur și simplu și, sincer, cred că nicio sumă de bani din întreaga lume nu e la fel de valoroasă pentru mine ca relația mea sinceră cu cititorii mei;
Cere prețul corect! De fiecare dată când aud întrebarea „Cât costă un advertorial?”, mintea mea se duce inevitabil la vânzătorii de roșii din piață. Și ce să vezi? Chiar și acolo roșiile au prețuri diferite, în funcție de soi, de notorietate, de iscusința proprietarului, de formă, de gust, de mărime, de cerere și tot așa. În plus, să nu uităm că nu toate roșiile sunt de vânzare! Adică, dacă ai un blog, nu înseamnă că trebuie să vinzi automat ceva pe el, doar de dragul banilor. Mai mult, unele agenții fac marea greșeală de a alege în campanii bloguri cu trafic foarte mare, de cele mai multe ori doar din București. De ce e greșeală? Pentru că un blog local cu trafic ceva mai mic decât „titanii de la centru” poate avea rezultate mai bune în campanie, pentru că publicul e mai fidel și scrierea e mai puțin comercială. Important e ca prețul să fie corect până la urmă de ambele părți și să acopere munca pe care trebuie să o depună cineva atunci când scrie un articol, de la procesul de cercetare pe subiect până la punerea emoțiilor și a experiențelor pe hârtie, de la împletirea cuvintelor până la promovarea advertorialului. Așa că nu te vinde pe prea puțin, la fel cum nu cere prețuri nejustificate! De asemenea, ce fac eu și recomand întotdeauna tuturor bloggerilor: pentru fiecare advertorial sau campanie, fă contract și factură! Și încă ceva: implică-te în campanii chiar și fără bani! Nu e doar despre bani, e vorba de umanitate!;
Nu scrie doar advertoriale! Cred că fiecare blogger trebuie să își găsească propriul echilibru dintre advertoriale și articole. Nu există o regulă clară universal valabilă care să stabilească numărul de advertoriale versus numărul de articole. În schimb, există o regulă nescrisă cum că în timp ce poți scrie doar articole, nu poți scrie doar advertoriale. Ideea e să găsești mixul potrivit, vorba reclamei, astfel încât toată lumea să fie fericită, iar regulile respectate!

Citește și Care e treaba cu advertorialele?

Foto: bitesandpiecesjourney.com

The post 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre advertoriale pe blog appeared first on Andreea Ignat.

[Pe limba ta] Astăzi este doi sau două februarie?

Vinerea trecută vă anunțam că pe „2 februarie” încep o nouă rubrică pe blog, intitulată Pe limba ta. Ei bine, am scris atunci data cu cifră în loc de litere, pentru că astăzi vreau să încep rubrica cu unul dintre cei mai mari pitici ai mei privind limba română: numeralele din dată și din oră.

Da, corect era să scriu cu litere, nu cu cifră, pentru că cifrele de la zero la nouă așa se scriu. Însă nu voiam să dau prea mult din casă cu privire la cum se scrie corect în litere a doua zi a fiecărei luni. Ei bine, așa cum tocmai am scris, ziua este de gen feminin, la fel ca ora. De aceea, spunem corect „Este ora două” și nu „Este ora doi”. Tot din același motiv, corect este „Astăzi este două februarie”, nu „Astăzi este doi februarie”.  La fel e pentru fiecare lună a anului, în caz că există vreun dubiu: două ianuarie, două februarie, două martie, două aprilie, două mai („Doi Mai” e doar o localitate), două iunie, două iulie, două august, două septembrie, două octombrie, două noiembrie, două decembrie.

Îmi aduc aminte când am avut la radio o invitată care a spus de mai multe ori pe post că îi așteaptă pe oameni pe „doi decembrie” la un eveniment. Ce era să fac? Am tras concluzia pentru toată lumea și am zis și eu tot pe post: „Așadar, mergeți pe două decembrie la eveniment!”. Ea a făcut ochii mari și a zis: „Nu! Pe doi!”. Și eu: „Da, pe două!”. Apoi a intrat publicitatea!

Știu! Îmi veți spune că în ultima perioadă se acceptă și forma de masculin. Adevărul e că în ultima perioadă s-au acceptat cam multe și, din păcate, explicația oficială și foarte tristă de altfel este că s-a luat această decizie pentru că „oricum majoritatea folosește aceste forme incorecte”. La fel s-a întâmplat cu „niciun” și cu alte expresii asemănătoare. Așa că nu pot să nu mă întreb: în ritmul ăsta unde ajungem și cum mai avem pretenția de respectare a limbii române, dacă trecem cu vederea greșelile, doar pentru că o masă de oameni le folosește?

Dar hai să revenim la numeralele noastre, pentru că nu doar cu a doua zi a lunii se întâmplă greșeli de limbă! Și prima zi a fiecărei luni „își ia destule palme” de la oameni. Ei bine, corect este „Astăzi este întâi februarie” și nu „Astăzi este unu februarie”. Bineînțeles, așa cum spuneam și pentru a doua zi a lunii, regula se aplică pentru fiecare lună: întâi ianuarie, întâi februarie, întâi martie, întâi aprilie, întâi mai („Unu mai” muncitoresc a apus de multă vreme), întâi iunie, întâi iulie, întâi august, întâi septembrie, întâi octombrie, întâi noiembrie, întâi decembrie.

Și dacă tot am ajuns la cuvântul „întâi”, înainte să trec la celelalte zile ale lunii, vreau doar să vă reamintesc, așa în treacăt, că după clasa zero, copiii trec în clasa „întâi” și nicidecum în clasa „întâia”.

Bun! Acum că am trecut și de această lămurire, hai să vedem ce se mai întâmplă cu alte zile ale lunii! Ce zi mai „primește electroșocuri” în limba română? Păi, a 12-a, la fel cum se întâmplă de altfel și cu a 12-a lună. Cum spuneam și în primul paragraf: corect este „Ora douăsprezece”, nu „Ora doisprezece”. Pe același principiu avem forma corectă „Astăzi este douăsprezece februarie” și nicidecum „Astăzi este doisprezece februarie”. Nu mai zic de forma „doișpe”, utilizată în limbajul popular! Bineînțeles, folosim „doisprezece” atunci când ne referim la 12 lucruri de sex masculin: „doisprezece bărbați”, „doisprezece copaci”, „doisprezece elevi” etc., dar nu când vine vorba de oră, zi sau lună!

La fel se întâmplă, evident, și cu douăzeci și două februarie și toate datele de douăzeci și două ale lunii. Însă, pentru că limba română e mai cu moț așa, există și o chichiță. Logic ar fi și ca 21 să fie feminin până la capăt, însă forma corectă este „douăzeci și unu februarie”, nu „douăzeci și una februarie”.

Așadar, formele corecte pentru zilele anului sunt „întâi”, „două”, „douăsprezece”, „douăzeci”, „douăzeci și unu”, „douăzeci și două”.

Și uite așa, azi, două februarie, am început prima ediție din rubrica Pe limba ta! Ne auzim vinerea viitoare, pe nouă februarie, când vom descoperi împreună noi taine ale limbii române!

Foto: Andreea Ignat

The post [Pe limba ta] Astăzi este doi sau două februarie? appeared first on Andreea Ignat.

Ce cărți am citit în luna ianuarie

În urma articolului cu lista de 30 de cărți care mi-au plăcut în 2017 au venit din partea voastră mai multe solicitări. Una dintre ele: Cum să citești mai multe cărți. O alta: o listă lunară cu lecturile mele, ca să vă fie mai ușor să alegeți și să vă procurați cărțile dorite dintre cele pe care eu le recomand pe blog. Așa că, de acum, în fiecare lună, încerc să fac o astfel de listă pentru voi.

Lista mea de cărți citite în luna ianuarie

Titlu: De ce este România astfel? 

Autor:  Vintilă Mihăilescu

Editura: Polirom

Categorie: Cultură generală

An: 2017

Număr pagini: 312

Preț: 39,95 lei

 

 

 

Titlu: Căsătorie de plăcere

Autor: Tahar ben Jelloun

Editura: Nemira

Categorie: Beletristică

An: 2017

Număr pagini: 240

Preț: 24,99 lei

 

 

 

Titlu: Fenomenul Bullying

Autor: Signe Whitson

Editura: Herald

Categorie: Parenting

An: 2017

Număr pagini: 256

Preț: 35 lei

 

 

 

Titlu: Confesiunile unui vorbitor public

Autor: Scott Berkun

Editura: Publica

Categorie: Business

An: 2012

Număr pagini: 280

Preț: 47,20 lei

 

 

 

Titlu: Ghidul căsniciei

Autor: Harriet Lerner

Editura: Herald

Categorie: Dezvoltare

An: 2017

Număr pagini: 256

Preț: 38 lei

 

 

 

Titlu: Viața mea

Autor: Charles Chaplin

Editura: Nemira

Categorie: Biografie

An: 2016

Număr pagini: 712

Preț: 69,99 lei

 

 

 

Titlu: Graffiti Moon

Autor: Cath Crowley

Editura: Storia Books

Categorie: Young Adult

An: 2016

Număr pagini: 280

Preț: 35 lei

 

 

 

Titlu: Oameni buni

Autor: Anthony Tjan

Editura: Publica

Categorie: Business

An: 2017

Număr pagini: 392

Preț: 49 lei

 

 

 

Titlu: Unghere și cotloane

Autor: Jessica Lawson

Editura: Storia Books

Categorie: Middle-Age

An: 2016

Număr pagini: 368

Preț: 35 lei

 

 

 

Titlu: Magicianul

Autor: John Fowles

Editura: Polirom

Categorie: Beletristică

An: 2013

Număr pagini: 756

Preț: 26,95 lei.

 

 

Pe lângă aceste 10 cărți și 3852 de pagini, mai sunt și cărțile mici pentru copiii de vârsta fiică-mii, despre care puteți citi pe Blog de Părinți. Până luna viitoare, nu uitați că mă puteți urmări și pe profilul meu de Goodreads, acolo unde sunt trecute toate titlurile de mai sus, cu tot cu rating!

Foto: macleans.ca

The post Ce cărți am citit în luna ianuarie appeared first on Andreea Ignat.

Și zici că vrei să ai succes?

Chiar înainte să mă arunc în câmpul muncii și să înțeleg cu ce se mănâncă toată treaba asta, am avut niște păreri foarte bine stabilite despre ce contează cu adevărat la acest capitol. Nu știu de unde veneau ideile mele, mai ales că am fost crescută cu mesajul că în viață contează banii și că nu poți face nimic fără ei. Dar eu m-am încăpățânat și mi-am zis că nu poate fi adevărat. Nu banii contează și în niciun caz nu banii sunt cei care îți stabilesc nivelul de succes sau de fericire.

De-a lungul timpului, mi-am demonstrat că aveam dreptate. Și nu mă bucur de faptul în sine că aveam dreptate, ci că există această speranță cum că sunt lucruri mult mai importante în viață decât banii. Că succesul nu înseamnă să ai mulți bani și faimă. Că primează relațiile pe care le ai cu oamenii din jurul tău și, înainte de toate, cât de om ești cu tine și cu ei. Și nu o zic doar eu din proprie experiență. O susțin nenumărați oameni ancorați în diverse domenii de ani întregi, de la business până la psihologie.

Când am citit Oameni buni a lui Anthony Tjan, am zâmbit la fiecare pagină a cărții. Nu pentru că ar fi vreo carte bazată pe umor, ci pentru că e o carte bazată pe fapte reale și studii amănunțite, care îmi confirmă toate teoriile cu privire la succes, dezvoltare personală și bunătate umană.

Oameni buni. Singura decizie de leadership care contează cu adevărat vorbește despre importanța bunătății oamenilor la locul de muncă. Practic, atunci când alegi oameni buni într-o companie, nu trebuie să te axezi pe oamenii buni în sensul de competență, ci pe oamenii buni în adevăratul sens al cuvântului, pe oamenii plini de bunătate, dragoste și deschidere, pentru că ei sunt adevărata valoare a companiei. Oameni cu energie pozitivă, care transmit dragoste și bunătate și care sunt dispuși să împărtășească totul cu cei din jurul lor.

Cartea lui Tjan aduce în prim-plan o sumedenie de exemple de oameni de succes, de la Warren Buffett la Steve Jobs și mulți alții, care explică foarte bine că succesul nu stă în bani, ci în puterea pe care o ai de a da înapoi, de a împărtăși din cunoștințele tale, de a lăsa ceva bun în urma ta, de a-ți găsi echilibrul și liniștea. Este genul de carte pe care aș pune-o în mâna fiecărui manager, CEO, specialist HR, responsabil de comunicare internă, dar și a fiecărui om în parte, indiferent că e simplu angajat sau mare șef de trib, pentru că Oameni buni conține cele mai bune și mai de bază lecții de afaceri pe care le poți învăța.

Sunt foarte multe de spus despre această carte și despre conținutul ei valoros. În timp ce o citeam, mi-am făcut o serie întreagă de însemnări și de notițe perfecte atât pentru cultura organizațională a unei companii, cât și pentru dezvoltarea personală a fiecărui individ. Pentru că uităm tot timpul care e baza și cât de mult contează relația umană, dincolo de câștiguri financiare, cifre și obiective de business.

Așadar, dacă vrei să știi ce greșeli faci în prezent cu oamenii tăi sau cum te poți schimba ca să fii un om mai bun, citește neapărat cartea Oameni buni a lui Anthony Tjan! Apoi dă-o mai departe tuturor colegilor, colaboratorilor și cunoscuților tăi și pune în practică tot ce ai citit în ea! O găsești în secțiunea de Noutăți de la Editura Publica, alături de multe alte titluri atractive pentru dezvoltare personală și profesională.

Foto: linkedin.com

The post Și zici că vrei să ai succes? appeared first on Andreea Ignat.

Charlie Chaplin: Un actor. Un geniu. Un om

Cine nu a auzit de Charlie Chaplin? Cine nu a văzut măcar o dată un film cu el? Cine nu se gândește direct la Charlie Chaplin când zice film mut sau geniu al actoriei? Dar câți oameni știu mai exact cine era Charlie Chaplin cu adevărat, care e povestea lui de viață și ce s-a ascuns în spatele celebrului personaj?

Nici eu nu știam prea multe despre viața lui dincolo de ecran. Însă i-am citit autobiografia intitulată Viața mea și trebuie să recunosc că m-am lăsat sedusă de acest om și de impresionanta lui poveste de viață. Ei bine, Charles Chaplin s-a născut pe 16 aprilie 1889, la Londra, și a murit la 88 de ani, pe 25 decembrie 1977. 22 de ani mai târziu de la moartea sa, American Film Institute l-a clasat între cele zece cele mai mari legende ale marelui ecran din toate timpurile. Pe bună dreptate, pentru că Charlie Chaplin a fost o adevărată valoare, un real talent și o sursă puternică de inspirație pentru toți artiștii de orice fel.

Părinții lui, Hannah și Charles, erau amândoi actori de vodevil. Tatăl lui i-a părăsit și s-a aruncat nu doar în brațele unei alte femei, ci și a alcoolului, care până la urmă l-a și ucis. Nu avea foarte mulți prieteni, dar avea o legătură puternică cu Sydney, fratele său vitreg de pe mamă, pasionat și el de actorie. Când mama lui și-a pierdut vocea și starea ei de sănătate s-a înrăutățit vizibil, Charlie a trăit o bună bucată de vreme în cea mai cruntă sărăcie. Dar asta nu l-a întristat deloc, ci l-a făcut, din contră, să își deprindă un stil antreprenorial și să încerce diferite afaceri, ca să își ajute mama cu bani. Pe lângă asta, sărăcia cu care s-a obișnuit în copilăria și în adolescența sa l-au ajutat să își aducă aminte toată viața de unde a plecat și să rămână pentru totdeauna OM.

Fiind înconjurat de actori din toate părțile, era inevitabil să nu fie atras și el de scenă. Prima lui reprezentație a dat-o la 5 ani, atunci când mama sa și-a pierdut vocea pe scenă, iar șeful ei l-a târât cu forța pe Charlie în locul ei, pentru a le oferi un spectacol celor din sală. Când a început să joace și a văzut ce reacție are publicul la umorul său, a înțeles adevărata putere a actoriei și a prins gustul aventurii pe scenă. Încă de atunci a început să se gândească constant cum poate fi interpretat cât mai diferit un rol și ce poate aduce el nou pe scenă.

A jucat în diverse trupe de teatru și a fost remarcat de vânătorii de talente, ajungând astfel să joace în Statele Unite ale Americii, marele său vis. De la teatru la film a fost un singur pas, iar de la simplu actor a ajuns destul de repede să își regizeze propriile filme și să își compună propria muzică pentru coloanele sonore.

Vagabondul, personajul care l-a făcut atât de celebru, s-a născut dintr-o întâmplare și dintr-o nevoie urgentă de a filma ceva. Pe vremea când era doar un actor, iar studiourile erau împărțite între mai mulți producători, regizorul cu care lucra atunci a găsit un decor liber. Cum nu aveau scenarii după care să lucreze și improvizau toate scenele pe repede-înainte, regizorul i-a spui lui Chaplin să fugă repede în cabina sa și să se costumeze în orice crede el că merge pentru acea scenă. Atunci a fost momentul în care a combinat la întâmplare pantalonii largi, cu pălăria și cu mustața care l-au făcut atât de celebru.

Publicul a fost atât de încântat de personaj, încât numele lui a făcut rapid înconjurul lumii, iar filmele cu el se vindeau ca pâinea caldă. Banii au început să vină mult mai ușor și l-au îmbogățit imediat, dar Charlie Chaplin a rămas întotdeauna omul modest cu care erau toți obișnuiți. Chiar povestește în carte că nu știa ce ar trebui să facă cu atâția bani și ce anume ar avea nevoie să își cumpere, mai ales că era obișnuit cu foarte puțin. Din primii bani și-a luat un halat și o geantă, iar când a închiriat o cameră de hotel s-a așezat pe scaun în mijlocul ei și se întreba ce ar trebui să facă acolo. Și-a investit majoritatea banilor în filme și a trăit pentru cariera sa, pentru bucuria de a face artă prin film și pentru satisfacția de a oferi lumii acest spectacol.

Nu i-a plăcut niciodată partea comercială a Hollywoodului și era tot timpul înspăimântat de ce trebuiau să facă unii pentru așa-zisul succes. Era copleșit și de dragostea fanilor săi, în fața cărora nu știa cum să se comporte. La început, nimeni nu îl recunoștea fără machiajul și costumul din film, însă nu a durat mult până când era recunoscut de oricine, oriunde și oricând. Cele mai mari personalități ale lumii cereau să se întâlnească cu el, iar el era îngrozit de idee, pentru că se simțea foarte mic în fața lor. I se părea ireal să stea la aceeași masă, de vorbă cu Winston Churchill, Albert Einstein sau familia regală a Marii Britanii.

Pe plan personal, a avut parte de mai multe partenere. Unele i-au devenit chiar soții și mame ale copiilor lui. Dar niciuna nu a reușit să conteze mai mult decât munca lui și să îl facă să își dorească o viață liniștită de familie. Asta până când a întâlnit-o pe Oona, o femeie plină de viață și de umor, mult mai tânără decât el, alături de care și-a găsit liniștea și fericirea până la finalul vieții.

Autobiografia lui Charlie Chaplin este o carte din care înveți despre viață din fiecare pagină a ei. O carte pe care nu poți să o lași din mână, în ciuda celor 700 de pagini. O carte pe care o strângi la piept după ce ai terminat-o, ca mulțumire că te-a lăsat să îl descoperi pe Charlie Chaplin dincolo de ecran, de machiaj, de scenă. Că ai putut să îl cunoști, chiar dacă doar prin prisma cuvintelor scrise, pe OMUL Charlie Chaplin.

O poți avea și tu, dacă o comanzi acum online de la Editura Nemira, pentru că e la reducere și în stoc limitat! Savureaz-o așa cum am savurat-o și eu și nu uita vorbele lui Charlie Chaplin cu care eu rezonez din plin: „O zi fără râs e o zi pierdută”.

Foto: pinterest.co.uk

The post Charlie Chaplin: Un actor. Un geniu. Un om appeared first on Andreea Ignat.

Și… care e treaba cu Story Tailor?

Știu că încă nu a ajuns la toată lumea explicația mea cu această titulatură de Story Tailor pe care o tot trâmbițez de câteva luni încoace prin online. Și nu, nu am greșit! Nu voiam să scriu Story Teller, ci fix Story Tailor, cum am scris și în titlu. Mai exact, în dulcele grai românesc, croitor de povești.

Ideea e că tot timpul aveam (și încă am) problema asta de a explica oamenilor pe scurt cu ce mă ocup. De fiecare dată când aud „Cu ce te ocupi?”, trag aer în piept și mă adaptez situației și omului din fața mea. E greu să explic tot ce fac într-un singur cuvânt, pentru că… fac multe. Lucrez în PR, un domeniu în care trebuie să te adaptezi constant la prezent și la viitor și să acoperi toată comunicarea integrată de care e nevoie. În plus, nici nu aș avea stare dacă ar trebui să fac doar un singur lucru.

Bine, e greu să explic într-un singur cuvânt ce fac și pentru că minunatul nostru COR încă susține meserii de mult apuse, dar nu ne bagă deloc în seamă pe noi, cei care lucrăm de zor în online. Când am terminat facultatea în prima serie de Relații Publice de la Iași, titulatura pe care am primit-o toți în calitate de absolvenți de licență era de… Specialist PR. Nu știu cum puteai fi Specialist PR după doar 4 ani de facultate și să ai aceeași titulatură cu titanii din domeniu! Dar nah, eu mă semnam Specialist PR, pentru că mi se părea „cool” și pentru că la vârsta aia funcția era „the shit”.

Anii au trecut și eu am continuat să fac diverse activități în zona de comunicare: strategii de comunicare și PR, organizare de evenimente, social media, blogging, content PR și orice formă de scriitură online și offline. Pe lângă asta, sunt trainer certificat pe Soft Skills și țin traininguri la solicitarea companiilor, la fel cum fac și interviuri pentru instituțiile care au nevoie de acest serviciu. Evenimentele nu doar le organizez, ci la unele sunt speaker, iar la altele MC, în funcție de nevoile clienților. Toată lumea zice că am voce faină, așa că o perioadă am făcut radio și în prezent sunt voice over acolo unde mi se cere. Ador să scriu și să citesc, așa că colaborez cu mai multe edituri din țară de vreo 10 ani încoace. Nah, după tot șirul ăsta de activități, cum să rezum într-un singur cuvânt sau într-o singură expresie tot ce fac?

Și ce face omul când are o nelămurire de asta? Se duce la prieteni și le expune problema. Iar prietenul, dacă e prieten adevărat, îți aprinde beculețul instant! Așa se face că acum câteva luni, când eram în mașină cu Liviana Tane, prin București, i-am zis de treaba cu multitudinea de activități și dificultatea de a găsi o titulatură. Pentru că mă știe atât de bine, Liv mi-a dat în câteva minute ideea: Story Tailor!

De ce Story Tailor? Ei bine, „story” pentru că în tot ceea ce fac, creez povești. Sunt o fire creativă, țin enorm la imaginația mea și îmi place să transform totul într-o poveste bine spusă. „Tailor” pentru că omul pe care l-am iubit cel mai mult în viață, bunicul meu, a fost croitor. În memoria lui, am ales să duc meseria mai departe, dar în stilul meu. Nu mă pricep deloc să cos cu ac și ață, așa că măcar să cos ce știu mai bine, și anume cuvinte și povești. Și uite așa s-a născut „croitoreasa de povești”, care coase de zor cuvinte oriunde și oricând.

Acum că v-am lămurit cum stă treaba cu Story Tailor-ul, am încălecat pe-o șa și am terminat un nou capitol din aventurile croitoresei de povești! Vă aștept și mâine pentru o nouă poveste de pe blog!

Foto: Fotograf Irina Mocanu Studio

The post Și… care e treaba cu Story Tailor? appeared first on Andreea Ignat.

Hai să vorbim un pic [Pe limba ta]!

În august scriam articolul de aici. Era fix momentul în care mi-a venit ideea să lansez o rubrică săptămânală cu subiecte de limba română. Numele? Pe limba ta! Ziceam atunci că o încep din toamna anului trecut, dar cum Mercur a fost în retrograd (orice o fi însemnând asta), e bine și ianuarie până la urmă, nu? E chiar mai bine, aș zice eu, că încep anul cu rubrică nouă, dar și cu chef de învățat odată cu voi toate dedesubturile limbii române.

Despre ce e vorba în rubrica asta sau în propoziție, vorba poetului? Ei bine, în fiecare zi de vineri, analizez pe blog câte o greșeală pe care o fac în general oamenii când vine vorba de limba română. Stați liniștiți! Așa cum ziceam și în august, rubrica nu are scopul de a mă da eu mare că știu cum stă treaba cu limba română. Din contră! Sunt conștientă că învăț zilnic și că îmi repar greșelile! Scopul rubricii este să învățăm împreună să folosim corect limba română, într-un mod mult mai prietenos decât am învățat la școală și cu un limbaj mai puțin pompos.

Pentru cine e această rubrică? Pentru fiecare român, indiferent de natura muncii sale, de categoria socială sau de orice alt aspect esențial care ne diferențiază. Suntem români și ar trebui să știm să folosim corect limba română, chiar dacă suntem ingineri, IT-iști, chimiști sau alte meserii din sfera de real. Și nu o zic ca un reproș pentru cei care fac greșeli majore de limbă, ci mai degrabă ca un îndemn de a-și dori să schimbe situația și să învețe cum stă treaba de fapt. Este vorba, practic, nu doar de respectul cuvenit adus limbii române, ci și de respectul pentru sine, ca român în România. Bine, recunosc că mai e și faptul că îmi curge sânge din ureche de fiecare dată când aud greșeli majore de limba română și vreau neapărat să înceteze!

Când începem? De vinerea viitoare, de pe 2 februarie! Și am și un motiv întemeiat să încep de pe 2, dar vă povestesc mai multe despre asta atunci. Până vinerea viitoare, îmi puteți trimite un email la salut@andreeaignat.info cu toate nelămuririle voastre cu privire la limba română, ca să le discutăm pe blog. Chiar dacă mi-am făcut un plan editorial cu tot conținutul pe următoarele luni, cererile voastre vor avea prioritate, așa că întrebați cu încredere și vi se va răspunde!

Hai să (ne) vorbim (de) bine!

Foto: metro.co.uk

The post Hai să vorbim un pic [Pe limba ta]! appeared first on Andreea Ignat.

Ascultă confesiunile unui vorbitor public!

De fiecare dată când țin un training de public speaking și îi întreb pe cursanți care este metoda cea mai bună de a vorbi în public pe care o știu ei, primesc același răspuns în cor: „Să îți imaginezi că publicul tău este dezbrăcat!”. Și de fiecare dată îi dezamăgesc când le spun adevărul despre cum a apărut mitul ăsta de la Churchill încoace și cât de neadevărat este. La fel și cu celebrul studiu listat în 1977 în cartea lui David Wallechinsky, care spune că oamenilor le este cel mai mult frică de a vorbi în public și de abia apoi de moarte.

Iar când Scott Berkun a demontat aceste mituri încă din primul capitol al cărții sale și a explicat cum stă treaba cu vorbitul în public într-un mod cu totul și cu totul atractiv, m-a captivat imediat și nu m-am mai putut opri din a-i citi cartea. Cum care carte? Confesiunile unui vorbitor public, o carte pe care o recomand fiecărui om care trebuie să vorbească în public, de la o prezentare în fața colegilor, până la un discurs în fața unei mase de oameni. Pe lângă multele evenimente de-a lungul anilor în care am fost speaker, recordul meu personal a fost să vorbesc în fața a 50.000 de oameni, deci pot să zic că știu ce vorbesc când vă recomand și vouă cartea asta.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la confesiunile lui Berkun, dincolo de sfaturile excelente venite din propria experiență cu tot cu exemple, este stilul său de a vorbi despre public speaking. Nu e genul de carte în care să simți acel entuziasm fals al vânzătorului care vrea să îți vândă neapărat produsul său. Berkun este total degajat în discurs și vorbește calm, direct și uneori chiar ironic despre meseria sa și despre toate aspectele ei.

Berkun m-a mai cucerit definitiv și iremediabil cu ceva! În capitolul în care vorbește despre tarifele pe care le percepe și sumele pe care le câștigă, pune replica asta cu care eu rezonez din plin și pe care o practic cu mare plăcere în ultima perioadă: „Refuz multe evenimente. Prefer să câștig mai mult timp decât bani, pentru că niciodată nu poți spune că ai prea mult timp”.

Dar să revenim la cartea lui și la ce găsiți în ea, pentru că e musai să v-o luați și voi! Pe bune! A devenit cartea mea preferată de public speaking și nah… eu am citit câteva la viața mea!

Iată câteva idei pe scurt din cartea Confesiunile unui vorbitor public de Scott Berkun:

Dacă vrei să fii bun la ceva, primul lucru de care trebuie să te debarasezi este noțiunea de perfecțiune;
Publicul nu te judecă atât de mult pe cât crezi, pentru simplul motiv că nu le pasă pe cât crezi;
Cei mai mari vorbitori în public făceau greșeli și aveau trac. Unii încă fac asta și după mulți ani de experiență (ex.: Bono de la U2);
Transformă așa-zisele greșeli în oportunități și în momente amuzante. Dacă tu consideri greșeala gravă și de neiertat, așa o vor percepe și oamenii din sală;
Nu planifica niciodată să vorbești tot timpul alocat;
Contează mai mult greșelile pe care le faci înainte să deschizi gura în fața publicului tău: să nu ai o părere interesantă, să nu îți structurezi clar ideile și să nu îți planifici structura discursului;
Nimeni nu a murit pentru că a ținut o dată în viață o prezentare proastă;
Nu slideurile sunt spectacolul tău, ci tu, vorbitorul, ești spectacolul;
Cel mai important aspect în discursurile publice este exersarea discursului, dar nu cu scop de perfecțiune sau de învățare pe de rost, ci cu scopul de a învăța din greșeli și din a le remedia;
Așază-te pe diferite scaune din sală înainte de începerea evenimentului, ca să înțelegi cum te văd oamenii. La fel, fă câțiva pași pe scenă înainte;
Alege săli potrivite și folosește trucurile de organizare;
Comunică un punct de vedere solid chiar din titlu;
Pliază discursul pe publicul tău;
Implică publicul;
Spune o poveste atractivă și simte-te bine pe scenă!

Vă dați seama că sunt doar câteva dintre multele idei pe care le prezintă Berkun în cartea lui și, evident, că el le zice mult mai atractiv. Așa că nu vă mai rămâne decât să vă luați și voi cartea și să vă convingeți! O găsiți pe site la Editura Publica, alături de multe alte titluri pe care le recomand din plin!

Foto: quietrev.com

The post Ascultă confesiunile unui vorbitor public! appeared first on Andreea Ignat.