Andreea Ignat's Blog, page 14
March 23, 2017
Alooo! Vine Doamna Vacanță peste noi! Mergem?
Știi când îți dai seama că acușica vine vara? Când ești înconjurat de reclame la litoral românesc 2017! Poate unii habar nu au ce fac de Paște sau de 1 mai, unii cu siguranță nu știu ce fac nici mâine, dar sunt oameni care își iau din timp pachetele de vacanță, adică așa-zisele pachete de early booking litoral 2017. Pentru că e mai ieftin, pentru că vor să prindă cele mai bune locuri de vacanță, pentru că vor să știe din timp că vor avea un concediu binemeritat și vor să îl organizeze bine din timp! Dacă mai sunt și alte motive, spuneți-le voi, cei care vă luați Early Booking!
Eu una nu mi-am luat în viața mea un pachet de early booking. De ce? Pentru că pentru mine e prea… early! Înțeleg din plin oamenii care își cumpără vacanțele din timp, mai ales familiile cu copii sau cei cărora le place să aibă totul planificat, dar mie îmi place atât de mult imprevizibilul, încât sunt mai degrabă adepta vacanțelor tip Last Minute. Dacă stau bine și mă gândesc, mai toate vacanțele mi le-am luat cam cu o săptămână înainte. Pentru că atunci îmi vine cheful de vacanță, pentru că nu am timp să îmi creez prea multe așteptări care nu s-ar îndeplini, pentru că tot timpul fac modificări de traseu, de destinație, de detalii. Chiar și de când sunt mamă și merg în vacanțe cu Rebeca, tot prefer să pornim împreună în aventură în ultimul moment.
Anul trecut am avut o vacanță tip circuit prin România cu Rebeca, timp de două săptămâni: Delta Dunării – Mamaia – Bușteni – Sovata. La mare am stat trei zile și am ales stațiunea Mamaia. Conform top cele mai bune plaje, Mamaia este pe locul doi, după Năvodari, fiind totodată și o stațiune perfectă pentru familii cu copii. O zi am petrecut-o la plajă, una la Aqua Magic și una la delfinariu, cazino și plimbări prin oraș. Cum a fost? Și bine și mai puțin bine! Am fost mulțumiți de condiții și de mâncare, de exemplu, dar ne-am întristat uneori la capitolul oameni. Practic, la turiștii care se comportă câteodată oricum numai ca oameni nu!
Poate că litoralul românesc nu mai e chiar ce a fost înainte. E clar că și oamenii s-au schimbat mult, la fel ca locurile și obiceiurile, ca să nu mai vorbesc de așteptările și de comparațiile pe care le facem. Dar, nu putem generaliza! Există plaje private, hoteluri și stațiuni unde te poți bucura de un concediu perfect și pe litoralul românesc, că altfel nu ar mai exista nici cerere, nici ofertă. Există și zone unde oamenii sunt chiar faini și nu uită să fie oameni!
Eu recunosc că sunt mai degrabă omul muntelui. Însă, sunt legată și de mare pentru că acolo mi-am cunoscut soțul și pentru că valurile mării și mirosul de piele arsă acoperită de nisip vor avea întotdeauna un loc special în inima mea! Eheheee… și uite așa, povestindu-vă de mare și soare, mi s-a făcut un chef nebun de vacanță… și vouă?
Foto: wallpaperspicturesphotos.com
The post Alooo! Vine Doamna Vacanță peste noi! Mergem? appeared first on Andreea Ignat.
March 22, 2017
Hai în casa de lângă lac să îți spun un secret!
1933 – Faceți cunoștință cu Alice! O fetișcană de 16 ani, înfiptă, arogantă și îndrăgostită. E scriitoarea familiei, iar în acea vară din 1933 a scris primul său roman. Unul polițist, cu intrigă și toate cele. E îndrăgostită de Ben Munro, un muncitor din împrejurimea casei sale, mult mai mare decât ea. Face parte dintr-o familie înstărită care locuiește în așa-zisa frumoasă casă de lângă lac. Are două surori și un frate – Theo, mezinul familiei, care, în vara lui 1933, dispare fără nici o urmă.
2003 – Faceți cunoștință cu Sadie! O polițistă din Londra cu o experiență impecabilă, care a făcut greșeala de a se implica prea mult emoțional într-un caz. Pentru a liniști apele, se retrage în sătucul în care bunicul său și-a reînceput viața după moartea bunicii. Aici descoperă casa de lângă lac, părăsită și misterioasă. Îi află povestea și știe că trebuie să înceapă o anchetă pe cont propriu. Trebuie să afle ce s-a întâmplat cu Theo!
Ele sunt personajele principale din „Casa de lângă lac”, a cincea carte scrisă de Kate Morton. Am avut o experiență cât se poate de ciudată cu această carte. Am citit-o foarte greu la început, pentru că nu m-au atras neapărat primele detalii din 1933. Însă, cu fiecare pagină, acțiunea devenea din ce în ce mai captivantă. Și, dacă la început am avut gândul de a o lăsa neterminată și de a o reîncepe altă dată, când i-o veni timpul, m-am ținut de ea până la final și bine am făcut!
În 2003, Alice devenise o bătrânică dificilă și o scriitoare celebră. Sadie îi cere o întâlnire și se apucă de anchetat misteriosul caz, pentru a afla ce s-a întâmplat în urmă cu 70 de ani în casa de lângă lac. Misterul, însă, nu este doar unul. Și Sadie, și Alice, și toți cei implicați în echipa ad-hoc de investigare a cazului sunt martorii unui lanț de dezvăluiri. Așa apar tot felul de ipoteze despre ce i s-ar fi putut întâmpla micuțului Theo: a fost răpit de Rose, doica de îl iubea nespus și care a fost dată afară pe nedrept cu puțin timp înainte; a ieșit singur din casă, s-a rătăcit și a fost mâncat de animale; a fost ucis de propriul său tată, Anthony, care suferea de trauma post-război și care ajunsese extrem de irascibil, de imprevizibil și de violent; a fost răpit pentru răscumpărare de către Ben, pe modelul descris de Alice în cartea sa.
După ce te ține în suspans mai bine de 400 de pagini, după ce afli o sumedenie de amănunte interesante despre toți cei implicați în poveste, după ce îți faci o sută de scenarii în cap… pac! Vine marea dezvăluire a și mai marelui secret: mama lui Alice, Eleanor, avusese o relație amoroasă cu Ben, tipul de care era îndrăgostită Alice. Din povestea asta a apărut Theo, de care toată lumea a crezut, evident, că este al lui Anthony. Pentru că fetele sale aflaseră de relația ei extraconjugală și pentru că soțul ei era din ce în ce mai violent, înnebunind de-a dreptul când auzea copilul plângând, Eleanor a planificat răpirea propriului copil. I l-a dat lui Ben să îl crească într-o familie iubitoare, apoi a chemat poliția spunând că fiul său a dispărut.
După 70 de ani, cu oamenii potriviți și cu toate detaliile puse cap la cap, „echipa de șoc” îl găsește pe Theo. Este chiar Bertie, bunicul lui Sadie, care habar nu avea că el ar putea fi cel căutat. Cum s-a ajuns la această concluzie și ce alte amănunte savuroase mai trebuie să știți vă las pe voi să aflați din cartea „Casa de lângă lac”, a lui Kate Morton.
Foto: talesfrommadina.com
The post Hai în casa de lângă lac să îți spun un secret! appeared first on Andreea Ignat.
March 20, 2017
Cum am trecut de la drepturi de autor la SRL
Mi-a zis că nu mă poate angaja, dar că îmi face contract pe drepturi de autor. Aveam un pic peste 20 de ani, mai lucrasem ca angajată, dar nu avusesem niciodată un contract pe drepturi de autor. Nici măcar nu știam ce pisici înseamnă asta. Deh, pe atunci nu aveam la îndemână site-uri cu informații ca cel de aici. Nici funcționara de la Finanțe, unde m-am dus să plătesc taxele și impozitele, se pare că nu știa. M-a întrebat: „Drepturi de autor? Adică… cântați la operă?”. Da, doamnă, cânt la opera vieții mele… în scris! Acum ce trebuie să fac? Unde trebuie să semnez? Cât trebuie să îi dau statului pentru munca mea în scriitură? Așa a început prima mea experiență oficială în ale scrisului cu drepturi de autor!
Ce înțelegeam eu prin drepturi de autor atunci
Și era moartea căprioarei sau a pasiunii, spuneți-i cum vreți! Eu, care mi-am dorit dintotdeauna să fac bani din scris, eram acum în faza în care nu înțelegeam de ce nu pot scrie cum vreau eu și atât. De ce trebuie să scriu după cerințele clientului? Dacă îmi dă bani să îi scriu eu textele, ar trebui să aibă încredere în mine și să mă lase să scriu cum știu eu! Nu? Aveți milă! Eram tânără și fără experiență! Și față de atunci, acum râvnesc cu ardoare la feedback și la mulțumirea clientului. Nu îmi uit vocea, stilul și amprenta, evident, dar am înțeles că acum nu mai e vorba de scris pentru mine ca terapie, ca vărsat oful, ca împărtășire de gânduri. Acum e jobul care îmi aduce și plăcere și bani. Ei, altă mâncare de pește, cum s-ar spune!
Ce am ales să fac mai departe
Buuun! Aspectul ăsta l-am lămurit! Mai rămâne celălalt care mă ucide pur și simplu: partea administrativă. Mamă, și de fiecare dată când trebuie să fac facturi, rapoarte, bilanțuri, declarații și alte nebunii de-astea mă întreb de ce oare nu se face în școală așa ceva și de ce terminăm toți liceul doxă de carte, dar fără să știm nimic despre viața reală. Cât aș fi vrut să mă învețe și pe mine cineva care e treaba cu antreprenoriatul, cu freelancingul, cu tipurile de contracte și cu toate actele de care te lovești aproape în fiecare zi, în ceea ce se numește la noi „a naibii birocrație”.
După o perioadă în care am lucrat pe bază de contract cu drepturi de autor, cineva mi-a spus că ar fi mult mai ok să îmi fac o firmă. Era mai convenabil, mai ușor și, deh, mai profesionist. Zise el, crezând că eu știu tot ce presupune treaba asta. Cum să vă explic? Eu și finanțele suntem ca Tom și Jerry: nu ne înțelegem deloc, dar ne luptăm în fiecare zi să ajungem la un consens.
Am crezut că o să-mi fac firmă și va fi mult mai ușor. De treaba cu profesionismul eram deja convinsă și așteptam cu maaare nerăbdare partea cu „mult mai ușor”. Dar, ce să vezi? Decide-te dacă vrei SRL sau PFA, plătitoare de TVA sau nu, unde faci sediul, ce obiect de activitate treci, ce ștampilă creezi, ce soft de facturare alegi, cu ce contabil colaborezi, cu cât îl plătești și lista parcă nu se mai oprea. Mai ușor?! Pe bune?!
M-am interesat care-i treaba cu PFA-ul, mi-am dat seama că mie nu mi se potrivește și că nu aș vrea să îmi fac PFA, iar după vreun an-doi să îmi spună cineva că e mai ok să trec la SRL. Așa că mi-am făcut din start SRL, am un soft electronic automat care îmi face facturile și am cea mai drăguță contabilă care se ocupă de toate acele lucruri pe care mie nu-mi place să le fac. Ce-mi rămâne mie să fac? Să scriu, evident!
Foto: theodysseyonline.com
The post Cum am trecut de la drepturi de autor la SRL appeared first on Andreea Ignat.
March 12, 2017
Suntem diferiți, dar nu putem să ne acceptăm diferențele!
Anii din tinerețe pe care i-am petrecut în traininguri, atât ca participant, cât și ca trainer, m-au ajutat enorm în relațiile cu ceilalți. M-au învățat să nu judec, să accept, să fiu mai tolerantă, să îmbrățișez cu entuziasm diferențele și să învăț din fiecare experiență, cultură și poveste de viață. Am învățat că oamenii învață diferit și că sunt motivați de lucruri diferite. Am învățat să nu presupun niciodată deși, trebuie să recunosc, instinctul de a o face nu m-a părăsit nici până în ziua de azi.
Am fost crescuți într-un mediu unde etichetele și stigmatul erau la ordinea zilei. Eram obișnuiți să judecăm și să râdem de toți cei care erau altfel, respingându-i și izolându-i de majoritatea „normală”. Trăiam în bula noastră cu tipare bine stabilite, iar sistemul de învățământ românesc ne-a „ajutat” din plin să ne îngustăm și mai tare vederile în acest sens.
Dificultatea de a-i înțelege pe ceilalți și de a le accepta modul de a face un anumit lucru s-a răsfrânt și asupra locurilor de muncă. Mulți șefi nu concepeau ca angajații lor să facă lucrurile altfel decât le spuneau ei, deși poate metoda aleasă de angajați era mai bună. Și, până la urmă, ce contează metoda aleasă, atât timp cât există rezultate bune, iar angajații sunt fericiți?
Țin minte o prietenă care era stresată că șefa ei o obligă să facă tabelele într-un anumit fel, deși ea nici măcar nu le citea sau nu avea treabă directă cu ele. Pur și simplu aveau viziuni diferite asupra unui lucru atât de simplu, dar care stârnea atât de multă nemulțumire.
Am pățit-o și eu de foarte multe ori, din ambele posturi. Când eram angajată mă luptam cu mentalitatea unor șefi care doreau lucrurile făcute într-un anumit stil, iar când am angajat eu oameni și le-am spus să facă lucrurile cum le vine lor mai bine, oamenii credeau că nu îmi pasă. Dar, îmi păsa! Și îmi păsa să fie ei fericiți, așa cum discutam și în articolul despre motivare.
Eu de exemplu sunt conștientă că funcționez diferit de majoritatea oamenilor. Mie, dacă îmi dai o schemă în 10 pași, m-ai pierdut. Sunt complet pierdută la infografice, la hărți vizuale , la săgețele care duc de la un chenar la altul. În schimb, dacă îmi pui în mână un manual de 200 de pagini plin de text, s-ar putea să mă vezi cum radiez și cum înțeleg mult mai bine ce e acolo. La fel și cu un video! Dacă mi-ai trimis un video, crezând că mi-e mai ușor să mă uit la el, trebuie să te dezamăgesc și să îți spun că nu am răbdare să urmăresc filme și filmulețe. De ce crezi că prefer să citesc atâtea cărți?
Fiecare om e diferit! Hai să acceptăm asta, să respectăm viziunea fiecăruia și să nu mai încercăm să uniformizăm totul! Pentru că ceea ce e bine pentru tine poate fi total rău pentru celălalt. Iar reușitele în comunicare nu vin din compromisuri și conflicte, ci din înțelegere și acceptare!
Foto: blog.oxforddictionaries.com
The post Suntem diferiți, dar nu putem să ne acceptăm diferențele! appeared first on Andreea Ignat.
March 9, 2017
Misterul de la London Eye poate fi elucidat doar de…
Misterul de la London Eye este o carte care va încânta orice tânăr și care va pune un zâmbet de îndrăgire pe chipul oricărui adult care o va citi. Siobhan Dowd, cea care a scris această carte și care, din păcate, nu mai este printre noi, a câștigat cu Misterul de la London Eye Premiul NASEN & TES 2007, la secțiunea „Cartea pentru copii cu nevoi speciale”.
Ted este un băiețel special. El suferă de una dintre acele afecțiuni care îl fac să gândească altfel și să fie privit diferit de oamenii din jurul lui. Într-o zi, în casa lui Ted își face apariția sora mamei lui, alături de fiul ei, Salim. Au venit să stea în vizită câteva zile, în drumul lor spre New York, unde aveau să se mute de acum.
Cât stă la Londra, în casa rudelor sale, Salim își mărturisește dorința de a se da în London Eye, celebra roată imensă din care poți vedea întreg orașul. Mama lui Ismail acceptă să îi facă pe plac fiului său, mai ales că acesta nu prea voia să se mute la New York. Nu îi place în schimb ideea de a aștepta la rând atât de mult, așa că merge împreună cu sora sa la o cafenea din apropiere și îi lasă pe copii să cumpere bilete pentru toată lumea.
Ismail, Ted și sora sa mai mare, Kat, așteaptă nerăbdători să le vină rândul să urce în roată când, la un moment dat, sunt abordați de un bărbat care le dă un bilet gratuit, pe motiv că lui i s-a făcut rău și că nu mai poate să urce. Cum era un singur bilet, iar Ted și Kat mai urcaseră în roată până atunci, l-au lăsat pe Ismail să se bucure singur de această experiență.
Singura problemă din toată această situație este că Ismail s-a urcat într-una din cabinele de la London Eye, dar nu s-a mai dat jos. Cum a dispărut un tânăr dintr-o capsulă închisă ermetic? Bineînțeles, Ted și Kat încep o adevărată muncă de detectivi, iar misterul este elucidat cu ajutorul minții sclipitoare a lui Ted, băiețelul cu nevoi speciale.
Veți îndrăgi și voi, cu siguranță, această carte și o veți savura alături de copiii voștri! O găsiți pe Libris.ro, alături de multe alte titluri atractive din categoria Young Adult.
Foto: telegraph.co.uk
The post Misterul de la London Eye poate fi elucidat doar de… appeared first on Andreea Ignat.
March 8, 2017
10 bloguri din România pe care le citesc
Dacă v-am spus de curând cum mă puteți citi mai ușor pe mine, astăzi vă spun ce bloguri din România mai citesc eu. Înainte de a vă lăsa lista pentru inspirație mai jos, vă spun că, în general, caut bloguri scrise de oameni faini, bloggeri care excelează și la conținutul de calitate, dar și la omenia din viața de zi cu zi. Sunt bloguri personale care mă inspiră, care mă informează, care mă motivează să fiu mai bună în fiecare zi.
Iată lista mea de bloguri din România pe care le citesc frecvent și cu plăcere, în ordine alfabetică, să nu supărăm care cumva pe cineva!
1. Andreea Esca. Pentru mine, Andreea Esca este genul de femeie pe care nu ai cum să nu o îndrăgești și să nu o admiri. O iubesc la TV, la radio, în scris, am iubit-o și când i-am citit cartea și o iubesc de fiecare dată când îi citesc articolele de pe blog. Îi ador zâmbetul, pofta de viață și, mai ales, profesionalismul impecabil;
2. Andreea Mihaela Retea (Andressa). Andressa face parte din categoria celor care au pus bazele bloggingului în România și o citesc cu drag încă de atunci. Iar de când a devenit mamă e și mai savuroasă. Puteți citi despre ea aici;
3. Andreea Vasile. Pe Andreea o cunosc de foarte mulți ani. Nici nu mai știu sincer de câți exact și dacă mă apuc de numărat cred că încep să mă sperii. Iubesc nebunia și sinceritatea Andreei, dar, mai presus de toate, iubesc felul său unic de a scoate în față povești de viață remarcabile ale unor oameni minunați. Aah, și tatăl ei, căruia am avut onoarea de a-i lua un interviu, este la fel de savuros. Despre Andreea citiți aici;
4. Cabral Ibacka. Cabral este de departe bloggerul meu preferat, dar și persoana publică pe care o admir cel mai mult. Îi admir principiile de viață, acțiunile, umorul, modul de a scrie iar, în combinație cu frumoasa lui soție, Andreea, mi se pare că formează cel mai frumos cuplu public din România. Despre Cabral citiți aici;
5. Cristian China Birta. Păi cum aș putea să nu îl citesc eu pe colegu` Chinezu`? Și nu o fac doar pentru că sunt și eu parte din familia Kooperativa 2.0. Îl citesc de ani de zile, pentru stilul său unic de a scrie, dar și pentru informațiile pozitive și părerile pertinente pe care le expune pe blog. Mi se pare modelul perfect pentru ceea ce înseamnă un blogger de succes;
6. Cristian Manafu. Blogul lui Manafu este sursa și resursa principală în ceea ce privește social media în România. Analize, studii, trenduri, specialiști, evenimente, noutăți… toate le aflu cu plăcere de pe blogul lui Cristi;
7. Cristina Bazavan. Pe Cristina am văzut-o pentru prima oară în urmă cu mulți ani, la un eveniment despre online. Țin minte că am fost fascinată încă de la început nu doar de cât de profesionistă e, ci și cât de zen e starea sa de spirit. Bineînțeles, până când o calcă cineva pe coadă și atunci scrie niște articole acide, dar la fel de savuroase. Despre Cristina citiți aici;
8. Cristina Chipurici. Mulți o cunoaștem pe Cristina cu porecla sa pe care o folosește de 24 de ani, Pyuric. Eu o știu așa de 12 ani, de când ne-am apucat amândouă de blogging și mă bucur că s-a hotărât din acest an să treacă pe numele său real în comunicarea online. O citesc pe Cristina pentru că mi-e dragă de mor, cu tot cu zâmbetul ăla al ei care te topește, cu tot cu proiectele faine pe care le are și cu modul său de a ajunge prin scris la inimile noastre;
9. Dana Gonț. Pe Dana o știți cel mai probabil de la Digi 24, acolo unde realizează o emisiune dragă mie – Bonton. La fel de drag mi-e și blogul ei, pe care îl citesc cu mare plăcere de fiecare dată, pentru că îmi aduce aminte în mod constant să nu uit niciodată de lucrurile de bază din viața noastră. Despre Dana aflați mai multe aici;
10. Victor Kapra. Pe Victor Kapra l-am văzut acum câțiva ani la un eveniment despre online și mi-a confirmat ceea ce simțeam de atâta timp citindu-i blogul: pură admirație și respect nemărginit. Despre Victor Kapra puteți citi aici.
Desigur, sunt mai mult de zece bloguri generale din România pe care le citesc însă, astea zece sunt cel mai la sufletul meu. Le am trecute în Feedly și le citesc în fiecare zi, reprezentând doza mea de informare și de inspirație.
Așa că, doamnelor și domnilor din lista de mai sus, vă mulțumesc că îmi faceți zilele mai frumoase și că mă inspirați cu ceea ce se numește cu adevărat conținut de calitate!
Dar, voi? Ce alte bloguri din România mai citiți și mai recomandați?
Foto: Canva.com
The post 10 bloguri din România pe care le citesc appeared first on Andreea Ignat.
March 7, 2017
Cam multă durere într-o singură viață de femeie
Citisem mai multe păreri despre cartea Durere și majoritatea erau extrem de pozitive. Chiar și Zeruya Shalev, autoarea cărții, este o scriitoare extrem de apreciată, de premiată și de tradusă în mai multe limbi. Așa că am luat această carte cu multe așteptări. Foarte multe așteptări. Eram ferm convinsă că am în mână o carte bună, genul de carte care mă va ține cu sufletul la gură.
Însă, nu a fost deloc așa! Am citit-o greu și nu mi-a plăcut mai deloc. Motivele pot fi mai multe:
– Am citit-o imediat după Drumul spre libertate, carte care m-a marcat profund și la care mi-a rămas mintea și acum;
– Nu mi-a plăcut stilul de scris al lui Zeruya Shalev, cu 15 rânduri de carte fără punct în mod repetat;
– Nu mi-a plăcut personajul principal, femeia care își face mult prea multe griji și are mult prea multe gânduri negative pentru gustul meu;
– Nu e o poveste care chiar să te prindă și să te dea pe spate, cel puțin nu pe mine.
Iris este eroina cărții Durere, o femeie peste 40 de ani, care în urmă cu zece ani a fost victima unui atentat terorist și care a rămas cu răni adânci, atât fizice, cât și psihice. Iris este mama a doi copii trecuți deja de adolescență, iar fiica sa îi dă reale bătăi de cap. Iris nu stă prea bine nici la capitolul mariaj, bănuindu-și soțul de infidelitate și aducându-i în mod constant reproșuri pentru tot ceea ce face.
Adevărata sa durere vine de fapt din copilărie și, ulterior, din tinerețe, atunci când și-a pierdut tatăl, apoi a fost părăsită de către marea sa iubire. După 30 de ani îl reîntâlnește pe Eitan, cel care i-a provocat atâta durere și cel din cauza căruia nu a mai putut să iubească un alt bărbat, nici măcar pe actualul său soț. Eitan este chiar șeful clinicii unde se tratează Iris de durere, însă, surpriza adevărată vine din faptul că el vrea să își petreacă restul vieții alături de ea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat până atunci sau ca și cum Iris nu ar fi căsătorită cu doi copii.
Cu cine va rămâne până la urmă Iris și cum se termină cartea, aflați dacă citiți și voi Durere a lui Zeruya Shalev. O găsiți pe Libris.ro, de unde o puteți lua cu transport gratuit!
Foto: bbc.com
The post Cam multă durere într-o singură viață de femeie appeared first on Andreea Ignat.
March 6, 2017
Cum îmi puteți citi mai ușor articolele de pe blog
Primesc adesea mesaje de la voi prin care îmi spuneți că mă citiți cu drag, iar eu nu pot decât să vă mulțumesc din suflet și să continui să scriu în aceeași direcție. Pentru că vreau să vin în ajutorul vostru și să vă fac lectura cât mai plăcută, dar și cât mai ușor de accesat, vă las mai jos o listă cu resurse prin care puteți citi mai ușor articolele de pe blog.
1. Abonare e-mail. Dacă vreți să primiți direct pe e-mail articolele pe care le scriu pe blog chiar înainte să le distribui eu în social media, dați un click aici și abonați-vă!;
2. Feedly. Dacă încă nu folosiți Feedly, e cazul să începeți acum! Este un agregator de conținut de pe site-uri și bloguri pe care voi le alegeți. Mie puteți să îmi dați follow aici și să mă citiți atunci când vă alocați timp de lecturat articole de pe net;
3. Bloglovin`. E tot un fel de Feedly, doar că e axat numai pe bloguri. L-am descoperit și eu luna aceasta. Blogul meu îl puteți citi aici;
4. RSS. Dacă aveți un blog sau un site și vreți să vedeți tot timpul ce citesc bloggerii pe care îi citiți în mod frecvent, puteți pune codul meu de RSS în sidebar-ul vostru și vă vor apărea direct acolo ultimele titluri scrise de mine. Îl luați de aici;
5. Pagina mea de Facebook. Articolele de pe acest blog sunt distribuie și pe pagina mea de Facebook, așa că puteți da cu încredere Like aici, dacă petreceți ceva mai mult timp pe această rețea de socializare.
Și pentru că sunt curioasă din fire și vreau să aflu cum pot ajunge mai ușor la voi prin articolele mele, vin către voi cu rugămintea de a-mi spune care este metoda prin care mă citiți de obicei, fie că e una dintre cele menționate în lista de mai sus, fie că e alta pe care o folosiți voi în mod frecvent și care vă este mai la îndemână.
Foto: epiclaunch.com
The post Cum îmi puteți citi mai ușor articolele de pe blog appeared first on Andreea Ignat.
