Travesti: Roman

Curînd, foarte curînd aveam să ating infinitul, Alef la puterea Alef.[...] Aveam să fiu, crescînd mai departe, crescînd şi crescînd, nu Dumnezeu, nu Totul, ci Totul la puterea Totul şi Dumnezeu la puterea Dumnezeu.


Ieşeam în noapte, sub stelele şterse din cînd în cînd de pe cer de clătinarea catifelată a cetinilor. Mă aşezam pe o bancă şi peroram cu voce tare, în discursuri disperate, împotriva acelor fiinţe care se bucură de iluzie, care ignoră structura neiertătoare a lumii. Puţini aveau să cunoască, prin suferinţă, prin neîmplinire, prin refuzul orgolios al capcanei pubiene, adevărata existenţă, chinul lucidităţii. Ceilalţi vor trăi, se vor iubi, vor face copii şi vor crăpa fără să aibă habar că în afară de fericirea lor imbecilă mai există pe lume şi alte lucruri. îmi acceptam damnarea cu ură, ruşine şi sarcasm.


Ce făcuse cu uriaşul său IQ? In ce strat spongios al minţii lui, acum dizolvată probabil de bucuria vieţii ca de-o otravă perfidă, se resorbise marele vis de evadare? Ochii lui, deveniţi senini ca ai Clarei, ca ai unui amnezic, mi-au readus în minte ceea ce ruminasem de-atîţia ani: că nu există supliciu mai mare şi infern mai adînc decît fericirea. Că, pătrunzînd în femeia pe care-o iubeşti, ratezi de fapt Marea Pătrundere. Că vulva nu este adevărata intrare şi vaginul nu e adevăratul tunel. Savin şi Clara, rătăciţi unul în altul ca într-o sală a oglinzilor dintr-un bîlci de doi bani, îşi creşteau copiii, perpetuau iluzia, ratau eliberarea în fiecare clipă a vieţii lor, jertfind sexului ceea ce se cuvenea numai minţii. Puţini ştiau că adevărata Ieşire există şi că ea-şi alege singură amantul, recunoscîndu-l, poate, după singurul semn sigur: monstruozitatea. El trebuie să ignore tunelele false ale dragostei sexuale şi să se-ntoarcă în sine, să fie bărbat şi femeie-n acelaşi timp şi să facă dragoste cu sine însuşi în singurătatea de fiară a palatului cerebral. Acolo-n centrul creierului, unde fusesem în viziunea acelei nopţi, se află adevăratul sex şi miezul trandafirului cu petale de labirinturi. Acolo se află Ieşirea către o altă lume, de parcă toate creierele tuturor oamenilor ar fi insule care străpung faţa constelată a universului şi-şi înalţă vîrfurile spre ceruri de negîndit. Cei care fuseseră acolo erau stigmatizaţi pentru totdeauna.