Mircea Eliade > Quotes

“As long as you have not grasped that you have to die to grow, you are a troubled guest on the dark earth".”
― Mircea Eliade

“Dacă omul va uita cu desăvârşire că există moarte, că există un sfârşit, riscăm să ne întoarcem la maimuţe. Explicaţia este simplă: omul activ, omul creator, este excitat mai ales de ideea că într-o zi se va termina totul, că va avea un sfârşit, o odihnă definitivă. Cultivă la maximum conştiinţa acestui sfârşit, şi vei obţine de la oameni cele mai extraordinare eforturi. Cine ştie asta incontinuu este în stare să ridice munţii, este în stare de cele mai crâncene libertăţi, de cele mai curajoase acte.”
― Mircea Eliade, Huliganii

“And I realize how useless wails are and how gratuitous melancholy is.”
― Mircea Eliade, Le roman de l'adolescent myope

“Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârşit şi egal cu sine, numai viaţa omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“The primitive magician, the medicine man or shaman is not only a sick man, he is above all, a sick man who has been cured, who has succeeded in curing himself.”
― Mircea Eliade, Shamanism: Archaic Techniques of Ecstasy

“Ce oameni exceptionali trec pe langa noi, anonimi, si noi admiram prosteste aatia neghiobi, numai pentru ca au vorbit de ei presa si "opinia publica", numai pentru ca le-a popularizat numele politica si literatura.”
― Mircea Eliade, Huliganii

“to have solely one thought, but it to be capable to destroy the universe.”
― Mircea Eliade

“Va e teama de consecintele grave ale actelor d-voastra si atunci inventati o morala sau o filosofie prin care va puteti dispensa de ele.”
― Mircea Eliade, Huliganii

“Mă întreb, bunăoară, dacă nu cumva în ziua când am început să iubesc nu s-a întâmplat ceva lângă mine, ceva pe care eu nu l-am văzut sau pe care nu l-am înțeles și prin ignorarea căruia m-am abandonat, fără luciditate, cu totul iresponsabil, întâmplărilor. Te trezesti că ai devenit ceva, aproape fără să-ți mai amintești începuturile acestei transformări.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Arta lecturii, asadar, e in buna parte arta recititului.”
― Mircea Eliade, 50 de conferinte radiofonice 1932-38

“Toţi suntem trişti, spunea el. Nu se vede întotdeauna, dar toţi oamenii sunt trişti.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene vol. 1

“Do what he will, he [the profane man] is an inheritor. He cannot utterly abolish his past, since he himself is a product of his past. He forms himself by a series of denials and refusals, but he continues to be haunted by the realities that he has refused and denied. To acquire a world of his own, he has desacralized the world in which his ancestors lived; but to do so he has been obliged to adopt an earlier type of behavior, and that behavior is still emotionally present in him, in one form or another, ready to be reactualized in his deepest being. ”
― Mircea Eliade, The Sacred and the Profane: The Nature of Religion

“Sunt uneori stări care parcă îşi pierd durata. Nu ştii - sau nu-ţi aduci aminte - când au început, ce le-a dezlănţuit, cum se transformă. Şi totuşi, din beatitudinea aceea turbure se desprinde uneori un cuvânt, un strigăt, o melodie sau măcar o singură notă muzicală, care îţi rămâne necontenit prezentă, fără să te mire precaritatea sau chiar nesemnificaţia ei.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Maitreyi continuă totuşi cu o simplitate care începu să mă cucerească. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, pădurii, pămîntului. Îşi sprijini bine în iarbă pumnii purtînd inelul şi făgădui: ― Mă leg pe tine, pămîntule, că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pămînt, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu acum, şi cu mîna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de joc să-i dau. Să fie viaţa noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrăţişarea noastră ca cea dinţii zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Şi cum tu niciodată nu oboseşti, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, şi tu, maică, mi l-ai adus aproape. ”
― Mircea Eliade

“It was lunar symbolism that enabled man to relate and connect such heterogeneous things as: birth, becoming, death, and ressurection; the waters, plants, woman, fecundity, and immortality; the cosmic darkness, prenatal existence, and life after death, followed by the rebirth of the lunar type ("light coming out of darkness"); weaving, the symbol of the "thread of life," fate, temporality, and death; and yet others. In general most of the ideas of cycle, dualism, polarity, opposition, conflict, but also of reconciliation of contraries, of coincidentia oppositorum, were either discovered or clarified by virtue of lunar symbolism. We may even speak of a metaphysics of the moon, in the sense of a consistent system of "truths" relating to the mode of being peculiar to living creatures, to everything in the cosmos that shares in life, that is, in becoming, growth and waning, death and ressurrection.”
― Mircea Eliade, The Sacred and the Profane: The Nature of Religion

“Te-am iubit aşa cum m-ai iubit şi tu, ca un nebun, ca un strigoi, fără să înţeleg ce fac, fără să înţeleg ce se întâmplă cu noi, de ce am fost ursiţi să ne iubim fără să ne iubim, de ce am fost ursiţi să ne căutăm fără să ne întâlnim...”
― Mircea Eliade

“Nu poţi iubi niciodată doi oameni în acelaşi timp. Iubeşti pe rând, când pe unul, când pe altul.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sinziene vol. 2

“Am urmele unui trecut care, nu numai că e mort, ca orice trecut, dar care n-a transmis nimic epocilor care au venit după el. Trecut fără urmaşi.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene vol. 1

“Eu am optat pentru Viaţă, îi spusese. Vreau să trăiesc, să văd ce are să se întâmple până la urmă...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sinziene vol. 2

“Păcatul tău este că vrei să trăieşti moartea aici, pe pământ, continuă Irina ca şi cum nu l-ar fi auzit. Dar pe pământ omul e dator să trăiască numai viaţa. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuieşte şi se mistuieşte în deznădejde. Şi atunci, nici nu trăieşte cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sinziene vol. 2

“S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole, continuase el fără s-o privească. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene vol. 1

“Timpul d-tale interior, singurul care contează, îţi aparţine. Poţi munci visând, sau amintindu-ţi, sau gândind. Numai munca săvârşită întru împlinirea unei vocaţii, şi în primul rând scrisul, pentru că procesul lui e cel mai complicat, numai această muncă te confiscă definitiv. Numai actul creaţiei îţi cere această jertfă...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene vol. 1

“Lumina aceasta ascunde altceva. Viaţa întreagă ascunde altceva. Aşa cum sunt eu, aşa cum e Biriş, ascundem, fiecare din noi, altceva. Se află ascuns undeva în noi, în adâncul fiinţei noastre. Altceva.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene vol. 1

“Mă leg pe tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan, și a nimănui altuia. Voi crește din el ca iarba din tine. Și cum aștepți tu ploaia, așa îi voi aștepta eu venirea, și cum îți sunt ție razele, așa va fi trupul lui mie. Mă leg în fața ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, și tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minți, maica mea. Dacă mă simți aproape, cum te simt eu acum, și cu mâna și cu inelul, întărește-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viață de rod și de joc să-i dau. Să fie viața noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrățișarea noastră ca cea dintâi zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Și cum tu niciodată nu obosești, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, și tu, maică, mi l-ai adus aproape.”
― Mircea Eliade, Maitreyi

“Nu ne putem împotrivi acestui destin. Dar avem măcar datoria să protestăm împotriva lui. Şi, eu cel puţin, nu am alt mijloc de a protesta decât refuzând să fiu confiscat, macerat şi terorizat de acest destin. Dacă va fi să mor azi, mâine sau într-o lună - am să mor. Dar am să mor, cel puţin, mândru că n-am renunţat la demnitatea mea umană, la libertatea mea. Istoria mă va omorî, dar nu va omorî un sclav - ci un om liber, care a ştiut să-şi smulgă măcar o frântură din viaţa lui teroarei istoriei.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene vol. 1

“Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parcă nu mai era îmbrăţişare contopirea aceea din urmă, când cu adevărat se topeau contururile, dispărea carnea, ne uitam respiraţia, mistuiţi amândoi de o singură - însângerată şi nesăţioasă - gură. De mai multe ori am nădăjduit că la capătul răpirii aceleia vom întâlni, împreună, moartea. N-am ştiut că poate fi atât de ispititoare moartea, atât de caldă - voluptate fără spasm, beatitudine fără strigare.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“În acea clipă, Egor se deșteptă brusc. Își amintea cu o extraordinară precizie fiecare amănunt al visului. Nu mai era înspăimântat. Toată ființa lui era răvășită ca după un mare efort.”
― Mircea Eliade

“I se păruse că fusese păcălit, că cineva îşi bătuse joc de el lăsându-l să creadă că tinereţea nu e totuna cu numărul anilor, şi că poţi să-ţi numeri anii, unul după altul, ca şi cum ar fi vorba de altceva decât de propria ta viaţă care se scurge...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sinziene vol. 2

“De tot ce se întâmplă în lume sunt şi eu vinovat. Pentru că nu sunt un om întreg, nu sunt o unitate armonioasă, sunt un ins dezaxat, fără centru. Probabil că mai sunt şi alţii, zeci de milioane, ca mine. Şi cum pentru societăţile moderne lumea înseamnă tot mai puţin Cosmos şi tot mai multă Istorie, îţi dai seama ce repercusiuni poate avea dezechilibrul acesta interior în afară de noi. Cum am putea fi creatori în Istorie noi, câteva zeci de milioane de dezechilibraţi?”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sinziene vol. 2

“I wanted to study them all; obviously, not as a specialist, but still rigorously, working directly from texts, because I have a horror of improvisation and hearsay learning.”
― Mircea Eliade, Youth Without Youth

“Le mythe, écrit Mircea Eliade, "raconte une histoire sacrée; il relate un événement qui a eu lieu dans le temps primordial, le temps fabuleux des commencements. Autrement dit, le mythe raconte comment, grâce aux exploits des Etres surnaturels, une réalité est venue à l'existence, que ce soit la réalité totale: le cosmos,, ou seulement un fragment: une île, une espèce végétale, un comportement humain, une institution. C'est donc toujours le récit d'une "création": on rapporte comment quelque chose a été produit, a commencé à être" ("Aspects du mythe").”
― Mircea Eliade

“To whatever degree he may have desacralized the world, the man who has made his choice in favor of a profane life never succeeds in completely doing away with religious behavior.”
― Mircea Eliade, The Sacred and the Profane: The Nature of Religion

“If Samkhya-Yoga philosophy does not explain the reason and origin of the strange partnership between the spirit and experience, at least tries to explain the nature of their association, to define the character of their mutual relations. These are not real relationships, in the true sense of the word, such as exist for example between external objects and perceptions. The true relations imply, in effect, change and plurality, however, here we have some rules essentially opposed to the nature of spirit.
“States of consciousness” are only products of prakriti and can have no kind of relation with Spirit the latter, by its very essence, being above all experience. However and for SamPhya and Yoga this is the key to the paradoxical situation the most subtle, most transparent part of mental life, that is, intelligence (buddhi) in its mode of pure luminosity (sattva), has a specific quality that of reflecting Spirit. Comprehension of the external world is possible only by virtue of this reflection of purusha in intelligence. But the Self is not corrupted by this reflection and does not lose its ontological modalities (impassibility, eternity, etc.). The Yoga-sutras (II, 20) say in substance: seeing (drashtri; i.e., purusha) is absolute consciousness (“sight par excellence”) and, while remaining pure, it knows cognitions (it “looks at the ideas that are presented to it”). Vyasa interprets: Spirit is reflected in intelligence (buddhi), but is neither like it nor different from it. It is not like intelligence because intelligence is modified by knowledge of objects, which knowledge is ever-changing whereas purusha commands uninterrupted knowledge, in some sort it is knowledge. On the other hand, purusha is not completely different from buddhi, for, although it is pure, it knows knowledge. Patanjali employs a different image to define the relationship between Spirit and intelligence: just as a flower is reflected in a crystal, intelligence reflects purusha. But only ignorance can attribute to the crystal the qualities of the flower (form, dimensions, colors). When the object (the flower) moves, its image moves in the crystal, though the latter remains motionless. It is an illusion to believe that Spirit is dynamic because mental experience is so. In reality, there is here only an illusory relation (upadhi) owing to a “sympathetic correspondence” (yogyata) between the Self and intelligence.”
― Mircea Eliade, Yoga: Immortality and Freedom

“Tu ştii foarte bine ce vreau să spun, repetase Ştefan. Poate mai există şi altceva în afară de dragoste. Poate există undeva o posibilitate deschisă miracolelor, un mister ireductibil, un secret pe care nu izbutim încă să-l descifrăm.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene vol. 1

“Nu te cunosc, nu ştiu cine eşti, nu ştiu ce faci. Nu pot avea secrete faţă de dumneata. N-am spus asta la nimeni, dar d-tale ţi-o pot spune: totul depinde de Timp. Dacă nu rezolvi problema asta chiar acum, cât eşti tânără, te prinde viaţa şi te macină pe dinlăuntru, şi într-o zi te trezeşti bătrână, iar în ziua următoare te trezeşti pe patul de moarte, şi atunci e prea târziu ca să mai încerci ceva. Trebuie să cauţi asta acum, cât eşti tânără. Asta e o problemă de tinereţe...
Ce trebuie să caut? îl întrebase Ileana.
Să scapi de Timp. Să ieşi din Timp. Priveşte bine în jurul d-tale: ţi se fac din toate părţile semne, încrede-te în semne. Urmăreşte-le...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene vol. 1

“Dna Moscu îi privise tot timpul zâmbind, parcă s-ar fi rugat să fie iertată că nu ia parte la discuție. Bănuiește cât de interesantă, savantă, instructivă, dar e prea obosită ca s-o urmărească. Doamna Moscu, firește, nu auzise niciun cuvânt; sunetele trecuseră alături de urechile ei, fără rezistențe, fără urme.”
― Mircea Eliade

“Mă întreb chiar dacă istoria nu ne apare atât de absurdă tocmai din cauza acestei confiscări monstruoase în profitul unui singur fel de a vedea lumea, a unui singur comportament, care nu poate fi decât limitat şi, deci, fals...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene vol. 1

“Dar iubirea aceasta ar putea să-mi revele ceva. Poate te-am întâlnit şi m-am îndrăgostit de d-ta ca să mă înveţi ceva. Învaţă-mă, atunci! Spune-mi de ce mi-ai apărut în cale. Nu te-am întâlnit aşa, din întâmplare, doar ca să flirtez cu d-ta; nu-mi place să flirtez. Nu mi-am înşelat niciodată soţia. Dar am simţit, întâlnindu-te, că mi s-a făcut un semn.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene vol. 1